România literară, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 41-52)

1971-10-14 / nr. 42

ediţia sa. însă nu avem a face aici doar cu elemente răzleţe ale zendismu­­lui iranian, ci poemul transpune, într-o manieră şi o interpretare proprie, una din cele mai vechi legende iraniene referitoare la crearea omului în uni­vers, aşa-numita legendă a lui Gajó­­mard, care se poate întîlni în forme iniţiale, înrudite, şi în mitologia babi­loniană, şi în cea scandinavă, şi va fi reluată de autori arabi pînă prin seco­lul al XIV-lea. Poemul este o interpre­tare a acestei legende a creării omului şi o istorie a degenerării sale de la înaltele ţeluri cărora le fusese menit. Lumea este numai o închisoare, o raclă din care putem abia zări univer­sul adevărat prin fereastra soarelui, iar stelele sínt cuie cu care este fixat ca­pacul albastru al sicriului : „Ici în si­criu, sub cel capac albastru / Şi ţintuit şi ferecat, cu stele, / Noi viermuim în mase în cadavrul / Cel negru de ve­chime şi uscat / Al vechiului pămînt care ne naşte.“ Mitul naşterii primilor oameni din pămînt este foarte răspîndit în mai toate religiile universale, însă aici poetul urmează legenda menţionată, după care omul primordial, titanul Ga­­jómard, creat de Ohrmazd după chipul şi asemănarea sa, murind, a fecundat pămîntul din care a apărut apoi o plan­tă de rivâs ; planta s-a desfăcut în două tulpini din care au ieşit primii oameni adevăraţi, un bărbat şi o fe­meie: Masjangşi Masjănang s). Poemul continuă să dezvolte mitul lui Gajó­­mard : „Este un ce măreţ în firea noas­tră, /Dar acel ceva nu din noi răsare. / O moştenim de la Titanul mort, / De la pămînt, în care ne nutrim. / în moar­tea lui e ceva sfînt şi mare, /E o gîn­­dire adîncă şi-ndrăzneaţă / Pentru ce el fu condamnat la moarte.“ într-adevăr, Gajómard a fost creat de Ohrmazd pentru a fi prototipul oa­menilor ; el va fi ucis de Ahriman cînd se va fi împlinit sorocul, însă el ştie că din el se vor naşte oameni care vor perpetua binele şi a cărui esenţă o reprezintă. însă oamenii, constată poetul, au falsificat destinul lor, depăr­­tîndu-se de moştenirea lăsată, sugerîn­­du-ne (refren care va reveni obsedant în poezia lui Eminescu) că depărtarea de „glasul naturii“ aduce pervertirea oamenilor şi, deci, imposibilitatea feri­cirii lor pe pămînt. în poemul lui Eminescu, titanul se revoltă împotriva propriului său crea­tor (există sîmburele acestei interpre­tări în mitul iranian) şi atunci titanul este fulgerat, iar din trupul său s-au născut metalele şi pietrele preţioase : „Titan bătrîn, cu aspru păr de codri, / Plînge în veci pe creţii feţii sale / Flu­vii de lacrimi. De-aceea-i ca mort; / Uscat, stors de dureri este adîncu-i —/ Şi de dureri a devenit granit. / A lui gîndiri încremeniră reci / în fruntea sa de stînci şi deveniră : / Rozele dulci, rubine ; foile, / Smaralde, iară crinii / Diamante. Sîngele său / Se pre­făcu în aur, iară muşchii / Se prefă­cură în argint şi fier.“ Poemul n-a mai fost reluat de Emi­nescu şi a rămas o schiţă purtînd în­semnele influenţelor şi ale necristali­­zării ; însă unele ecouri ale temei sau ale unor motive folosite aici vor mai reveni în poezia sa. Mircea ANGHELESCU ») A. Christensen, Le premier homme et le premier roi dans Vhistoire légen­­daire des Iraniens. Stockholm. 1917. pag 18, 25 etc Nu este greu de observat că începu­turile poeziei lui Eminescu stau, în mare parte, ca inspiraţie şi ca neobo­sită tendinţă de integrare într-o mare tradiţie poetică, istoric-mitologică, sub zodia Nordului. Peisajele, simbolurile, personajele, termenii de comparaţie sínt, multe dintre ele, extrase din geo­grafia poetică a maiestuosului Septen­trion : „Tăceţi ! Cum tace-n spaimă a Nordului popor / Cînd evul asfinţeş­te...“ (La moartea lui Eliade), „O, mare, mare îngheţată...“ (Odin şi poetul), sub „luna îngheţată“ apare „Daina cea nebună“ (Printre stînci de piatră seacă), iubita e „albă ca zăpada iernii“ (Noaptea...), „ochii... stau ca gheaţa“ (Locul aripelor), ideea de măreţie, de grandoare se împerechează cu răceala acelui „rege superb — regele Nord / în­cununat de aştri, de-a mărilor acord / Cîntat, în haina-i albă, cu fruntea lui cea ninsă, / Cu sufletul lui rece...“ (Povestea), iar „Nordul rege, cu aripa-i de ger“ va reapare în Mureşanu. Chiar cînd lipsesc indicaţii mai precise, de­taliile ne îndrumă veşnic spre Nord ; castelul, „trist şi mare“, care „se-nalţă rece, sur / Cu fantasticul lui mur“ (Cine-i), e desprins dintr-un peisaj os­­sianic, ca şi monarcul „cu faţa pală / Şi cu păr de aur blond“, ca şi „junele“ din Ondina, o rază plăcută este „o rază de nea“ (Steaua vieţii), runa gotică este un simbol al misterului, „ştearsa, ne-nţe­­leasa a istoriei rună“ (La moartea lui Eliade) şi această trăsătură dominantă se va menţine şi mai tîrziu, pînă la în­gemănarea mitologiei nordice cu mi­tologia şi cu istoria daco-romană în­tr-o sinteză unică în istoria poeziei noastre ; obsesia Nordului, sinonimia largă a îngheţului, a frigului, a rece­lui, cu ideea de măreţie, de geniu, care-şi va găsi cea mai înaltă şi ab­stractă expresie în Luceafărul, va fi o constantă a întregii poezii eminesciene. O dată însă cu revenirea poetului la Viena, pentru studii, în 1871, vom pu­tea observa apariţia şi treptata difu­ziune în opera sa a unor motive orien­tale. Deşi locul lor va rămîne secun­dar, deşi aceste motive n-au generat o mare poezie care să le impună evi­denţei, urmărirea cîtorva dintre acestea nu este cu totul lipsită de semnificaţii. Interesul poetului pentru Orient nu era nou de fapt. Colegul său de la Cer­năuţi, Teodor Ştefanelli, ne dezvăluie originea lui : „Pe lîngă limba şi istoria românească studia Eminescu şi cu mare plăcere şi istoria Grecilor, Ro­manilor, Egiptenilor, Babilonienilor, A- sirienilor, Persienilor şi a Indiilor. Opul din care studia el această isto­rie era Weltgeschichte de Welter, carte scrisă într-un mod foarte atrăgător, care deştepta interesul tinerilor mai cu seamă din cauză că cuprindea pe larg toate miturile, poveştile şi legendele nebuloase în care erau învăluite origi­nile acestor popoare cu o cultură atît de veche şi frumoasă. Această carte nu era impusă de legile şcolare, dar cei mai mulţi din colegi o aveau şi Emi­nescu nu se putea despărţi de dînsa, căci îl vedeam purtînd-o cu sine chiar şi la plimbări“ ') Intr-adevăr, o serie de reminiscenţe posibile din lectura repetată a acestei cărţi (este vorba de fapt de primul volum al manualului Lehrbuch der Weltgeschichte, für gym­­nasien und höhere Bürgerschulen de Th. B. Weiter, Münster, 1859) s-ar pu­tea identifica în Memento mori, de pildă, unde apar o serie de figuri isto­­ric-mitologice (Semiramida şi grădinile ei suspendate, Sardanapal etc.) cu ca­racteristici ce par a fi rămas de atunci în memoria poetului ; peste vechiul strat de cunoştinţe se aştern însă al­tele, mai proaspete şi mai profunde, în semestrul de iarnă 1871—1872, Emi­nescu urmează, după cum rezultă din foaia sa matricolă publicată de I. Gră­madă, * 2) şi un curs de „Antichitate o­­rientală şi clasică“ cu dr. R. Zimmer­mann. Acesta este, probabil, instru­mentul care-i redeşteaptă interesul pentru istoria şi mitologia Orientului ale cărui urme le vom putea găsi, din acest moment, în poezia sa. Acestea sínt destul de numeroase ; reminiscen­ţe dintre cele mai interesante ale con­tactului lui Eminescu cu mitologia O- rientului vom regăsi în Demonism, da­­tînd tocmai din anii 1871—1872. Tex­tura orientală a poemului a fost re­marcată în treacăt de G. Călinescu şi comentată pe scurt de D. Murăraşu în ') T. V. Ştefanelli. Amintiri despre Eminescu, Bucureşti. 1914, pag. 26. 2) I. Grămadă. Mihail Eminescu (Con­tribuţii la studiul vieţii şi operei sale) Heidelberg. 1914, pag. 10 Persepolis. Apadana. Demnitar persan ţinind in mină un boboc de lotus Un motiv iranian în poezia lui Eminescu HAFEZ (1320—1389) Hagé Samsuddin Mohammad Hafez sau Hafiz este cel mai mare poet al Iranului şi unul dintre marii lirici ai omenirii. S-a născut şi a murit in Şiraz. Inspirîndu-se din hedonismul catre­nelor lui Omar Khayyam, din lirismul lui Saadi şi sufismul lui Moulavi, a îmbinat gazelul de dragoste cu cel filozofic, creînd astfel, într-un stil nou şi unitar, cele peste 500 de gazeluri, scrise in cea mai pură limbă persană. Răsunetul Cînd asculţi rostirea celor inţelepţi, să nu spui că n-are bună chibzuială. Nu poţi tu pricepe al rostirii tilc, duhule, aicea-i marea ta greşeală ! Capul meu nu-şi pleacă fruntea în pămînt nici în lumea asta, nici în ceealaltă. Apără-mă, Doamne, de acest viespar, forfota de gînduri din cupcla-naltă ! Nu ştiu înlăuntru-mi cine-i necăjit, cine n-are tihnă nici măcar o clipă. Mut, eu nu mă jălui niciodată, dar cel de dinlăuntru-mi tropotă şi ţipă I N-am dormit de-atitea oarbe-nchipuiri cărora-n adîncu-mi le mai caut cheia, Gem de mahmureala a o sută nopţi unde mi-i taverna...? Poate, de aceea dragilor din Crama Magilor li-s drag, fiindcă focul, viul, care nu se stinge, arde-aici în vatra-mi fără de funinge. Iar aud in noapte, Doamne, sau visez şoapta-ţi dinlăuntru-mi, glasul tău de tunet : „Golul de sub coşul pieptului, Hafez> încă îmi răspunde in prelung răsunet". SAEB (1607—1670) S-a născut la Esfahan, într-o familie de negustori originari din Tabriz. In 1658 a plecat în India la curtea Marelui Mo­ghol şah Dgiahan. Spre sfîrşitul vieţii s-a întors în patrie şi a fost primit la curtea şahului Abass al II-lea, care l-a numit Principele poeţilor. Maestru în gazeluri, a fost prea puţin apre­ciat în Iran, în schimb s-a bucurat de o mare reputaţie in India şi în Turcia. Rămîne'oel mai strălucit poet al literaturii per­sane postelasice. Măreţia9 bătrînilor Bătrînii noştri falnici şi destoinici mai crincen pe acei ce-i sínt aproape, să nu-i nesocoteşti cu uşurinţă, cum sabia-şi primeşte lovitura căci numai din desâvirşirea-aripei întîi şi-ntii din propria sa teacă. şi-a penei poate sa-şi ia zbor săgeata. Tarîmul nebuniei înfloreşte Bătrînul palmier, decit cel tînăr, din mine, căci eu pus-am temelie mult mai adîncă rădăcină are, acelei case cu nebuni în lanţuri. şi inima bâtrinului acesta Saeb, tu nu poţi să dezlegi vreodată e mai înfiptâ-n lumea pămînteană din inimă-al mîhnirii nod, cit încă Acel ce-i rău din fire asupreşte ţi-i mina strînsă-n ghearele Ursitei I România literară 29

Next

/
Thumbnails
Contents