România literară, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 41-52)

1971-11-25 / nr. 48

­y Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! România literară In pagina 3 Anul IV, nr. 48 (164), joi 25 noiembrie 197? Săptăminal de literatură ţi artă • Ov.­s. CROHMALNICE­ANU: CRITICA Şl ORGOLIU , paginile 16, 17, 18 . • Alexandru IVASIUC­­ ROLURI (fragment de roman) Literatura de masă P­UTEM şi e bine să vorbim astăzi despre o „literatură de masă“, aşa cum vorbim, în ge­neral, despre „cultura de masă“. Fenomenul merită atenţie, nu numai fiindcă reflectă evoluţia şi structura societăţii moderne, ci şi fiindcă exer­cită asupra societăţii o importantă in­fluenţă. E vorba, în fond, de rolul li­teraturii în societate. Acest rol diferă, se-nţelege, de la epocă la epocă: li­teratura a cîştigat şi a pierdut de mai multe ori în decursul timpului dreptul de a guverna spiritual societatea, a fost, pe rînd, bun exclusiv al unor elite sau bun al tuturor oamenilor. Ceea ce am numit ,literatură de masă“ este consecinţa imediată a de­mocratizării instrucţiei, a ridicării unor mari categorii sociale la price­perea artei, fapt pe care-l datorăm lu­mii moderne în genere , socialismu­lui în special. Libertatea şi obligaţia instrucţiei înseamnă un consum imens de literatură, iar consumul imens aduce cu sine schimbări esenţiale în natura însăşi a literaturii Consuma­torul impune producătorului de lite­ratură o parte din exigenţele sale. O „literatură de masă“ este o literatură a publicului cititor în mai mare mă­sură decît una a scriitorilor. Publicul decide de genurile şi de speciile li­terare, alege temele, personajele şi chiar formulele artistice. Critica de profesie e dublată de o critică a ci­titorilor. Cel puţin două observaţii se cu­vine să facem. „Literatură de masă“ nu înseamnă pur şi simplu „literatură de consum“ Expresia din urmă e compromiţătoare. Literatura de con­sum e doar o parte a literaturii care se scrie astăzi; literatura de masă e un fapt mai general, care ţine de schimbări adînci în însăşi natura şi finalitatea literaturii în lumea mo­dernă. Ea răspunde unor nevoi esen­ţiale ale omului şi, în primul rînd, nevoii lui de a colabora nemijlocit la cultură. Contemplatorului, cititor pa­siv, îi ia locul martorul, participantul, cititor activ şi exigent. A doua observaţie priveşte respon­sabilitatea scriitorului, autor al unei asemenea literaturi, de masă. La a­­ceastă — atît de contemporană — di­mensiune, nu numai că responsabili­tatea nu scade, dar, dimpotrivă, creşte, odată cu rolul social mai direct al operelor sale. Cărţile, tocmai pentru că reflectă mai bine in­teresele şi gustul public, joacă un rol mai viu în formarea acestor interese şi a acestui gust. Gusturile oameni­lor depind astăzi în mai mare măsură decît oricînd de cărţile pe care le citesc, de literatura pe care „mass media“ o proiectează pe ecran, o difuzează pe calea undelor, o încor­porează presei scrise şi vorbite. De unde şi răspunderea scriitorului. Care este, trebuie să fie, direct proporţio­nală cu însăşi forţa — tot mai mare — pe care cărţile lui o au asupra conştiinţei contemporanilor. George IVAŞCU Grafică de Mariana PETRAŞCU (Din albumul inspirat de construcţia Hidrocentralei de la Porţile de Fier) *--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------* Porţile Prieteniei A­m văzut zilele trecute pe micul ecran un fapt de­­ viaţă multiplu emoţio­nant : un dispecer român adreslndu-se un sîrbeşte dincolo, peste Dunăre, dispecerului iugo­slav, care-i răspundea în româ­neşte : ei îşi comunicau cifre, date tehnice asupra funcţionării în acel moment al Hidrocen­tralei. Era un aspect al efortului şi al veghii reciproce pe care — după intrarea în funcţiune — „Porţile de Fier", cu uriaşul ba­raj şi uriaşa uzină producătoa­re de electricitate, le datorează politicii de colaborare frăţească între cele două popoare, noii lor orînduiri sociale — pe aceleaşi baze, în aceeaşi perspectivă, dar fiecare cu concepţia şi me­todele proprii, fiecare făcîndu-şi un punct de onoare din a res­pecta conştiinţa independenţei şi suveranităţii naţionale a celui­lalt. Un lung trecut istoric bogat într-o nedezminţită tradiţie de prietenie şi — nu o dată — de sprijin comun în luptele de apă­rare a fiinţei naţionale, lupte cul­­minînd cu epopeea împotriva cotropirii fasciste, acest trecut, această tradiţie stau la temelia înfloririi relaţiilor de astăzi între România şi Iugoslavia, două ţări avansate pe drumul socialismu­lui,­­ al construirii acelei orîa­duiri, izvor de necontenit progres material şi spiritual, chezăşie de pace şi multiplă colaborare, e­­xemplară pe eşichierul interna­ţional, fecundă în iniţiative cu efect bilateral, constituind tot­odată unul din cei mai activi factori de promovare pe dimen­siunea europeană şi — ca atare — mondială a politicii de coexis­tenţă paşnică între state cu sis­teme sociale diferite, de stimula­re a tot ceea ce e menit a duce la frînarea tendinţelor imperia­liste, la încetarea agresiunii de orice fel asupra popoarelor care-şi construiesc o viaţă nouă, năzuind la o lume fără războaie, fără ameninţarea forţei, fără a­­mestec străin în treburile proprii. Iată de ce întreaga noastră obşte împărtăşeşte cu atîta însufleţire politica de cola­borare şi prietenie frăţească dintre România şi Iugo­slavia, de ce orice act de manifestare a lor e simţit de fie­care dintre noi ca menit a da a­­cestei vecinătăţi toate valenţele noii istorii pe care cele două na­ţiuni şi-o făuresc, în lumina ce­lei mai înaintate concepţii des­pre lume şi societate, marxism­­leninismul. Iată de ce actuala întîlnire Ceauşescu—Titu, tratati­vele care se poartă între cele două conduceri de partid şi de stat sunt, de o parte şi de cea­laltă a Dunării, urmărite cu a­tîta interes, cu dragoste şi În­credere. Şi iată de ce lucrările Hidrocentralei de la „Porţile de Fier“, veritabil monu­ment de civilizaţie, cu o fina­litate înalt umanistă, au însufle­ţit nu numai pe constructorii lor, dar au inspirat şi pe artiştii, pe scriitorii celor două ţări. Munca prodigioasă, geniul constructiv român şi iugoslav, semnificaţia dăruirii către viitor au călăuzit mîna graficienilor, a pictorilor, a sculptorilor, a arhitecţilor, a scriitorilor. De unde şi prezenţa, în acest număr al revistei noas­tre, a cîtorva imagini din timpul construcţiei barajului în vizi­unea uneia din graficienele noastre cele mai valoroase, ca şi povestea cu ape şi stînci a unuia din scriitorii noştri, afirmat, altfel, ca dramaturg, — pagini pe care le publicăm alături de cele prin care înfăţişăm nobleţea scri­sului, încununat cu premiul No­bel, al lui Ivo Andric, ca şi al unui număr de înzestraţi expo­nenţi ai poeziei. Simbol — prin­tre atîtea altele — al freamătului minţii şi inimilor cu care „Porţile de Fier" au deve­nit, în anii noştri, PORȚILE PRIETE­NIEI.

Next