România literară, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 41-52)
1971-11-25 / nr. 48
Mesajul unei generaţii angajate (II) REVISTELE FRONTULUI STUDENŢESC DEMOCRAT SUNTEM în centrul unei epoci de intense frămîntări studenţeşti, de iniţiative şi formule organizatorice noi. In martie 1932 au loc greve şi demonstraţii studenţeşti la Iaşi şi Bucureşti , în primele două luni ale anului 1933 se desfăşoară greva studenţilor de la Drept, sunt editate numeroase manifeste, ia fiinţă Asociaţia studenţilor uniţi (în care alături de membri U.T.C. fac parte şi alţi tineri cu vederi democrate) ; în 1934, pentru comitetul de conducere al societăţii studenţilor de la Facultatea de Litere şi Filozofie candidează, printre alţii, Grigore Preoteasa, Constanţa Crăciun, M. I. Dragomirescu; anul 1935 este marcat de noi greve la Facultatea de Drept, de editarea de către U.T.C. a numeroase broşuri şi manifeste (Declaraţia drepturilor studenţeşti, Către tinerimea studenţească, Către toţi tinerii din România, Jos limitarea numărului studenţilor, jos teroarea poliţistă, Frontul Studenţesc Democrat). Un adevărat eveniment al vieţii universitare este înfiinţarea, în 1935, a Frontului Studenţesc Democrat, organizaţie de prestigiu a tineretului român, factor activ în lupta forţelor progresiste ale timpului, pentru cîştigarea drepturilor studenţeşti, pentru combaterea ofensivei ideologiei fasciste. Apariţia lui a fost pregătită de întreaga presă studenţească democrată, printre care şi de Lupta universitară1) (organ de apărare a intereselor studenţeşti, editat legal la Bucureşti, la 3 februarie 1933) care chiar în primul său număr susţine : „O altă chestiune de importanţă mare este aceea a frontului unic. Strategia oricărei lupte, căci noi dăm o luptă în sensul cel mai strict al cuvîntului, spune clar şi precis : în faţa duşmanului comun, cei mai slabi trebuie să se unească.„1. Numai prin frontul unic al întregii studenţimi vom izbuti să învingem“ (Simion Moldovanu, Condiţiile victoriei). Tot în februarie 1933 apare ilegal, la Cluj, Studentul revoluţionar, organ al celulei comuniste a Universităţii din localitate, avînd scopul de a contribui la „clarificarea ideologică a studenţimii“, de a o face „conştientă“ de sine, de situaţia şi revendicările sale. Aici, într-un articol ca Rolul organizaţiilor fasciste se profilează structura şi sarcinile frontului unic : „..[organizaţiile studenţeşti] vor şti să ducă lupte sincere pentru revendicările noastre pe baza frontului unic, ducînd în luptă studenţimea săracă din toate organizaţiile, fără deosebire de naţionalitate“. Un an mai tîrziu, în martie 1934, Studentul leninist (apărut ilegal la Bucureşti, ca organ local al organizaţiei comuniste studenţeşti) înscrie un program de atitudine situat în acelaşi cîmp ideologic .„..[singurul mijloc de] îmbunătăţire a situaţiei materiale şi morale, atît cit se poate cuceri în sînul societăţii capitaliste, cu condiţia celei ") In Cuvintul înainte se fixează direcţia publicaţiei : „Noi ne propunem prin coloanele acestui ziar să apărăm interesele studenţimii asuprite, s-o clarificăm asupra căilor ce duc la izbindă şi să o susţinem în lupta ei eroică“. Revista urmăreşte : ....politica de promovare a intereselor studenţeşti“, mai acute lupte dusă de întreaga studenţime fără deosebire de naţionalitate şi convingere politică“. Iniţiativa Frontului Studenţesc Antifascist este şi axa vertebrală a revistei Studentul nou, apărută la Paris, în 5 aprilie 1934, după ţinerea Conferinţei studenţilor români din străinătate, care adresează, în paginile publicaţiei, un vibrant mesaj colegilor din ţară. Reflectînd dorinţa studenţilor de a găsi un „drum nou care să-i ducă la o situaţie mai bună“, apelul argumentează primejdia pe care fascismul o reprezintă pentru generaţiile tinere : „Nu prin fascism puteţi cîştiga ceva. Dimpotrivă. Nu Garda de Fier sau L.A.N.C. vă pot duce la izbîndă. Garda de Fier şi L.A.N.C. vă utilizează pentru executarea atentatelor pentru dezlănţuirea acţiunilor teroriste. Aceste organizaţii fasciste vă dezbină prin diversiunea urei de rasă şi de religie, pentru a împiedica acţiunea voastră“. Nu mai puţin edificatoare sunt acele scrisori de adeziune la spiritul conferinţei, pe care le trimit din ţară câţiva profesori universitari. Dintre ei, alături de C. Parhon sau P. Constantinescu- Iaşi, este şi Iorgu Iordan: „Eu personal mă bucur din toată inima aflînd de spiritul în care înţelegeţi să activaţi [...]. Cu deosebire aprob atitudinea dumneavoastră tolerantă în materie de origine etnică şi de religie. Urmarea firească a acestei atitudini este războiul pe care-l declaraţi antisemitismului şi fascismului, adică tocmai doctrinelor politice celor mai intolerante“. Tot la Paris, apare la 15 decembrie 1934 şi Viaţa studenţească, revistă antifascistă editată de studenţii democraţi aflaţi în capitala Franţei. nesc viziunea celeilalte orientări, de „dreapta“, care înfeudează tineretul în liniile spiritualismului mistic şi iraţional. Discutînd, astfel, despre o idee: generaţia, Mircea M. Vulcănescu consideră că ceea ce o caracterizează ar fi „...setea de experienţă, voinţa de încercare directă, înlăturarea opreliştilor raţiunii — acestidola temporis» al veacului al XIX-lea — cu corolarul ei inevitabil, cu ispita ei : aventura". La fel, continuă articolul, „...tensiunea dramatică, tragismul, criza constituie fără îndoială punctul crucial al experienţei trăite în comun de tînăra generaţie“*). Reluînd dogmele spiritualismului contemporan, la care se adaugă elogiul trăirist al vitalismului, crizei şi aventurii, un asemenea text (de altfel, conceput programatic) încearcă să acrediteze o anume finalitate a acţiunilor tinerei generaţii, din perspectiva unei filozofii şi ideologii politice direct reacţionare. Vehicularea unor astfel de teze determină, la modul direct sau nu, reacţia celeilalte linii de gîndire a tinerilor, cea democrată. In Tînăra generaţie, revistă apărută legal la Bucureşti, în 1935, Gellu Naum defineşte tocmai problema angajării generaţiei tinere, angajare pe care timpul istoric o solicită ca imperativ : „Unit de aceleaşi cerinţe, de aceleaşi nevoi (subl. n.), tineretul intelectual şi muncitoresc are astăzi în faţa lui spectacolul unei lumi plină de durere şi de moarte, plină de dezamăgire şi aservire [...]. Nimeni nu mai poate avea dreptul de a rămîne indiferent în faţa problemelor care agită clipa de faţă [...]. Toţi tinerii trebuie să ia azi o atitudine, toţi trebuie să lupte. Singure nevoile, singure suferinţele există astăzi, iar pentru noi, în aceste pagini în care vom încerca să orientăm tineretul către calea organizată şi colectivă a revendicărilor lui, singură voinţa de a spune adevărul asupra tineretului și de a i-1 arăta acolo unde este ne-a făcut să apărem, justificîndu-ne existența". *) „Criterion", I, 3—4, 15 noiembrie—1 decembrie 1934. „Cuvîntul liber*, anul II, nr. 44, 21 septembrie 1935, pagina a 2-a „Cuvintul liber", anul II, nr. 44, 7 septembrie 1935, pagina a 4-a 14 România literară „Idola temporis". n ACA aceştia sunt parametrii de ati■itudine, progresistă şi angajată, a unei părţi a tinerei generaţii din acea epocă, nu aceleaşi caracteristici deü „Studentul român" PUBLICAŢIA studenţească care va marca, cu elocvenţă şi maturitate ideologică, poziţia tineretului înaintat va fi Studentul român, editat legal de Frontul Studenţesc Democrat, la Bucureşti, începînd cu 30 octombrie 1935. Concepînd Frontul Studenţesc Democrat ca pe o „formulă de progres“, menită să „soluţioneze durerile studenţimii“, revista adresează o vibrantă chemare către cei tineri : „Vrem să stabilim unitatea de acţiune studenţească. Toţi studenţii conştienţi trebuie să se încoloneze în frontul studenţesc democrat. Nevoile comune trebuie să nască acţiuni comune [...]. Fiecare agitaţie rasistă e urmată de măsuri ce lovesc în toţi studenţii. Trebuie să fim contra diversiunilor. Căminele sunt scumpe şi nesănătoase. Cantinele nu dau hrană suficientă şi ieftină. Taxele sunt prea mari. Anii de studiu prea numeroşi. Bursele sunt insuficiente. Pentru aceste nevoi trebuie să luptăm“3). In acelaşi timp, comentînd semnificaţia, de astă dată politică, a marii adunări studenţeşti convocată la 23 ianuarie de F. S. D., revista arată că „Procesul de fascizare al statului implică o politică de obscurantism şi de monopolizare a culturii. Politica scoaterii din producţie şi a înlăturării de la cultură a anumitor pături sociale a ajuns la o fază acută. Studenţimea, laolaltă cu celelalte categorii sociale nedreptăţite, cu dreptul la viaţă şi la muncă sabotat şi călcat în picioare, înţelege să-şi apere drepturile ei naturale şi stricte, fără să mai facă jocul interesat şi cinic al aventurierilor de ultimă oră. Frontul studenţesc democrat, luptînd deschis pentru cultură şi libertate, a dovedit, în ziua de 23 ianuarie 1936, că reprezintă o forţă organizată şi vie, a demonstrat existenţa unei puternice tendinţe democratice în rîndurile studenţimii [...] Deviza F.S.D.: cultură, libertate şi pace e o garanţie a seriozităţii şi intenţiilor constructive ale acestui tineret conştient“4). Concepînd, ca şi alte organe de presă studenţeşti deja evocate, tineretul universitar ca pe o parte integrantă a *) „Studentul român“, I, 2, 30 octombrie 1935. *) „Studentul român“, II, 5, 29 februarie 1936.