România literară, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 41-52)

1971-11-25 / nr. 48

frontului larg al proletarilor şi ţăranilor oprimaţi. Studentul român abordează, cu forţa demonstraţiei concrete, rapor­tul dintre Studenţime şi ţărani : „De­mocraţia însemnează: poporul să se cîrmuiască prin sine fără căpitani şi fără dictatori. Democraţia însem­nează : pîine, pace, drept la mun­că şi libertate. Studenţimea demo­crată va lupta alături de ţărănime pentru drepturile ei. Studenţimea de­mocrată va lupta pentru ţărănime, pen­tru poporul românesc, pentru o Româ­nie tare, fericită şi liberă“5­6). Lărgind observaţiile asupra situaţiei contemporane. Studentul român se o­­cupă de rolul pe care „Luna cărţii“ ar trebui să-l aibă pentru a deveni cu a­­devărat un factor catalizator al gustu­lui public : „Cartea trebuie să existe permanent în conştiinţa culturală a unui neam. Iar aceasta se obţine pe alte căi. Cu peste şaizeci la sută de analfabeţi pot apare sute de cărţi ; ele pot costa sume derizorii ; ele se pot îm­părţi gratuit — totul e zadarnic. Cu scriitori care nu vor să cunoască reali­tăţile sociale ale unei ţări se construiesc toate elucubraţiile posibile, dar nu se cucereşte o masă cetitoare, mulţumită şi conştientă [...]. Nu o lună a cărţii. Ci ani de cultură, de muncă temeinică pentru a lumina pe creatorii şi consu­matorii de artă“4). Cit de amplu a fost ecoul F.S.D. ne demonstrează, printre altele, şi intere­sul pe care alte reviste democrate din epocă i-l acordă. Astfel, Cuvîntul li­ber7) publică articolul Imperativul ti­neretului în care Gogu Rădulescu, pre­şedinte,atunci, al F.S.D., analizează ati­tudinea pe care trebuie să o ia tineretul faţă de Frontul Democraţiei Populare, platformă larg cuprinzătoare a forţelor progresiste ale întregului popor, canali­­zîndu-şi aici acţiunile sale revendica­tive (antifascism, drepturi egale la cul­tură, libertatea de organizare profe­sională, egalitatea indiferent de naţio­nalitate, religie, limbă, ocrotirea socia­lă, promovarea păcii). Generaţia tînără era, de altfel, de mai mult timp şi consecvent, în atenţia Cuvîntului liber. Revista avea chiar o pagină dedicată Problemelor tineretu­lui, publica articole ca Drama scriito­rului tinăr de Eugen Jebeleanu sau Tineretul8) de Miron Radu Paraschi­­vescu, în care poetul Declaraţiei patetica vedea în fascism principalul pericol în calea realizării „idealului patriotic şi naţional“ şi cerea tineretului să treacă la acţiunea de revoluţionare a ordinei sociale : „Pentru că, în ordine dialecti­că, regimului constituţional îi urmea­ză socialismul. Tineretul începe să ia act de acest adevăr, tot mai mult, tot mai hotărîtor“. Previziune care, nu peste mult timp, a devenit realitate­ bogată — este experienţa studenţimii. Victoria luminii este sigură, dar aceas­ta nu însemnează că lupta nu ar fi mai grea. Revista trebuie să devină arma noastră principală pentru dis­trugerea rămăşiţelor spiritului retro­grad. Efortul nostru nu se va îndrepta numai spre demascarea şi doborîrea vrăjmaşilor libertăţii şi inteligenţei, ci şi spre orientarea Universităţii ro­mâneşti către drumurile largi ale func­ţiunii sale creatoare. Reforma învăţă­­mîntului superior, reforma care să ofere Universităţii posibilităţile de a răspunde splendidei sale meniri so­ciale ne va preocupa continuu [...]. Vrem ca revista noastră să nu fie doar o confirmare a prezenţei elementelor democratice în facultăţi, dar ea să în­semneze un factor activ în democra­tizarea învăţămîntului superior [...] Să facem ca cei care vor veni după noi să considere «Studentul român» nu numai cu interesul cu care e privit orice martor al unei epoci hotărîtoare, ca cea pe care o străbatem, dar şi cu respectul de care e vrednic un luptător victorios“. încă din primele numere, revista aduce în prim plan realităţi contem­porane prin reportaje ca cel pe care Dan Deşliu îl scrie cu Frontul Demo­crat Universitar printre minierii de la Slănicul Prahovei şi mai departe prin munţi..., se ocupă de aspecte ale vieţii universitare, salutînd numirea ca pro­fesor în învăţămînt a lui Lucreţiu Pă­­trăşcanu : „Examenul a luat sfîrşit în ziua de 18 aprilie a.c. (1946, n.n.), d.­r ului, care nu e la curent cu ce s-a scris şi se scrie, care nu-şi prime­neşte, nu-şi confruntă şi nu-şi verifică mereu întrebările cu viaţa lumii în mijlocul căreia se mişcă şi vrea să producă, adîncind chiar prin această confruntare severă lumea lui interioa­ră, posibilităţile şi tăriile din el însuşi, un asemenea scriitor, mai curînd sau mai tîrziu, va cădea cu certitudine la examenul cel mai greu, acela la care-l constrînge de două ori meseria lui , în faţa mesei de scris şi-n faţa publi­cului nevăzut, dar la fel de preţuit“. Un sugestiv test de opinie îl repre­zintă şi interviul pe care redacţia îl ia lui Dan Barbilian în legătură cu Studenţimea după război. Profesorul poet remarcă, astfel, noua psihologie, noul profil moral al unei largi cate­gorii de studenţi: „întocmai elevilor acelei «Ecole Pollitechnique­ a Pari­sului revoluţionar, studenţii cei noi sunt patrioţi înflăcăraţi. Exemplul uno­ra dintre iacobini arată că te poţi dis­tinge foarte bine în acelaşi timp la în­văţături înalte şi pe baricade. Ardoa­rea pionierului şi ardoarea luptătoru­lui sunt în definitiv pasiuni gemene. Activitatea extrauniversitară pare a nu-i împiedica să-şi îndeplinească de­săvârşit datoria de studenţi. Dimpo­trivă, din cufundarea în credinţele lor înnoitoare extrag o vigoare nouă“. De-a lungul următorilor trei ani de apariţie, „Studentul român“, subintitu­lată, acum, „revistă de cultură şi ati­tudine studenţească“, îşi lărgeşte trep­tat aria de investigaţie, ca şi cercul po­ „Studentul român" seria postbelică C­LIMATUL de idei, intenţiile, per­­spectivele de acţiune teoretică şi practică ale Studentului român sunt reluate, într-o nouă formă, direct de­terminată de noile condiţii istorice şi sociale Instaurate de actul Eliberării, de Studentul român apărut la 15 mai 1946, la Bucureşti, ca „revista stu­­denţimii democrate“. Filiaţia este re­cunoscută, de altfel, programatic, în chiar editorialul primului număr pe care îl reproducem aproape în între­gime : „Revista noastră vrea să fie mai mult decît un prilej de afirmare a valorilor intelectuale ale studenţimii de astăzi, deşi acest singur scop i-ar fi putut justifica apariţia. Revista noa­stră trebuie privită ca o verigă în lanţul tradiţiei de luptă cărturărească a Universităţii româneşti. Continuăm. Continuăm «Studentul român», revista înaintaşilor noştri de acum zece ani, grupaţi în jurul Frontului Studenţesc Democrat, împrejurări asemănătoare au impus apariţia «Studentului român» atunci şi astăzi. Valul tulbure care se ridica în vremea aceea — şi care de curînd s-a prăbuşit cu zgomot — în­cearcă acum să se înalţe din nou sub o altă înfăţişare. Noi vrem să mărtu­risim identitatea de aspiraţii cu înain­taşii noştri, respectul nostru identic pentru cultură, dar şi identitatea ade­vărului nostru. Altele sînt forţele de­mocraţiei azi, alta — în sfîrşit mai L. Pătrăşcanu fiind proclamat, pe te­meiul rezultatului obţinut, profesor ti­tular al catedrei de economie politică. Studenţimea democrată salută cu bucurie pe noul dascăl, care este un eminent om de ştiinţă şi un neobosit luptător pentru democraţie şi progres. Felul în care d. L. Pătrăşcanu a în­ţeles să urce treptele catedrei univer­sitare are o adîncă semnificaţie pentru toţi acei care înţeleg să străbată în viaţă prin muncă şi merit“. Colaboratori ai Studentului român sunt încă de pe acum H. H. Stahl, Stan­­ciu Stoian, Corneliu Bogdan, Henri Wald, Marin Preda (cu un fragment de proză: Nepotul), Ov. S. Crohmălnicea­­nu, Nina Cassian, Leonid Dimov, Mi­hail Petroveanu, Paul Cornea, Sergiu Fărcăşanu, Sidonia Drăguşanu, Valen­tin Silvestru, Sorin Mladoveanu, M. R. Paraschivescu. Acesta semnează (din 17 noiembrie 1946) o interesantă rubrică de corespondenţă pe care o concepe ca pe un „seminar de poezie şi lite­ratură“, dialog substanţial cu iubitorii şi creatorii de literatură şi, în acelaşi timp, dezvoltă, în chiar prima sec­venţă a rubricii inaugurate, concepţia sa asupra locului şi rolului scriitoru­lui în societate : „Că poetul şi scriito­rul (...) care nu e deschis mereu în­trebărilor pe care i le pun deopotrivă şi cărţile şi viaţa de fiecare zi, un scriitor care nu se-ntreabă neîntre­rupt, zi de zi — şi uneori chiar zi şi noapte — despre toate problemele scri­laboratorilor, alături de nume deja citate, apar Al. Mirodan, V. Mândra, M. Gafiţa, B. Ervin, Petre Solomon, Mircea Maliţa, acesta ales în 1948 pre­şedinte al Uniunii Naţionale a Studen­ţilor din România. A­ICI se încheie retrospectiva crono­logică — desigur incompletă — a presei studenţeşti condusă şi îndrumată de partid, tribună directă de expunere a unui mod de gândire şi acţiune, avînd definitorii sentimentul patriotic şi elo­giul democraţiei, al raţionalismului şi păcii, al progresului şi idealului socia­list. Aceasta este „mărturia generaţiei“ studenţilor democraţi din perioada in­terbelică, generaţie ce a crezut cu en­tuziasm şi responsabilitate în ideile no­bile ale programului Partidului Comu­nist, a crezut şi a luptat pentru ele, în acest sens, al curajului exemplar, al capacităţii de sacrificiu, al intransigen­ţei liniei de gîndire, al forţei de orga­nizare şi acţiune, generaţie al cărei portret a reieşit din însăşi evocarea ac­ţiunilor, a iniţiativelor de presă, a tex­telor citate, reprezintă un model lumi­nos de gîndire şi activitate. Peste timp, mesajul ei este cu atât mai elocvent pentru tineretul nostru într-o Românie socialistă, pentru care au luptat înaintaşii săi direcţi. Antoaneta TANASESCU ECHIPA MONOGRAFIA DEL A RUHC N fc ** O T U I, ::: «Studentul român", anul I, nr. 2, 10 decembrie 1946, ‘‘ paginile 4—5 «Studentul român", anul I, nr. 1, 15 mai 1946, pagina 1 *) „Studentul român“, II, 8, 31 mai 1936. 6) „Studentul român“, II, 8, 31 mai 1936. 7) „Cuvîntul liber“, II, 45, 14 septem­brie 1935. 8) „Cuvîntul liber“, II, 45, 14 septem­brie 1935. „Studentul român*, anul I, nr. 2, 1 iunie 1945, pagina a 7-a România literară 15

Next