România literară, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 41-52)
1971-11-25 / nr. 48
frontului larg al proletarilor şi ţăranilor oprimaţi. Studentul român abordează, cu forţa demonstraţiei concrete, raportul dintre Studenţime şi ţărani : „Democraţia însemnează: poporul să se cîrmuiască prin sine fără căpitani şi fără dictatori. Democraţia însemnează : pîine, pace, drept la muncă şi libertate. Studenţimea democrată va lupta alături de ţărănime pentru drepturile ei. Studenţimea democrată va lupta pentru ţărănime, pentru poporul românesc, pentru o Românie tare, fericită şi liberă“56). Lărgind observaţiile asupra situaţiei contemporane. Studentul român se ocupă de rolul pe care „Luna cărţii“ ar trebui să-l aibă pentru a deveni cu adevărat un factor catalizator al gustului public : „Cartea trebuie să existe permanent în conştiinţa culturală a unui neam. Iar aceasta se obţine pe alte căi. Cu peste şaizeci la sută de analfabeţi pot apare sute de cărţi ; ele pot costa sume derizorii ; ele se pot împărţi gratuit — totul e zadarnic. Cu scriitori care nu vor să cunoască realităţile sociale ale unei ţări se construiesc toate elucubraţiile posibile, dar nu se cucereşte o masă cetitoare, mulţumită şi conştientă [...]. Nu o lună a cărţii. Ci ani de cultură, de muncă temeinică pentru a lumina pe creatorii şi consumatorii de artă“4). Cit de amplu a fost ecoul F.S.D. ne demonstrează, printre altele, şi interesul pe care alte reviste democrate din epocă i-l acordă. Astfel, Cuvîntul liber7) publică articolul Imperativul tineretului în care Gogu Rădulescu, preşedinte,atunci, al F.S.D., analizează atitudinea pe care trebuie să o ia tineretul faţă de Frontul Democraţiei Populare, platformă larg cuprinzătoare a forţelor progresiste ale întregului popor, canalizîndu-şi aici acţiunile sale revendicative (antifascism, drepturi egale la cultură, libertatea de organizare profesională, egalitatea indiferent de naţionalitate, religie, limbă, ocrotirea socială, promovarea păcii). Generaţia tînără era, de altfel, de mai mult timp şi consecvent, în atenţia Cuvîntului liber. Revista avea chiar o pagină dedicată Problemelor tineretului, publica articole ca Drama scriitorului tinăr de Eugen Jebeleanu sau Tineretul8) de Miron Radu Paraschivescu, în care poetul Declaraţiei patetica vedea în fascism principalul pericol în calea realizării „idealului patriotic şi naţional“ şi cerea tineretului să treacă la acţiunea de revoluţionare a ordinei sociale : „Pentru că, în ordine dialectică, regimului constituţional îi urmează socialismul. Tineretul începe să ia act de acest adevăr, tot mai mult, tot mai hotărîtor“. Previziune care, nu peste mult timp, a devenit realitate bogată — este experienţa studenţimii. Victoria luminii este sigură, dar aceasta nu însemnează că lupta nu ar fi mai grea. Revista trebuie să devină arma noastră principală pentru distrugerea rămăşiţelor spiritului retrograd. Efortul nostru nu se va îndrepta numai spre demascarea şi doborîrea vrăjmaşilor libertăţii şi inteligenţei, ci şi spre orientarea Universităţii româneşti către drumurile largi ale funcţiunii sale creatoare. Reforma învăţămîntului superior, reforma care să ofere Universităţii posibilităţile de a răspunde splendidei sale meniri sociale ne va preocupa continuu [...]. Vrem ca revista noastră să nu fie doar o confirmare a prezenţei elementelor democratice în facultăţi, dar ea să însemneze un factor activ în democratizarea învăţămîntului superior [...] Să facem ca cei care vor veni după noi să considere «Studentul român» nu numai cu interesul cu care e privit orice martor al unei epoci hotărîtoare, ca cea pe care o străbatem, dar şi cu respectul de care e vrednic un luptător victorios“. încă din primele numere, revista aduce în prim plan realităţi contemporane prin reportaje ca cel pe care Dan Deşliu îl scrie cu Frontul Democrat Universitar printre minierii de la Slănicul Prahovei şi mai departe prin munţi..., se ocupă de aspecte ale vieţii universitare, salutînd numirea ca profesor în învăţămînt a lui Lucreţiu Pătrăşcanu : „Examenul a luat sfîrşit în ziua de 18 aprilie a.c. (1946, n.n.), d.r ului, care nu e la curent cu ce s-a scris şi se scrie, care nu-şi primeneşte, nu-şi confruntă şi nu-şi verifică mereu întrebările cu viaţa lumii în mijlocul căreia se mişcă şi vrea să producă, adîncind chiar prin această confruntare severă lumea lui interioară, posibilităţile şi tăriile din el însuşi, un asemenea scriitor, mai curînd sau mai tîrziu, va cădea cu certitudine la examenul cel mai greu, acela la care-l constrînge de două ori meseria lui , în faţa mesei de scris şi-n faţa publicului nevăzut, dar la fel de preţuit“. Un sugestiv test de opinie îl reprezintă şi interviul pe care redacţia îl ia lui Dan Barbilian în legătură cu Studenţimea după război. Profesorul poet remarcă, astfel, noua psihologie, noul profil moral al unei largi categorii de studenţi: „întocmai elevilor acelei «Ecole Pollitechnique a Parisului revoluţionar, studenţii cei noi sunt patrioţi înflăcăraţi. Exemplul unora dintre iacobini arată că te poţi distinge foarte bine în acelaşi timp la învăţături înalte şi pe baricade. Ardoarea pionierului şi ardoarea luptătorului sunt în definitiv pasiuni gemene. Activitatea extrauniversitară pare a nu-i împiedica să-şi îndeplinească desăvârşit datoria de studenţi. Dimpotrivă, din cufundarea în credinţele lor înnoitoare extrag o vigoare nouă“. De-a lungul următorilor trei ani de apariţie, „Studentul român“, subintitulată, acum, „revistă de cultură şi atitudine studenţească“, îşi lărgeşte treptat aria de investigaţie, ca şi cercul po „Studentul român" seria postbelică CLIMATUL de idei, intenţiile, perspectivele de acţiune teoretică şi practică ale Studentului român sunt reluate, într-o nouă formă, direct determinată de noile condiţii istorice şi sociale Instaurate de actul Eliberării, de Studentul român apărut la 15 mai 1946, la Bucureşti, ca „revista studenţimii democrate“. Filiaţia este recunoscută, de altfel, programatic, în chiar editorialul primului număr pe care îl reproducem aproape în întregime : „Revista noastră vrea să fie mai mult decît un prilej de afirmare a valorilor intelectuale ale studenţimii de astăzi, deşi acest singur scop i-ar fi putut justifica apariţia. Revista noastră trebuie privită ca o verigă în lanţul tradiţiei de luptă cărturărească a Universităţii româneşti. Continuăm. Continuăm «Studentul român», revista înaintaşilor noştri de acum zece ani, grupaţi în jurul Frontului Studenţesc Democrat, împrejurări asemănătoare au impus apariţia «Studentului român» atunci şi astăzi. Valul tulbure care se ridica în vremea aceea — şi care de curînd s-a prăbuşit cu zgomot — încearcă acum să se înalţe din nou sub o altă înfăţişare. Noi vrem să mărturisim identitatea de aspiraţii cu înaintaşii noştri, respectul nostru identic pentru cultură, dar şi identitatea adevărului nostru. Altele sînt forţele democraţiei azi, alta — în sfîrşit mai L. Pătrăşcanu fiind proclamat, pe temeiul rezultatului obţinut, profesor titular al catedrei de economie politică. Studenţimea democrată salută cu bucurie pe noul dascăl, care este un eminent om de ştiinţă şi un neobosit luptător pentru democraţie şi progres. Felul în care d. L. Pătrăşcanu a înţeles să urce treptele catedrei universitare are o adîncă semnificaţie pentru toţi acei care înţeleg să străbată în viaţă prin muncă şi merit“. Colaboratori ai Studentului român sunt încă de pe acum H. H. Stahl, Stanciu Stoian, Corneliu Bogdan, Henri Wald, Marin Preda (cu un fragment de proză: Nepotul), Ov. S. Crohmălniceanu, Nina Cassian, Leonid Dimov, Mihail Petroveanu, Paul Cornea, Sergiu Fărcăşanu, Sidonia Drăguşanu, Valentin Silvestru, Sorin Mladoveanu, M. R. Paraschivescu. Acesta semnează (din 17 noiembrie 1946) o interesantă rubrică de corespondenţă pe care o concepe ca pe un „seminar de poezie şi literatură“, dialog substanţial cu iubitorii şi creatorii de literatură şi, în acelaşi timp, dezvoltă, în chiar prima secvenţă a rubricii inaugurate, concepţia sa asupra locului şi rolului scriitorului în societate : „Că poetul şi scriitorul (...) care nu e deschis mereu întrebărilor pe care i le pun deopotrivă şi cărţile şi viaţa de fiecare zi, un scriitor care nu se-ntreabă neîntrerupt, zi de zi — şi uneori chiar zi şi noapte — despre toate problemele scrilaboratorilor, alături de nume deja citate, apar Al. Mirodan, V. Mândra, M. Gafiţa, B. Ervin, Petre Solomon, Mircea Maliţa, acesta ales în 1948 preşedinte al Uniunii Naţionale a Studenţilor din România. AICI se încheie retrospectiva cronologică — desigur incompletă — a presei studenţeşti condusă şi îndrumată de partid, tribună directă de expunere a unui mod de gândire şi acţiune, avînd definitorii sentimentul patriotic şi elogiul democraţiei, al raţionalismului şi păcii, al progresului şi idealului socialist. Aceasta este „mărturia generaţiei“ studenţilor democraţi din perioada interbelică, generaţie ce a crezut cu entuziasm şi responsabilitate în ideile nobile ale programului Partidului Comunist, a crezut şi a luptat pentru ele, în acest sens, al curajului exemplar, al capacităţii de sacrificiu, al intransigenţei liniei de gîndire, al forţei de organizare şi acţiune, generaţie al cărei portret a reieşit din însăşi evocarea acţiunilor, a iniţiativelor de presă, a textelor citate, reprezintă un model luminos de gîndire şi activitate. Peste timp, mesajul ei este cu atât mai elocvent pentru tineretul nostru într-o Românie socialistă, pentru care au luptat înaintaşii săi direcţi. Antoaneta TANASESCU ECHIPA MONOGRAFIA DEL A RUHC N fc ** O T U I, ::: «Studentul român", anul I, nr. 2, 10 decembrie 1946, ‘‘ paginile 4—5 «Studentul român", anul I, nr. 1, 15 mai 1946, pagina 1 *) „Studentul român“, II, 8, 31 mai 1936. 6) „Studentul român“, II, 8, 31 mai 1936. 7) „Cuvîntul liber“, II, 45, 14 septembrie 1935. 8) „Cuvîntul liber“, II, 45, 14 septembrie 1935. „Studentul român*, anul I, nr. 2, 1 iunie 1945, pagina a 7-a România literară 15