România literară, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 41-52)

1971-11-25 / nr. 48

La Muzeul de artă al R. S. România Arta barocului în Boemia A­r numi baroc — scrie J.-L. Borges în prologul ediţiei din 1954 al Istoriei uni­versale a Infamiei - stilul care-şi epuizea­ză deliberat (sau tinde să-şi epuizeze) toate posibilităţile şi care se apropie de propria-i caricatură... etapa finală a oricărei arte, atunci cînd îşi exhibă şi delapidează mijloacele“. Un con deci, pentru a urmări demonstraţia lui d'Ors, sau etapa finală (deseori considerată ma­ladivă) din viaţa oricărei forme — după Focillon. Din punct de vedere istoric însă — limite aproximative secolele XVII-XVIII — unul din modurile de a epiloga ale Re­naşterii, coexistînd şi întreinfluenţindu-se cu manierismul şi academismul, lată date pe care orice studiu asupra barocu­lui le oferă, de la Burkhard la Wölfflin, de la Focillon şi Malle la Tapié, cu accente binevenite asupra condiţiilor socio-istorice (Contrareformă, Conciliul de la Trento, o burghezie în ascensiune), asupra dezvoltă­rii artistice (Michelangelo , renaştere tîr­­zie sau baroc timpuriu ?), asupra crono­logiei proprii şi artei geografice. Pentru „gourmet"-ul artei, cel care „palatizează“ forme chiar şi fără o prea mare rigoare ştiinţifică, barocul­­ ca vocabulă magică — indicînd la origini „huns barrocos mal afecoades e năo redondos, e com aquas mortas", perle şlefuite prost, cu muchii şi ape moarte (Garcia da Orta : „Coloquios dos simples e drogos da India“ — Goa, 1563), poate sucomba uneori confruntării cu însăşi calitatea artei pe care o desem­nează. Nu în faţa exaltatei demente a lui Borromini sau Bernîni sau chiar Guarini, desigur, ci poate în înfruntarea (terenul e strict al intelectului) cu cohorta nediferen­ţiată care acreditează existenţa acestuia ca realitate a artei într-o anumită epocă a istoriei. Cu un asemenea regret de a abandona ideea barocului ca „legendă" a culturii, ca stil implicit ei, cu această Vinovăţie pe deplin „barocă", am parcurs sălile Muzeului de artă ce prezintă — în cca. 90 de piese mai bine sau mai puţin bine alese — o succintă cronologie a ba­rocului din Boemia. (Expoziţia este orga­nizată din colecţiile Galeriei naţionale şi Muzeului de arte decorative din Praga de către­­aceste instituţii.) Influenţat în pri­­mul rind de Italia, dar şi de Germania meridională, Spania ori Ţările de Jos, ba­rocul boemian îşi revendică drept spe­cifică păstrarea unei anumite măsuri in proporţia în care realitatea se lasă alte­rată de stil. Dacă în pictură, înafara lui Karel Skréta şi, mai apoi, a lui Petr Brandt şi Reiner, barochismul pare bun vecin academismului de mai tîrziu al „sosurilor brune* care i-a exasperat pe bună dreptate pe modernişti, sculptura, în mare parte în lemn, a Boemiei, re­pune în drepturi bunul renume al dra­matismului, dinamismului şi artificiozităţii cu care e creditat barocul. Enumerăm, în crescendo-ul acestor calităţi : un „puttu" de Matei Venceslav Jäckel, bustul alegoric „Iarna" de Ioan Gheorghe Heermann, „Doi negri îngenuncheaţi, rugîndu-se" — Ferdinand Maximilian Brokof, „Fiul risipi­tor* al lui Matthias Bernard Braun, „Cru­cifixul (rococo timpuriu) de Francisc Ig­­natie Weiss. Artele decorative, cu destulă parcimonie reprezentate în expoziţie, sînt, poate, ală­turi de sculptură, al doilea moment „tare" al ei ; pe lingă ciborii şi basule-uri, cîteva piese de sticlărie de Boemia îşi păstrea­ză farmecul pînă şi-n catalogarea lor ştiinţifică : „cupă de sticlă şlefuită şi tăiată" — cu ornament floral şi cu o spi­rală rubinie închisă în picior (prin topire), „cupă de sticlă în formă de luntre" — ornamentul alcătuit dintr-o bandă de de­sene vegetale şi coşuleţe cu flori, „pahar de sticlă" — cu monograma „PSS" şi un ornament în stil rococo etc., la care tre­buie să adăugăm şi un preţios detaliu : cristalul acesta (de Boemia) este tăiat şi şlefuit după tehnica folosită in bijuterie la pietrele preţioase ; unele dintre piesele de sticlărie au pereţii dubli (sec. XVII). Datele complete ale cronolgiei proprii barocului din Boemia, precum şi cele referitoare la artiştii reprezentaţi în expo­ziţia de la Muzeul R.S.R. se află, inteli­gent compulsate, în catalogul de sală şi mai cu seamă în prefaţa acestuia semna­tă de Oldrich J. Blazicek. Cristina ANASTASIU şi­ loan Gheorghe HEERMANN —­larna Muzeul de artă românească din Ploieşti 9 C­u un apogeu al zilelor consacrate valorificării comorilor prahovene, in­tr-un imobil adecvat (amintind într-o mă­sură eleganţa arhitecturii Muzeului de artă din Craiova şi care, cîndva, aparţi­nuse familiei colecţionarului ploieştean I. Ionescu-Quintus) s-a redeschis Muzeul de artă al oraşului. Acesta îşi are istoria şi peripeţiile lui : în 1887, în gazeta „De­mocraţia" era anunţată ştirea despre exis­tenţa unui „muzeu“, la Ploieşti, urma lui însă s-a pierdut cu desăvîrşire, de vreme ce nu s-a mai pomenit nimic despre el din 1887 pînă în 1928, cînd, simţindu-i-se lipsa, arhitectul Socolescu a luat iniţiativa fundă­rii efective a unei atari instituţii culturale. Pînă in 1930 insă proiectatul muzeu nu a putut fi înfăptuit, imobilul solicitat fiind destinat atunci unor „duşuri populare"... Inaugurarea avea totuşi să aibă loc în două odăiţe ale parterului localului „băii municipale", în anul 1931. în 1956, colecţia — care căpătase o tot mai mare amploare — va fi reinstalată în cîteva săli ale fostului Tribunal Prahova, devenit Palat al Culturii. Abia în 1969, prin hotărîrea organelor locale de partid şi de stat, a fost pusă la dispoziţia muzeului actuala clădire, în­conjurată de un vast şi frumos parc , care, dacă ar fi în folosinţa exclusivă a muzeului, ar putea constitui un potrivit cadru pentru amplasarea unor sculpturi sau pentru organizarea unor expoziţii în aer liber ; tot astfel, casa din fundul curţii ar putea constitui o anexă a Muzeului de artă, amenajîndu-se de pildă secţia de grafică (astăzi absentă), de artă decora­tivă, săli de conferinţe etc. Oricum însă, organizatorii actuali (di­rectoarea Maria Rădulescu, pictorul Pe­tru Popovici şi, de bună seamă, întregul colectiv) au reuşit treptat să alcătuiască o selecţie de prestigiu. Printre numeroasele lucrări expuse, se fac remarcate : autoportretul fostului „o­­cîrmuitor al Prahovei", pictorul revoluţio­nar I.D. Negulici , portretul unei fete exe­cutat de Constantin Lecca, portret ce pre­zintă un cert interes istoric şi literar, de­oarece reprezintă pe însăşi muza lui Emi­­nescu, pe inspiratoarea „Plopilor fără soţ* — Cleopatra Poenaru ; cîteva excep­ţionale opere pe panourile Grigorescu, Andreescu, Luchian, G. Petraşcu, Pallady, Tonitza, Dărăscu, precum şi sălile consa­crate lui Iser (care, elev la liceul „Sf. Pe­tru şi Pavel", expunea în galantarele plo­­ieştene în veacul trecut), Lucian Grigo­rescu şi Ion Ţuculescu ; de asemenea, cî­teva excelente lucrări semnate de Abgar Baltazar, J. Al. Steriadi, Arnold, Vasile Popescu, Eustaţiu Stoenescu, Ştefan Po­­pescu etc. Tînăra generaţie — dintre care şi grupul pictorilor ploieşteni - a fost coborîtă în­­tr-un subsol vitregit de bunele condiţii de expunere de care se bucură lucrările maeştrilor vîrstnici. Mai slab reprezentată este sculptura, deşi în patrimoniul muzeului se află o im­portantă lucrare a lui Ioan Georgescu — bustul lui Spiru Haret (Paris, 1889), pre­cum şi lucrări de Gheorghe Anghel, Ion Jalea, Ion Vlasiu, Ion Irimescu ş.a. Muzeul de artă din Ploieşti a devenit astăzi una dintre unităţile de cultură care impun vizitatorilor un smerit popas. Barbu BREZIANU Prin galerii Grigore VASILE Pictura lui, — în special pînzele re­cent expuse în holul Teatrului de Co­medie — încearcă să întocmească, în­­tr-un univers care este numai al obiec­telor, portretul unor existenţe de fun­dal, presupuse şi astfel misterioase. A­­ceastă intenţie, de a surprinde inefabi­lul prin raporturi proaspete între su­prafeţele mari de culoare, prin alege­rea, neaşteptată uneori, a obiectelor devenite simbol (clepsidra), această intenţie, deci, transformă ciclul de lu­crări intr-un ciclu de studii aşa cum ne indică de fapt şi titlurile : Cupă roşie ; Oglinda albă ; Clepsidra verde. Reuşita cîtorva pînze (Trei cupe ; Scoica roşie), în care paginaţia insolită determină un asimetrism expresiv compoziţional şi neliniştitor psihic, iar suprafeţele cromatice capătă o viaţă mai intensă, mai profundă, argumen­tează eliberarea artistului de sub in­fluența picturii maestrului său, Alexan­dru Ciucurencu. Ana IORDACHE Neutre, liniştite pînă la inexpresivi­­tate, lucrările „cuminţi“ ale debutantei Ana Iordache par a fi rezultatul unui curs de culoare şi desen, absolvit in grabă. Flori de anotimp organizate atent în simetrii ostenite (Flori ; Flori de toam­nă ; Ghiveci cu flori), naturi statice cu gogoşari, marine, o realitate văzută, re­dată cu inexplicabile erori de compu­nere şi desen (Curte cu păsări), toate acestea ar trebui sesizate cu clemenţă în contextul unui debut. Dar există un catalog, o analiză. Selectăm din afir­maţiile criticului de artă Ion Tataru ! „Ceea ce caracterizează această pictu­ră, în liniile ei definitorii, sînt, mai întîi de toate, un declarat şi evident lirism, acea aură de autentică poezie şi rafinament cromatic, de căldură a pastei şi a viziunii estetice, de opti­mism şi de fineţe a execuţiei". încercăm să ne detaşăm de incorecti­tudinea gramaticală a frazei, de nume­roasele inadvertenţe („căldură a pastei şi a viziunii estetice“) şi chiar de elo­giile demne de un Luchian sau Petraş­cu, invitindu-vă, cu catalogul in mină, să descoperiţi adevărul. Constantin GAVENEA Acuarelele lui Constantin Gavenea, lipsite de mari pretenţii artistice, tind să surprindă efemerul : reflexul de o­­glindă al apei, aburul dimineţii, pică­turile de ploaie, fulgii de zăpadă... Un simţ al decupajului compoziţional şi cîteva raporturi cromatice mai ela­borate salvează lucrările de mediocri­tatea redării tale-quale, lăsîndu-le să ilustreze viaţa unui port : Tulcea (Di­mineaţa în port, Pescadoare la ţărm) şi peisajul dunărean in diferite mo­mente ale zilei (Inserare pe Dunăre). Prin excluderea albului — culoare su­port a hîrtiei, în­tr-o predominantă de albastru și violet — atmosfera dunărea­nă devine grea, densă, ca într-o poezie de Bacovia. Mircea ILIESCU Grigore Vasile : Trei cupe România literară 25

Next