România literară, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 41-52)

1971-11-25 / nr. 48

Poşta redacţiei Poezie THEO TAVIAN : O notă nouă ar părea să fie în Lună plină (care nu e însă un lucru împlinit, deo­camdată). In rest, acelaşi mini-gherghef cam îmbîcsit şi greoi, acelaşi apetit superficial pentru exotism ieftin, pentru găselniţe mărunte, care reprezintă, se pare, fatalele dv. limite. Ne întrebaţi ce este şi ce nu este, din punctul nostru de vedere, confecţionat, efort grafic, adesea neînsufleţit. întrebarea — după sta­giul dv. atît de îndelungat la „poştele redacţiilor“ — vă califică, într-un fel, dar într-un fel nu tocmai onorabil şi măgulitor Răspunsul e că aceşti termeni înseamnă, din punctul nostru de vedere, exact ce în­seamnă (sau, poate, ar trebui, în fine, să însemne) şi din al dv. De ani de zile, de când stăm de vorbă împreună, v-am spus tot ce vă puteam spune, ara încercat — după priceperea noastră — să vă uşurăm orientarea şi desfăşurarea puterilor de care dispu­neţi, să vă confirmăm demersurile bune şi să vi­ le denunţăm pe cele infructuoase, eronate, să vă în­curajăm în fel şi chip (de cîteva ori, publicîndu-vă) etc. Dv., însă, vă aflaţi şi acum nu departe de punc­tul din care aţi pornit şi, ceea ce e mai grav, dînd semne de suficienţă şi închircire, de nonşalanţă, lene spirituală şi profesionism (nejustificat), în loc să vă pregătiţi, cu pasiune şi ambiţie, să vă adunaţi toate forţele (şi să vi le înmulţiţi) pentru a izbuti, în fine, să „decoraţi“, dv. veniţi mereu şi mereu să vă „cul­­cuşiţi“ în cutele „poştei“ (de data asta, cu nişte false, afectate, oţioase nedumeriri, pe care v-ar fi atît de drag să le tot despicăm în patru la infinit, să le „croşetăm“ pe îndelete, la gura sobei !). Nu se poate face carieră literară la „poşta redacţiei“ (care nu poate ţine loc de studiu personal şi pasiune creatoare şi nu se poate transforma în curs seral, sau dădacă). Pentru tot ce nu înţelegeţi exact, pentru tot ce nu ştiţi, n-aţi aflat, nu bănuiţi, nu simţiţi etc., devoraţi bibliotecile, umblaţi printre oameni, prin păduri... Şi dacă aveţi talent cu adevărat, şi nu o umbră sau o frimitură ieşiţi la drum şi strigaţi — veţi fi auzit! Dacă nu sînteţi auzit, înseamnă că nu existaţi, sau că strigaţi prea încet (în şoaptă sau în gînd), ceea ce, la urma urmelor, e cam acelaşi lucru. Mai pof­tiţi pe la noi, dar după ce veţi reflecta la toate aceste lucruri şi după ce veţi obţine, pe hîrtie, rezultatele noi, decisive, ale acestei meditaţii. PETRU GROZAV-CURTICI : Şi în versuri, dar mai ales în scrisoare, e un delir dezlănţuit de vor­be, neserios şi hăulit, plin de metaforizări leşinate, de gust suburban (şi de a-ţi umplut, a-ţi acoperit etc !). Puneţi mîna pe carte cu seriozitate şi învăţaţi să stăpîniţi condeiul şi sensul cuvintelor şi să scrieţi corect şi limpede. Apoi vom mai vedea. BARBU SECONDAN : Interferenţele de sugestii Intre cele două nume cu care iscăliţi dau bune in­dicaţii asupra punctului de unde au plecat şi celui In care se află în prezent manuscrisele dv. (nu lip­seşte, oare, un­­ final la al doilea nume ?). In plus, supratitlul pe care li-1 ataşaţi (Aşa-zise parodii) semnalează inteligent secreta lor aplecare umoris­tică, parodică, tinzînd, însă, cu (involuntară ?) şire­tenie să includă aici şi verva exterioară de para­frază abilă, dar uscată, şi retorismul preţios şi em­fatic, şi toate celelalte, mai mici sau mai mari, nea­junsuri ale unei altminteri excelente strungării pro­zodice. Iată, conform dorinţei, un eşantion demons­trativ, cu plus şi minus . Să cultivăm perenospore, vom perpetra acest travaliu de la Ural pîn-la Azore, multicolor, imens vitraliu, perenospore africane intăciunite şi carnale. Împerecheate in savane, coapte deplin spre saturnale, să cultivăm perenospore, voi, comandouri viitoare „probantur gloriae amore* (insă ferite mult de soare...). Nu este exclus să ne trimiteţi, într-o bună zi, şi lucruri mai interesante. ....... I Grigore POP Aşteaptă Aşteaptă, aşteaptă toamna cind păsările se vor rindui pe cer. Atunci să le numeri. Aşteaptă pînâ cind sâminţa de nufăr o să cadă-n noroiul din fund. Atunci, ca s-o poţi vedea încolţind, să-ţi ţii răsuflarea. Totu-i să ştii să aştepţi pin-atunci. Lori BADEA Toamnă Cad fructele din pom şi pămintul tresare ca un animal adormit O frunză nu mai vrea să creadă un destin şi se lasă dusă pe aripi de vint. Păsările care au venit, acum pleacă — să nu le mai iubiţi nicicînd ! Păcate negre, ciorile planate cad pe cîmpie ca un blestem. Ţară Atît de tinăr sint că-mi pare Că talpa-n iarbă se preface Şi că un cintec mă inundă Cu vinul pătimirii dace. Slovă nescrisă poartă unul Cu cerul înfrăţit — solie Din partea celor ce prin veacuri Altar le-a fost această glie. Sub scutul norilor creşti ţară Vi­nd prin noi o limpezire, Atît de tinăr sint că-mi pare Că plouă -n noi cu nemurire. Valeriu DRUMEȘ ANCI DAN : Paginile de-acum, manifestînd aceeaşi aplecare a­­nalitică, îndemânatică, subtilă, ni se par totuşi mai puţin substan­ţiale decît proza anterioară. G. TACU-SMERDAVA : Nume­roasele schiţe pe care ni le tri­miteţi, intitulate global „croşeuri“ (cum, adică, „croşeuri“?), n-au, din păcate, nimic comun cu lite­ratura. Chiar dacă lăsăm la o parte stîngăcia, gustul îndoielnic, şubrezenia acestor însăilări, per­lele de stil care le „agrementea­ză“ copios sunt suficiente ca să ne interzică, nouă, orice speranţă cu privire la şansele dv. literare, iar dv., orice veleităţi în acest sens. Iată cîteva mostre, la în­­tîmplare : ...poate că în acel moment pre­fera mai bine viscolul... ...sticluţa cu picături. Cîteva din ele are să mă liniştească... In ziua de 13 mai, cearta dintre mine şi nevastă-mea atinsese cul­mea paroxismului... Cu un gest smucit, poate nela­locul lui, am lovit sticluţa de pe­retele din faţă, care spărgându-se, lăsă o pată lichidă, uleioasă şi o grămăjoară de cioburi, care au zuruit pe podeaua de parchet. „.stupefiantele, care fac rava­gii, fiind folosite ca stimuli şi de creatorii de artă, ca morfina, co­caina, opium, heroina, haşiş, etc.„ (Tot in legătură cu stupefiante­le, care.») Imprimind operelor realizate in urma folosirii lor, o efervescenţă pe care marea ma­joritate a admiratorilor acestor o­­pere, cu greu poate să înţelea­gă mecanismul care a fo­t de­clanşat la producerea lor... Nu am intenţia de a încerca a­­ceastă tentativă... Şi, în sfîrşit, un dialog „elevat" şi plin de răspundere cetăţeneas­că între doi „eroi pozitivi“ : — Copii ? Peste trei, patru ani, admit, dar acum, nu şi nu. Ce, ori ai voi să-mi ingrop tinereţea în scutecele unui bebeluş, in timp ce tu să te distrezi unde şi cum are să-ţi placă ? Am repezit-o : — Aşa, doamna mea ? Ne-am căsătorit pentru distracţii, pentru chiolhanuri, nu ca să contribuim şi noi cu ceva la mersul înainte­a societăţii ? Aşa consideri tu dragoste eternă ? Asta este misiu­nea omului pe pământ? De ce să nu ne dăm şi noi aportul acum cind suntem­ tineri ?... Socotim că orice alte comenta­rii sunt de prisos (ca, de altfel, şi stăruinţele dv. în domeniul lite­raturii, în care vă aflaţi în postu­ra unui — vorba dv. — „intrus nepoftit“ I). I.L.V. : Sunt unele speranţe, în schiţele dv. („poetizate“ în doze variabile, uneori în limite de bun gust). Vatiţa, Reîntoarcere. Un cîrd alb... (mai puţin consistentă şi explicită) ni se par piesele cele mai înfiripate. Nici Păpuşa nu e tocmai rea, dacă n-ar fi unele alunecări melodramatice şi unele excese pletoric-metaforice supă­rătoare (Săreau păstăile ca fulgii găinii prinsă in grădină la varză sau rid­ind săminţa de cinepă, iar boabele albe ca florile de porumb prăjite pe plita încinsă). Aseme­nea „petice“ de stil înzorzonat, încîlcit, greoi, revin de mai multe ori în pagini, atingînd uneori per­formanţe regretabile, alarmante. Iată încă un exemplu, edificator: Poate pentru ...că a cin­tat un Pişcan-Florea undeva peste vale, Crăiţa avu un moment de cum­pănă cind îşi pierdu siguranţa pe care şi-o dobîndise pe-nde- rete, tot gîndindu-se că totul trecuse şi că nu-i mai răminea decît să intre pe cărarea lentă unde nu se înghesuie nimeni. Sperînd că veţi da toată atenţia acestei laturi neprielnice a scrisu­lui dv., altminteri — cum ziceam — susceptibil de interes, vă aş­teptăm cu noi pagini. (Alătura­­ţi-le şi o mică prezentare şi o poză) ION BOLOŞ : Se pare că aţi avea ceva de spus, dar scrisul e deocamdată teribil de neglijent, dezordonat, înecat în adjective şi aproximaţii gramaticale, care-l fac impracticabil, de neînţeles. Străduiţi-vă, pentru început, să stăpîniţi mai bine cuvîntul, să vă exprimaţi mai limpede şi fără floricele inutile. Apoi, vom mai vedea. INDEX Elogiul omului copac ar putea veni cineva intr-o seară un copac sau o iarbă, un om copac sau un om iarbă zguduindu-mă pinâ-n rărunchi : omule, ce vrei, omule? eu l-aş privi şi n-aş înţelege, el ar trece prin mine şi n-ar înţelege, eu aş trece prin el şi n-aş înţelege, dar in seara aceea copacului i-ar creşte în trunchi un ochi de durere şi dragostea lumii l-ar legăna intr-un vis nesfîrşit de vioară, dar in seara aceea ierbii i-ar creşte un ochi de orbire in cer şi un vis nesfîrşit de lumină, vai mie, omul copac şi-ar pierde copacul, omul iarbă şi-ar pierde iarba şi plingind prea aproape de mine n-aș mai putea să-i aud şi-am fi singuri... George BUZINOVSKI Veşmînt Frumoasă sint cu ochi prealimpezi in umbra sălciei care se cheamă copilăria mea pierdută frumoasă sint şi liniştită mi-atîrnă-ntre dorinţe trupul pal şi nu e nimeni trist să mi-l trezească frumoasă sint cu ochi prealimpezi dâ-mi un veşmint de ape doamne s-alerg cind plouă in pămint Floriana TEI Odă bucuriei Fericită mă întâmpini odată cu zorile uşoară purtindu-ţi cu grijă melancolia ca pe o pasăre rară. Cu gesturi molatece rupi fructele dulci, aţipite toamna pe crengi, ca pe parfumate garoafe. Ziua aceasta iţi seamănă intru totul, subţire şi tremurătoare te mial­ţi către sufletul meu ca florile soarelui de aur. Suave se nasc din cintecul tău izvoare limpezi ca lacrima. Sfioase tresar privighetorile tale in lumina dulce a amurgului.» Binecuvântată de-a pururi fruntea Poetului şi încinsă cu lauri, patrie a trandafirului tinăr I Gabriel STANESCU România literară 27

Next