România literară, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 41-52)
1971-11-25 / nr. 48
Premii literare Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze „La Gloire de l'empire" de Jean d* ORMESSON La începutul acestei luni, Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze a fost atribuit lui Jean d’Ormesson, pentru volumul La Gloire de l'empire (Ed. Gallimard). Jean d'Ormesson s-a născut la Paris, în 1926 ; fiu şi nepot de ambasador, el este licenţiat în litere şi filosofie. In 1950 devine secretar general al Consiliului internaţional de filosofie şi ştiinţe umane de la UNESCO. Este redactor şef adjunct al revistei „Diogene“. Primul roman al lui Jean d’Ormesson. L'Amour est un plaisir, apare în 1956. Urmează : Un amour pour rien, Au revor et merçi, Du câtă de direz Jean și Les illusions de la mer. După cum se afirmă intr-un scurt comentariu al revistei „Les Nouvelles Littéraires", nici unul dintre aceste romane nu a avut dimensiunile şi valoarea celui premiat de Academia Franceză. Din aceeaşi publicaţie reproducem cîteva fragmente dintr-un interviu acordat de către scriitor, după ce i-a fost decernat premiul. Jean d'Ormesson însuşi consideră că între La Gloire de l'empire şi celelalte cărţi ale sale ar fi, chiar, „un abis", deoarece ultima sa scriere „este o carte de culture-fiction întoarsă spre trecut", în care se vorbeşte „despre prezentul nostru pornind de la ceea ce a cunoscut odinioară umanitatea". „Am încercat — declară scriitorul — să introduc în acest roman situaţii cheie care se regăsesc în toate epocile : abdicarea, bătălia indecisă, asediul, lupta navală, calul. Sunt valabile, astfel, pentru trecut ca şi pentru viitor. In legătură cu abdicarea lui Alexis (personajul principal al romanului — n.n.) s-a vorbit de retragerea generalului de Gaulle. în fapt, eu am compus capitolul respectiv înainte de a se produce acest eveniment. Astfel, îl fac să moară pe Alexis la 90 de ani, după ce el a cucerit toată lumea antică, atit cit era cunoscută. Dar Alexandru cel Mare reuşeşte acest lucru in trei ani şi dispare la douăzeci şi cinci". Intrebat despre metodele utilizate, Jean d'Ormesson răspunde : „Am stabilit o mulţime de fişe, am citit un mare număr de opere la Biblioteca naţională pentru a face controlul detaliilor. Astfel incit tot ce este fals e adevărat. Intre aceste două elemente am stabilit un dozaj subtil, in fixarea cronologiei, a indexului şi a bibliografiei. Şi, de asemenea, pastişe. Cea a lui Corneille cuprindea chiar un vers şchiop. Tipograful a adăugat un picior, ceea ce dovedeşte că el cunoştea opera celui care a scris Cidu. Altfel, nu şi-ar fi permis niciodată să corecteze o tragedie autentică. Cel mai amuzant este că unii mi-au spus : pastişa cea mai puţin reuşită este cea a lui Proust. Or, în afară de două sau trei nume pe care le-am schimbat, am citat foarte exact " la recherche du temps perdu". Este cumva această procedare o deriziune a culturii ? „Există deriziune şi celebrare, ironie şi admiraţie in acelaşi timp — susţine Jean d’Ormesson. De fapt, oamenii citesc acest roman ca şi cum ar fi vorba de o carte de istorie obişnuită. Nu le dă prin minte că trebuie să fi făcut mai înainte studii pentru a o aborda. Şi e foarte bine aşa. De fapt, ea comportă o mulţime de intrări, astfel incit poate să convină unor categorii de public foarte diferite". V. N. Jean D’Ormesson între unchiul său, Vladimir D’Ormesson, şi Jules Romains Premiul Büchner • Scriitorului Uwe Johnson i-a fost decernat premiul „Büchner“ pe anul 1971 de către Academia Germană pentru limbă şi literatură din Darmstadt. Alte premii atribuite de Academie în cadrul aceleiaşi sesiuni : Werner Kraft (premiul ,,Sigmund Frusd“ pentru proză ştiinţifică) şi Peter Huche (premiul „Johann Heinrich Merck“ pentru critică literară). Premiul Nelly Sachs • In acest an premiul cultural al oraşului Dortmund pentru angajare literară în slujba păcii între popoare — care poartă numele cunoscutei scriitoare Nelly Sachs, premiul Nobel 1966 — a fost atribuit scriitoarei austriece lise Aichinger, care a devenit astfel a şasea laureată a importantei distincții. Născută la Viena, în 1921, lise Aichinger a mai primit, in 1951, premiul „Grupului 47“, iar în 1952, Premiul literar de stat austriac. 30 România literară Laureaţii umorului negru • Un juriu prezidat de André Berry — în care erau prezenţi Hervé Bazin şi Robert Sabatier — a decernat marile premii pentru umor negru. Jack Rivais, pentru Le Condottiere, şi desenatorul Ronald Searle, pentru Tiens, il n'y a personne, sunt laureaţii ediţiei din acest an.■ MAURICE BARDECHE, autor al unor importante studii despre Balzac și Stendhal, a primit Marele premiu al criticii literare franceze. Distincția i-a fost acordată pentru lucrarea Marcel Proust, romancier. Simposion finlandez • 200 de scriitori şi critici invitaţi şi sosiţi din toate continentele au participat în localitatea finlandeză Mukkala, sub auspiciile „Asociaţiei Eino- Leino“, la un simposion care a vrut să releverolul literaturii în societate, aşa cum il reflectă însăşi gîndirea creatorilor de literatură. Vis urît • Carieră fără viitor sau — rămîne de văzut — viitor fără carieră? După cum se remarcă In presa occidentală, tot mai multe firme americane încep a-și îmbrăca personalul în uniforme. Un director de bancă de peste ocean ar fi găsit recomandabil chiar să explice într-o declaraţie făcută presei că metoda exercită asupra clientelei o prodigioasă atracţie, deoarece ea înrădăcinează in mintea oamenilor imaginea firmei. Ca procedeul să fie şi într-un elegant ambalaj, uniformei — ce despersonalizează, după cum bine e ştiut — nici nu i se mai spune pe adevăratul său nume, ci a primit o etichetă: ea se cheamă „ţinută de carieră“, lăsându-se a se înţelege prin asta că fiecărui funcţionar sau funcţionară ce poartă cite o astfel de ţinută ii este deschis drumul către realizarea unei cariere. Iată că încet-încet lumea riscă să devină o cazarmă civilă, cu tot felul însă de unităţi, corsete, croitori, cadenţe, nasturi şi logici turnate sau împăturite în cite o... ţinută de carieră. Prilej de poeme, dar nu romantice, antică" — iată subiectul cărţii lui Bruno Snell, care subliniază importanţa marxistă a problemei raporturilor dintre societate şi poezie. Ţelul lui Snell, care îşi bazează lucrarea pe opera lui H. Fränkel, E. R. Dodds şi A.W.H. Adkins — Morala la greci — este acela de a determina influenţa poeziei asupra societăţii. Se argumentează că poezia poate influenţa formele de convieţuire umană şi se relevă gradul de conştiinţă socială în societatea greacă, pornindu-se de la analiza unor manifestaţii poetice de la Homer pînă la poezia din perioada helenistă, care anticipează structura societăţii respective. Ghilotina din Stockholm • Suedia, prin contrast cu alte state de pe meridianele lumii, unde — se poate spune — s ingerările n-au încetat aproape niciodată, n-a mai cunoscut războiul din 1814. Spre norocul ei. Acestui fericit fenomen de longevitate a păcii i se datorește, de aceea, spaima de care au fost cuprinşi — la începutul acestei toamne — locuitorii oraşului Stockholm, cînd într-o bună dimineaţă au dat cu ochii lor paşnici de un... eşafod.. La doar cîţiva paşi de Palatul Regal, în faţa clădirii Riksdak, vechiul sediu al Parlamentului suedez, lama ghilotinei sclipea în soare, strecurînd fiori pe şira spinării. Paralizanta nedumerire dinţii s-a risipit însă, cînd pietonii şi-au dat seama că nu era vorba totuşi decit de un afiş la Moartea lui Danton de Georg Büchner. Regizorul Michael Meschke a avut ideea să-l joace pe Büchner între zidurile vechiului Parlament şi efectul, de data aceasta un efect artistic, asupra spectatorilor a fost cu totul neaşteptat. „Femeia eunucă“ • Autoarea cărţii astfel intitulată este de origine australiană, are înălţimea de 1,80, conduce revista OZ în Anglia, scrie în Sunday Times cronici care provoacă proteste și ar fi avut unele ciocniri neplăcute cu judecătorii (numele său e Germaine Greer) din Marea Britanie. Un adevărat best-seller, Femeia eunucă lansează nu numai o scriitoare pusă cu Busell (după un val grecesc clasic) Iacobinul Hölderlin • Pe baza unor noi documente, Hölderlin, noua piesă a lui Peter Weiss, il prezintă pe marele romantic german în ipostaza de... iacobin. Intr-un număr din „Die Welt“, profesorul germanist Hans Wolffheim analizează însă această dramă din punct de vedere istoric, contestînd autenticitatea profilului imprimat de PeterWeiss personajului principal. Se poate să aibă dreptate şi profesorul şi autorul. „Morala la greci“ • „Influenţa poeţilor asupra gîndirii şi moravurilor sociale din Grecia Friedrich Hölderlin tot dinadinsul pe scandal, doritoare să şocheze, dar port-drapelul emancipării totale. N-are importanţă că peste cel mult 10 ani virsta o să-i schimbe lui Germaine Greer părerile, trupul şi stilul. Deocamdată, în tifla aruncată societăţii, ea porneşte şi de la păreri ca — de pildă — acestea : „Pentru ce nouă să ne fie rezervată în exclusivitate bucătăria? A-ţi petrece viaţa ca să prepari masa de trei ori pe zi, iată ceva neserios. Nu refuzăm răspunderile, dar ţinem să ni le alegem noi...“ Şi mai departe: „Cit despre progresele tehnice, nu aşteptăm din partea lor nici un miracol, aşa cum pretinde Mailer" (n.n. aluzie la volumul acestuia Prizonierul sexului). In sfîrşit: „Societatea (ca şi cînd societatea nu tot din suma indivizilor s-ar alcătui!) e bolnavă. Căci ea trebuie psihanalizată, nu indivizii care se străduiesc să se acomodeze“. Şi iată astfel că numărul acuzatorilor, numărul medicilor, numărul făcătorilor de tapaj a crescut cu încă unul... In timp ce maladiile rămîn mai departe fără doctor, din inflaţie de „doctori“. O comemorare • In curînd se vor comemora la Belgrad, printr-o expoziţie retrospectivă, 20 de ani de la moartea lui Paja Iovanovici, eminent reprezentant al realismului academic în pictura iugoslavă şi în pictura mondială. Operele sale, aflate în mare număr în colecţii cunoscute din Europa, America şi Australia, sunt dominate de trei teme fundamentale: viaţa popoarelor balcanice, evenimente importante din istoria poporului sîrb şi portrete, care i-au adus numeroase medalii de aur la expoziţiile internaţionale. Manuscris celebru sau norocul vicarului • Da, norocul vicarului din Speyer (R.F.G.), în capela Sf. Afra a catedralei oraşului, el a descoperit într-o ladă cu moaşte — ce rar se umblă prin lăzile cu moaşte... — o parte din Biblia lui Wulfila (311 — 382), cel dintîi episcop misionar al goţilor. Fragmentul găsit ar aparţine, după opinia specialiştilor, perioadei precarolingiene. Se ştie că primele 187 de pagini ale Bibliei lui Wulfila, scrise pe pergament, în litere gotice de aur și argint, se află in păstrarea Bibliotecii universitare din Uppsala (Suedia) și sînt cotate ca o piesă valorînd cîteva milioane de mărci. Se presupune că filele descoperite de vicarul din Speyer ar fi urmarea manuscrisului din Uppsala. Precizare • O nedorita greşeală de tipar, pentru care ne cerem scuze, s-a strecurat săptămina trecută în scrisoarea din Geneva trimisă „României literare“ de Adrian Marino. Autorul articolului Literatura română şi străinătatea menţiona că „foarte recent“ Ion Caraion ar fi tradus pe poetul elveţian George Maldos. Ion Caraion însă ne precizează două lucruri: întii, că nu există nici un poet elveţian cu numele de mai sus; iar în al doilea rind, că florilegiul intitulat Cinci poeţi romanzi şi aflat în curs de apariţie la EdituraAlbatros cuprinde, pe lingă versuri traduse din Georges Haidas (despre care a vrut probabil să fie vorba), şi poeme de Vahé Godel, Philippe Jaccottet, Jean- Georges Lossier şi Gilbert Trolliet. Culegerii acesteia îi va urma o antologie cuprinzînd în jur de 30 poeţi elveţieni, nu numai romanzi, ci şi de limbă germană și italiană.