România literară, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 41-52)

1971-11-25 / nr. 48

Un set Beethoven • Intre 29 noiembrie şi 2 decembrie, spectatorii sălii Pleyel din Paris vor asculta, interpretate la pian şi vioară de către Yehudi Menuhin şi Wil­helm Kempff, toate sona­tele lui Beethoven. Italiene • Poetul italian Pier Paolo Pasolini a realizat un original documentar de scurt metraj sub forma u­ Pier Paolo Pasolini nui apel către UNESCO. Scris in formă de poezie, Pasolini trage un semnal de alarmă că marile lecţii revoluţionare ale trecutu­lui sunt ameninţate cu dis­trugerea, referindu-se la cetăţile antice de pe în­treg globul. • Critica de specialita­te din Italia apreciază drept un adevărat eveni­ment, in istoria televiziu­nii, apariţia filmului seri­al Viaţa lui Leonardo da Vinci, realizat de regizorul Italian Renato Castellani. • • La a 50-a aniversare de la moartea lui Caruso, la Scala din Milano a fost inaugurat un muzeu tea­tral care cuprinde docu­mente și discuri ale cele­brului tenor, Ludwig van Beethoven. Sculptură de Bourdelle Pedeapsa cu moartea în Franţa • Primarul oraşului Tours a opinat ca aface­rile cu droguri să nu mai fie considerate simple de­­­­licte, ca pînă acum, ci cri­me. Iar pentru marii tra­ficanţi şi transformatori de droguri, el a­ sugerat şi ce­rut pedeapsa cu moartea. Ca să se ajungă pic­ă aici într-o ţară ca Franţa (iar problema nu e numai a Franţei, unde preşedintele Pompidou a şi lansat un adevărat program împo­triva toxicomaniei), în­seamnă că flagelul a luat proporţii copleşitoare. Fa­milia, şcoala, poliţia, presa sunt chemate să colaboreze la combaterea acestei ameninţări care paşte un tineret vrednic de alte perspective şi idealuri de­cit autodistrugerea. „Por­nografia şi drogurile — diagnostica Jean Royer, primarul din Tours - sunt aspectele unei singure şi aceleiaşi crize provocate de trîndăvie“, în mai toa­te casele unde se string drogaţii s-au găsit foto­grafii pornografice. Iar criminalitatea merge mină în mină cu toxicomania. La 4 noiembrie, Parisul a găzduit întîlnirea a 32 de experţi apuseni din 7 ţări (ţările Pieţei Comune şi Marea Britanie), care au luat în discuţie măsurile ce se impun pentru stîr­­pirea acestei molime. Iar Comitetul Antidrog Fran­cez şi-a propus turnarea unui film de lung metraj cu titlul: Pentru ce? Teatrul Max Reinhard • Un teatru Max Rein­hard va fi construit în curînd in centrul cultural al Tel-Avivului. De ase­menea, se va deschide o şcoală de teatru şi un lo­cal pentru organizarea u­­nei Arhive Reinhard. • La Muzeul Schiller din Marbach (R.F.G.), ora­şul de baştină al marelui romantic german, au fost expuse în cadrul unei ex­poziţii 500 de coperte de cărţi germane apărute în­tre 1900—1950. Expona­tele fac parte dintr-o co­lecţie (adevărată „poveste a poveştilor“) de 70 000 de coperte şi 3 500 schiţe ori­ginale, strînse de un li­brar , librarul Curt Till­­mann, care le-a dăruit Muzeului Schiller. Colec­ţionar de-a lungul anilor şi de icoane (strîr­sese la un moment dat aproape tot raiul: 10 000 de icoane), lui Curt Tillman i se dato­rează şi editarea cunoscu­tului Lexicon al cetăţilor şi palatelor germane, care pomeneşte de vreo 19 000 de asemenea monumente răspindite în cuprinsul tu­turor ţinuturilor germano­­fone. Istoria copertei fă­cute să ademenească lec­torul şi să amplifice tira­jul începe în Germania cu vreo opt decenii în urmă, pe la 1890, cînd editorul Albert Langen lansează primele cărţi cu coperte imitînd afişele pariziene ale lui Toulouse-Lautrec. Acest editor apelează la excepţionalul har al cari­caturistului Thomas Hei­ne, ce ilustra şi revista sa­tirică Simplizzisimus. Ul­terior, a existat o pleiadă olimpică de maeș­tri ai genului, de la acel Melchior Lechter, care îm­podobește plachetele celor din cenaclul poetului Ste­fan George, la Franz Ma­­sereel, Otto Eckmann, Georg Grosz, Franz Haac­­ken — ilustratorul Roma­nului de trei parale (1958) al lui Brecht. Seherezada copertelor Gravura in lemn da Franz Masereel. (Din ciclul „De la negru la alb", 1939) Viitorul Bagdad • O echipă de urbaniști cracovieni va elabora în următoarele 24 de luni planul de dezvoltare ge­nerală, pînă în anul 2­000, a Bagdadului. De la ace­eași echipă din Cracovia se aşteaptă şi trasarea principiilor după care se va realiza programul de extensie a capitalei Ira­kului în următorii 5 ani. Rudolf Pointner C­u începere de la 22 octombrie, la „Neue Galerie am Landesmuseum Joanneum“ din Graz, pictorul austriac RUDOLF POINTNER prezintă publicului o selecţie compusă din 24 picturi, 51 lucrări de grafică şi 11 colaje, cu vă­dita intenţie de a sugera evoluţia artei sale în ultimele trei decenii. Pointner, personalitate marcantă a vieţii ar­tistice austriece, face parte din categoria acelor pictori care introduc elementele existenţei reale într-un univers fantastic plin de poezia culori­lor, şi le redimensionează semnificaţiile, obţinînd noi structuri emoţionale. Prin gama cromatică luminoasă, bazată pe tonuri pure, prin felul în care operează reducţii grafice care amintesc de ideoplastia copiilor sau de arta decorativă a in­caşilor, pictura sa se înscrie în direcţia supra­­realismului „optimist“, opunîndu-se deliberat obsesiilor terifiante, angoaselor existenţiale spe­cifice şcolii vieneze a „realismului fantastic“, cu filiaţie evidentă în ironia lirică a unor Klee sau Mire. Conduse pînă la limita abstracţiei, păstrînd totdeauna un coeficient de real — reper recog­­noscibil, — compoziţiile lui Pointner sînt, în fond, complexe montate de elemente articulate riguros şi de suprafeţe de culoare modulate, permiţînd treceri cromatice pline de exuberan­ţă sau de poezie intr-un regim dedus din spec­trul solar. Suprafeţele pictate se transformă în tot atîtea prilejuri pentru virtuozităţi cromatice şi ornamentale atent elaborate şi realizate cu o minuţioasă caligrafie devenită stil, pe care ne-o putem explica deîndată ce aflăm că artistul face parte din grupul „Sezession“ din Graz. Dar la Pointner ornamentul nu este gratuit, ci consti­tuie mijlocul de a organiza pe suprafaţa tablou­lui o veşnică sărbătoare la care participă oameni şi animale, plante şi mediu, într-un fel de exis­tenţă feerică de basm, în care totul se acoperă cu infinite preţiozităţi decorative organizate în semne cu valoare magică. Pe acest plan, dar cu altă motivare şi cu finalitatea propusă „a priori“, arta lui se întîlneşte cu minuţia lumi­­nos-festivă a lui Vivin, Hirshfield sau Crepin. Încă un motiv ca să-l putem considera unul din acei fericiţi exploratori ai bucuriei primordiale, senină şi veşnic proaspătă, în fond reflexul firesc al modului de a interpreta lumea cu un tonus profund uman. V. M. Viena, noiembrie 1971 Rudolf Pointner : Pisică în grădină PREZENTE ROMÂNEŞTI LA editura vieneză Styria a apărut de cu­rînd traducerea cunos­cutului roman al lui Za­­haria Stancu, Şatra (sub titlul Solange das Feuer brennt); pe banderola e­­legantului volum, tipărit în condiţii grafice excep­ţionale, se reaminteş­te că scriitorului i-a fost decernat Premiul „Herder“ pentru litera­tură pe anul 1971. Tra­ducerea aparţine lui Va­lentin Lupesc­u. DUPĂ cum se anun­ţă în lista repertori­­ilor tuturor teatrelor po­loneze pentru stagiunea 1971-72, la Teatrul de satiră din Varşovia se va monta opinia publică de Aurel Baranga, iar la Teatrul din Lublin . Nu sunt turnul Eiffel de Ekaterina Oproiu. ZIARUL „New­ Word“ din Toronto (Canada) remarcă elogios în nr. 40 din luna octombrie crt. trei traduceri din 3 poeţi canadieni, apărute la Bucureşti (v. revista Arta din martie anul a­­cesta), în versiunea po­etului Ion Caraion. E vorba de poemele Rem­brandt de Irving Lay­­ton, Lunya lui Utrillo de John Glassco şi Pa­blo Picasso . Domnişoa­rele din Avignon de John Robert Colombo. În revista „Books A­­broad“ din Statele Uni­te, poeta Margareta Do­rian (care fusese distin­să în 1945 cu premiul de poezie al Editurii Fo­rum, pentru volumul Ierbar şi care de ani de zile se află stabilită în America) scrie despre Mineralia, una din ulti­mele culegeri de versuri ale Veronicăi Porumba­cu. După ce notează den­sitatea și concentrarea limbajului, un limbaj nud, scăldat ici-colo de „un vibrant val liric“, constată că noile versuri ale Veronicăi Porumba­­cu seamănă unui aluat nou în care „boala, du­rerea, declinul acelei străluciri şi impetuozi­tăţi a tinereţii, mărturi­site în nebunele nopţii­­ cu tropot de cai in ca­lea lactee, nefericirile personale ale poetei tind să se integreze pînă la urmă ciclului de viaţă în care elementul orga­nic se transformă trep­tat în anorganic, in mi­neral. Poemele sunt in acelaşi timp acceptate, dar şi luptă împotriva sfîrşitului, deznădejde şi efort de a se concilia cu destinul“. În sala Akva din Tel-Aviv s-a deschis, la 15 noiembrie, o expo­ziţie de pictură româ­nească militantă sub denumirea sugestivă de Via a şi trans­igurare. Sunt expuse peste 60 de reproduceri după lucrări ale pictorilor şi sculptorilor români : Ligia Macovei, Vida Geza, Henri Catargi, Ion Jalea, H.H. Maxy, Camil Ressu, Corneliu Baba, Nicolae Ionescu şi alt'! Schimb . La începutul acestui an directorul Teatrului „Al. Davila“ — regizo­rul Const. Dinischiotu — şi directorul Teatru­lui polonez din Byd­goszcz (oraş capitală de voievodat, important centru economic şi cul­tural) — regizorul şi ac­torul Zygmunt Wajdau — au stabilit condiţiile contractuale ale unui schimb mai deosebit de turnee între cele două instituţii. Pentru o cunoaştere cît mai directă, mai a­­devărată a profilului şi realizărilor celor două teatre s-a hotărît ca ba­ză a primelor contacte să fie textele dramatice naţionale. Astfel, Tea­trul „Al. Davila“ a pre­zentat la Bydgoszcz şi Torun (oraş istoric, reşe­­ e turnee dinţă a lui Copernic) în luna octombrie — spec­tacolele Io, Mircea Voie­vod de Dan Tărchila, în regia lui Const. Dinis­chiotu, Meşterul Manole de Valeriu Anania, în regia Mariettei Sadova şi tripticul lui Paul Eve­­rac Cine eşti tu?, reali­zat de Mihai Radosla­­vescu. La teatrul din Byd­goszcz s-au pus în sce­nă, în cadrul aceleiaşi acţiuni. Nu sunt Turnul Eiffel de Ecaterina O­­proiu şi Iona de Marin Sorescu. în aprilie 1972, Tea­trul „Al. Davila“ va primi vizita trupei din Bydgoszcz. Actorii po­lonezi vor juca la Pi­teşti, Bucureşti şi, pro­babil, la Sibiu. Un bal de amintiri • Nu mai puţin de 1 000 de scrisori, manus­crise şi incunabule au Îmbogăţit în cursul aces­tui an colecţia de manus­crise a Bibliotecii Naţio­nale Austriece : scrisori necunoscute ale lui Gustav Mahler , Anton Brukner, Stefan Zweig, Peter Ro­­iegger, Carl Zuckmayer, poeme inedite ale lui Jo­sef Weinheber, ciorna u­­nui poem de Grillparzer, un eseu de Alfred Polgar și întreaga operă a lui Konrad Paulis — liric vie­­nez. Tezaurul bibliotecii numără de altfel — un a­­devărat bal de amintiri și de voci — 27 655 manus­crise, 138 831 scrisori ,2­7 872 incunabule. România literară 31

Next