România literară, aprilie-iunie 1972 (Anul 5, nr. 15-27)

1972-04-06 / nr. 15

Literatura în conştiinţa socială PUBLICAREA, in presă, a „teze­lor“ viitoarei Conferinţe naţio­nale a scriitorilor constituie prilejul unor ample şi temeinice dezbateri despre pro­blemele literaturii române contemporane, despre legătura creaţiei cu viaţa, despre rolul ei in făurirea conştiinţei inaintate a omului de azi. Participă la dezbateri nu numai scriitorii, ci şi mulţi oameni de cultură sau simpli cititori, fiecare încer­­cind să contribuie la înţelegerea cit mai advntă a principalelor aspecte ale crea­ţiei literare ca formă a conştiinţei so­ciale, însăşi această participare nume­roasă şi diversă arată, pe lingă marele interes pe care-l trezeşte dezbaterea, că literatura ocupă în viaţa societăţii noas­tre un loc important, bucurîndu-se de încredere şi de sprijin unanim. „Româ­nia literară“ a publicat şi va publica şi in continuare cu­ mai multe articole des­pre aceste probleme, marcind, în felul acesta, excepţionala atenţie ce se cu­vine acordată Conferinţei scriitorilor şi literaturii în general. Punctul nostru de vedere (afirmat în atîtea mnduri) este că literatura reprezintă astăzi un factor esenţial al conştiinţei sociale, un mijloc de acţiune asupra mentalităţii oamenilor şi de formare a acelor idei şi convin­geri care răspund in cel mai înalt grad exigenţelor artistice şi ideologice ale constructorilor societăţii comuniste mul­tilateral dezvoltate. Problema rolului pe care literatura il joacă in conştiinţa socială are o gene­roasă tradiţie în istoria culturii române. Acest rol a fost subliniat nu o dată de către toţi marii scriitori şi oameni de li­tere din trecut, care au ascultat de glasul epocii, au ştiut să fie adevăraţi artişti-ce­tăţeni, să exprime năzuinţele contempo­ranilor lor, să se fa­c purtători de cuvînt ai ideilor înaintate ale timpului lor. De­sigur, a enumera, fie şi o parte din aceste atitudini, ar fi să depăşim cu mult spa­ţiul restrins al acestui editorial. Şi poate fi rostul lui, care nu e acela de a intra în detaliile istoriei literare. Totuşi, cîteva fraze dintr-un articol publicat de Cezar Bolliac in „Foaie pentru minte, inimă şi literatură“, in 1846, ar trebui citate pen­tru marea lor pregnanţă şi actualitate : „Este timpul — scria Cezar Bolliac — ca poezia să se ocupe, să puie in mişcare toate resorturile sale la o prefacere în­treagă, la o reformă totală de conştiinţă f...] Să întemeieze o singură credinţă re­ligioasă în locul tuturor credinţelor înve­chite şi prefăcute pină astăzi : acea a ra­ţiei şi a libertăţii“. APEI,III, acesta la raţiune şi la libertate, la o „reformă totală de conştiinţă“ nu a rămas fără ecou în epoca lui Bolliac şi el este viu în mintea tuturor generaţiilor de scriitori care s-au succe­dat. Cu atît mai viu este el astăzi, cînd avem despre literatură (prin poezie Bolliac însuşi înţelegea uneori literatura şi chiar arta) o concepţie atit de înaltă, cind cre­dem in menirea ei de a transforma pe om, de a preface, cum zicea la fel de frumos tot Bolliac, „acea iubire numai teoretică de libertate şi egalitate în libertate şi ega­litate practică şi actuală“. Rolul literaturii in conştiinţa socială a epocii noastre este tocmai acesta : de a contribui, prin mijloacele ei specifice, la formarea unei noi spiritualităţi, aceea comunistă, de a înnobila practica socială a omului, dindu-i o dimensiune majoră, activă şi revoluţionară. O literatură ac­tuală este o literatură despre actualitate, dar nu numai atît : ea implică participare lucidă, responsabilă, la această actualitate, angajament fundamental al scriitorului in realitatea contemporană, măsura impor­tanţei unei opere dînd-o, prin valoarea ei artistică, tocmai aceas­tă capacitate de acţiune asupra conştiinţei umane pe care marii noştri scri­itori, de ieri şi de azi, au avut-o necontenit în ve­dere. I­oN Camil Ressu : Cafeneaua Terasa Oteteleşanu Camil Ressu, de la a cărui moarte s-au împlinit la 1 aprilie zece ani, înfăţişează in­compoziţia reprodusă mai sus ci­­teva figuri marcante ale vieţii artistice bucureştene de acum o jumătate de secol: pictorul Iosif Iser (la stingă, in picioare), Tudor Arghezi (stingă), pictorul Alexandru Satmari (în dreapta lui Arghezi), scriitorii Conteliu Moldovanu Ion Minulescu (în centru), compozitorul Alfons Castaldi și pictorul Jean Steriadi (în dreapta). Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! România literară Anul V, nr. 15, joi 6 aprilie 1972 Saptăminal de literatură şi artă Matei Calinescu Poezie şi anonimat (pag. 3) • „Societatea Scriitorilor Români“ (pag. 16—17) 1 5 ~--------------— ----------­ VICTOR EFTIMIU Diogene Acest atenian de faimă, din vechime, Ce căuta un om cu felinarul Dispreţuia măririle şi harul, Şi regilor vorbea de la-nălţime. Lingă cetate îşi avea hambarul Şi casă şi nevastă, slugărime. .. Pe semeni judecîndu-i cu asprime Puterilor îşi cunoştea hotarul. Venise fără nici un dar pe lume Dar jinduia un nume, un renume Şi-atuncea, iată zdrenţele viclene. Mînca vîrtos bucate de tot soiul Apoi pleca, rostogolind butoiul : — Mă duc în tîrg să fac pe Diogene ! Basmul La vatră, povesteau bătrînii basme Cu Feţi-Frumoşi, Ilene Cosînzene, Cu zmei şi cu moş Ene pe la gene, Cu tartacoţi, cu zîne şi cu iasme. Spuneau de arătările viclene Din bălţile cu putrede miasme, De preşuri zburătoare, de fantasme Cu stele-n aripi şi cu foc in pene. _______________________________________________________ întrecut Poveştile acestea minunate Din a vechimei vreme adunate Au fost, în veacul nostru, întrecute. Mai sus de cerurile pămîntene, Noi repezim rachete şi antene, Solie lumilor necunoscute. y

Next