România literară, iulie-septembrie 1973 (Anul 6, nr. 27-39)

1973-07-05 / nr. 27

CONŞTIINŢA UNIVERSALITĂŢII Ş­I*­ POT, desigur, cita nu puţine nume care, în istoria culturii noastre, de la ştiinţele pozitive pînă la artă şi literatură, să-şi fi afirmat, în perimetrul domeniilor lor, o vie conştiinţă a universalităţii. Aceasta, mai întii, in sensul unei profunde cunoaşteri la scara mondială a h­ărţii spiritului uman in sectorul specific de manifestare de-a lungul timpului istoric ; in al doilea rînd, in pers­pectiva unor finalităţi revelatorii, prin atribute de sin­teză activă, intr-o dialectică vie a referinţelor, ele in­sele esenţializate, pentru a inlesni construcţii, ipoteze de lucru, — altfel spus, noi cuceriri în universul ideilor in care să ne situăm noi înşine trainic şi creator. In dome­niul culturii literare, al creaţiei prin arta cuvîntului, Ibrăileanu, Iorga, Ovid Desusianu, Lovinescu, Vianu, Călinescu sunt cei care ne vin cei dinţii în minte ca teo­reticieni, ca „ideologi“, urmînd, în secolul nostru, înain­taşilor din cel precedent : lui Heliade, Kogălniceanu, Russo, Ilasdeu, Maiorescu, Xenopol, Gherea. Teoria specificului naţional, ca punct de sprijin arhi­­medic pe acest vast eşichier, are o lungă tradiţie de ela­borare şi de treptată definire , de la programul „Daciei literare“, pînă la articolul din 1882 al mentorului juni­mist, Literatura română şi străinătatea, de la Spiritul critic in cultura româneasca, pe care Ibrăileanu îl va ro­tunji editorial în 1909, pină la accentele lovinesciene din Istoria civiti­zaţiei române moderne, precedate sau inter­ferate de M. Italea in articolele sale definind linia „Vie­ţii româneşti“ in epoca interbelică , de la Lucian Blaga, în unele din eseurile sale, printre care in ceea ce are mai valabil Spaţiul mioritic, urmat de disocierile faţă de sem­ănătorism in discursul de recepţie la Academie, Elo­giul satului românesc, pînă la G. Călinescu in celebrul epilog al Istoriei literaturii române, Specificul naţional. „Istoria literaturii române nu poate să fie decit o de­monstraţie a puterii de creaţie române, cu notele ei spe­cifice, arătarea contribuţiei naţionale la literatura uni­versală. Numai aceasta ne-ar îndreptăţi să ieşim din sea­ca enciclopedie“ — afirmă (la pag. 886) cel care ne-a lă­sat monumentul cel mai viu al organicităţii cuvîntului românesc, de la originile bimilenare, „getice“, pînă in mijlocul secolului XX. Cu o asemenea concepţie despre creaţia literară a unui popor, Călinescu este acela care — Pe urmele lui Iorga, dar cu o capacitate de cuprin­dere şi o strălucire a demonstraţiei de valenţe unice — a reuşit să înscrie cel mai plauzibil literatura română în circuitul valorilor universale. Nu revendicind priori­tăţi tematice sau făcind procese de paternitate altor li­teraturi, nici proiectind apologetic valori autentice ale culturii naţionale, ci situîndu-le pe acestea într-o scară de valori ale perenităţii, conturindu-le profilul specific în clivajul interferenţelor spiritului uman, tăind diaman­tul originalităţii româneşti în liniile culturii căreia a­­parţine­a cea europeană. Adică a umanismului cu cea mai pregnantă forţă de a contribui la nobila — infinita — lucrare de perfecţionare a omului. Evident, nu o altă finalitate, dar expresie a unei alte structuri temperamentale, de unde gravitatea demersului lui intelectual, a urmărit Tudor Vianu în vasta lui ope­ră de penetrare în adevărul ideilor. După cum, poetul Al. Philippide, in ipostaza lui de protector al universa­lităţii. ..aruncă punţi peste secole, înainte şi înapoi, cu îndrăzneală şi cu precizie, aşa cum se procedează într-un comparatism constructiv, pentru înţelegerea cit mai com­pletă a fenomenului studiat“. Această caracterizare a recentelor Puncte cardinale eu­ropene aparţine — în aceeaşi fericită colecţie a Editurii Eminescu, „Sinteze“ — autoarei uneia din cele mai va­loroase alcătuiri de ideologie a culturii române proiec­tată pe ecranul universalităţii . Valori şi echivalenţe umanistice, excurs critic şi comparatist de Zoe Dumi­­trescu-Buşulenga. De multă vreme n-am mai fost solicitat cu atîta forţă a conv­ergenţei ideilor să urmăresc, într-o arhitectură atît de originală şi, totodată, atît de general-valabilă, o demonstraţie de fermecătoare rigoare ştiinţifică intr-o nobilă finalitate: aceea a afirmării la nivel autentic con­temporan a tezaurului nostru de spiritualitate, de la „fa­cerea lumii“ româneşti pînă astăzi, în conjuncţie directă cu marile pulsaţii ale civilizaţiei şi culturii umane nu ce are ea mai definitoriu. Pondere, măsură, echilibru, dar şi îndrăzneală multiplu creatoare in proiectarea valori­lor şi echivalenţelor româneşti pe cerul întregii umani­tăţi ; erudiţie stăpinită, pe pagina infuzind adeziune la argumente vibrînd de o convingere adîncă ; o plenară personalitate în exerciţiul ideilor, — făcîndu-te a trăi un act „permanenţa unei existenţe istorice şi spirituale de­ popor mic, dar investit cu o mare misiune de sinteză între răsărit şi apus, intre nord şi sud, între trecut şi prezent“. Un elevat patriotism, la cea mai nobilă dimensiune a umanismului. O vie, prezentă conştiinţă a universalită­ţii, in proiecţia căreia pulsează aripa geniului românesc. Ion Andreescu : „Stejarul“ rsei . George Ivașcu Proletari din toate ţările, uniţi-vă! România literara Săptăminal de literatură şi artă »TP«! DOUĂ REVISTE ROMÂNEȘTI ÎN ITALIA ACUM O SUTĂ DE ANI Paginile 16 —17 --------------------------------------------­ STEJARUL Dacă aş putea să-mi ucid amintirile. Să am inima unui nou născut, Dacă aş putea lua viaţa De la început !... La marginea cimpului gol Odată vieţuia un stejar Avea trunchiul gros şi coroana rotată. Vinjoasa era, frumoasă era, Fără moarte părea coroana rotată. Scoarța lui era aspră Ca un vechi pergament. Furtunile, ploile, vijeliile li treceau suerind printre ramuri. La umbra lui dormeam uneori, Și stejarul, batrinul stejar Părea fără moarte sub soarele verii Fără moarte părea sub albul zăpezii. Un fulger căzu dintr-un nor alburiu In două-l despică şi-l aprinse, Vintul veni şi ajută focul Să-l ardă... Şi arse stejarul, râmase cenuşa. M-am dus la marginea cimpului gol, Am luat un pumn de cenuşă. E caldă, se răceşte treptat. Se răceşte. Acum s-a răcit Adie un vint leneş, de vară. Arunc in vint cenuşa stejarului S-o ducă in cele patru părţi ale lumii. O ! de-aş putea să-mi ucid amintirile ! Aş fi proaspăt şi pur ca noul născut Gata să sar şi să cint Şi viaţa s-o iau de la inceput Zaharia Stancu

Next