România literară, aprilie-iunie 1974 (Anul 7, nr. 14-26)

1974-04-04 / nr. 14

România literară Proletari din toate ţările, unitî-vă I Anul VII, nr. 14, joi 4 aprilie 1974. Saptăminal de literatură și artă A. IN ISTORIA cea nouă şi cea adevărată, făurită de către sine şi pentru sine, cu geniul minţii şi măiestria braţelor sale, poporul român a înscris ziua de 28 mar­tie 1974 printre cele mai luminoase, mai semnificative. Este ziua cind, consacrind prin votul său unanim voinţa naţiunii noastre socialiste, Marea Adunare Naţională l-a ales pe secretarul general al Partidului Comunist Român, pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, preşedinte al Republicii Socialiste România. La cei peste o sută de ani de la întemeierea „Aso­ciaţiei lucrătorilor din România“ , la cei peste 80 de ani de la fondarea primului partid al muncitorilor în ţara noastră , la peste jumătate de veac de cind avangarda proletariatului a dat viaţă Partidului Comu­nist Român , in anul împlinirii celor trei decenii de la eliberarea de sub dictatura fascistă prin lupta patrio­tică a celor mai buni fii ai săi pentru a întoarce Româ­nia cu faţa spre soarele Viitorului, d­in legitatea dia­lecticii sale, sub semnul relei mai autentice din întru­chipării, ei contemporane. Istoria noastră îşi spune cuvintul ei definitoriu. Adică revoluţionar — ca expresie sintetizată intr-un act de multiplă trăire colectivă : aceea a poporului ro­mân la tensiunea deplinei afirmări­­i conştiinţei de sine. Prin investirea celui mai bun dintre cei mai buni fii ai săi cu prerogativele prezidenţiale, naţiunea ro­mână şi-a proiectat, la 28 martie 1974, unanimitatea de conştiinţă întru reprezentarea propriei personalităţi in cele mai adinei fibre ale fiinţei naţionale, in cele ce afirmă ea astăzi ca faptă de progres, ca năzuinţă de mai bine, în ochii noştri, ai tuturor, ca şi ai întregii lumi. Acestei fremătătoare dăruiri de încredere i-a răspuns tovarăşul Nicolae Ceauşescu prin glasul vibrind de emo­ţia momentului solemn, dar marcind cu atît mai intens fermitatea in asumarea celor mai înalte răspunderi. Jurămintul Preşedintelui Republicii este prin el însuşi un document istoric de o profundă gindire politică, de o densă sinteză a ideologiei ce ne călăuzeşte, de o infi­nită forţă mobilizatoare a cugetelor şi inimilor noastre. A sluji cu credinţă patria, a acţiona cu fermitate pen­tru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii ţării, pentru bunăstarea şi fericirea întregului popor, pentru edificarea socialismului şi comunismului in Re­publica Socialistă România , a respecta şi apăra Con­stituţia şi legile ţârii, a face totul pentru aplicarea con­secventă a principiilor democraţiei socialiste, pentru afir­marea in viaţa societăţii a normelor eticii şi echităţii so­cialiste ; a promova neabătut politica externă de prie­tenie şi alianţă cu toate ţările socialiste, de colaborare cu toate naţiunile lumii, fără deosebire de orinduire socială, pe baza deplinei egalităţi in drepturi, de solidaritate cu forţele revoluţionare, progresiste de pretutindeni, de pace şi prietenie intre popoare, — iată un legămint de cuprindere şi de esenţă revoluţionară. Legămint in care respiră deopotrivă istoria trecutului de luptă eroică pentru apărarea fiinţei unui demn popor in patria lui, de strădanie pentru propăşirea civilizaţiei şi a culturii lui de-a lungul mileniilor, de construire, acum, a celei mai inaintate dintre societăţi, dorind in prezent certi­tudinile viitorului. Aşa cum, iluminat de aceste certitudini şi transmi­­ţind întregii obşti româneşti această viziune, condu­cătorul întruchipind suprema chezăşie a acestui viitor a rostit : „Jur că imi voi face totdeauna datoria cu cinste şi devotament pentru strălucirea şi măreţia na­ţiunii noastre socialiste, a Republicii Socialiste România !" Prin glasul acesta, in memorabila zi de 28 mar­tie 1974, hotăritoare in destinul generaţiilor de astăzi şi de miine, s-a rostit Istoria însăşi. Momentul solemn al depunerii jurămintului George Ivașcu 80 de ani de la nașterea lui CAMILPETRESCU (Pag. 12—13) Mult stimate şi iubite tovarăşe NICOLAE CEAUŞESCU Scriitorii din patria noastră, asemeni întregului po­por, au primit cu profundă şi emoţionantă mindrie alegerea Dumneavoastră ca Preşedinte al Republicii Socialiste România. Piu înţelept şi demn al acestui pâmint glorios, Dumneavoastră întruchipaţi in mod strălucit marile virtuţi ale conducătorului pe care ţara şi l-a ales spre a-i împlini destinele sociale şi naţionale. întreaga Dumneavoastră activitate, din fragedă tinereţe şi pînă la acest ceas istoric, probează cu fapte dintre cele mai elocvente curajul şi abnegaţia cu care aţi luptat şi vă dăruiţi fără preget pentru realizarea aspiraţiilor de libertate, dreptate şi fericire ale poporului român. în­florirea multilaterală a vieţii noi, socialiste, pe întinsul vetrei noastre strămoşeşti, se conjugă armonios cu inspirata politică de pace şi colaborare între toate popoarele lumii, fapte pentru care România Socialistă, prin puternica Dumneavoastră personalitate, este una­nim respectată şi elogios preţuită pe plan internaţional. Fie, dar, ca ziua de 28 martie 1974 să constituie o dată memorabilă a acestui timp, inscriindu-se printre mo­mentele de durată şi temeinicie ale istoriei noastre de totdeauna, şi pentru totdeauna. Această supremă învestitură vine să exprime, des­chis şi mereu statornic, încrederea neţărmurită şi dragostea fierbinte pe care toţi cetăţenii patriei noastre le nutresc pentru cel chemat să conducă România Socialistă spre zările luminoase ale evului comunist. Sînteţi suflet din sufletul acestui popor, sinteţi animat de cele mai nobile idealuri umaniste, sinteţi personifi­carea acelui geniu românesc plin de cutezanţă care, de-a lung de secole, a dat drept de existenţă şi glorie neamului nostru menit unui falnic viitor. Cu prilejul acestui fericit şi înălţător moment, scriitorii din România, ajutoare permanente de nădejde ale Partidului Comunist Român, vă urează succese în sarcina istorică de cea mai înaltă răspundere pe care poporul v-a încredinţat-o, dorindu-vă multă sănătate şi viaţă îndelungată, noi şi strălucite împliniri in acti­vitatea prodigioasă pe care o dăruiţi ţârii şi poporului român. Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România

Next