România literară, octombrie-decembrie 1974 (Anul 7, nr. 40-52)
1974-10-03 / nr. 40
Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! _____ | România literară Nobila misiune CONFERINDU-I-SE în societatea noastră o mare şi nobilă misiune, literatura trebuie să privească mereu înainte, să ştie a da oamenilor adevărata imagine a realităţii creatoare, împreună cu strălucita perspectivă istorică, deschisă de prezent şi de viitor in faţa ochilor noştri. Nenumărate semne, din viaţa de toate zilele a poporului nostru muncitor şi harnic, nenumărate contribuţii din viaţa literară şi artistică, evidente in paginile noastre, in unanimitatea publicaţiilor româneşti, precum şi în puternicele noastre gujtoace audiovizuale, atestă faptul că aceste zile se află sub semnul celei mai intense, celei mai ardente preocupări pentru evenimentul major : Congresul al XI-lea al Partidului Comunist Român, întreaga noastră activitate, inclusiv, fireşte, creaţia literară, care ne preocupă direct şi cu deplină dăruire, se orientează pe linia generală de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi de înaintare spre comunism. Această direcţie magistrală este formulată, cu elevaţie spirituală şi precizie ştiinţifică, in proiectul de Program întocmit de conducerea Partidului, in frunte cu secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Literatura şi arta, stă scris in proiectul de Program, exprimă transformările ce se produc neîncetat în societate, cuceririle forţelor revoluţionare progresiste şi gîndirea înaintată a fiecărei epoci. In aceste condiţii devine limpede ideea că operele literare şi artistice nu sunt, nici n-ar putea fi, rezultatul unor eforturi excentrice, ori creaţia unor persoane care s-ar situa deasupra vieţii, gimind şi trăind deasupra relaţiilor sociale autentice. Dimpotrivă, numai în inima însăşi a societăţii noi şi drepte, a societăţii progresiste şi muncitoreşti, scriitorii, împreună cu toţi oamenii artei, găsesc izvorul veritabil al creaţiei perene. Nu vom stărui niciodată îndeajuns asupra rodniciei ideilor cuprinse în proiectul de program. In ele găsim farul ce ne luminează drumul neocolit către progres. De acolo ne îmbogăţim gîndurile. Toate mărturiile ce ne vin, spontan, de la cititorii noştri, din uzine şi de pe ogoare, din şcoli şi din universităţi, converg către adevărul stimulator că literatura şi arta trebuie să se inspire de-a dreptul din viaţa şi munca lor, sursă inepuizabilă de înaltă inspiraţie. Şi, pentru că în discuţiile creatoare ce se desfăşoară cu însufleţit elan în aceste zile premergătoare marelui Congres revin frecvent întrebările asupra nobilei misiuni a literaturii şi artei, vom sublinia, încă o dată, cu mai multă pregnanţă, chemarea ca fiecare scriitor şi artist, fiecare om, în înţelesul adevărat şi nobil al cuvîntului, să acţioneze din intimă convingere şi cu pasiune pentru progresul general şi continuu al societăţii socialiste spre comunism, în cadrul căreia prinde viaţă, pentru toţi, adevăratul umanism. Ce este această perspectivă şi pentru ce se cuvine să-i consacram toate puterile noastre de muncă şi de creaţie ne spune, din nou, proiectul de Program : „Umanismul socialist concepe omul ca fiinţă socială, aflată în strînsă legătură şi interdependenţă cu semenii săi, cu masele largi populare. El se întemeiază pe relaţii de colaborare şi stimă reciprocă între toţi membrii societăţii, pe interzicerea oricărei exploatări şi asupriri, pe egalitate, pe libertatea omului de a acţiona în mod conştient pentru afirmarea personalităţii sale, pentru făurirea propriului său viitor. Umanismul socialist presupune realizarea fericirii personale în contextul fericirii întregului popor. In mijlocul maselor largi populare personalitatea nu se pierde, ci se afirmă tot mai puternic, odată cu afirmarea Întregii naţiuni". Iată, aşadar, esenţa deplină a nobilei misiuni ce revine literaturii şi artei. Termenii acestei definiţii deschid tuturor scriitorilor şi oamenilor de artă cea mai largă, mai generoasă perspectivă şi, în acelaşi timp, orizontul cel mai luminos. Ştefan Szönyi : SUDOR (Din retrospectiva deschisă în sala Dalles) II ■ ■ CA UN COPAC Mi-e sufletul de drumuri străbătut Ca un copac mîncat din dungă-n dungă De viermi sub scoarţă-adînc-părelnic scut In viaţa-mi ce nu ştiu unde-o s-ajungă. Ce hartă complicată ! Labirint Cu căi şi-nfundături ce poate mint Şi nu e nici făină presărată Nici fir ce drumul îndărăt l-arată. Iar dac-ar fi, mai este oare locul Şi vatra unde-a ars pe timpuri focul ? Şi dac-ar fi, cei care stau la foc, Să te-ncălzeşti, ţi-ar face oare loc ? In schimb vei cere nu strujea de pine Nici bucuria zilelor de mine, Deasupra unui secol ce apune, Ci liniştea mormintelor străbune. Rămii aici pe piatra de hotar, Că doară n-a fost cîntul în zadar Ce l-ai strunit în anii tinereţii Vestindu-i rosturi — noile — vieţii. Mihai Benîuci Anul VII, nr. 40, joi 3 octombrie 1974 Săptămânal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România