România literară, octombrie-decembrie 1975 (Anul 8, nr. 40-52)
1975-10-02 / nr. 40
Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! România literară IMPERATIVE IN presa cotidiană, la ramio si la televiziune, cu atit mai mult in presa culturală, sint abordate felurite aspecte ale activităţii cultural-educative şi ca atare ale rolului crescind al literaturii şi artei în dezvoltarea conştiinţei socialiste a maselor populare. In revistele editate de Uniunea Scriitorilor au loc de o bună bucată de vreme dezbateri asupra poeziei, prozei, criticii. Numeroşi scriitori mi-au spus şi-şi spun cuvintul in aceste domenii, cu constatări de bun simţ, cu unele observaţii relevante, uneori şi cu exemplificări demonstrative. Nu lipsesc, în acest larg context, nici manifestări din „trgul vanităţilor“, cu tendinţe de autovalorificare sau de mici răfuieli personale. Este, desigur, un mod de a abuza de ospitalitatea care se cuvine a fi a tuturor publicaţiilor noastre culturale, deşi chiar asemenea intervenţii pro domo respiră — unele — intenţia a ceea ce s-ar putea numi confruntarea de opinii. Numai că peisajul acesta altfel destul de intins şi, in componentele lui, destul de variat nu marchează, totdeauna, o autentică dezbatere problematică, o percutantă analiză a multiplelor modalităţi ale creaţiei literar-artistice, intr-o finalitate socială cu adevărat programatică, ducind prin ea însăşi la o cointeresare adecvată atit a celor ce se pronunţă în paginile generos oferite cit, mai ales, a celor cărora se adresează cititorii. Tare ne temem că marea masă a acestora parcurge nu puţine dintre aceste „contribuţii“ fără a avea satisfacţia prelevării unei atitudini bine conturate şi ferm susţinute, cu o identitate pregnantă sub semnul căreia o constatare, o definire critică, o soluţie dată să se ancoreze în conştiinţe. Fie in modalitatea „mesei rotunde“, fie în aceea — impusă de insăşi necesitatea exprimării cit mai multor opinii — a publicării în succesiune a semnatarilor respectivi, constatăm mai curind o procesiune de texte fără relief, dacă nu stereotipe, şi aceasta nu atit ca formă, ca stil, cit, mai ales şi in primul rînd, ca fond. Poate că la aceasta contribuie înseşi frecvenţa şi concomitenţa in mai multe publicaţii a aceloraşi iniţiative, care, in această formulă cu iz plebiscitar, neselectiv, devin quasi-inoperante neputind impune acele linii de forţă, intr-o finalitate dată, pierzindu-se oarecum în anonimat. Oricure, răsfoind retroactiv numerele din cele cîteva iuni de cînd şi revista noastră încearcă să promoveze o dezbatere mai substanţială, mai eficientă, generatoare de concluzii care să dinamizeze viaţa noastră literară cu mai multă vigoare şi pertinenţă, constatăm noi înşine mai curind o stare de insuficientă in demonstraţie, o anume amenitate in afirmarea ideilor, idei care prin ele insele să se impună atenţiei şi astfel să genereze confruntarea dialectică aşteptată. Desigur, psihologia de vacanţă şi odihnă, inclusiv a spiritului, nu e total străină de această constatare, aplicabilă înseşi resorturilor redacţionale şi, poate, lor în primă instanţă. Dar orice diagnostic e făcut tocmai pentru a reacţiona. Şi a reacţiona sănătos. In faţa publicaţiilor culturale, a revistelor scriitoriceşti se ridică probleme din cele mai importante, implicind o autentică, efervescentă muncă de concepţie şi organizatorică. La recenta întîlnire cu participanţii la lucrările Consfătuirii miniştrilor culturii din ţările socialiste, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, evocind prevederile Programului adoptat acum un an de Congresul partidului şi principiile eticii şi echităţii socialiste, sublinia in mod deosebit problemele educaţiei. Or, acestea sunt strins legate de insăşi dezvoltarea forţelor de producţie, proces implicind prin el însuşi lărgirea cunoştinţelor generale ale maselor populare, intensificarea activităţii de învăţămint, de promovare a ştiinţei in toate domeniile, activitatea cultural-educativă, artistică constituind o parte a acestui complex larg de factori ce contribuie la educaţia omului nou. Afirmind că, in ce priveşte literatura, „nu avem de ce să ne plingem“, secretarul general al partidului exprima dorinţa unei „literaturi mai bune“, intrucit „literatura poate si joace un rol mai important in educaţia omului nou.“ Şi, privind ansamblul activităţii cultural-educative, tovarăşul Ceauşescu anunţa organizarea, chiar la începutul anului viitor, a ■nul congres al activiştilor din domeniul culturii, de la comune pînă la cadrele superioare — cîteva mii de oameni din care să fie dezbătute problemele activităţii educative, măsurile ce urmează să fie luate în viitor, pe baza unei analize a modului cum s-au înfăptuit hotărîrile Plenarei din noiembrie 1971. Iată prin urmare in ce direcţie şi în ce finalitate, cu adevărat imperative pentru noi toţi, trebuie să acţionăm, însuşi diagnosticul critic înregistrat se impune ca un factor-motor în determinarea noastră profesională, determinare, mai presus de toate, generată ideologic şi politic. O revistă de cultură prin literatură şi artă are, tocmai de aceea, îndatoriri infinit mai complexe decit altele. Cu atit mai mult, eu cu paginile ei, număr de număr, trebuie să îmbrăţişeze şi să promoveze tocmai ceea ce este mai realizat ca nobleţe a creaţiei in actualitatea fierbinte a imperativelor timpului, a revoluţiei noastre. In vibraţia unanimă a conştiinţelor spre mai bine, mai drept şi mai frumos. Cu sporită temeinicie a mîndriei de noi vişine, în toate cele ce am fost şi suntem, dar, mai ales, la ceea ce, cu întreaga fiinţă, năzuim, vrem a fi. „România literară“ Ion Andreescu : Stînci şi mesteceni (Expoziţia omagială Ion Andreescu — Muzeul de artă) Anul VIII, nr. 40, joi 2 octombrie 1975 Săptăminal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România Oameni ai României contemporane (Paginile 14—15) TIPARE NOI Se înalţă ciocirlia din ce în ce mai sus Deasupra şesului ticsit cu grîne Şi în văzduhul proaspăt suişul ei rămîne Traseul invizibil şi dedus. Iar noi, adepţii matinalei lecţii, Vom duce pîn-la capăt urcuşul temerar. Fireasca împlinire a bulzului de var Şi-a frazei izbucnind în interjecţii. Ca grupele fluide ce se-ntîlnesc şi-apoi Se risipesc în irizate linii, Ca pîrtiile lucii ce le înscriu delfinii, Sîntem aceiaşi în tipare noi. Virgil Teodorescu