România literară, aprilie-iunie 1977 (Anul 10, nr. 14-26)
1977-04-07 / nr. 14
• • Proletari din toate ţările, uniţi-vâ ! România literară ÎNFĂŢIŞAREA DEMOCRAŢIEI !GALITATEA tuturor cetăţenilor, în toate împrejurările vieţii sociale, apărată de constituţie şi de legile ţării, susţinută de întregul sistem de relaţii, economice, juridice, politice, spirituale, egalitatea reală, fără discriminări de clasă, de naţionalitate ori de rasă, este adevărul fundamental, impresionant in realitatea lui istorică, al societăţii noastre socialiste. Veacuri de zbucium şi de lupte pentru dreptate, in care neamurile exploatate ale acestor păminturi au cunoscut graiul înfrăţirii, legile inseşi ale vieţii, minţi luminate şi jertfe multe au dus la aceasta, in ceasul hotâritor al revoluţiei proletare. Biruinţa gindirii marxiste leniniste a însemnat triumful democraţiei, înfăţişarea ei in viaţa oamenilor, in lumina ei se realizează toate valorile, se creează bunurile materiale şi spirituale, se continuă tradiţii, se manifestă credinţe, se vorbesc şi se cultivă in libertate limbile tuturor naţionalităţilor, in spiritul ei sunt interzise manifestările de orice fel ale şovinismului şi urii de rasă. In practica politică, economică şi socială a partidului şi statului nostru principiul egalităţii naţionalităţilor este apărat cu sfinţenie. Edificarea socialismului schimbă la faţă toate regiunile ţârii, intr-o viziune de ansamblu şi o cumpănire a economiei naţionale, cu preţuirea egală a tuturor oamenilor, cu unicul scop al prosperităţii şi fericirii lor. In aceasta se defineşte naţiunea noastră socialistă, puterea şiprestigiul ei in lume. Se vorbeşte mult şi in chipuri felurite despre drepturile omului. Posturi de radio născocesc eroi din oameni fără ţară şi fără idealuri intemeiate pe un pămint şi o societate, pe o structură socială care cere participare, dăruire, sacrificiu, bintuie o demagogie in care drepturile omului se rezumă la un paşaport şi o fugă, o defăimare şi o căpătuială, cercuri foarte interesate işi dau aere de misionari şi umblă cu crucea dreptăţii capitalului să amăgească firile slabe. Văzduhul îngăduie orice, şi adevăruri şi minciuni, şi bune şi rele. Mai sfint este pămintul pe care-l calci, credinţa pe care i-o arăţi, ceea ce-i dărui şi ceea ce-i pretinzi, pâinea şi sufletul cărora le spui ţară şi familie, casă şi loc al tău şi al copiilor tăi, credinţă şi istorie. Nici un cutremur nu se clatină aceste legi ale moralei civice. S-a văzut in această primăvară ce este frăţietatea in viaţa unui popor, se vede acum in reaşezarea ţării pe temeliile ei, ce este iubirea de ţară şi încrederea in viitorul ei. Statul român a arătat şi arată înţelegere faţă de aspectele legate de întregirea familiei. Această înţelegere este firească, ea ţine de legile ţârii şi de spiritul umanitarist care-l călăuzeşte in raporturile cu statele lumii. Dar una este adevărul familiei, şi alta specularea lui, folosirea unor principii menite să ducă la mai bune relaţii intre ţări şi popoare, drept lozinci ale tendinţelor centrifugale comunicate in limbaj pretenţios de către pescuitori in ape tulburi. O ţară este un pămint un popor, şi un sistem de aşezăminte. De prisos a mai spune ce răpundere presupune guvernarea ei, înţelegerea dialectică a raportului dintre individ şi colectivitate, asigurarea condiţiilor de afirmare a persoanei, cunoaşterea direcţiilor pe care le implică formarea personalităţii, cultivarea şi utilizarea acelui capital mai presus decit toate, care este spiritul şi inteligenţa omului. Ce sunt drepturile omului, care este spaţiul libertăţii şi cum se aplică legile in delimitarea şi protejarea lui ? Eşti liber să exploatezi şi să umileşti, ori eşti liber să aplici legea împotriva exploatării şi umilirii ? Eşti liber să râmii analfabet, ori eşti liber să aplici legea invâţămintului obligatoriu ? Eşti liber să suferi de boală, ori eşti liber să ai o îngrijire medicală gratuită ? Eşti liber să şomezi, ori eşti obligat să munceşti, eşti liber să porţi o diplomă fără folos in buzunar, sau eşti obligat să ocupi o funcţie pe măsura pregătirii tale ? Eşti liber să fii slugă, ori eşti libersă fii liber ? Iată esenţa lucrurilor, spusă in toate graiurile oamenilor care alcătuiesc societatea noastră. O altă platformă a unui dialog nu există, şi, după experienţa veacului nostru, n-ar fi cu putinţă. De pe această platformă sunt posibile, insă, relaţii de colaborare, de întrajutorare, de afirmare a unor norme politice şi economice care să ducă la o ordine mai dreaptă în lume, şi în acelaşi timp să îngăduie fiecărei ţări să-şi hotărască singură soarta, să-şi statornicească legile, să-şi indrume poporul spre o năzuinţă proprie. Politica poate fi afirmată nobil şi curat, cinstit şi demn, etic şi echitabil, şi aşa o afirmă Partidul Comunist Român, Statul nostru, preşedintele Nicolae Ceauşescu. „România literară“ VIOREL MARGINEANU : A venit primăvara (Primăvara în pictura românească este tema reproducerilor de artă din acest număr) V. O dramaturgie a marilor evenimente (12—13) ŢARA ACEASTA MINA DE ŢARINA vărsată pe creştetul Carpaţilor, ce s-a prelins blinda şi roditoare peste şesuri şi bărăgane pînă la mare, împotmolită pe obcine şi colini, ocolind rîuri, sărind peste ripi, alcătuind trupul puternic şi domol al acestei Patrii române, din Maramureş la Tomis, din tnda Dunării la clopotul Putnei, este averea şi moştenirea noastră aici, darul eu ne-am ales pe pămint, pe care trebuie să-l lucrăm şi priveghem între neamuri ca pe grădina de aur în crengile căreia odihneşte universul cu stelele şi seninătatea lui. Cită roadă, cită rînduială şi frumuseţe, cită mireasmă, cită lumină şi podoabă, cită umbră la nămiezi revarsă această grădină pentru fiii noştri, pentru sufletul nostru din neam în neam, atirnă în mare măsură de truda noastră de zi cu zi, de pacea lăuntrică a fiecăruia dintre noi, de armonia şi desăvirşirea noastră spirituală de care se poate molipsi toată natura şi rînduiala acestei grădini miraculoase în univers. Căci averea cea mai de seamă a acestei ţări binecuvîntate este omul ajuns la desăvîrşire, care duce lupta cea grea de la sinul maicii sale pînă în leagănul bătrîneţii, de-a se lumina lăuntric, de-a fi o Patrie el însuşi, îmbălsămată cu toate virtuţile care apoi la rîndul lor vor spori avuţia comună a Patriei tuturor. Ţara începe în mina de ţarină însufleţită a trupului meu, în această grădină tainică şi care este viaţa mădularelor, mele, chemate să slujească adevărul din zori pînă în amurg şi peste noapte în toate clipele, conform setei morale a sufletului meu, acest plug de foc ce mă lucrează spre desăvîrşire, această ancoră ce ţine nava înfiptă in creierul muntelui pe vreme de furtună. Cum sint eu ca persoană aici şi acum, asta este şi ţara mea, pentru mine, iar dacă nu mă ridic la măsura de aur a desăvîrşirilor ei, ea nu are cum se apropia cu darurile cele tainice, de viaţa mea ; lupta cea grea aici o am de purtat, în primul rînd cu mine însumi, pentru a fi domn de numele ce-l port, de sfinţenia şi bucuria şi vrednicia strămoşilor mei, fraţi şi părinţi ce au sporit lumina ţăriniî ce i-a ocrotit cu spiritul lor însetat după dreptate şi adevăr. Se cheamă ţara mea România, nume sfinţit de jertfa şi credincioşia, de lupta cea dreaptă şi lucrul cel bun al atîtor milioane de-a lungul mileniilor, dintre care unii se cheamă Constantin Brâncoveanu cu fiii săi, a cărui lucrare şi mărturisire cu preţul vieţii ridică acest pămînt mai presus de stele, alţii se cheamă doar traşi pe roată, doar unsprezece mii, doar Mărăşeşti sau Mioriţa, Meşterul Manole sau Neagoe Basarab, Păstorul sau Luceafărul de ziuă al inimilor noastre. A adeveri prin faptă şi cuvînt măsura desăvîrşirii înaintaşilor, a premergătorilor noştri care, la rîndul lor, au fost crescuţi de spiritul adevărului, iată nobila misiune a fiecăruia dintre noi în această ţară sfinţită de suferinţi şi bucurii purtate cu înţelepciunea iubirii atotbiruitoare. loan Alexandru Anul X, nr. 14, joi 7 aprilie 1977 Sâptăminal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România