România literară, octombrie-decembrie 1977 (Anul 10, nr. 40-52)

1977-10-06 / nr. 40

SUPRAFAŢĂ Şl ADÎNCIME IN ORDINEA lucrurilor, judecata faptului de cultură aplică legile implacabile ale valorii şi ale raportului cu adevărul social, fie şi proiectat sub zodia eternităţii, în permanentă însoţire cu actul creaţiei, în neobosită căutare a multiplelor sale răsfrîngeri. Destinul operei pare să înceapă de aici, el însă a început de mai de­mult, dar aceasta este o altă poveste, căreia i se cuvine o înţelegere aparte. Ceea ce avem in vedere acum este un fenomen mai divers, al creaţiei dar şi al interpretării, al valorii dar şi al comunicării, cu alte cuvinte, înmănunchierea fac­torilor sociali care definesc la scară naţională sensul unei culturi. Intrăm în aceste zile într-o nouă suită de manifestări din programul de lungă durată al evitării României. Sunt angajate aici instituţii şi pături sociale, iar experienţa de pînă acum a dovedit ce se poate face şi cite se mai pot avea in vedere pentru afirmarea ta­lentelor din toate mediile vieţii poporului nostru, înve­cinarea artelor, cu cinstirea personalităţilor şi a locu­lui fiecăreia, îngemănarea spiritului lor într-o credinţă unică a oamenilor pentru ceea ce este valoarea artis­tică în existenţa lor, sensul democratic al împărtăşirii tuturor din această nepreţuită comoară a naţiunii, ce poate fi mai nobil şi mai fără pieire în perspectiva unei culturi ? Organizarea vieţii artistice într-un pro­gram al angajării şi răspunderii s-a dovedit a fi bine­venită şi s-a arătat a fi compatibilă cu structurile cla­sice ale artei şi culturii. Creaţiile din orice domeniu au primit şi primesc, şi în sensul difuzării, nu numai în acela al conţinutului, al concepţiei, virtuţile angajării sociale. Cât priveşte elementele structurilor artistice angrenate în acest proces, cunoaşterea şi pregătirea lor vor duce la men­ţinerea cumpenei drepte dintre suprafaţa şi adincimea lucrurilor. Socotim ca o îndatorire a presei să nu trea­că nepăsătoare pe lingă desfăşurarea unei nebănuite energii a maselor populare şi să pună în lumină ade­văratele valori sub semnul integrării lor şi al duratei. Superbele case de cultură ale sindicatelor, căminele culturale din satele şi comunele ţării aşteaptă ca în­totdeauna, în egală formulă a ospitalităţii, prezenţa creatorilor din toate tărîmurile, şi pentru cine a trecut prin această experienţă este limpede cît adevăr şi cită dreptate cuprinde spiritul critic, exprimat ori nu, al oamenilor, creatori de bunuri din părinţi în părinţi, întemeietorii şi stăpînii de drept ai tuturor valorilor spirituale. Cu sentimentul acesta vedem însumarea în­aiitarea României a celor două festivaluri ale poeziei noastre, „Eminescu“ şi „Bacovia“, aşa cum vedem în bilanţul acestui an apariţia atitor cărţi remarcabile, elaborate in lunga biografie a operei, căreia credem că i se cu­vine o înţelegere mai deosebită. Această înţelegere vine cu atît mai firesc, cu cît valoarea operei cunoaşte adresele de neocolit ale adevărului social. A găsi for­mele cele mai potrivite pentru aducerea în conştiinţa generaţiilor de azi a poeziei lui Eminescu şi Iiacovia, a face acest lucru cu iubire de ţară şi de oamenii ei, cei ai pămîntului şi cei ai uzinelor, ai şcolilor şi insti­tuţiilor, a pune din timp în timp aceste pietre de hotar în zarea spiritului românesc, ce poate fi mai din inima „Cintării“ de astăzi şi de totdeauna ? In spaţiul aceloraşi manifestări cu valoare şi sem­nificaţie naţională, am vedea şi un festival „Blaga“, la Lancrăm, unul „Coşbuc“, la Hordou, unul „Goga“, la Răşinari, unul „Rebreanu“, la Năsăud, unul „Arghezi“, la Bucureşti, unul „Sadoveanu“, la Fălticeni, după un calendar care să fixeze în perspectivă zodiile fericite ale culturii române. Se înţelege că aceste întoarceri în timp nu presupun evadări ale conştiinţelor din actualitate. Dimpotrivă, ar fi ceea ce am văzut şi pînă acum, o dovadă a prezenţei noastre în lumea contemporană, a capacităţii de trăire a culturii de către poporul nostru, în anii construcţiei socialiste, într-un asemenea cadru şi-au găsit locul îndreptăţit de manifestare toate naţio­nalităţile din ţară, într-o participare frăţească reci­procă pe care numai condiţia democraţiei socialiste o poate asigura. In felul acesta vedem în adîncime, de la suprafaţa faptelor de pină acum, o impresionantă, prin generozitatea ei, viaţă culturală, pentru susţinerea că­reia se cere o stăruitoare şi entuziastă participare. „România literară" Desen de MARGARETA STERIAN (Din retrospectiva deschisa la Sala Dalles) Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! România literară Anul X, nr. 40, joi 6 octombrie 1977 Săptăminal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România SIGILIUL DESTINULUI (Paginile 12— 13) . Pîinea care visează Le place unora să spună : „O, ţară, fără tine aş fi viermele, fără tine aş fi orbul". Eu zic : cine-i născut să se u­rască e vierme chiar dacă proteguit de tine, ţară, e vierme de măr. Tu nu vindeci leproşii ci suprimi lepra, nu eşti toiagul celui căzut in neputinţele unei vieţi nedemne, nu eşti cirja, nu eşti reazimul lesne găsit, tu ţara mea eşti statura ! Nu eşti ochi proaspăt inlocuind ochiul ros de privelişti sclinave, tu eşti chiar vederea. Nu eşti prelungirea aripei rămase meschine, tu eşti chiar zborul. Hoţul harului tău ar fi hoţ oriunde, vinzâtorul liniştii tale ar fi, oriunde s-ar afla, vînzător (arginţii ludei nu se supun zvircolirilor monetare, orice zaraf­ii lunge cu palma) şi cine se leapădă de noroacele şi nenoroacele tale s-ar lepăda şi de ţările mereu făgăduitelor făgăduinţi... Viermele işi tencuieşte un măr orgolios cavou de moarte, poate tocmi el insuşi inscripţia funerară, işi poate porunci o biografie după plac, işi poate dezmoşteni progenitura dar părinţii nu şi-i mai poate alege. Nici vulturul nu-şi alege obirşia, nici cerbul. Cum să-ţi schimbi naşterea, cum poţi curge in virsta spre a te inălţa pe lume din nou din părinţii, alţii, in ţara, alta ? Dormi ţara mea, somn bun cu capul culcat pe mine ca peste o­pinie care te visează... Gheorghe Tomozei

Next