România literară, aprilie-iunie 1980 (Anul 13, nr. 14-26)

1980-04-03 / nr. 14

O datorie de conştiinţă *­va ■plIECE ţară şi fiece popor trăiesc, atît în conştiinţa proprie cit şi în conştiinţa lumii, prin marile lor spirite, prin marii lor oameni de gîndire şi acţiune, prin geniile care le întru­chipează virtuţile, idealurile, căutările, cutezanţele, se­tea de împlinire. Reînvestirea, atît de firească, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu în funcţia supremă­ de preşedinte al Româ­niei ne-a dat din nou sentimentul că ţara noastră, po­porul nostru ştiu foarte bine cine le reprezintă virtu­ţile şi interesele, cine le garantează aspiraţiile, cine le luminează şi le ridică fruntea pînă la înălţimile viito­rului. Nu vreau să folosesc vorbe mari, tocmai fiindcă ne sînt, nouă tuturor, mari şi fierbinţi sentimentele de dragoste, de încredere, de stimă şi de admiraţie pen­tru conducătorul cel mai strălucit­­pe care l-am avut vreodată noi românii, dar simt o datorie de conştiinţă să relev faptul că­­talentul şi experienţa excepţională de om politic ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu l-au determinat să includă în sfera­ de lumină a gîndirii sale grija pentru­­dezvoltarea armonioasă a tuturor compo­nentelor vieţii naţionale. Iar printre acestea, sînt mîn­­dru s-o spun, s-au aflat şi se află întotdeauna­­spiritul, ideea, adică dezvoltarea sistematică şi impetuoasă a învăţămîntului, ştiinţei, culturii şi artelor. „Epoca Ceauşescu“ a istoriei României, de care vor­beşte, de cincisprezece ani încoace, o lume întreagă, îşi bolteşte arcul ei de triumf şi de­­strălucire şi prin dimensiunile spirituale, prin înflorirea celor mai adînci şi tainice puteri ale creaţiei umane. De aceea, i-ar fi greu oricărui gînditor, oricărui de­miurg de pe tărîmul spiritului, să enumere în cîteva cuvinte şi fraze tot­ ce-au însemnat cei cincisprezece ani, deveniţi epocă, de cînd­ tovarăşul Nicolae Ceauşescu ne conduce destinele pentru afirmarea nu­meroaselor talente pe care le avem în literatură, în ştiinţă, in artă, în toate sferele creaţiei. Este, însă, esenţial să subliniem, şi cu această fericită ocazie că bogăţia naturală a talentelor a putut să devină bogăţia naţională a realizărilor tocmai datorită faptului că li s-au deschis larg orizonturile gîndirii creatoare, prin cutezanţa şi profunzimea gîndirii aceluia care a ştiut să facă din filosofia noastră revoluţionară nu o dogmă seacă, sau un joc ispititor de umbre, ci un izvor nese­cat de apă vie, o imensă boltire de aripi în zbor. Strămoşii lui şi ai noştri, care au arat pămîntul, pînă mai acum cîteva decenii, cu plug de lemn, l-au dăruit pe conducătorul nostru cu un plug de platină, în stare să desţelenească humusul creator pînă la rădăcinile înţelegerii, deci ale deplinei libertăţi creatoare. Din toate cuvîntările publice ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu — iar unele dintre ele au însemnat adevă­rate pietre de hotar în viaţa patriei — ca şi din sfa-­­ turile directe pe care ni le-a dat de atîtea ori s-a des­prins nedezminţita chemare la adevăr, la înţelegerea complicatei dialectici a realităţilor veacului, la cu­noaşterea în profunzime a vieţii poporului — etalonul cel mai exact al umanismului artei noastre. Multe din aceste idei şi sfaturi au dobîndit, cu timpul, valori axiomatice şi forţă de aforism. Dar, se pune firesc întrebarea: am răspuns noi oare, întotdeauna şi pînă la capăt, acestor sfaturi şi chemări? E o­ întrebare care, cred, nu sună deloc strident chiar într-o asemenea ocazie solemnă, sărbătorească. Fiindcă de răspunsul pe care ni-l dăm fiecare în parte de­pinde gradul de reuşită a tuturora, atunci cînd ne an­gajăm să-l urmăm cu credinţă şi devotament pe tova­răşul Nicolae Ceauşescu în bătălia dificilă pentru au­­todepăşire, pentru apărarea şi perfecţionarea fiinţei umane, pentru transformarea şi îmbogăţirea, şi prin frumuseţea şi puterea artelor, a unei ţări care se află în focarul de atenţie, de interes şi de stimă al lumii întregi. O umanitate zbuciumată se uită cu încredere spre noi. In inimile şi conştiinţele noastre sună ceasul grav al răspunderii. Ion Brad I Constructor­­ al patriei socialiste "D­AR există epocă istorică să nu se lege de numele unei personalităţi — cîteodată în bine, cîteodată în rău, ori în amîndouă. Ştefan cel Mare, în afară de războaie, biserici şi mă­năstiri, cîte n-a mai ctitorit alt domnitor, a deschis şi o certă perspectivă de menţinere a independenţei Mol­dovei , Mihai Viteazul a pus primul pecetea pe unifi­carea principatelor locuite de români, şi alţi voevozi la fel, fără să-i mai amintesc , fiind prea cunoscuţi, chiar dacă nu aşa de celebri ca acei al căror nume l-am pomenit. Acum, după realegerea ca preşedinte al Republicii Socialiste România, nu mă sfiesc să spun că trăim în epoca Nicolae Ceauşescu. El nu este nici ctitorul de mănăstiri, nici războinicul care a unit pe toţi românii împreună cu celelalte na­ţionalităţi conlocuitoare pe acelaşi teritoriu, dar poate purta cu fală titlul de constructor al patriei socialiste, de deschizător al drumului comunismului şi de corifeu al păcii între popoare într-o lume dreaptă şi mai bună.­­ Oriunde ţi-ai întoarce privirea, nu se poate să nu vezi întreprinderi, instituţii, aşezăminte care să nu fi luat naştere în ultimii 15 ani, la iniţiativa şi îndemnul său pentru binele public. Şi nu uită nici un prilej să accentueze că acestea toate sunt ale poporului nostru — români, maghiari, germani, sîrbi ş.a. —, fără să-şi atribuie sieşi nimic în afară de patriotism. De fapt, acest patriotism nemărginit este izvorul a tot ceea ce a transfigurat ţara, relaţiile politice, economice şi cultu­rale, înăuntru şi în afara frontierelor, şi ne dă dreptul să-l numim pe Nicolae Ceauşescu constructor al patriei socialiste. Ştim că‘drumul pînă la comunism este greu, dar sub călăuzirea lui îl vom realiza. De aceea îi dorim viaţă lungă şi neobosită în fruntea poporului nostru talentat şi harnic. Mihai Beniuc Primăvara T­a • • a m Slăvesc primăvara aceasta Din care irumpe primăvara ţării Şi zîmbetul copiilor înflorit In creanga de măslin. Slăvesc zborul înalt al porumbeilor Şi lumina albă, Izvorînd a pace Pe toate meridianele. Slăvesc Intîiul Om Ce mîngîie cîmpia, Dînd visurilor noastre Splendoarea şi menirea. Dumitru Udrea România literară 3

Next