România literară, ianuarie-martie 1991 (Anul 24, nr. 1-13)

1991-01-03 / nr. 1

Patruzeci şi trei de ani... S-AU ÎMPLINIT. La 30 decembrie, 43 de ani de la eli­minarea monarhiei constituţionale. Se încheia astfel procesul iniţiat in­ 1945 prin impunerea guvernului Groza de către Vişinschi, fostul acuzator stalinist devenit diplo­mat, perioadă marcată de ofensiva tenace a unui grup restrîns, sprijinit de forţele armatei roşii, pentru acapa­rarea puterii. Au fost folosite pentru atingerea acestui scop toata mijloacele, fără nici un scrupul, de la falsifi­carea alegerilor, reprimarea violentă a manifestaţiilor publice, procese înscenate şi campanii de calomnie, pînă la distrugerea opoziţiei şi la anularea, în fapt, a tuturor drepturilor cetăţeneşti garan­tate prin constituţie. Toate aceste acţiuni au fost corelate cu măsuri administrative prin care posturile cheie din poliţie, jandarmerie, justiţie şi armată au fost ocupate de oamenii de încredere ai regimului. Constituţia devenise un simplu decor in care marionetele puterii rosteau dis­cursuri populiste. Peste scena politică românească urma să se lase cortina. O cortină de fier. In întreaga sa istorie monarhia­ constituţională româ­nească traversase — şi nu numai o dată — împreună cu ţara, momente grave, în împrejurări externe defavorabile, peste care izbutise să treacă prin asocierea intereselor unor grupuri­­sociale din ce în ce mai largi, practic prin corelarea intereselor întregii naţiuni. Consti­tuţia din 1923, prima Constituţie a României Mari, con­sfinţea echilibrul social realizat, iar principiile sale, larg democratice, au oferit un cadru excepţional pentru evo­luţia statului de drept. Un cadru asaltat, înaintea celui de al doilea război mondial, de grupările dreptei totalitare , şi distrus, după încheierea conflagraţiei, de reprezentan­ţii „dictaturii proletariatului“. Regele rămăsese, în acest context, unicul apărător al valorilor democraţiei, un obstacol în calea instaurării unei tiranii fără precedent intr-o istorie presărată cu destule nenorociri şi încercări. Au trecut, de atunci, patru decenii sub semnul terorii şi al urii, decenii în care au fost distruse, fără ex­cepţie, toate structurile fundamentale ale societăţii, în timp ce legile şi decretele erau emise doar pentru efecte coercitive. Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului nu mai însemnau nimic. Drept corolar funcţiona o propagandă deformantă, destinată reinterpretării isto­riei naţionale, caracterizată prin confuzie,­­fals şi demago­gie. Afirmaţii fără acoperire ţineau locul argumentelor, informaţiile erau cenzurate. Un loc aparte în această acţiune de „reciclare“ a minţii românului a fost rezervat campaniilor antimonarhice des­tinate, desigur, să anuleze meritele şi legitimitatea regali­tăţii . România monarhiei constituţionale a fost sistematic prezentată ca un stat tiranic, al opresiunii şi exploatării Nu s-a suflat o vorbă despre devenirea în acea perioadă a cadrului social, economic şi cultural, a cărui evoluţie normală, blocată de război şi de urmările sale nefaste, ar fi făcut probabil din România una dintre cele mai bogate ţări europene. Recenta vizită — de nici douăsprezece ore — a regelui Mihai pe teritoriul românesc atestă, prin violenţa reacţiei oficiale, perpetuarea unor mentalităţi îndelung „implementate“. Puterea nu realizează că ne aflăm astăzi, pe scara evo­luţiei istorice, într-un stadiu mult anterior momentului în care a fost îndepărtat regele. Acum abia apar instituţiile­­cadru ale statului de drept, abia se înfiripă — şi cit de greu, şi cit de incomplet— trama legilor care vor trebui să ne apere interesele naţionale, sociale şi, implicit, indi­viduale. Un eşafodaj care abia urmează a fi construit, ce va face cu adevărat posibilă desemnarea celui însărcinat să-i garanteze funcţionarea, fie el preşedinte parlamentar­ ori monarh constituţional. Sunt alternative asupra cărora­­ ne putem pronunţa doar în cunoştinţă de cauză, cîntărind, fără patimă, în funcţie de nevoile reale, avantajele şi­­ dezavantajele celor două soluţii. In acest context tranzitoriu afirmaţiile — de fapt jus­tificări — debitate în Parlament de reprezentanţii grupu-­­ lui majoritar, destinate să acrediteze teoria complotului, surprind prin stereotipie şi schematism. Sunt propuse scenarii­­rocamboleşti susţinute de afirmaţii care se con- , trazic.’ Aflăm, amestecate într-un mod indescrip- t tibil, poveşti după ureche, calomnii, invenţii pure, amănunte lipsite de importanţă sau tendenţios in­terpretate, puse pe tapet după umori sau interese de mo­ment. Incompetenţa şi impostura caracterizează acest mod­­ de a trata fapte şi oameni. Orice dictatură se naşte d­­n­i­­tr-o asemenea viziune primitivă asupra istoriei. FERNAND LÉGER : Cele două surori (1935). In acest număr, imagini ale omului în arta plastică (reproduceri după Bilder vom Menschen, Mann Verlag - Berlin) DIN SUMAR: • Democraţia ca majoritate precară • Se caută un Mecena «Criză morală?« Aniversări: Ion Creangă, Şerban Bascovici • 30 decembrie 1947: O lovitură de stat împotriva naţiunii române • Havel: Întîlnire cu Gorbaciov • Proză de Eugen Uricaru

Next