România literară, octombrie-decembrie 1991 (Anul 24, nr. 40-51)

1991-10-24 / nr. 43

|41*WWW|_~_____România literara 150 Jumătăţi de măsură CINE construieşte o casă doar pe jumătate nu gre­­u­­şeşte in mod ireparabil ; se va găsi cineva să con­­­­tinue construcţia. Insă cine sterilizează o seringă pe jumătate poate produce un dezastru. Există domenii care prin însuşi specificul lor nu îngăduie ca lucru­­l­rile să fie făcute pe jumătate. Un asemenea domeniu­­ este şi activitatea politică. ţ •: Se afirmă adeseori — cu o suficienţă surâzătoare —■ ! că activitatea politică presupune­ numeroase com­­•­ promisuri şi, pe baza unui raţionament ă la conu’­­ Leonida, se ajunge la concluzia că un lider se poate­­ mulţumi cu jumătăţi de măsură. Nimic mai fals. Com­­­­promisurile mult invocate sunt necesare doar pentru a a asigura o anumită elasticitate a relaţiilor dintre­­ oameni, pentru a face compatibile interesele diver­­ţ gente. Insă acţiunile politice propriu-zise trebuie duse pînă la capăt, cu seriozitate şi sentimentul răs­punderii. .­­U . Politica promovată la noi de aproape doi ani de cînd­­ a fost înlăturat Ceauşescu este o politică a jumătăţi­lor de măsură. Lipseşte în mod flagrant radicalismul acţiunilor politice. Iar radicalismul nu trebuie con­fundat cu extremismul (cine face­ această confuzie o face intenţionat ca să compromită ideea de radica­lism şi­ să-şi creeze circumstanţe atenuante pentru oportunismul său). Aproape nimic nu este dus pînă la capăt. Reconstituirea proprietăţii particulare în agricultură a început, dar nu s-a terminat şi nu sînt semne că se va termina curînd. Iar cînd se va ter­mina tot nu va putea fi considerată un proces în­cheiat din cauză că încă din faza de proiect a fost concepută ca o reconstituire parţială. în industrie, la fel, aşa-numita privatizare a pătruns doar în zonele periferice ale domeniului, astfel încît nu-şi poate des­făşura şi pune în funcţiune mecanismele specifice. Procesul comunismului este gata-gata să se declan­şeze — cel puţin aşa se tot declară —, dar declanşarea se amână sine die. Serialul despre închisorile comu­niste difuzat de Televiziune reprezintă singura con­cesie făcută de oficialitate populaţiei. Critica mon­struosului sistem totalitar se referă însă aproape ex­clusiv la epoca Dej, astfel încît, dacă ar trăi, Ceauşescu însuşi ar putea aproba — cu unele revizuiri nesemni­ficative ale terminologiei — actualul „proces al comu­nismului“. Măsuri ferme faţă de actele de violenţă să­­vîrşite de mineri şi de securişti în iunie anul trecut n-au fost luate şi consecinţele s-au văzut anul acesta. In mod similar, s-a lăsat clarificată pe jumătate, deci neclarificată, problema responsabilităţii evenimente­lor sîngeroase petrecute în martie 1990 la Tîrgu-Mureş, iar după multă vreme de tăcere vinovată se reacţio­nează acum într-un mod excesiv, creîndu-se o atmo­sferă de isterie extrem de periculoasă. Publicaţiile care instigă la ură împotriva maghiarilor şi a­ altor na­ţionalităţi (iar prin ricoşeu şi împotriva românilor) continuă să apară, deşi s-au dat în repetate rînduri asigurări că vor fi interzise. Tot ce se face nu se prea face, astfel încît în zadar se mai face chiar şi ce se face. Bulgarii ne-au luat-o înainte, spulberînd orice echivoc şi afirmindu-şi opţiunea clară pentru re­nunţarea la comunism. Cu o sportivitate aproape naivă, dar atît de reconfortantă din punct de ve­dere moral, oamenii lor politici s-au împărţit în două mari echipe adverse, adoptind şi culori distinctive : roşu şi albastru. Iar adepţii albastrului — ai demo­craţiei, ai respectării drepturilor omului, ai pro­prietăţii particulare, ai spiritului european — au cîştigat clar şi irevocabil împotriva nostalgicilor co­munismului. La noi se menţine în mod deliberat echi­vocul. Naţionaliştii extremişti îi acuză pe democraţi de legionarism, iar foştii nomenclaturişti, care au vîn­­dut ţara unei puteri străine, îi acuză pe foştii deţi­nuţi politici că fac jocul străinătăţii. Nimic nu se lă­mureşte complet, nimic nu este asumat deplin, cu bărbăţie, nimic nu se spune răspicat, la scenă deschisă.­­ Cea mai bună dovadă că această politică a jumă­tăţilor de măsură nu are nimic comun cu toleranţa o constituie numărul mare de morţi şi răniţi, de arestaţi şi persecutaţi la care s-a ajuns în mai puţin de doi ani din cauza confuzei situaţii sociale şi politice. Ciu­dată toleranţă este aceea care produce noi şi noi vie­rme ? CENTENAR PERPESSICIUS ✓ In paginile 12-13, articole de G. Dimisianu şi C. Pricop. Număr ilustrat cu manuscrise şi desene ale criticului ' ---fr.»­ii PORTRETUL CRITICULUI LA TINERETE I Alex. Ştefǎnescu Inedit Din grădina cea mai tristă Cu fluidicu-i penel Ceața face un pastel De Wateau sau Ruysdael — Ce te-ntrebi: există ? I­V SĂPTĂMlNAL AL UNIUNII SCRIITORILOR 4 3 •­­ Joi 24 octombrie 1991 (Anul XXIV) "

Next