România literară, aprilie-mai 1992 (Anul 25, nr. 11-19)

1992-04-02 / nr. 11

România literară La vale, încotro? DEPARTE, departe a stat cerul de pământ, ascuns soarele, dar ceaţa se risipeşte şi, uite, pasarea ca o suveica pun aer. Uite aprilie zămislindu-se din păcăleli, uite urzicile acumpe­­stioase cu cantitatea lor de fier natural pe cap de locuitor. Şi uite un copil pe care nu l-am mai văzut pina acum. Una-i şi pe Cătălin Ţirlea pe Calea Victoriei, in dreptul Uniunii, cel care-a chemat o mulţime de scriitori la televiziune, dar n-au vrut să vină chiar toţi, şi-a făcut cu ei o emisiune lungă cu subiect imposibil : Uniunea Scriitorilor — încotro ? li spun cit pot eu de blind, ca sa nu se crispeze, de ce, doamine iarta-mă, stilul ăsta de-a lansa întrebarea, de parca n-ai fi de-al nostru şi ai şti dinainte răspunsul,, şi răspunsul ii as­culţi, dar parcă nu prea, punîndu-1 sub semnul îndoielii cu un plin de lehamite : Da, dar... şi citezi dintr-o revista o in­sultă, o opinie răutăcioasă, o minciună ? îi spun, părindu-mi instantaneu rău că-i spun, pentru că, uite, se crispează, şi mă blochez nepricepindu-mâ să ies cu bine din situaţie, in fond, fiecare vede intr-o emisiune cu scriitori nu altceva de­cit vrea să vadă, şi scriitorii sînt o tagmă ciudată, dezbinaţi pe deasupra şi orgolioşi, consideraţi de toată lumea vinovaţi de toate relele de pe pămint. Dar e aprilie, e cald, străzile s-au zvîntat, începe praful. Ne pregătim de alegeri generale, ca şi acum doi ani. Timpul trece, amintirile rămîn. Şi dacă pui doi oameni să relateze o întîmplare la care­ au fost mar­­tori în acelaşi ceas şi în acelaşi loc, şi dacă ei sînt şi scrii­tori, fiecare va spune altceva. Aşa sînt scriitorii, şi să te mai miri că nu le merge bine. Vor fi fiind ei minţi meticuloase şi talente, spirite analitice şi fiinţe cu respectul vorbirii, dar sînt dezbinaţi. La ce le foloseşte că sînt treji la trucurile emanate de subconştient, mai mult le strică harul şi umorul. Fii prudent, cu ei nu se ştie niciodată, te iau în atenţie acum, şi te debarcă, produs finit, dumnezeu ştie unde în vi­­itor. Caută-le vină şi pricină in pagină, împarte-i în părţi şi anumite părţi, fii sigur că nu-şi vor lăsa scrisul ca să scoată pietrele din pavaj şi să le­ arunce în guvern. Vor fi întot­deauna unul altfel decit altul, originalitatea în stil şi profil ţinînd­ de morala meseriei lor care-i spală de orice neferi­cire. Un figurant de elită în circul mirării ar fi vrut să afle la un moment dat motivul pentru care scriitorii, nu toţi, fi­reşte, s-au îndepărtat de el. Au făcut-o, intr-adevăr cu un fler teribil, şi cu mult înainte ca personajul cu pricina să se fi lansat deplin în ghirlanda de gafe binecunoscute. Că s-au îndepărtat e un fel de a spune. De la distanţă se vede mai bine, ea lasă să intre în obiectiv şi contextul. Şi dacă ne amintim de acel mult vînturat simulacru de vid de putere, distanţarea ne lasă să distingem chiar mecanismul instalării mai în pisc, bucată cu bucată, a unui ventilator de mare ineficienţă retorică, dar care, faţă de primitivismul şi bîlbî­­iala predecesorului, fusese înregistrat ca un salutar salt către normalitate. Urlu în mine de o disperare fără istov. Bătrina mea mamă trăieşte dintr-o pensie care în fiecare lună vine hăcuită nu se ştie din ce motiv. Cu trei mii de lei astăzi nici să mori nu-ndrăzneşti. Bine că s-au zvîntat străzile şi-a dat firul ierbii şi al urzicii. Haideţi la margine, la pădure, să apucăm ştevicoara, fără bani, transportul în comun insa s-a scumpit peste poate. Doamne, sălcioara întîmpină harnică Paştele, suntem­ liberi, am scăpat de discursuri prezidenţiale dar nu şi de hoţi şi hîrtoape. Nu vom încondeia o sută de ouă ci zece, cel mult, ca să zicem, după datină, ce trebuie zis. Să mergem la biserică şi la cimitir, cu sufletul curat şi cu lacrimile toate. Să punem flori şi lumini peste luminoasa lor amintire. Nu vedeţi că ne-am obişnuit şi cu venirea din timp în timp a minerilor la Bucureşti ? Că nu mai vin cu lămpaşe şi bite, conduşi de securişti mîzgăliţi cu funingine. Vin în civil, cu arţagul mai mic, orgolioşi ca şi scriitorii, vezi, doamne, dar nedezbinaţi, ca aceştia. Să te-apuce rîsu­­plînsul şi să te uiţi la primăvara din jur, nemăturată decit de un galeş vînt. Or veni alegerile, s-or mai alege şi alţii, or veni vremuri mai bune, ne vom uni cu fraţii de peste Prut. Vom citi presă, vom afla adevăruri demult bănuite, vom face reviste literare excelente, dar difuzarea e proastă. Nu sintem­ deloc săraci cu duhul, noi, scriitorii. Sintem­ numai sărăciţi. Şi cunosc pe cîţiva care tare se bucură de aceasta. Şi uite-l, iarăşi pe Cătălin Tîrlea, tot prin dreptul­ Uniunii Scriitorilor, şi Uniunea, halucinînd în gustul distanţării de propriul ei trecut, care de zeci de ani, poate, nu mai păstrează nimic din acel iniţial model stalinist, ce i se reproşează şi azi cu o tenacitate demnă de cauze mai bune, o ia, uite, la vale, în­cotro ? THEODOR PALLADY - Autoportret. Număr ilustrat cu lucrări ale artistului. In paginile 12—13 o evocare a pictorului de Vlaicu Bârna Constanţa Buzea DIN SUMAR: # Fănuş Neagu 60 • Poezii de Constanța Buzea, Mircea Ciobanu, Dumitru Mureșan, Ion Miloş # Specialistul în disi­denţi 9 Articole de Alexandru George, Ovid S. Crohmălniceanu, Eugen Simion, Doina Uricariu, Monica Spiridon # Legăturile primejdioase . Un român la Paris — fragmente din Jurnalul lui Dumitru Țepeneag SÂPTĂM²NAL AL UNIUNII SCRIITORILOR 2-8 aprilie 1992 (Anul XXV)

Next