România literară, iulie-septembrie 1993 (Anul 26, nr. 26-37)

1993-07-07 / nr. 26

România literara Apare săptâmînal sub egida Uniunii Scriitorilor 'MM® Editor: : Grupul de publicatii Topaz 7-13 Mie 1993 (Anul XXVI) mm f . Lecţia lui E. Lovinescu DOUĂ mi se par a fi trăsăturile principale ale lovinescianismului. Cea dintîi este militantismul estetic. Expresia din urmă reuneşte doi termeni întrucîtva incompatibili. Militanţi, în sensul propriu, sînt de obicei „culturalii“, ca Iorga, înaintea lui Lovinescu, Maiorescu a fost acela care a promovat criteriul estetic în literatură. Preluîndu-i ştafeta, criticul de la Sburătorul a avut de înfruntat toate tendinţele antiestetice de la începutul secolului şi de după întîiul război. Nu întîmplător, Lovinescu şi-a încheiat magistratura cu monografiile consacrate maiorescianismului. Rezultatul campaniilor sale întru apărarea valorii literare, disociată de celelalte valori, a fost impunerea modernismului, în poezie, proză şi critică. Lovinescu a lansat şi a susţinut vreme de decenii pe toţi marii creatori ai literaturii noastre moderne. Polemicile lui au vizat de fiecare dată confuzia valorilor şi încercarea unor contemporani de a reclădi monolitul cultural pe care-l visau aceştia şi pe care Maiorescu nu-l îngropase destul de adînc pentru a-l face uitat sau măcar desuet. Ideea maioresciană care se regăseşte la Lovinescu poate fi formulată pe scurt aşa: un scriitor este cu atît mai reprezentativ cu cît este mai mare. Altfel spus, numai talentul garantează importanţa unui scriitor. Iorga sau Crainic gîndeau diferit. Pentru ei, reprezentativ era doar acel creator care ilustra un program, o doctrină, îndeosebi aceea naţionalistă. Naţional în limitele talentului, le-ar fi putut replica Lovinescu, schimbînd în formula celebră a lui Maiorescu adevărul cu talentul. A doua trăsătură este liberalismul, interpretat în sensul cel mai larg: umanism, raţionalism, pluralism, occidentalism. E. Lovinescu era un spirit democrat, care vedea în societatea românească modernă izbînda valorilor burgheze şi care paria pe ideea de progres, de evoluţie. El nu iubea, în plan etic, obscurantismul şi fanatismul, aşa cum, în plan artistic, nu iubea confuzia criteriilor. A suportat permanent agresiunea extremiştilor de toate speţele. S-a situat deliberat la centru, acolo unde omul de cultură are cea mai tolerantă perspectivă. Analizele lui critice şi istorice sunt conduse de dorinţa de a înţelege. Nu există nici o grijă filosofică, etică, religioasă, prin care Lovinescu să privească operele literare. Pentru el, opera există înaintea oricărui principiu abstract şi îşi impune singură regulile. Puţini dintre comentatorii noştri interbelici au avut un gust artistic comparabil cu al său, fiindcă gustul său nu era solicitat doar de acele opere care răspundeau anumitor exigenţe, ci de toate operele valabile estetic. Lecţia lui Lovinescu a fost foarte importantă pentru generaţia mea de critici literari, în condiţiile noului obscurantism, acela comunist, prin arcanele tuturor confuziilor întreţinute de oficialitate, ne-am găsit drumul cel bun (cînd l-am găsit) urmîndu-i exemplul. Lecţia lui nu şi-a pierdut însemnătatea nici astăzi, cînd esteticul nu mai pare a avea prestigiul din deceniile trecute, erodat de produsele epocii noastre de tranziţie şi de un alt culturalism. Va trebui să medităm la toate acestea, dacă dorim să avem, în acest sfîrşit de mileniu, capodoperele literare prin care să trimitem lumii adevăratul nostru mesaj naţional. Nicolae Manolescu pre E. Lovinescu: 31 octombrie 1881 -16 iulie 1943 DIN SUMAR: •50 de ani de la moartea lui E. Lovinescu. Articole, evocări, eseuri de H.R. Patapievici, Ioana Postelnicu, Andreea Deciu, Z. Ornea, Gheorghe Grigurcu, Alexandru George, Eugen Dimitriu (pag. 3, 4, 8,11,12-15) • LIVIU CIULEI — 70 (pag. 16-17)