România literară, iulie-septembrie 1994 (Anul 27, nr. 26-37)

1994-07-06 / nr. 26

Romania literară Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editori. • Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu • Ion Raţiu 6-12 iunie 1994 (Anul XXVII) 26 l,L CARAGIALE tradus în franceză de Eugen Ionescu și Monica Lovinescu (pag. 12-13) (pag. 6) La o nouă lectură: Horia Stamatu (pag. 11) Bila în Parlament (pag. 18) Vară fierbinte S-AU ÎMPLINIT zilele trecute şase ani de la moartea lui George Ivaşcu. Ar fi avut la sfârşitul acestei luni optzeci şi trei de ani. Nu sunt date rotunde, însă acest lucru are mai puţini importanţi, când vorbim de acela care a fost directorul României lit­erare vreme de şaptesprezece ani. G. Ivaşcu a preluat revista în septembrie 1971, doui luni dupi Tezele din iulie prin care­ Ceauşes­­cu a declanşat revoluţia culturali. Vara lui 1971 a fost una a spaimelor ideolo­gice. Scurta perioadă de liberalizare din anii *60 - la originea ch­eia s-au aflat gesturile antisovietice din finalul „dom­niei" lul Dej şi primele hotărîri ale noului lider comunist român, care dorea si-şi consolideze puterea cu ajutorul intelectualităţii,­­ lua sfîrşit pe neaştep­tate. Tezele din iulie restalinizau brutal cultura, adăugînd însi o componenţi naţionalişti absolut paradoxali. Naţional-comunismul care a caracterizat ultimele două decenii de ceauşism şi-a făcut debutul pe scena Istoriei noastre în acea vară fierbinte în care Ivaşcu a devenit peste noapte (expresia poate fi cititi literal) directorul revistei noastre. L-am vizitat în noaptea cu pricina, îmi telefonase intempestiv (cred ci singura dati chid el mi ciuta pe mine) ca si-mi spuni ci are si-mi comunice un lucru foarte important. Voia si mi consulte. Era de asemenea o noutate. Contimporanul, al cărei director mai era cu o zi înainte, tocmai sorbitorise un sfert de veac de existenţi, cu tot fastul cunoscut, la Sala de Marmori a Casei Scîntei. Nu lipsise de la festivitate nici unul dintre mahirii din culturi. M-a întîmpinat un Ivaşcu derutat şi anxios. Mi-a spus că fusese convocat de Ceauşescu, fire si fie prevenit în vreun fel, şi că-i ceruse şi treaci de la direcţia Contemporanului la a României literare. Explicaţia era aceea obişnuiţi în epoca respectivă: trebuie întărită linia ideologiei a principalei publicaţii literare. Dar pentru Ivaşcu despărţirea de Contemporanul, pe care îl conducea de cincisprezece ani şi din care făcuse „culturalul" numitul unu din România, reprezenta o mare dificultate psiho­logici. Pur şi simplu nu înţelegea sensul schimbării. O considera o retrogradare, o „pedeapsă", şi-l ciuta motivele. în plus, nu era un familiar al vieţii literare, nu cunoştea atmosfera din Uniunea Scriitorilor, sub egida ch­eia România literara apirea (Contemporanul era editat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste) şi, în felul lui, se temea de relaţia cu scriitorii şi cu membrii Consi­liului de Conducere al Uniunii. Mi-a cerut si fac parte din noua echipi, ca redactor şef adjunct. Cum nu eram membru al P.C.R., numirea într-o funcţie de conducere presupunea o derogare, pe care Ivaşcu o şi obţinuse de la Ceauşescu. Avusese prevederea si condiţioneze acceptarea direcţiei de prezenţa mea în echipi şi Ceauşescu fusese de acord. Mai rămînea si fiu şi eu de acord, l-am cerut timp de gîndire. Pîni la urmi am acceptat. Puteam eu să refuz pe Ivaşcu? Am rămas lingi el prcti­ul 1974, cind, pe fondul restructurii­ presei (dispariţia unor publicaţii, reducerea organigra­melor şi a num­ărului de pagini etc.), a trebuit si renunţ. Se repuse­se pe tapet şi neapartenenţa mea politici (alt termen al epocii). Revoluţia culturală îşi urma încet, dar sigur, cursul. Directora­tul lui Ivaşcu a acoperit tocmai această perioadă oribili în care măsurile de reideologizare şi de naţionalism i­putrance se aplicau una cîte una. Ceea ce nu izbutise din far­oda­ţi, cum probabil spera, în vara lui 1971, Ceauşescu reali­­za treptat. Daci România literari a continuat si fie cea mai cititi publicaţie culturali, cu toate concesiile inevitabile, acest lucru se datorează competenţei şi diplomaţiei lui Ivaşcu. Dar acesta e un alt subiect, despre care am mai vorbit şi la care voi reveni poate cindva. în exclusivitate pentru „România literară“ STEPHEN GREENBLATT: Raportul dintre centru și margine (pag. 20-21) CA­TUSA ILIESCU (pag. 2) (pag. 14-15) EDITORIAL Al. Niscola.

Next