România literară, aprilie-iunie 1995 (Anul 28, nr. 12-25)

1995-04-05 / nr. 12

România literară Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editori: • Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu • Ion Raţiu 1-10 aprilie 199512 La o nouă lectură: EMIL BOTTA (pag. 12-13) Arta subtilă a disci­plinei de partid Mistere și ispite (pag. 10) (pag. 15) (pag. 18) O plimbare prin Jurassic Park (pag. 2) La umbra kitsch-ului în floare (pag. 16) fiLMI EDITORIAL cU Nicolae V . . Dedesubturile cazului Patapievici MA SIMT obligat moral sâ revin asupra cazului Patapievici-Ungu­­reanu, la care m-am referit și în editorialul de acum două săptă­­mîni. Ecoul în presă s-a amplificat în acest timp, ceea ce, în sine, nu poate decît să ne bucure. Deplîn­­geam în articolul anterior relativa nepăsare cu care ziariştii au privit anchetarea de către poliţia secretă a opiniilor unuia dintre colegii lor. Dacă TVR nu şi-a schimbat atitu­dinea de aproape ignorare a dezvă­luirilor, cotidianele au pornit o adevărată campanie menită să facă lumină în acest caz. Tele 7abc şi-a urmat propria anchetă. Instituţiile vizate au fost obligate să reacţio­neze. Comisia senatorială pentru apărare, ordine publică şi siguran­­ţa naţională a început o serie de audieri al căror rezultat îl vom avea, probabil, peste cîteva zile. Cel puţin două lucruri sunt clare în acest moment. Ofiţerul SRI din Iaşi care a încercat să-l racoleze pe tînărul istoric Mihai Razvan Ungureanu a fost înlăturat din funcţie. Din păcate, presa ieşeană a căzut victima unei intoxicaţii. Prin canale obscure, d-lui Ungu­reanu i se aduc acuzaţii dintre cele mai ciudate. Toate au ca scop “reabilitarea” tentativei maiorului Chirilă: ar fi vorba de existenţa, în scrisori trimise prietenilor săi din afară de dl. Ungureanu, de afirma­ţii capabile a stîrni atenţia servi­ciului secret. Problema nu e nici măcar de a şti dacă afirmaţiile cu pricina sunt reale, ci de a afla în virtutea cărui mandat SRI deschide corespondenţa privată a unui cetă­ţean. Acest amănunt a scăpat din vedere ziariştilor ieşeni. Un al doi­lea lucru limpezit este acela că ofi­ţerul Marius Soare nu aparţine nici SRI-ului, nici Ministerului de Inter­ne. Dincolo de acest fapt, ne reţin atenţia cîteva complicaţii ivite pe parcursul anchetelor gazetăreşti. Ziarul Azi a furnizat în numărul său din 13 martie informaţia că numele real al căpitanului Marius Soare ar fi Marius Lucian Streche, informaţie preluată şi de Academia Caţavencu în numărul din 14-20 martie (ordinea ar putea fi inversă, dat fiind periodicitatea săptămî­­nală a acestei din urmă publicaţii), şi că el aparţine UM 0215 a Minis­terului de Interne, în urma inter­venţiei M.I.. Azi a dezminţit în numărul din 16 martie identifi­carea. Trei zile mai tîrziu, România liberă a reluat-o însă, publicînd şi o fotografie a ofiţerului. Conform declaraţiilor făcute în faţa Comi­siei Senatoriale de către generalul Dan, comandantul UM 0215, aceas­tă fotografie este opera d-lui Ma­rius Ghilezan de la România liberă care l-a atras pe căpitanul Streche într-un loc public prin intermediul unui cunoscut al său, Nicolae Adrian George, care s-a prezentat d-lui Soare ca It. major SPP solic­­itîndu-i un banal serviciu. Din discuţia de la secţia 13 Poliţie din Bucureşti cu dl. Ghilezan a rezultat că motivul fotografierii a fost de ordin profesional. Ziaristul îşi des­făşura propria anchetă. Data foto­grafierii este 10 martie, aşadar îna­inte ca Azi să publice articolul în care se pretindea că Soare este Streche. Redactorul şef de la Azi, la rîndul său, a admis că identifica­rea lui Soare cu Streche nu este adevărată, dar a refuzat să indice sursa informaţiei iniţiale. Deocamdată, singura consecin­ţă concretă a lanţului de eveni­mente este compromiterea d-lui Streche ca ofiţer de informaţii. Mi­nisterul de Interne susţine că dl. Streche n-a fost nici o clipă ames­tecat în cazul Patapievici. La con­fruntarea cerută de ofițerii M.I., vecinii familiei Patapievici nu l-au recunoscut în dl. Streche pe acela care-l vizitase cu trei luni în urmă, dar n-au negat că vizita avusese loc. Așadar, chiar dacă anchetato­rul este o altă persoană și care nu aparţine M.I., el există în carne şi oase. Rămîn destule necunoscute. N-au fost confirmate nici numele, nici apartenenţa căpitanului Soare la SPP, singura instituţie, dintre cele vizate, care n-a dat un răs­puns convingător pînă cînd scriu acest articol. Nu cunosc încă punc­tul de vedere al SPP la audierea în comisia senatorială. Nu se știe ci­ne și în ce scop a lansat teza că Soare este Streche. Nu este evident nici dacă dl. Patapievici a fost, în toată istoria aceasta neplăcută, un obiect real de interes pentru un serviciu secret, ori doar un pretext de răfuială între SPP şi M.I., deşi nu este exclusă posibilitatea de a fi şi una şi alta.

Next