România literară, aprilie-iunie 1995 (Anul 28, nr. 12-25)
1995-04-05 / nr. 12
România literară Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editori: • Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu • Ion Raţiu 1-10 aprilie 199512 La o nouă lectură: EMIL BOTTA (pag. 12-13) Arta subtilă a disciplinei de partid Mistere și ispite (pag. 10) (pag. 15) (pag. 18) O plimbare prin Jurassic Park (pag. 2) La umbra kitsch-ului în floare (pag. 16) fiLMI EDITORIAL cU Nicolae V . . Dedesubturile cazului Patapievici MA SIMT obligat moral sâ revin asupra cazului Patapievici-Ungureanu, la care m-am referit și în editorialul de acum două săptămîni. Ecoul în presă s-a amplificat în acest timp, ceea ce, în sine, nu poate decît să ne bucure. Deplîngeam în articolul anterior relativa nepăsare cu care ziariştii au privit anchetarea de către poliţia secretă a opiniilor unuia dintre colegii lor. Dacă TVR nu şi-a schimbat atitudinea de aproape ignorare a dezvăluirilor, cotidianele au pornit o adevărată campanie menită să facă lumină în acest caz. Tele 7abc şi-a urmat propria anchetă. Instituţiile vizate au fost obligate să reacţioneze. Comisia senatorială pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţională a început o serie de audieri al căror rezultat îl vom avea, probabil, peste cîteva zile. Cel puţin două lucruri sunt clare în acest moment. Ofiţerul SRI din Iaşi care a încercat să-l racoleze pe tînărul istoric Mihai Razvan Ungureanu a fost înlăturat din funcţie. Din păcate, presa ieşeană a căzut victima unei intoxicaţii. Prin canale obscure, d-lui Ungureanu i se aduc acuzaţii dintre cele mai ciudate. Toate au ca scop “reabilitarea” tentativei maiorului Chirilă: ar fi vorba de existenţa, în scrisori trimise prietenilor săi din afară de dl. Ungureanu, de afirmaţii capabile a stîrni atenţia serviciului secret. Problema nu e nici măcar de a şti dacă afirmaţiile cu pricina sunt reale, ci de a afla în virtutea cărui mandat SRI deschide corespondenţa privată a unui cetăţean. Acest amănunt a scăpat din vedere ziariştilor ieşeni. Un al doilea lucru limpezit este acela că ofiţerul Marius Soare nu aparţine nici SRI-ului, nici Ministerului de Interne. Dincolo de acest fapt, ne reţin atenţia cîteva complicaţii ivite pe parcursul anchetelor gazetăreşti. Ziarul Azi a furnizat în numărul său din 13 martie informaţia că numele real al căpitanului Marius Soare ar fi Marius Lucian Streche, informaţie preluată şi de Academia Caţavencu în numărul din 14-20 martie (ordinea ar putea fi inversă, dat fiind periodicitatea săptămînală a acestei din urmă publicaţii), şi că el aparţine UM 0215 a Ministerului de Interne, în urma intervenţiei M.I.. Azi a dezminţit în numărul din 16 martie identificarea. Trei zile mai tîrziu, România liberă a reluat-o însă, publicînd şi o fotografie a ofiţerului. Conform declaraţiilor făcute în faţa Comisiei Senatoriale de către generalul Dan, comandantul UM 0215, această fotografie este opera d-lui Marius Ghilezan de la România liberă care l-a atras pe căpitanul Streche într-un loc public prin intermediul unui cunoscut al său, Nicolae Adrian George, care s-a prezentat d-lui Soare ca It. major SPP solicitîndu-i un banal serviciu. Din discuţia de la secţia 13 Poliţie din Bucureşti cu dl. Ghilezan a rezultat că motivul fotografierii a fost de ordin profesional. Ziaristul îşi desfăşura propria anchetă. Data fotografierii este 10 martie, aşadar înainte ca Azi să publice articolul în care se pretindea că Soare este Streche. Redactorul şef de la Azi, la rîndul său, a admis că identificarea lui Soare cu Streche nu este adevărată, dar a refuzat să indice sursa informaţiei iniţiale. Deocamdată, singura consecinţă concretă a lanţului de evenimente este compromiterea d-lui Streche ca ofiţer de informaţii. Ministerul de Interne susţine că dl. Streche n-a fost nici o clipă amestecat în cazul Patapievici. La confruntarea cerută de ofițerii M.I., vecinii familiei Patapievici nu l-au recunoscut în dl. Streche pe acela care-l vizitase cu trei luni în urmă, dar n-au negat că vizita avusese loc. Așadar, chiar dacă anchetatorul este o altă persoană și care nu aparţine M.I., el există în carne şi oase. Rămîn destule necunoscute. N-au fost confirmate nici numele, nici apartenenţa căpitanului Soare la SPP, singura instituţie, dintre cele vizate, care n-a dat un răspuns convingător pînă cînd scriu acest articol. Nu cunosc încă punctul de vedere al SPP la audierea în comisia senatorială. Nu se știe cine și în ce scop a lansat teza că Soare este Streche. Nu este evident nici dacă dl. Patapievici a fost, în toată istoria aceasta neplăcută, un obiect real de interes pentru un serviciu secret, ori doar un pretext de răfuială între SPP şi M.I., deşi nu este exclusă posibilitatea de a fi şi una şi alta.