România literară, aprilie-iunie 1997 (Anul 30, nr. 13-25)

1997-04-02 / nr. 13

România literară Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor: Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu 2-8 aprilie 1997­ ­ (Anul XXX)13 Dosarele noastre, cele de toate zilele închisoarea noastra cea­­ de toate/j* vilele/ I ON JURIV/ IOANID Cronici literare la volumele ,,Scrisori către bunul Dumnezeu“ de I.D. Sârbu “,închisoarea noastră cea de toate zilele“ de Ion loanid (pag. 4,5) Atentat împotriva lui BRINCISI (pag. 16) (pag. 3) fin// Cioran - inedit (pag. 10-11) tinerețea lui Sorin Titel (pag.12-13,14) DANS MACABRU (pag. 2) Despre transparenţă SĂPTĂMÎNILE trecute, am văzut din întîmplare un gard înalt de metal, care fusese construit special ca să „protejeze" curtea casei unor demnitari. Las la o parte urîţenia gardului. M-am gîndit imediat că transparenţa începe de la spaţiul în care dorim să trăim. Ţăranii din Ardeal îşi fac porţi şi garduri peste care nu trece decît pasărea. E, probabil, influenţa germană. Blaga spunea că e o formă de apărare de peisaj a alogenului. Olandezii n-au perdele la feres­tre. Trecătorii pot privi în interiorul casei. Este evident că unele locuinţe te invită să le calci pragul (te îmbie, ca fereastra luminată pe călător în pastelul lui Alecsandri) iar altele îţi sugerează să-ţi vezi de drum. Dar nu e vorba numai de două feluri de a prote­ja intimitatea: e vorba de două mentalităţi. Mi se pare că mentalitatea veche, tradiţională este opacă iar mentalitatea nouă, modernă este transparentă. In toate privinţele, transparenţa e o caracteristică a so­cietăţilor nepatriarhale. Societatea patriarhală e închisă şi ierarhizată, pe clanuri, pe familii sau pe clase. Trecerea de la un cerc la altul este blocată. Intrusul e marginalizat. Ca şi trecerea de la un nivel la altul. Mezalianţa se pedepseşte. Societatea mo­dernă e deschisă. Ierarhiile sînt facultative. Rapor­turile se stabilesc direct, între indivizi. Partea de viaţă publică e cu mult mai mare decît în trecut, cînd aproape totul în viata oamenilor era privat. Televi­ziunea, presa, VIP-urile scot la iveală tot ce se poate scoate. Nici cele mai murdare rufe nu se mai spală în familie. In principiu, n-avem cuvînt să ne plîngem de o schimbare pe care n-am fi putut-o împiedica și care are destule avantaje de ordin moral. Transparenţa obligă la sinceritate. Popoarele cu un mod de viaţă foarte îndepărtat de acela patriarhal cunosc şi cele mai sincere relaţii interindividuale. In SUA ori în Su­edia cel mai grav lucru e să nu spui un anumit lucru. Păcatul mărturisit este iertat. Mărturisirea e conside­rată şi o terapie. Oricît formalism ar intra aici, o în­treagă educaţie se schimbă dacă totul se poate spu­ne şi trebuie spus. E o societate mai bărbătească şi mai lipsită de nuanţe, dar preferabilă aceleia, de exemplu, victoriene (Care, ce e drept, a creat o ma­re literatură: un roman ca Adela al lui Ibrăileanu se scrie numai atunci şi acolo unde există omisiuni, tăceri, secrete). In tranziţia noastră, o deschidere numai pe jumă­tate face ca societatea românească postcomunistă să aibă o parte întinsă de umbră. Transparenţa nu se poartă deocamdată decît demagogic. Demnitarii sînt obligați să-și declare averile, dar declarația rămîne secretă. — ___

Next