România literară, aprilie-iunie 1998 (Anul 31, nr. 12-25)

1998-04-01 / nr. 12

România literară Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor: Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu 1-7 aprilie 1998 (Anul XXXI) Pawel CHIHAIA: OVIDIU TOMIS (pag. 12-13) ACTUALITATEA de Eugen Uricaru (pag. 3) Dorin TUDORAN: Nepoţii gorniştilor (pag. 11) Fu­lvio Tomizza _ mUfiN (pag. 21) Franziska -W &STS£U£IÍ RlfTlBAUD e un altul (pag. 10,18) flRTfl DIVINAȚIEI (pag. 7) EDITORIAL cU 'HeM­ae 'Thasusl&uut Eminescu, pro și contra UN NUMĂR din Dilema a stîrnit polemica în jurul lui Eminescu. Vreau să spun, din capul locului, că o astfel de dezbatere mi se pare absolut necesară. Nu e considerată așa de toată lumea. Intr-o convorbire televizată cu dl. Octavian Paler, Eugen Simion s-a arătat îngrijorat de "atacurile" contra "poetului national". La un alt post de televiziune, încercînd să reia, pe cablu, Cenaclul Fla­căra, dl. Adrian Păunescu a strîns în jurul lui cîțiva scriitori şi cri­tici supărați nevoie mare că Eminescu e pus în discuție. E drept că tinerii colaboratori ai Dilemei au sărit uneori calul, contestîndu-i lui Eminescu merite îndeobşte recunoscute, cum ar fi limba sau gîndirea politică, spre a nu mai vorbi de geniul poetic. Contestările sînt însă un efect, nu o cauză, și trebuie judecate într-un anumit context. Scriam eu însumi în Dilema că şcoala, pe de o parte, şi idolatria, moştenită din regimul trecut, pe de alta, au făcut din Eminescu un mit intangibil. Reacţia la care m-am referit o do­vedeşte cu prisosinţă. Ceea ce nu se înţelege este faptul că, aşezîn­du-l pe poet mai presus de critică, îi facem un deserviciu. Multe din articolele scrise despre el în ultimele decenii sînt encomiastice, lipsite şi de spirit critic, şi de sinceritate. In consecinţă, negarea lui trebuia să se producă, mai devreme sau mai tîrziu, şi ea se cuvine să ne dea de gîndit. Nu-i putem înălţa la nesfîrşit statul. E cazul să vedem dacă mai e citit şi, dacă nu, din ce motive, iată de ce nu pot fi de acord cu dl. Simion. In ce-i priveşte pe invitaţii d-lui Păunescu, ei n-au făcut altceva decît să-i întărească în convingerile lor pe cei care doresc să se scrie despre Eminescu, la fel ca şi despre alţii, cu onestitate. Gnd d-na Leonida Lari ne vorbeşte de crimă de les-majesté iar dl. Fănuş Neagu vede în exprimarea unor opinii comploturi inter­naţionale contra culturii române, nu sînt multe de comentat. Ido­latria e caracteristică subculturii. Niciodată n-a avut Eminescu mai multă nevoie ca astăzi de o dezbatere liberă, fără prejudecăţi şi temeinică. Poţi să nu împărtăşeşti părerile negative despre poet şi despre politolog, dar nu e normal să nu te întrebi dacă nu cumva tocmai absenţa spiritului critic, emfaza, encomiastica, cu alte cu­vinte, banalizarea prin exces, sînt vinovate de ce se întîmplă. Emisiunea d-lui Păunescu a părut sufocată în aerul stătut, greu de răsuflarea unor clişee demagogice, al României Mari. Grav este şi faptul,că se vorbeşte mult şi prost despre un poet, un prozator şi un filosof politic pe care puţini îl citesc şi îl anali­zează cum se cuvine. Nu sînt sigur că toţi contestatarii din Dilema i-au răsfoit, măcar, publicistica politică, înainte de a o desfiinţa. Dar sînt sigur că d-na Lari şi compania n-au mai finut de multă vreme în mînă un volum de articole eminesciene. Ne-am făcut un obicei să debităm generalităţi convenţionale despre tot şi despre toate. Ar fi preferabilă o relectură critică. Dacă nu ne despărţim de "poetul naţional'', adică de toate locurile comune în care l-am îngropat de viu, şi nu încercăm să-l privim cu profesionalism, să-l aşezăm într-o lumină nouă, să-l redescoperim, n-avem nici o şansă de a transforma o dispută pur ideologică într-una cu ade­vărat ştiinţifică. Fiind vorba de un scriitor, proba supremă a iubirii o constituie recitirea lui cu deplină sinceritate.

Next