România literară, aprilie-iunie 1998 (Anul 31, nr. 12-25)

1998-06-17 / 23-24. numărul

de Gabriel Dim­i­tianu şerban Cioculescu editat la Chişinău S­E ÎMPLINESC la 25 iunie 10 ani de la moartea lui Şerban Cioculescu. A fost criticul literar român care a trăit cel mai mult, aproape nouâzeci de ani, desfăşurând astfel cea mai lungă carb­­a de critic din literatura noastrâ. A început-o în 1923, la “Facla literară” a lui N.D.Cocea, şi a încheiat-o după 65 de ani, când, în numărul din 18 mai 1988 al “României literare”, apărea ul­timul “breviar” cioculescian. La re­vista noastră a colaborat de la înfiin­ţare, numâr de număr, în spiritul celei mai riguroase discipline redacţionale autoimpuse: în fiecare miercuri dimi­neaţa, sosea de la el articolul ce urma să apară în săptămâna următoare, dac­tilografiat fără cusur, adnotat un ton pe margine când folosea vreun termen mai necirculat, spre a preîntâmpina eventuale nedumeriri ale redactorului sau ale corecturii. Nu a întârziat nicio­dată, în douăzeci de ani, cu trimiterea extului, iar când pleca din Bucureşti în vacanţa făcea sâ ne parvină mai multe articole odată, ca sâ nu rămânem cum­va fără “materie” în spaţiul din pagina 7 unde îi apărea rubrica alături de a lui Geo Bogza. Noi, cei mai tineri, cei mult mai tineri decât el, îi admiram promptitudinea achitării de îndatoriri şi spiritul de ordine, neegalat în această privinţa, dintre noi, decât, poate, de N. Sianolescu. Nu doar însuşirile de această factura le admiram însă, de bu­­­nă seama, la bătrânul critic. Ca redac­tor, am avut prilejul să-i citesc “bre­viarele” înainte de a fi trimise la tipar, şi pot spune că erau pentru mine una din puţinele surse de plăcere intelectu­ală pe care mi le oferea lucrul la revistă. Aceasta mai ales în anii' 80 în care, cum se ştie, sau, mai bine zis, cum nu prea se mai ştie, publicaţia noastră, ca şi celelalte din epocă, se sufoca sub munţii de gunoaie propa­gandistice aduse obligatoriu în pagini. Ar fi însă nedrept sa se înţeleagă că numai în comparaţie cu ce se publica majoritar în revistă rubrica lui Şerban Cioculescu era un element de atracţie pentru cititor. Luate şi numai în sine textele cioculesciene încântau, şi cul­mea este că o fâceau prin însuşiri “be­letristice” pe care altfel, principial, au­torul le socotea neavenite în critica, iar în ce-l priveşte afirma că nici nu le po­seda. Teoretic era pentru critica “im­personală”, fâră veleităţi de stil, pre­ocupată numai sâ raţionalizeze impre­siile de gust şi sâ emită pe baza lor “ju­decăţi”. Chiar dacă s-a dorit “impersonală”, albă, eficientă şi numai atât, critica lui Şerban Cioculescu nu a fost astfel, sau a fost numai în opinia acelor cititori care cred că declaraţiile programatice sunt totdeauna urmate, în litera lor stricta, de cei care le fac. Or, Ciocu­lescu era într-adevâr, în textele lui cu aspect de program, adversar al criticii “beletristice”, “creatoare”, careia îi atribuia o nedestâinuită “origine bo­­varicâ”, preocupata fiind sâ impresio­neze în acelaşi fel în care o face şi li­teratura. Era deci adversar, în princi­piu, al acestei critici, dar oricine poate constata, citindu-i textele, câ acestea sunt literar expresive, că atrag, în orice caz, şi prin expresivitatea lor literară. Este adevărat câ limbajul critic ciocu­lescian nu recurge decât rar la imagini, metafore, la comparaţii sau la alte pro­cedee de plasticizare, dar există o ex­presivitate a transparenţei şi austerită­ţii, a preciziei formulărilor, ce pot fi la rândul lor sugestive literar. Ce ma atră­gea, mă fascina pot spune, în textele cioculesciene, era felul în care criticul însuflețea materia cea mai arida, co­mentariul filologic cel mai specializat, imprimând un curs neprevăzut, chiar palpitant, chiar aventuros, tratării celor mai anoste, celor mai “belfereşti” su­biecte, cum ar fi şi rămas dacă altcine­va decât Cioculescu s-ar fi ocupat de ele. Intervenea desigur şi umorul lui Şerban Cioculescu, de factură cărtu­răreasca, maliţia intelectuala, ca şi ha­rul narativ de-a dreptul seducător. Spre a nu mai vorbi de portrete şi de recon­stituirea atmosferei unor lumi ce au fost, astfel cum le întâlnim nu doar în paginile memorialistice ale criticului, din pacate nu prea multe, dar în critica sa aplicată, în critica de întâmpinare practicata abundent în tinereţe iar în epoca târzie în critica lui filologică (comentarii de ediţii, restabiliri de texte etc.). F­ACEM aceste însemnări - la împlinirea unui deceniu de la moartea lui Şerban Ciocu­lescu - îndemnaţi şi de un act editorial ce i-a fost consacrat criticului şi pe care nu l-am putut consemna la timp­ apariţia anul trecut la Chişinău, la Edi­tura Litera, a unei culegeri din scrierile sale. Probabil ca este prima dată când numele lui Şerban Cioculescu apare pe coperta unei cărţi publicate în Basa­rabia, daca nu cumva este vorba chiar de prima tipărire, acolo, cu o carte, a unui critic din ţară, căci Eugen Simion, cu volumele sale din seria Scriitori români de azi, a fost publicat, după cât ştiu, la începutul acestui an. Intitulată Varietăţi critice, după ti­tlul volumului din 1966 al lui Şerban Cioculescu, ediţia basarabeana la care mă refer cuprinde două secţiuni. Una în care este reprodus, din Istoria litera­turii române de Cioculescu, Vianu, Streinu, capitolul, “începuturile litera­turii artistice”, redactat de primul din cei trei auton. A doua secţiune include texte ce au figurat în volumul Varietăţi critice, referitoare la clasici şi la câţiva scriitori interbelici. Lipsita de aparat critic propriu-zis, ediţia e totuşi prevă­zută cu o notă biobibliografica, la în­ceput, iar în final cu câteva extrase din alţi critici care au scris despre Şerban Cioculescu. Sa mai spun câ ediţia de la Chişinău este îndreptată către publicul studios (apare în “Biblioteca şcolaru­lui”) şi câ este publicată într-un tiraj de 5000 de exemplare, tiraj pe care azi l-ar invidia orice autor din ţară, nu doar contemporan, dar şi clasic. C­ONSIDERÂND ediţia din unghiul de receptare al citi­torului basarabean, sâ re­marcăm oportunitatea punerii în circu­laţie a studiului despre "începuturile literaturii artistice”, fie şi numai pentru faptul câ o parte din scriitorii discutaţi în el au speciale relaţii, de obârşie şi sufleteşti, cu ţinutul românesc din stân­ga Prutului. Mâ gândesc, printre alţii, la C. Negruzzi, la Al. Russo sau la B.P. Hasdeu. Dar importantă este mai ales punerea în valoare a atitudinii critice promovate de Şerban Cioculescu, în climatul cultural basarabean, încă mar­cat, explicabil, de optici eticiste şi pe­dagogice, mai ales când vine vorba de scriitori din trecut animaţi de misiona­rism naţional şi politic, precum Bălces­­cu, Russo, Alecsandri, Bolintineanu, într-un astfel de climat, deci, este bine ca se publică aceste comentarii ale unui critic din seria celor care au ac­ţionat, tenace, între cele două războaie, în numele principiului estetic, în marea linie maiorescianâ şi lovinescianâ. Nu este un purist estetizant Şerban Ciocu­lescu, el încadrând literarul istoric şi social, făcând trimiteri la specificul epocii (“Renaşterea noastrâ literara co­incide cu redeşteptarea conştiinţei na­ţionale. Socialul se împleteşte strâns cu naţionalul, în perioada prepaşoptistâ”), dar e totdeauna atent sâ distingă ele­mentele rezistente estetic din opera scriitorilor discutaţi, scriitori ce nu pot face, la el, obiectul vreunei celebrări sacralizante. Iar acest lucru, sacraliza­rea clasicilor, încă se întâmpla des din­colo de Prut (şi chiar şi dincoace, câ­teodată!), unde spiritul critic nu e tot­deauna bine privit, ba chiar mai este şi suspectat de intenţii nepatriotice. Dar faptă patriotica e întâi de toate aceea de a sprijini valoarea, degajând-o de ele­mentele ce o parazitează. Critica lui Şerban Cioculescu descoperă expert valoarea şi se opreşte numai asupra ei, socotind inutile acţiunile protecţioniste, “ingenioasele” operaţiuni de “salvare” a ceva ce nu poate trăi artistic prin pro­priile forţe. “Din scriitorii clasicizaţi prin trecerea anilor - anunţă în “prelim­inariile” studiului despre “începuturi” Şerban Cioculescu - vom reţine edifici­ile durabile, relevându-le frumuseţile, dar nu vom întârzia în preajma venera­bilelor grămezi de moloz, cu inge­nioase căutări de crâmpeie de versuri sau de proză citabile, ca acele cartuşe de pe cărămizile ruinelor romane, din care se păstrează inscripţia”. A DOUA secţiune a ediţiei de la Chişinău cuprinde, cum spuneam, un număr de texte ale lui Şerban Cioculescu des­prinse din volumul Varietăţi critice, apărut în 1966. Au fost în aşa fel alese, după cât ne dam seama, încât sâ se con­stituie în continuarea fireasca a celor despre începuturile literaturii noastre artistice, aducându-i în centrul atenţiei pe Eminescu, Creanga, Caragiale, Ho­gaş, Iosif, apoi scriitori importanţi din secolul XX, Iorga, Rebreanu, Agâr­­biceanu. Câteva articole de aici sunt cu adevărat de mare interes: “Feericul nocturn eminescian”, “Caragiale şi su­gestia”, “Liviu Rebreanu, poetul Bucu­reştilor”, dar altele se resimt de pe urma contactelor cu epoca imediat post-pro­­letcultistâ, colectând unele poncife restante ale acesteia: “în anii puterii populare” gloria lui Rebreanu “a atins marile altitudini”, “în centrul operei lui I. Agârbiceanu stă omul, în condiţiile sociale ale dezvoltării burgheziei ban­care şi industriale...” etc. Puteau fi antologate destule alte texte din opera vasta a marelui critic și istoric al litera­turii noastre, căruia până acum un dece­niu i-am fost contemporani. CRONICA LITERARA $. 4 4 România literară Cărţi primite la redacţie ♦ Ştefan Baciu, Ich bin der Stemne Presseattaché, 25 de poeme din Georg Trakl, ediţie bilingvă, îngrijită, prezentare şi traducere de Ioana Margineanu, Editura Aldus, Braşov, 1997, 186 p. ♦ Grigore Ghica, Grigin, prefaţă de Constantin Bălâceanu-Stolnici, ediţie îngrijită de Mariana Avam­ Marcu, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998, 358 p. ♦ Dinu Flămând, Viaţă de probă, poezii, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998, 136 p. ♦ Nicolae Bârna, Ţepeneag, introducere intr-o lume de hârtie, studiu critic, Editura Albatros, Bucureşti, 1998, 284 p. ♦ Simona-Grazia Dima, Focul matematic, poeme, prezentare de Cornel Ungureanu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1997, 66 p., 5000 lei. ♦ Spiridon Popescu, Eseu despre glorie/Essai sur la gloire, Bucureşti, Alcor Edimpex, 1998 (versuri, ediţie bilingva româno-franceză; trad. în fr. de Paula Romanescu), 136 pag. ♦ Aura Christi, Nu mă atinge, prefaţă de Gheorghe Grigurcu, postfaţă de Octavian Soviany, Bucureşti, Ed. Vinea, 1997 (sunt reunite ultimele trei volume ale autoarei, revăzute), 256 pag. ♦ Octavian N. Voinoiu, Dialoguri perpendiculare, poeme, volum ilustrat cu desene de Ştefan Câlţia, Bucureşti, Ed. Maşina de scris, 1998, 128 pag. ^-----------------------------.................. ................................................­.. Şerban Cioculescu, Varietăți critice, Editura Litera, Chişinău, 1997, 328 p.

Next