România literară, octombrie-decembrie 1998 (Anul 31, nr. 40-52)

1998-11-25 / nr. 47

2 S 'THifaYet CONTAINER-STORY CENARIUL afacerii “Mega­power”, ce inflamează imaginaţia publică de mai multe zile, pare scris de un profesionist beat, intrat în pană de idei, un misterios container, trimis din Ame­rica, şi menit, după unele surse, să ajungă în Rusia, relevă, pe lângă alte ciudăţenii, o seamă de informaţii despre politicieni şi oameni din sistemul financiar al României. în clipa de faţă, numele cele mai vehiculate sunt Petre Roman, Theodor Stolojan, Florin Georgescu, Victor Babiuc, Victor Atanasie Stânculescu, Eugen Dijmarescu, Razvan Temeşan şi mai ales inubliabilul Grigore Maimuţ. Până aici,­nivelul “acţiunii” nu-l de­păşeşte pe cel al unei comedii idioate cu Louis de Funes. Ce urmează, însă, e demn de toată atenţia, şi necesită mai mult decât talen­tul unui scenarist de filme Seria B. Putreziciunea întregii afaceri merge mână în mână cu putreziciunea societăţii româneşti post-decembriste. In mod straniu, containerul abandonat în portul Constanţa poate fi citit ca o metaforă a României de azi, în care minciu­na şi ticăloşia se plimbă frumos ambalate, în cutii etanşe. Neavând, fireşte, acces la docu­mentele pe care s-au repezit cu vioiciune atât serviciile secrete, cât şi poliţia, nu pot să fac decât presupuneri privind semnificaţiile de profunzime ale întregii afaceri. Pentru că, evi­dent, e vorba de o “afacere”. Precipitarea d-lui Roman de a nega orice implicare - chiar înainte să i-o fi reproşat cine­va - nu e de natură să ne liniştească. E greu de probat că dl. Petre Roman e amestecat în afacerile veroase învârtite în jurul companiei Megapower, dar e indubitabil că el şi-a mai dovedit o dată cel puţin incompetenţa: oricum am întoarce lucrurile, ideea înfiinţării unei companii româneşti în America e legată de numele său! De asemenea, pierderea celor douăsprezece milioane de dolari - previzibilă şi pentru un copil, cum să-ţi­ imaginezi că îi vei învinge pe americani la ei acasă, într-un domeniu industrial în care nivelul nostru de dezvoltare e zero, iar al lor cel mai avansat din lume?! Bănuind că astfel de reproşuri nu vor întârzia să apară, dl. Roman s-a grăbit să dea vina pe urmaşii săi prim-ministeriali, Stolojan şi Vâcâroiu, pretinzând că el nu mai avea nici o putere în a controla mersul lucrurilor. Eroare! După alungarea de către mineri, dl. Roman a rămas totuşi un demnitar al statului român, o prezenţă mai mult decât vizibilă în Parlament! Dacă afacerea Megapower era atât de importantă pentru interesele ţării (şi era­­ drept dovadă suma investită şi compli­catul lanţ de intervenţii la bănci prin care s-a ajuns ca banii să fie trimişi în America), dl. Roman, ca iniţiator al ei, nu avea dreptul moral s-o lase de izbelişte. A atras vreodată, public, dl. Roman atenţia asupra neregulilor funcţionării com­paniei? A sesizat el vreun organ de control pentru a verifica felul în care s-a respectat planul de afaceri? A vorbit, măcar la telefon, cu cei pe care guvernul domniei-sale îi numise la conducerea întreprinderii menite să producă surse electronice de alimentare pen­tru echipamentele de telecomunicaţii, tehnică industrială şi electronică industrială, dar care n-a produs decât o gaură de douăsprezece milioane de dolari în bugetul ţării? Se pare că nu. Şi dacă penal nu poate păţi nimic, măcar incompetenţa şi cinismul şi le-a dovedit încă o dată. Profitorul de profesie care este Petre Roman, căzând, asemenea unui hopa-mitică al politicii româneşti, mereu în picioare, indiferent dacă la putere se află prietenii sau duşmanii, ar trebui să explice, în fine, sursa miraculoasei sale arte a supravieţuirii. Numai că, în România, incompetenţa şi cinismul au devenit elemente obligatorii pen­tru a te căţăra pe scara socială. Interesele de grup, lăcomia şi neruşinarea, dispreţul valo­ri­lor reale s-au substituit oricărei alte forme de existenţă publică. Cu cât eşti mai grobian şi mai agresiv, mai lacom şi mai nesimţit, cu atât şansele de a fi recunoscut drept personali­tate cresc. Politica susţinerii reciproce, a com­plicităţilor mai mult sau mai puţin avuabile determină ca aceleaşi nume, în împrejurări diferite, să ocupe funcţii importante, într-o perfectă echilibristică a ticăloşiei. Tehnica escamotării şmecheriilor face extrem de difi­cilă probarea vinovăţiei reale şi adânci a aces­tor ciocoi de şcoală nouă. Numai prin acci­dent - şi e clar că toată povestea containerelor uitate în port e un accident, un accident provocat, poate, dar tot accident - ies, din când în când, la iveală microfragmente din isprăvile incredibile ale vedetelor politichiei româneşti. Insistenţa cu care numele d-lui Victor Babiuc apare în împrejurări tulburi e de na­tură să ridice un semn de întrebare asupra activităţii sale de culise. Maestru al deghizării în aceeaşi măsură cu amicul său Petre Ro­man, dl. Babiuc a fost, iată, extrem de activ în punerea pe picioare a afacerii Megapower. Să nu ne lăsăm înşelaţi de masca moale afişată strategic de dl. Babiuc: figura de ursuleţ bo­nom ascunde un temperament inflexibil, o duritate de-a dreptul contondentă, aşa cum a dovedit-o şi insistenţa cu totul deplasată în susţinerea catastrofalei afaceri Bell­ Hellicop­­ters. Frenezia pusă în risipirea prostească a dolarilor ar fi motivată dacă măcar un cent ar fi intrat în ţară prin eforturile sale. Dea Dom­nul să mă înşel, dar prea se adună din senin norii pe capul policalificatului ministru pedist! Aşa cum s-a întâmplat cu absolut toate afacerile dubioase de după 1990, şi acest con­­tainer-story se va stinge aproape de la sine. Când spun “aproape” mă gândesc la umărul pus, de fiecare dată, de imparţiala noastră justiţie, dar şi de serviciile secrete, implicate în absolut tot ce mişcă în ţara asta, la celelalte instituţii ale statului, începând şi sfârşind cu preşedinţia (doamna Zoe Petre deja s-a ilus­trat, în scandalul de care vorbim, printr-o perlă demnă de coroana Angliei, prim-con­­siliera prezidenţială afirma, cu un cinism împrumutat din recuzita lui Petre Roman, că aparatura găsită în container “ar putea fi vân­dută la licitaţie”, în caz că nu va fi conţinând informaţii relevante pentru siguranţa statu-­ lui!), într-o sâptămână-două, afacerea “Con­tainerul” va ieşi din modă aşa cum a ieşit şi “Ţigareta II” şi cum vor ieşi, până la A Doua Venire, absolut toate învârtelile dubioase în care sunt implicate persoane publice - indife­rent de apartenenţa lor politică. Recentul scandal demonstrează, încă o dată, solidaritatea întru ticăloşie a întregii clase politice româneşti. Aşa după cum Iliescu a ocrotit cu grijă părintească sinistra moştenire ceauşistâ (de la servicii secrete la armată şi corifeii partidului comunist), Emil Constantinescu pare să nu cunoască grijă mai mare decât protejarea potlogăriilor comise de regimul Iliescu. Nici una din marile afaceri semnalate, ani în şir, de presă nu şi-a găsit rezolvarea. Mergem înainte, lopătând greţos prin vâscozitâţile banditismelor desfăşurate fără nici o fereală, printre rămăşiţele fetide a ceea ce trebuia să devină o societate a nor­­malităţii (atât­ măcar a normalitâţii), dar care s-a transformat într-un planşeu de luptă sângeroasă între haite de hiene. E evident pentru oricine că disoluţia soci­etăţii româneşti nu mai poate fi oprită. E prea târziu pentru a întoarce mortul de la groapă. S-a mers prea departe în distrugerea via­bilităţii societăţii româneşti. Producând în serie conducători al căror unic scop e să nu lase, cât văd cu ochii, piatră pe piatră, însăşi capacitatea de regenerare a acestei lumi a fost tragic extirpată. Singura consolare rămasă e să-i privim în ochi pe ciocli. Măcar atât, să-i privim și să-i obligăm să-și asume responsa­bilitatea morală pentru monstruoasa lor crimă. CONTRAFORT de 'Thalien România literară ­TA POST-RESTANT A PRIMIT şi eu, în sfârşit, antologia cu pricina, pentru care mulţumesc. îmi menţin afirmaţiile publicate, care nu sunt altceva decât nişte explicaţii utile nu numai pentru un singur om nedumerit, ci pentru mai mulţi care, în situaţii similare, suferă în absenţa vreunui răspuns. Nu ţin să am eu ultimul cuvânt, dar poate că e bine de revăzut textul, pentru o mai bună înţelegere a lui. Antologia e de citit, o voi parcurge în timp, de plăcere, şi fără obligaţii, încă o dată mulţumiri. (Ilie-Ştefan Râdulescu, Călăraşi) • Există copii care te tutuiesc cu graţie, dar şi adolescenţi inteligenţi care renunţă la a-i mai tutui pe străinii mai în vârstă. Chiar dacă acasă la ei, din obişnuinţă spun tu, bunico sau tu, mamă, la şcoală nu-şi permit să rişte un tu, doamnă sau tu, profesore. Avem deci de ales între familiaritatea deplasată a unui tu­chilug şi confortul expresiilor consacrate care ne înalţă prin apel­ativul politeţii. Acestea fiind zise, să vedem versurile. Ele nu depăşesc, după umila mea părere, pragul banalităţilor şi al unui gust fără şanse reale de a se rafina. Transcriu Hedonism: “Sângele-mi fumează existenţă/Şi locul golului îmi cuprinde crisparea/ Unde-mi eşti înger/Cu gânduri de paie/Unde mi-e corabia navigând/Spre privirile-ţi languroase?/Damnată mi-e ţigara să ardă în extaz”. (Minodora Manoliu, elevă, Bacău) • Pasteluri pure, tihnite, fiecare rând caligrafiat ca pe mătase. Citeşti şi simţi intrarea sufletului într-un teritoriu apărat: “rugăciunea se spune singura/iar eu trec prin locuri cu iama/unde îmbrăţişarea vine de sus”. (Cristina Onode, Piteşti) • Poeţii ştiu, sau ar trebui să ştie ce e un înger, un Arhanghel, ce e Harul şi ce este Duhul, ce este Rugăciunea, şi cum îi e îngăduit omului să intre în dialog cuviincios cu Divinitatea. Citesc dezolată poemele unui tânăr autor-elev care a debutat editorial anul trecut, şi care mi-a trimis acum cartea sa. “Scris­e:/în memoria embrionului fierbinte/Al viitorului nou-născut/S-a injectat mereu/înainte de toate TĂCEREA!/­ Bine, Doam­­ne/Dar spune-mi atunci/Cum se face/Că în memoria embrionului meu/înainte de naşterea-mi largă/Primul şi ultimul lucru injectat/Şi încă cu premeditare,/A fost/O supradoză de arhanghel­?!”. La ce face trimitere autorul prin acel scris e, şi ce a vrut să se înţeleagă prin naşterea-i largă, rămâne un mister. Ceva rău se mişcă în intonaţia ireverenţioasă a acestui copil talentat, dar sterilizat parcă şi confuz, victimă a unei energii locvace ieşite din comun, cu un vocabular adesea imprecis. Curajul său de a răsturna lumea cu rolul în sus deprimă. In Setea arhanghelului, un Lucifer isteric, fără subtilitate, fără şiretenie, şi fără subalterni, negociază cu victima un preţ derizoriu, iar victima­ sa îşi joacă propria trufie, lăsându-se greu: “Zilnic/Arhanghelul se plimbă/înnebunit în jurul meu/Şi-mi repetă,/îmi repetă la infinit:/­ Mi-e sete, mi-e sete de tine!/Ah,/Lasă-mă să te beau/Abţine-te de a fi solid/Şi fii cu precădere fluid incan­descent/ Străbătându-mi faringele secat!/Nu te împotrivi/Arterele, venele-mi sunt secate de tine,/ Oasele-mi sunt secate de tine,/Vin toate, se îmbulzesc/Se îngrămădesc rotindu-se/Circumscriindu-se lor însele/Şi-mi ţipă în creier/Ca vor să te facă/Segment al SACRULUI din ele/Segment al SACRULUI cu care-au fost împovărate/Ah, /Lasă-mâ să te beau, îţi zic/Nu te împotrivi,/Mi-e sete,/Teribilă sete de tine.” Ca un Păcală în scutece, autorul are mari şanse să crească, devenind ţinta unei cosmice autopăcăleli. Debutează cu placheta Devenirea celui de-al şaselea simţ. Primul în sumar este un Sonet erotic care are 20 de versuri, nu 14, şi este zidit în bloc compact, fără rime, fără strofe şi terţine. Şi-atunci te întrebi de ce a mai ţinut să-şi aşeze poemul sub semnul rigorii, când nu o practică, şi de ce să înduri, pe lângă toate, cacofonia repetată şi bazaconiile: “Eşti mai sferică ca oricând/Eşti mai tu şi sunt mai eu ca nici­­când/întotdeauna când te trezeşti, mişti trepţii planetei”. Trepţii, adică treptele? Dar există în carte şi câteva poeme de o candoare limpede, scrise probabil mai demult, în forma cantabila, clădite cu un vădit respect pentru lucrul folositor, chiar dacă naiv, între Coşbuc, Goga şi micile rugăciuni şoptite în copilărie, aceste poeme sunt înecate de calamităţile unui haos în expansiune. Am în vedere Ruga mamei, Elegia funinginei albe, Sunt şi Destrămare, dar şi altele, care însă amestecate printre cele agresive fac din volum o adunătură a tot ce a scris autorul până acum, o operă fără discernământ. Citesc şi nu-mi vine să cred că autorul, cu aceeaşi mână dreaptă şi cu acelaşi suflet candid a scris, sau transcris, acest cântec de leagăn demn de o antologie a inocenţei, simplu, liniştitor, cu puteri magice şi geamăn parcă în fiinţa sa cu clasicul A venit un lup din crâng. De unde deci, impulsurile anarhice de acum, când începutul a fost ca un murmur fără patimă şi fără cusur? “Aseară, înainte de culcare/Maicuţa mi-a luat degetul mare/Şi mi l-a dus la buzele-i fierbinţi:/- Copilul meu, în viaţă să nu minţi!//Cu-acelaşi gest mărturisindu-şi dorul,/Mi-a sărutat apoi arătătorul/Şi mi-a şoptit cu glasu-i înţelept:/- Copilul meu, în viaţă să fii drept!//La inelar, cu glasul tremurat...” ; apoi la cel mijlociu, maica a mai adăugat un sfat, şi încă unul, la fel de simplu, la degetul cel mic ajungând cu sărutările, apoi strângându-le laolaltă câte­ şi cinci, la fel... Dacă tânărul autor nu se va îneca de tot în multele-i greşeli, poate că va fi să înveţe din ele. (Ioan Adrian Popa, Alba-Iulia). România literară Director: Nicolae Manolescu Editată de: • Fundaţia "România literară", cu sprijinul Uniunii Săritorilor, al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă România şi a­ Ministerului Culturii Redacţia: Gabriel Dimisianu - director adjunct, Alex. Ştefanescu - redactor şef, Mihai Pascu - secretar general de redacţie, Constanţa Buzea (poezie, proză), Adriana Bittel (externe), Marina Constantinescu (teatru), Nina Pruteanu (corectură). Colaboratori permanenţi: Ioana Pârvulescu, Andreea Deciu (critică), Cristian Teodorescu (publicistică), Eugenia Vodă (cinema), Ecaterina Ionescu, Simona Galaţchi (corectură). Corespondenţi din străinătate: Gabriela Melinescu (Stockholm), Dumitru Radu Popa (New York), Rodica Binder (Köln). Tehnoredactare computerizată: Fundaţia "România literară” - Anca Firescu (secretar de redacţie), Mihaela Ivan. Introducere texte: Geta Gheorghiu. Administraţia: Fundaţia "România literară", Calea Victoriei 133, sector 1, cod 71102, Bucureşti, Of. poştal 33, c.p. 50, cod 71341. Cont în lei: B.R.D., filiala Pipera, 251100996100089. Cont în valută: B.R.D., filiala Pipera, 251100296100089. Mihai Pascu (director executiv), Elena Raicu (contabil şef), Corneliu Ionescu (şef serviciu difuzare, tel. 650.33.69.), Andriana Fianu (corespondenţă şi difuzare în străinătate), Elena Ciupuliga (secre­tariat), Ionela Stanciu (asistent difuzare), Mihai Minculescu, Victor Ciupuliga (fotoreporter). E-MAIL:romlit@buc.soros.ro si romlit@romlit.sfos.ro HTPP://WWW.ROMLIT.RO; BIC.ROMLIT.RO HTTP:/AVWW.SFOS.RO/NEWS/ROMLIT HTTP:/AVWW.KAPPA.RO/NEWS/ROMLIT

Next