România literară, iulie-septembrie 1999 (Anul 32, nr. 27-39)

1999-07-07 / nr. 27

România literară Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor: Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu 7-13 iulie 1999 (Anul XXXII) SADOVEANU ÎN ULTIMUL AN DE VIATA (pag. 12-13) BICENTENAR BALZAC (pag. 21) Dan C. Mihăilescu -Show (pag. 4) (pag. 3) MARIO VARGAS LLOSA: Pofi fl oare e­lveţian? O cOuzgoate cU*t citima, (pag. 19) Revelaţiile Gabrielei Melinescu (pag. 14) _________________1 2 7 (pag. 20-21) O scrisoare DIN KASTELLAUN, Germania, dl Christian W. Schenk, scriitor şi editor la Dionysos Literatur - und Theaterverlag, recent partici­pant la Intîlnirea de la Neptun a scriitorilor de origine română din întreaga lume, adresează d-lui G. Dimisianu o scrisoare plină de revoltă și de cuvinte grele. Cu îngăduinţa d-lui Dimisianu, voi răspunde eu şi nu oricum, ci, aşa cum se vede, pe prima pagină a revistei. Nu-i fac d-lui Schenk o onoare: din con­tra, scrisoarea d-sale îmi oferă prilejul de a ilustra o tot mai frecventă formă de manifestare, la scriitori, a iritării provocată de comentarea critică a cărţilor. Dl Schenk e nemulţumit de o recenzie pe care dl Alexandru Ştefan, colaboratorul nostru, a consacrat-o romanului Indian Summer de Nicholas Catanoy, scriitor de origine română, născut la Braşov, şi stabilit în Canada, autor a peste douăzeci de cărţi. Indian Summer a apărut în editura piteşteană Paralela 45. Pînă aici, nimic neobişnuit: dl Schenk e în dezacord cu dl Alexandru Ştefan. Dacă era doar atît, i-am fi publicat, poate, replica, în virtutea dreptului bine­cunoscut, deşi, în general, nu dăm curs acestor comentarii la comentarii. Ele nu fac decît să inhibe critica: scriitori nemulţumiţi cer capul criticilor lor. Spre lauda lui, cel puţin la prima vedere, dl Schenk nu se apără pe sine însuşi. Dar conţinutul şi tonul scrisorii sînt scandaloase. Mi-am asumat riscul de a n-o­ publica, răspun­­zîndu-i pe această cale. Am recitit recenzia d-lui Alexandru Ştefan. Mi s-a părut decentă, cu toată iro­nia de pe alocuri. Cum nu ştiu romanul cu pricina, nu mă pot pronunţa în fond. E cu putinţă ca autorul recenziei să se înşele în privinţa defectelor ori a meritelor cărţii. Responsabilitatea îi revine însă în întregime. De aceea, nici nu mă opresc la severele admonestări ale d-lui Schenk. Redactorii revistei veghează exclusiv la respectarea normelor de civilitate. N-au a se amesteca în opinii sau a cenzura judecăţi. Dl Schenk, în schimb, tocmai aceste norme le încalcă. D-sa nu numai îl pune pe autorul recenziei la colţ, în genunchi, pe coji de nucă, dar intentează României literare un proces de intenţie de toată urîţenia. D-lui Schenk i se pare că titlul recenziei (care e un simplu joc de cuvinte: Lite­ratura exilului şi exilul literaturii) "duce spre o angajare xenofobă cu iz de propa­gandă antidiasporică". Ca să vezi! Pentru orice cititor de bună credinţă este evi­dent că titlul nu se referă la toată literatura exilului, ci doar la cartea d-lui Catanoy. Nu şi pentru dl Schenk, care merge mai departe și se întreabă: "De ce la România literară (sau cel puțin la colaboratorii ei) se practică această înverşunată denigrare a tuturor valorilor literare (și nu numai) stabilite dincolo de granițele României?" S-ar zice că dl Schenk nu citeşte revista noastră, ci o alta. îl desfid să descopere o astfel de politică a valorilor în România literară. Nu avem alte criterii de apreciere pentru scriitorii din afară decît avem pentru cei din țară. Exemplele stau la îndemînă. Doar un anumit complex de inferioritate (mascat de unul de superioritate) l-ar putea determina pe dl Schenk să nu vadă caracterul absolut nediscriminatoriu al comentariilor noastre. "De ce refuzul de unificare cu literatura europeană? - se întreabă dl Schenk mai încolo - de ce orice iniţiativă de a recupla binemeritata literatură română la cea mondială dă peste piedici atît de puţin rafinate?" Citesc şi nu-mi vine să cred: România literară se opune con­siderării literaturii române în perspectiva unui spirit european? încep să-l bănuiesc pe dl Schenk supărat că o iniţiativă a d-sale n-a fost primi­tă de noi cum şi-a dorit şi, iată, cade în păcatul generalizării. D-sa o recunoaște de altfel cu o fărîmă de candoare: "Nu mai doresc să amintesc ce mi s-a întîm­­plat și mie (tot în România literară) după întîlnirea de la Neptun din anul 1995". Nu știu să i se fi întîmplat ceva d-lui Schenk, acum patru ani, în România literară, li vom fi respins de la publicare vreun text. Dar aceasta nu-l îndreptățește să ne acuze acum de "localism", reproşîndu-ne a nu reprezenta, în pofida titlului, "întreaga literatură română", după o logică străvezie: dacă dl Schenk nu publi­citatea reflectării literaturii române e ştirbită, că în R.I., in Cum se vede, scrisoarea pleacă de la dl Catanoy ca să ajungă la dl Schenk. Nu e, vai, nimic inocent în lumea aceasta. Nici măcar solidarităţile literare. In aceste condiţii, furişat în pielea unui avocat al d-lui Catanoy, cînd, în definitiv, pro­pria piele îl ustura cu adevărat, dl Schenk nu poate spera la stima noastră, îl încunoştințez, cu părere de rău, că pe a mea, cel puțin, a pierdut-o.

Next