România literară, iulie-septembrie 1999 (Anul 32, nr. 27-39)
1999-09-15 / nr. 37
România literară DIAGONALE De Monica Lovinescu: Deficitul de democraţie (pag. 7) Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor: Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu 15-21 septembrie 1999 (Anul XXXII) Controverse •Mircea Iorgulescu (pag.11) • Ion Simuț (pag. 12-13) Ecouri Victor Eskenasy Ștefan Borbély (pag. 14) Gruia Novac (pag. 15) Poezia lui Dorin Tudoran Dosar și contra-dosar Caraion (pag. 4) Poezii de O. Soviiury (pag. 8) (pag. 22) Debut remarcabil la 16 ani A t OOWMh'*-. i^CAA/y04 (pag. 2) (pag. 5) Dorin Tudorán VICTORUL BVCUEKITV Pomi aiwt OPTiONAl FUTURE Srífctrw pornii (pag. 10) de 'Tlicelae ’THeuteleecct Controverse si ecouri DUPĂ cum remarca mai demult E. Lovinescu, deseori la noi polemica se confundă cu pamfletul, dezacordul în idei, argumentat şi calm, cu vehemenţa verbală, care pune la bătaie întreg vocabularul limbii române. Şi polemica, şi pamfletul fac parte din arsenalul literaţilor şi între ele nu poate fi, din acest punct de vedere, o discriminare. Chestiune de talent, şi într-un caz, şi în altul, există pamfletari deopotrivă de redutabili ca şi polemiştii. Chestiune de gust, totodată: unii îl preferă pe Maiorescu, alţii pe Arghezi. România literară publică atît articole polemice, cît şi pamflete. Singura noastră grijă este să nu permitem nici unuia dintre ele să coboare sub nivelul de urbanitate acceptat în societăţile civilizate. Mai există o deosebire între polemică şi pamflet. Cel de-al doilea este, de regulă, mult mai personal decît prima, în sensul că stabileşte un raport mai direct între două persoane, a autorului şi a ţintei sale. Ideile, care prevalează în polemică, depăşesc de obicei nivelul personal. Polemica este o formă a dialogului, pamfletul, una a monologului. De aceea se şi răspunde mai des unui articol polemic decît unui pamflet. In numărul de fată publicăm, după cum se poate vedea chiar din sumarul (selectiv) de pe copertă, trei pagini de Controverse și două de Ecouri. Titlurile rubricilor cu pricina nu trimit mecanic la una, respectiv la cealaltă specie de articol critic. Totuşi! Am pus sub titlul Controverse două articole cu vădit caracter polemic. Ele discută exclusiv probleme ridicate de preopinenţi. Persoana autorilor acestor replici este indiferentă. Ea n-a fost nici măcar pomenită în articolele care au aruncat mănuşa. Ecourile sînt un altfel de replici: în primul rînd, limitate la o latură sau la un detaliu din articolele anterioare, în al doilea rînd, reprezintă (dar nu şi a dlui Gruia Novac) încercări de a explica propria poziţie a autorilor, care ar fi fost rău interpretată sau îngust contestată în articolul la care autorii se referă. Mi s-au părut necesare aceste precizări, în măsura în care la noi nu sunt totdeauna corect înţelese nici dreptul la opinie, nici dreptul la replică. România literară se străduieşte să le respecte pe amîndouă. Se cuvine însă să spun şi că nu putem fi pari tot ce primim la redacţie. Din motive de spaţiu sau din motive care ţin de calitatea textelor. Nu dorim să intrăm în dispute care pornesc de la pure răfuieli personale. Nici să ne risipim puţinele pagini de care dispunem în confruntări pe teme minore. Facem, aşadar, o selecţie. Uneori ne deranjează tonul pe care se duce disputa. Nu considerăm înjurătura o figură de stil acceptabilă. S-a întîmplat şi să rezumăm unele articole, prea lungi ori inegale, sau să refuzăm a le publica. Suntem uneori greşi în aprecierea noastră, dorinţele între publicabil şi nepublicabil nefiind limpede distincte, dar n-o facem din rea-voinţă sau din dispreţ. Am profitat de numărul mare de pagini acordate în acest număr "replicilor", spre a reaminti lucruri îndeobşte ştiute şi reguli îndeobşte ignorate într-o publicistică, precum aceea actuală, a tuturor posibilităţilor, oglindă fidelă a unei societăţi, ea însăşi a tuturor posibilităţilor. Expresie, vai, ironică, pentru a lăsa să înţeleagă, prin antifrază, cît de puţine posibilităţi ne-au rămas la capătul unui deceniu de tranziţie.