România literară, octombrie-decembrie 2019 (Anul 51, nr. 43-52)
2019-10-04 / nr. 43
Intr-un proiect editorial trimis USR de catre un tanar critic, se afirma existenta unei generatii poetice postdonámii (metamodernism, senaautorul). Nu l-am acceptat fiindca era precar fundamental, ca sä nu mai vorbesc despre faptul ca atat exemplele de douámiisti (deveniti „clasici” pentru urmasii lor de azi), cat si cele de metadonamiisti erau nesemnificative. Niciun nume confirmat. Doritorii de a-si lega numele de o nouä generatie nu lipsesc, cie la Laurentiu Ulici (generatia 1970) la Marin Mincu (generatia 1990). Ideea de generatie literarä, sustinutä initial de Albert Thibaudet in Istoria literaturii franceze din 1937, presupunea cä intervalul intre douä generatii este de 30 de ani. Cercetäri ulterioare (intre care, la noi, un studiu al Mioarei Apolzan) au arätat cä intervalul pare a fi scäzut in secolul XX la 20 de ani, insä nu la mai putin de atät. O privire, fie si fugarä, asupra poeziei noastre de dupä 1948, cänd se instaleazä necrutätoarea ideologie comunistä si Cenzura de rigoare, ne dezväluie existenta a patru mari etape poetice, legatä, fiecare, fie 0 generatie: 40, 60, 80, 2000. De precizat cä etapele nu incep si nu se sfarsesc la date fixe: eie se suprapun uneori, cu atat mai mult autorii, care isi depäsesc de cele mai multe ori intervalul in care se aflä in centru. 1) Poezia realist-socialistä (1948-1964). O etapä care reprezintä o rupturä in „evolutia” poeziei romane, poezia este impusä, tematic si stilistic, de ideologia comunistä si intoarsä din drumul ei modern la formule pasoptiste: epicul si epopeicul, baladescul, poemul istoric si patriotic, oda, imnul s.c.l. Caracteristica principalä este tendinta propagandisticä. Lirica se märgineste la generalitäti, intimitatea propriu-zisä e prohibitä, dragostea, redusä o bunä bucatä de vreme la dragostea de tarä si de naturä; atitudinea e obligatoriu pozitivä si constructivä, spiritul, eroic, exprimarea, emfatica. Lexicul poetic se vede impärtit maniheist, cuvintele apartin de douä tabere aflate in permanenta luptä de clasä, unele acceptate (progres, social si socialism, pace, viitor, luminos etc.), altele refuzate (reactiune, intim, räzboi, trecut, capitalism, burghezo-mosieresc etc.). Cu cateva exceptii, cele mai multe din anii de imediat dupä 1960, si publicate, nici mäcar totdeauna, in volume, ci in reviste, ca piese izolate, poezia realist-socialistä e nulä. Autorii valabili si-au dat mäsura realä a talentului mai tärziu. Generatia lor a avut nesansa de a se fi näscut literar prea devreme. 2) Poezia neomodemistä (1964-1980). Generatia 1960 (poeti näscuti, majoritatea, in anii 1930) a avut, ea, norocul de a fi intrat in scena publicä la vreme. A scäpat relativ repede de sechelele realist-socialiste si a redescoperit cea mai importantä parte a marii poezii interbelice, aceea de care se leagä modemnismul nostru. Nu de la inceput, abia cänd critica a inceput recapitularea modernitätii, a fost numitä neomodemistä. A inchis paranteza istoricä a realismului socialist, reluänd firul istoric al poeziei noastre de unde fusese curmat de jdanovismul dunärean. Ceea ce inseamnä cä a repus in drepturi lirica, renuntänd la naratiunile versificate din deceniul anterior, a redescoperit acel spirit al poeziei pure, de care interbelicii au facut, in mod justificat, atata caz. Actiunea lor s-a datorat si republicärii multor poeti interbelici ignorati oficial timp de un deceniu si jumätate. Au fost fericitii lor mostenitori. Treptat, sursa lor de energie poeticä s-a extins la intreaga liricä interbelicä, care va fi pusä abia tärziu sub unicul semn al modernitätii, dupä ce initial atat inainte, cat si dupä Räzboi, fusese täiatä in felii ce päreau a nu tine de o aceeasi tendintä dominantä. Esentialul a rämas totusi: o poezie majorä de secol XX, compatibilä, deseori superioarä, aceleia europene postbelice. A venit timpul sä spunem, farä sä abandonäm spiritul critic necesar, care se cade sä ne cäläuzeascä intotdeauna, cä, deopotrivä in anii 1920-1930 si in anii 1960-1980 (si astäzi, dat fiind cä generatia 60 este incä activä), Romania a avut o mare poezie, ca in multe täri din Europa. 2) Poezia postmodernä (1980-2000). Foarte pe scurt spus, postmodernismul adoptä o atitudine mult mai putin rigidä decat (neo)modernismul in privinta literaturii epocii clasice: tinde s-o integreze, nu s-o asimileze. E vorba de o atitudine retro. Modernii cäutau in clasici ceea ce ii facea contemporanii lor. Postmodernii cautä in clasici ceea ce ii facea clasici. Unii pariazä pe identitate, altii, pe diferentä. Intoleranta modernilor fatä de trecut confine un paradox: ei nu-si acceptau inaintasii decat dacä puteau fi asimilati, dar se comportau unii cu altii, modernii intre ei, ca si cum ceea ce conta in ochii lor nu era asemänarea, de care nu päreau constienti, ci diferentä. Numai inäuntrul avangardismului au luat nastere nenumärate bisericute adverse, care isi excomunicau reciproc fanai. Harta modernismului interbelic (nu neapärat aceeasi cu a neomodernismului postbelic) confine numeroase regate mai mari sau mai mici. Harta postmodernismului este aceea a unui imperiu unitar, care a integrat toate genurile si speciile literare din trecut si din prezent, inclusiv, fireste, pe cele evacuate din istoria poeziei de cätre modernisti. Risc sä afirm cä postmodernismul este un curent mai inteligent decät toate cele dinainte. Cu sigurantä, cel mai lucid. Cät priveste valoarea optzecistilor, remarcabilä, farä dubiu, trebuie spus cä istoria literarä, ca si aceea generalä, nu e rationalä (din fericire). E ozoterie. Valorile sunt trase la sorti. Har Domnului! 3) Poezia douämiistä (2000). E o gacofonie, de voci, de teme, de stiluri. O vinä pentru acest Babel o poartä criticii generatiei. Sigur, nici optzecistii n-au putut conta pe criticii lor, cu una sau douä exceptii, dar au avut sansa de a-i fi ascultat pe cei ai generatiei 60, absolut exceptionali. Douämita tii si-au avut si ei cändva liderii de opinie. La una din „intälnirile Româniai literare de la debutul anilor 2000, am constatat cu bucurie cä foarte tinerii critici prezenti scriu cronicä literarä si am comparat situatia literaturii din acel moment cu situatia din deceniul 6, cand generatia mea a reinventat critica de intampinare si a salvat literatura de sechela realistsocialistä. Aveam si exemplul concret al unui tänär si talentat critic care debutase cu 0 carte despre lupta generatiei noastre cu ideologicul. Cätiva ani dupä aceea si dupä ce sustinuserä cronici (toti!) In Romänia literarä, la invitatia noasträ, pe neasteptate, sub diverse pretexte, tinerii critici ne-au abandonat, s-au dedicat unor cariere universitare (foarte bine!) si nu mai scriu cronicä decät rarisim. Iar prea putinii dintre cei care mai scriu par fascinati de poezia douämiistä, pe care o promoveazä aproape exclusiv, dar farä un minim spirit critic. O generatie care nu datoreazä criticilor ei decät teribila incurajare de a-si dispretui inaintasii. Rezultatul? O cacofonie criticopoeticä. O a/jjturu//&nicolae manolescu 60 t/c tuti tii fahczLo 1948 - 2018 udxhtrcerav /L mraiv/&mihai zamfir] 7 A S Jumdanxxdip xegeza literarä romäneascä a primit de curänd un cadou neasteptat: volumul Analize de text, realizat de Mircea Fränculescu si editat de Societatea de Stiinte Filologice (Bucuresti, 2019), volum la aparitia cäruia au mai colaborat Adnana Botoc, Mädälina Botez, Stefania Costea si Mihaela Dobre. E o masivä culegere de studii pe care le putem numi „istorice”, deoarece oferä imaginea evolutiei stilisticii romanesti in decursul unei jumätäti de veac. Ordonate strict cronologic, de la studiul lui Roman Jakobson si Boris Cazacu despre Eminescu (1962) panä la acela al Tatianei Slama-Cazacu despre acelasi Eminescu (2009), analizele de text convocate aici de editor ii privesc pe marii scriitori romäni. Dacä majoritatea colaboratorilor sunt literati si lingvisti din tara noasträ, nu lipsesc nici numele unor stilisticieni sträini notorii, care au examinat texte fundamentale de literaturä romänä (Alain Guillermou, Karl Maurer, Michael Metzeltin, Lorenzo Renzi ori Giselle Vanhese). O observatie tristä: aproape jumätate dintre autori nu se mai aflä printre noi, ceea ce oferä volumului un aer istoric suplimentar. Primul studiu din volum apartine acelui „Papä al structuralismului”, care a fost Roman Jakobson si care, impreunä cu Boris Cazacu, a analizat poemul eminescian Revedere; consecintä aproape logicä, un „vänt de structuralism” a bätut peste stilistica romäneascä din ultimele decenii ale secolului acum trecut. Normele jakobsoniene de ordonare a textului poetic se aflä, difuze, in aproape toate analizele de poezie care urmeazä. E de ajuns sä examinäm trimiterile teoretice din josul paginilor pentru a observa cä ele se grupeazä in constelatia structuralistä a anilor 1970-1980. Chiar si dupä ce, in Europa, moda structuralistä trecuse, ea s-a prelungit involuntar in maniera noasträ de a recepta poezia; dovadä cä apelul la aparenta rigoare structuralistä a insemnat argument pentru estetic si respingere a politicului in interpretarea literarä; electarea textelor intreprinsä de Mircea Fränculescu, texte publicate de-a lungul a aproape 50 de ani in revista „Limbä si literaturä”, a ascultat, desigur, si de un criteriu valoric; dacä antologatorul a avut grijä sä introducä analize de texte folclorice si sä ofere un evantai cronologic cat mai larg, lectura intreprinsä in anul 2019 a operat selectiv, retinand comentariile care incä mai spun ceva specialistului de astäzi. in principiu, fiecare studiu se consacrä unui anumit text de poezie sau prozä. in unele cazuri insä, exegetul ne dezväluie, sub pretextul analizei punctuale, o examinare profundä a operei poetului ori prozatorului, a autorului de care s-a ocupat multä vreme. Astfel, examinarea poeziei Dorinei de Eminescu, intreprinsä de G.I.Tohäneanu, duce la descifrarea unor coordonate ale poeziei eminesciene in ansamblul ei. George Ganä nu analizeazä doar Mirabila sämäntä, asa cum anunta titlul, ci descopera resorturile profunde ale poeziei lui Blaga. La fel se petrec lucrurile cu imaginea poetului-matematician Ion Barbu, in paginile inchinate lui de Mihai Botez, un text cu adevarat antologic (Un model al jocului secund") sau cu remarcabilele Glose la „Glossa ”eminescianä de Mihai Moraru, incadrate in lista cronologicä a diferitilor colaboratori, texte ca acelea mai sus citate riscä sä-si piardä caracterul de exceptie si ar fi päcat. Analize de text ne mai aratä si in ce mäsurä tineri aflati la inceputul traiectoriei lor stiintifice anuntau evolutii uneori spectaculoase. Atat Mihai Vornicu (cu analiza arghezienei Morgenstimmung din 1973), cat si Gheorghe Chivu (cu analiza unui poem de Ion Barbu din 1975) sau Vasile Popovici (cu analiza unui fragment din Morometii -1982) se gaseau la inceputul unei cariere despre care nu se putea spune incä mare lucru: a fost dat unor pagini din uitata publicatie „Limbä si literaturä” sä anunte viitoare evolutii remarcabile, deocamdatä sub forma unor promisiuni. Contempland lista colaboratorilor la volumul Analize de text, memoria se coloreazä melancolic: autorul acestui spectacol, Mircea Franculescu, cel care de aproape o jumätate de secol a patronat destinul publicatiei periodice, se poate felicita pentru initiativä. El ne-a readus in minte o epocä in care romanisti, precum Roman Jakobson, Alexandra Cioränescu, Michael Metzettin ori Lorenzo Renzi se aplecau asupra literaturii noastre intr-o confraternitate realä cu cercetätorii din Romania, interlocutorii lor de la egal la egal. Sä speräm cä, asa cum s-a intämplat de atätea ori pänä acum, istoria se va repeta. • SO O 3u> 3 3e 30)C OJ 4* on o 3CT-1-1 S' to o‘