România Pitorească, 1976 (nr. 1-12)
1976-01-01 / nr. 1
CIVILIZAŢIA ROMANEASCA A LEMNULUI acad. constantin c. giurescu La moara de apă, ca şi la cea de vînt şi la cea cu cai, exceptînd pietrele care măcinau grăunţele, totul era din lemn. De aceea, în documente se şi vorbeşte de «lemnele morii» sau de «lemnăria morii». Astfel, la 16 decembrie 1628, Alexanddru Iliaş Voievod porunceşte lui Moise din Cornăţel să-şi route «lemnele morii» de pre moşia minăstirii Viforâta, de la Vărăşti. Altfel, stareţa va avea voie «să-ţi spargă moara». Iar la 20 iulie 1627, acelaşi voievod, întăreşte lui Oprea căpitanul şi fiilor acestuia ocină în satul Bucul de Sus din judeţul Ialomiţa. Oprea a înfrăţit pe Petru şi pe fraţii acestuia, Socol şi Sucală, «pe o roată de moară, a patra parte». Cei trei «să ţină din această roată de moară cît timp va dura lemnăria acelei mori, să ia din tot venitul morii a patra parte, dar fără vadul de moară, numai cît... va ţine lemnăria, deoarece a făcut Oprea căpitan toată moara a doua oară, cu cheltuiala lui, de a cheltuit ughii». Foarte bogat era şi domeniul celorlalte unelte făcute din lemn în legătură cu agricultura, creşterea vitelor, apicultura, pescuitul, mineritul şi transporturile. Multă vreme s-a întrebuinţat plugul de lemn; grapa era formată din crăci de mărăcini sau spini peste care se aşezau bolovani spre a fi mai grea. La strîngerea spicelor rămase ca şi la facerea finului se întrebuinţau grebele, la clăditul căpiţelor şi clăilor, furci, la adusul finului, în regiunile de munte, cu denivelări mari, trăgi pe d doua roate, avînd pe margini cîte un şir de ţepi care împiedicau finul să cadă. Toate acestea erau dtat lemn, în prisacă, uleiele, ştiubetele sau budurăile erau formate, aşa cum am arătat mei înaintea, din segmente de trunchiuri de tei sau de alte esenţe, scobite pe dinăuntru şi avînd o gaură — urdinişul — în partea inferioară pe unde să poata intra şi ieşi albinele. Mierea se păstra în berbîrce — nişte putinici de lemn, cu doagele bine strînse. La stînă, mai totul era de lemn, începînd cu ţarcul de răzlogi, în cuprinsul căruia stăteau oile, cu caţa, cîrligul cu miner lung, cu ajutorul căreia opreai oaia, prinzînd-o de picior, cu comarnicul unde se păstra brînza — în burdufe, băşici, dar şi In berbînţe şi putini — untul, lîna şi isprăvind de şiştarele în care se mulgeau oile și cu (Continuare în pagina