România Viitoare, 1946. aprilie-iunie (Anul 3, nr. 77-146)

1946-04-02 / nr. 77

ANUL 111 — Nr. 77­­384) ROMANIA VIITOARE" O frumoasă serbare a tinere­­tului muncitoresc din Cisnâdie Cu ocazia Săptămânii Mondiale a Tine­retului, tineretul muncitoresc din Cisnâdie a organizat o frumoasă serbare artistică. Este un fapt cunoscut că Cisnădia este fin orăşel industrial unde mii de muncitori, bătrâni şi tineri, muncesc fără întrerupere pentru majorarea producţiei şi prin aceasta pentru înbunătăţirea situaţiei economice a ţării­ Cu toate că în unele întreprinderi se munceşte zi şi noapte, datorită bumbacului ce ne-a sosit din Uniunea Sovietică, miş­carea sindicală din Cisnădie nu a ignorat nici activitatea culturală care este atât de necesară în timpurile de astăzi. In ziua de 27 Martie a. c., — când s‘a anunţat serbarea artistică a tineretului — odată cu lăsarea serii, întregul tineret a fost pus în mişcare. Ca un puhoin se re­varsă tinerii şi tinerele din fabricile lor spre sala unde urmează să se desfăşoare festivalul. Programul, din cauza marelui număr de tineri ce au ţinut să asiste, a trebuit să întârzie. Sala ce în mod normal permite accesul la aproape 5.600 de oameni, s-a dovedit a fi mult prea neîncăpătoare pen­tru marele număr de tinere şi tineri care au ţinut să fie prezenţi. Sala şi scena frumos împodobite cu di­ferite covoare şi drapele şi cu portretele M. S. Regelui şi a Generalissimului Stalin. Atmosfera era caracterizată prin lorma de discuţii vesele şi râsetele continue a ce­lor peste 1000 de tineri care aşteptau în­ceputul programului. DESFĂŞURAREA PROGRAMULUI Pe scenă apare muncitorul Neagu Te­­redor responsabilul cultural al comitetului sindical textil din Cisnădie. Adresându-se marelui număr de tinere şi tineri din sală a spus: „Până acuma preocupaţia noastră principală a fost câştigarea de revendicări menite să ne asigure viaţa noastră de toate zilele. De acum înainte însă va trebui să ducem o lupta pentru a consolida aceste drepturi şi pentru aceasta este nevoie de o serioasă muncă de culturalizare a mun­citorimii, pentru că, cu cât va pătrunde cul­tura mai mult şi mai adânc în massele populare cu atât vom ajunge mai uşor şi mai degrabă la făurirea unui viitor feri­cit pentru muncitori şi pentru întregul popor român. Astăzi în cadrul Săptămânii Mondiale a Tineretului Antifascist în toată lumea se desfăşoară asemenea festivaluri artistice ce tind spre ridicarea culturală a masselor populare. In încheiere d. Neagu a spus: Dacă am ajuns să ne cucerim drepturile ce le-am vi­sat de atâta amar de vreme, nu însemnea­ză că am terminat lupta ci dimpotrivă, aceasta trebue să ne fie un îndemn pentru a continua cu mai multă hotărîre lupta împotriva duşmanilor tneretului şi a uni­tăţii sindicale, împotriva reacţiunii. Cuvintele d-lui Neagu au fost îndelung ovaţionate de tinerii din sală. A urmat programul artistic propriu zis, începe cu Imnul Regal (cor) şi Imnul Muncitorilor (tot cor) urmat de poezia „Pământ“ compoziţie proprie a tânărului Voina care a şi recitat-o, fiind îndelung aplaudat. In cadrul programului artistic, circa 20 de fabrici din Cisnădie s-au pregătit să-şi dea contribuţia, fiecare cu câte un pro­gram separat. Insă din cauza lipsei de timp, multe dintre echipele pe întreprin­deri au trebuit să-şi amâne reprezentarea programelor lor pe altă dată. In cadrul numerelor prezentate menţio­năm cântecele şi doinele cântate în limba română şi rusă, cu multă gingăşie de către d-ra Miclăuş Ana. Echipa artistică a fabricei Herbert Roth a jucat cu mult succes sceneta „Trică ordonanţă“. D. Berzea a redat cu mult talent mono­logul „Epuratul“. Corurile au cântat „Doftana veselă“, „Vântuleţ de Primăvară“ şi multe alte cântece populare şi muncitoreşti. Festivalul a fost încheiat după orele 11 seara, înainte de a se termina d. Secu Dumitru reprezentantul Confederaţiei Generale a Muncii a adus un salut de mulţumire şi îmbărbătare tineretului. De asemenea şi d. Ilie Grancea preşedintele comitetului sin­dical din Cisnădie, mulţumeşte acelora care nu au precupeţit nici timp nici muncă, pentru că prin această reprezentaţie să mai poată descreţi frunţile colegilor lor de muncă. Prin această serbare tineretul din Cis­nădie a dat dovadă de o largă înţelegere a timpurilor prin care trecem, reuşind ca să îndrepte energiile tineretului spre misiu­nea frumoasă de culturalizare a masselor populare. pe cineva din afara familiei. Şi deşi su­portă pe altul, face aceasta cu gândul că e vorba de suplinire şi nu de o regreta­bilă uzurpare. El mai are noţiunea falsă că cine e în contra lui este în chip nece­­sar în contra Patriei. Organul puterii pri­mează asupra discernământului“. Şi după ce se evidenţiază interesele ma­teriale care stau la baza unei asemenea constituiri de drepturi familiare, la moş­tenirea unei conduceri de partid, d. G. Călinescu precizează: „Numeroşii d-ni Brătianu din partid cred că sunt patrioţi, însă subconştientul lor apărat de un impuls mecanic de pă­strare, lucrează în sensul salvării bunurilor şi privilegiilor familiare. De aceea orice reformă, orice gest al adversarului li se arată ca o manoperă atroce de minare a patriei, când în fond pot fi ameninţate cel puţin interesele lor“. Concluzia care încheie articolul este cu atât mai valabilă, cu cât activitatea ce se desfăşoară de acest partid ne arată con­­cludent linia pe care se merge şi care nu este decât acea a intereselor unei familii: „Prin urmare iată de ce partidul care în lungimea şi lăţimea lui posedă pe C. Bră­tianu, I. C. Brătianu, I. I. C. Brătianu, G. I. I. C. Brătianu, V. I. C. Brătianu, V­­. I. C. Brătianu, C. I. C. Brătianu, etc., etc., nu mai prezintă o idee politică și un instrument folositor de guvernare, ci numai o solidaritate de interese casnice. El se numește impropriu partidul liberal. Numele lui just ar fi: Partidul Brătianu. „SCÂNTEIA“ în fondul „Armata îşi apă­ră demnitatea” a d. Gh. Zamfirescu, con­cretizează stările de lucruri ce au dăinuit în timpul războiului, când datorită con­ştiinţelor egoiste, reprezentate prin întrea­ga noastră reacţiune, care necontenit a arătat împotrivire acţiunii de eliberare, nu s-a putut creia o mişcare de rezistenţă aşa cum a fost în alte ţări. Totuşi victimele războiului Antonescian, căzute prizonieri în URSS, au găsit acolo sprijinul patriotismului lor. „Constituiţi în Divizia de voluntari „Tudor Vladimirescu“ şi apoi în a doua Divizie „Horea, Cloşca şi Crişan", oame­nii aceştia au făcut marea cotitură cu mult înainte de 23 August 1944, au stabilit pri­mele legături de prietenie cu URSS şi s-au încadrat în rândurile luptei noastre naţio­nale împotriva nemţilor şi împotriva tră­dătorilor ţării. Pandurii Diviziei „Tudor V­ladimirescu“ au stropit din belşug cu sângele lor pământul ţării, al Ungariei şi al Cehoslovaciei, plătind în această luptă, cu vieaţa­­ din efectivul lor. Pentru vi­tejia sa care a stârnit admiraţia aliaţilor, această mare unitate a fost citată prin repetate ordine de zi ale Generalissimului Stalin şi decorată cu ordinul „Drapelul Roşu". Dacă URSS a găsit că ne poate face acele propuneri generoase care au dus la actul de la 23 August, meritul îl are în mare parte Divizia „Tudor Vladimirescu“, care a dovedit concret Uniunii Sovietice ca poporul român este dornic de libertate, a demonstrat prin fapte năzuinţele lui de pace şi progres. Voluntarii au imprimat întregei armate spiritul adevăratei oştiri populare, întărind prietenia de arme ro­­mâno-sovietică“. Reacţiunea însă a cătat să defăimeze pe aceşti eroi, defăimare care nu atingea nu­mai această vitează Divizie, ci întreaga armată română. De aceea capii oştirii au luat poziţie, protestând împotriva acestei defăimări. încolţită, reacţiunea caută să camufleze sustratul faptelor, camuflare care nu poate scăpa oamenilor de bună credinţă. „Jignirile aduse sunt rezultatul consta­tării pe care au făcut-o, că armata noastră a încetat de a mai fi un instrument al unei clici, pe care să-l mai poată manevra împotriva intereselor poporului. Armata, în care disciplina conştientă a înlocuit-o pe aceia a bătăei, în care ofiţerii se bu­cură, prin autoritatea lor, de respectul pro­venit din convingere, ocupând o situaţie morală tot mai puternică, armata aceasta nu mai este o unealtă oarbă ci un orga­nism viu şi puternic al apărării interese­lor naţionale ale ţării, ale poporului pen­tru care slujeşte". Aceste realizări au provocat tulburarea „istoricilor“ care nădăjduiau că atacând Divizia „Tudor Vladimirescu“, va obţine spargerea unităţii armate. Manevra eşuând, în faţa protestelor unanime ale oştirii, reacţiunea încearcă să se apere, socotind că poate diminua gra­vitatea faptelor. „Un argument al apărării lor este ca­zul regretabil, că în revista „Viaţa româ­nească" s-a strecurat, desigur fără ştirea directorului său, d. prof. Ralea, un articol care fără îndoială nu poate stârni decât indignarea şi revolta oricărui om cinstit şi oricărui democrat. Dar osândind aşa cum se cuvine afirmaţiile ticăloase ale lui Eugen Ionescu, nu putem totuşi trece cu vederea că ele exprimă doar josnicele bâi­guieli ale unui individ lipsit de conştiinţă, în timp ce caricaturile şi articolele de a­­ceiaşi speţă publicate de oficiosul manist reprezintă vederile unui partid ce sunt în­cadrate într-o campanie sistematică“. Şi după ce d. Zamfirescu arată că atât tonul agresiv cât şi exprimarea grosolană şi jignitoare sunt aceleaşi ce au fost între­buinţate împotriva unităţii muncitoreşti, împotriva înfrăţirii muncitorilor, ţăranilor şi intelectualilor, încheie: „In agonia lor, ca nişte fiare turbate, ei muşcă şi sfâşie, împroaşcă cu venin lo­zincile poporului întreg şi încearcă să lo­vească în ce are poporul mai drag. Ar­mata sa, care şi-a vărsat sângele din bel­şug alături de armata roşie, pentru a-i reda libertatea. In mândra noastră armată, care stă de veghe păzind drepturile po­porului. In armata ţării care nu poate şi nu trebue să fie instrument de partid în slujba duşmanilor poporului, aşa cum o vor reacţionarii, ci straja neclintită a ma­rilor interese naţionale. împotriva acestei atitudini, tot ce e om cinstit în ţara aceasta se alătură protes­tului primilor comandanţi ai oştirii. Ziarul „Pravda“ despre situaţia din Iran MOSCOVA, 2. •­ După cum arată ziarul „PRAVDA“, problema iraniană a fost artificial transformată în masiv de scandal împotriva succesului şi activită­ţii Consiliului de Securitate ONU. Zia­rul lămureşte poziţia Sovietelor prin ci­tarea următoarelor trei puncte: 1. Declaraţiile Generalissimului Stalin, făcute în ajunul deschiderii sesiunii Con­siliului de Securitate, unui corespondent al agenţiei „Associated Press“. Aceste de­claraţii au distrus terenul calomniatori­lor, care pretindeau că URSS nu va spri­­jini Organizaţia Naţiunilor Unite. 2. Comunicatul asupra evacuării tru­pelor sovietice din Persia, conform acor­­dului intervenit între guvernul persan şi guvernul sovietic, care deasemenea a constitui o aspră lovitură dată acelea? cercuri de calomniatori. 3. Declaraţiile premierului persan, d. Ghavam Sultaneh, că dezacordul sovieto­­persan s'ar fi putut reglementa înainte de întrunirea Consiliului de Securitate şi că n'are importanţă dacă această chestiune va fi tratată la 25 Martie, sau cu 15 zile mai târziu. Astfel discuţiile din Consiliul de Securi­tate, au rămas de fapt fără obiect. Cere­rea reprezentantului sovietic de a scoate această problemă din ordinea de zi, a fost respinsă de reprezentanţii Statelor Unite şi Marii Britanii. Deasemenea a fost respinsă propunerea sovietică de a amâna aceste discuţii. Din această cauză, reprezentantul sovietic, nu a putut lua parte la ședințele Consiliului de Securitate, în cursul cărora a fost tratată problema iraniană. U. R. S. S. şi-a achitat complect contribuţia pre­văzută pentru O. N. U. MOSCOVA. 2.­­ Printr-o telegramă adresată d-lui Trigve Lie, secretarul gene­ral al Organizaţiei Naţiunilor Unite, d. Andrei Vâşinschi, ministrul adjunct al afa­­cerilor externe, a anunţat că, contribuţia Uniunii Sovietice la fondul lucrativ al Or­ganizaţiei Naţiunilor Unite, în valoare de 1.723.000 dollari, a fost transferată în ziua de 31 Martie de la Banca de Stat a Uniunii Sovietice la Banca de Rezerve Fe­derală din New York.* LONDRA, 2. — URSS este prima mare putere, care şi-a achitat complect suma prevăzută ca contribuție la ONU. D. Tudor Vianu ministru Ro­mâniei la Belgrad ,i-a pre­zentat scrisorile de acredi­tare d-lui Ivan Ju­ba? BELGRAD, 2. — Ambasadorul Româ­niei în Republica Federativă Iugoslavă, d. Tudor Vianu, şi-a prezentat ieri scrisorile de acreditare, preşedintelui adunării na­ţionale, d. Ivan Ribar. PARIS, 2. — D. Stoilov, ministrul Ro­mâniei la Paris, împreună cu membrii le­gaţiei române, a sosit ieri dimineaţa în portul Marsilia, pe bordul vasului român „Transylvania“. PAGINA 3 Semnificaţia unui gest (Urmarea din pagina 1-a). Pe baza acestui tratat Rusia a trimis trupe în momentul în care au început să se manifeste tulburări interne, ai caracter anti-sovietic. Este deci lămurit din acest punct de vedere că ceea ce a făcut Uniunea So­vietică era în cadrul tratatului încheiat, iar nu un act de violență, care ar fi avut la bază intenții diversioniste, aşa cum le-au prezentat cercurile intere­sate. Sacrificiul făcut, când încă situaţia în Iran nu este limpede, se încadrează pe linia marilor realizări internaţionale, ce tind să înfăptuiască pacea şi înţe­legerea între popoare. Dacă astăzi, ca şi în trecut, chesti­unea Iranului a dat loc la ample di­scuții în O. N. U., când rezolvarea acestei probleme era numai în competenţa celor două state, interesele străine apar evidente. Nu faptul că trupele sovie­tice se găseau pe acest teritoriu era prilejul nemulţumirilor, ci acela că se stăvileau anumite tendinţe de supre­maţie a regiunilor petrolifere ale Per­siei, pe care forţele oculte năzuiau că le pot domina sub o formă sau alta. Privită prin această prismă chesti­unea Iraniană, lămureşte de ce nu e­­xistă aceeaşi înțelegere şi la celelalte națiuni care au trupe risipite prin dife­rite țări, trupe care produc stări de în­­cordare şi neconteite discufii. cord­are şi necontenite discufii. fi convişi că Rusia este aceea care vrea să statornicească pacea popoare­lor, pacea ce a format crezul de tot­deauna a acestei mari puteri. Uniunea Sovietică nu atacă, dar știe să se apere atunci când este atacată.

Next