România, iunie 1938 (Anul 1, nr. 1-12)

1938-06-02 / nr. 1

2 Iunie 1938 Legământ " Programele nu se bucură de prea multă crezare. Şi pe drept cuvânt, viaţa fluidă, in evoluţie organică, se alcătuieşte de la sine, din elanuri şi popasuri, din dibuiri, din întoarceri, din rectificări, dintr’o elastică adap­tare la condiţiile mereu primenite. In pofida teoreticienilor care cred că au rezolvat totul, punându-i mi­­sterul in equaţii uscate şi reci. Iar un ziar este un asemenea organism viu, cald, gâlgâind de dinamism lă­­untric, nu un inert inventariu al e­­venimentelor consumate. Nu vom făgădui deci prea mult, nici prea multe. Nu ne vom pune la adăpostul unei formule, pe care s’o abandonăm mâine, dacă nu cumva chiar s’o renegăm, aşa cum stau în juru-ne îndestule pilduiri încărcate de-o aspră mustrare a trecutului. Trăim o epocă de adânci prefaceri, mult mai hotărîtoare decât o pre­simt cei preocupaţi să-şi apere o brumă de bunuri pierdute, ori cei­lalţi, nerăbdători să-şi asigure o mai mizeră brumă de bunuri viitoare. Ne aflăm la o răspintene de timpuri şi de stări. Fără îndoială că mai târ­ziu, în perspectiva istoriei, numai a­­tunci aceste vremi vor să apară în adevărata lor lumină cu adevăratul lor tâlc aşa cum nu ne este îngăduit să le pătrundem deplin, noi, cei care trăim în mijlocul faptelor, direct, i­­mediat, de la zi la zi, absorbiţi de tumultuosul ritm al actualităţii. Dar un îndreptar ne ocârmuieşte. Dacă statistica acestor începuturi de mai temeinică gospodărie, poate înregistra numărul locuinţelor cu un mai mare cubaj de aer, kilometrii de şosea, consumaţia crescândă a cărnii şi a săpunului, o înviorare şi o dinu­­are a producţiei agricole; această statistică îndeobşte nu prevede o ru­­brică unde să consemneze un ele­ment care-i scapă. Sufletul cel proaspăt al ţării. Nu e vorba numai de un regim de gospodărie nouă, de o însănătoşire a economiei naţio­nale, de potolirea vechilor dihonii şi de cicatrizarea vechilor răni. E vorba de o întinerită raţiune de viaţă, de un întinerit conţinut al vie­ţii noastre naţionale. Acest proces e în curs. Nu s’a deslănţuit pe nevestite. A fost prevăzut. A fost pregătit. De douăzeci de ani creştea din adân­curi, ca isvoarele care î şi fac loc trep­tat printre straturile geologice, cău­­tându-şi făgaşul. Şi cum asemenea proces de­ re­staurare spirituală se desfăşoară în timp, alăturea cu noi, în pas cu noi, singurul nostru legământ neclin­tit e că îl vom veghia cu un ochiu atent, că îl vom susţine şi că o vom ajutora, luminându-l, cu o totală lepădare de sine, socotindu-ne aci în slujba neamului, a ţării, a credinţii moştenită din buni-stra­­buni, a cuvântului regal care astfel suna la începutul acestui an vestitor de alte aşezări: „Nu urmărim reno­vări, ci desăvârşirea operii veacuri­lor. Este ceasul în care vechile cân­­te­ce ale neamului şi vechile zicale încep să se adeverească deplin. Apa trece, pietrele rămân. Românul nu piere. Iată lozincele cele noui şi cele vechi, dar care astăzi se vor pune la îndeplinire cu un nou spirit, cu un spirit de adâncă dragoste a nea­mului şi cu un spirit de perfecta e­­chitate pentru ceilalţi. Suntem un popor care avem dreptul la viaţa, dar care pricepem — şi tot decursul istoriei noastre a arătat acest lucru­­­ că dreptul la viaţă nu înseamnă asuprirea altora". E mai mult şi altceva decât un program. E un crez. Crezul nostru, al tuturora, de la care nu ne vom abate, an neefărmat legământ. R REFORMA ADMINISTRATIVĂ SPRE O NOUĂ FORMULĂ: ZECE REGIUNI CU DENUMIRI DE RÂURI , se poa­te spune că reforma administrativă, nu e un act de curaj. A încerca să schimbi vechi întocmiri, cu vechi denumiri, legate de vicisitudinile istoriei, pă­rea la început cutezanță de icono­clast. Numai treptat, pe măsura discuţiilor, când s’a lămurit firul conducător, a pătruns desăvârşit în toate cugetele nevoia unei ajus­tări la realităţile cele vii ale pre­zentului, care nu se cuvin sugru­mate de considerente romantice, în numele trecutului. Mai bine de ju­mătate din ţinuturile ţării, au fost organizate odinioară sub stăpâniri­le streine, după nevoile şi politica de desnaţionalizare a Austriei, a Ungariei, a Rusiei ţariste. S-au a­­lipit de trupul României libere, a­­şa cum erau. Au rămas aşa cum e­­rau din punct de vedere economic şi din acel al reţelelor de comuni­caţie. Dacă se poate spune, toate au fost alcătuite într’o tendinţă centrifugă faţă de inima ţârii, de capitala ţării, de gospodăria ţării. V­echea economie a Ardealului, a Bucovinei, a Basarabiei, că­­ta spre Pesta, spre Viena, spre Moscova. Şoselele şi căile fe­rate la fel. Iar vechile împărţiri provinciale au fost exploatate dela unire încoace, mai mult sub im­periul electoratului, la umbra unui trecut eroic, scump tuturor — îm­piedicând însă o contopire fireas­că, pe rând, când din excesul poli­ticei locale, când din acel al politi­cei dela centru. P­oate numai aişa s’ar explica neisbânda reformei admini­strative, concepută după 1928, când au apărut directoratele. Pe deoparte, unii au ignorat nevoile lo­cale în general, de dragul arhitec­­turei geometrice, sacrificând aces­tor construcţii arbitrare interesele de ordin economic în special. Pe de altă parte, alţii ţineau morţiş ca re­forma să naufragieze, pentru a nu scăpa din mână frânele atotputer­­niciilor politice. Astfel, strânsă la tească între interesele vremelnice ale unora şi ignorarea celor mai elementare realităţi a altora, refor­ma s’a născut moartă din faşâ, le­giuire hibridă, caricatură jalnică a unor intenţii în care se puneau atât de mari nădejdi. Revine astăzi, d-lui Armand Calinescu, ministrul aşezărilor dinlăuntru misiunea şi meritul de a realiza un principiu, materializându-l în faptă. e astădată reforma e studiată sub toate laturile, de un cu­noscător care încă din 1923 a pledat un parlament pentru ea. A pledat, dovedind cum numai pe a­­ceastă cale se pot crea ţării mijloa­cele de a respira în acelaş ritm cu Capitala, fără ca sărmanul cetăţean să mai fie osândit a suporta toate tărăgănelile, piedicile şi câteodată — prin biurocratismul nărăvit — toate mizeriile centralismului căzut în rutină. In această concepţie se pregă­teşte noua temelie a ţării. In locul unui sentimentalism, ex­plicabil, poate legitim, dar prea a­­desea păgubitor, au predominat ar­gumentele de ordin practic, ime­diat. Temeiurile economice, mai întâi. Fireasca articulaţie a căilor de co­municaţie, mai apoi. C­omisiunea însărcinată cu în­tocmirea reformei adminis­trative, ţinând seamă de ob­servaţiile publicate în presă, de ar­gumentările specialiştilor, de pul­sul vieţii economice, a pregătit un nou proect de împărţire a regimuri­lor, ridicând numărul lor de la şap­te, la zece. Zece regiuni bine înmă­­nunchiate, legate prin noduri de comunicaţie, gravitând spre un centru economic oarecum auto­nom, care în mod firesc devine şi un centru de gospodărire. N­oua gospodărie în noua îm­părţeală, ar fi menită să dea în sfârşit avânt unor regiuni, care prin sine alcătuiesc un tot or­ganic. Gurile Prutului, având cen­tru marele port dunărean, Galaţii, devin o regiune ce va să se admi­nistreze aparte, pe bazele activită­ţii sale economice. O veche dolean­ţă a populaţiei din această parte a ţării, îşi află în asemenea chip, as­cultare. Fără promisiuni electorale, fără scadenţe la urna de vot. Prin simpla logică a realismului gospo­dăresc, Alba-Iulia, centru al regiu­­nei de Olt, ar căpăta importanţa la care îi dă drept trecutul său istoric, mereu invocat de toţi, şi mereu ui­tat de toţi. O deosebită luare amin­te se acordă prin noul proiect, re­giune­ din Nordul Moldovei, regiu­ne constituind prin centrul său, Cernăuţii, aproape singurul punct de scurgere al produselor agricole și forestiere din Bucovina și din nor­dul Basarabiei. Aceste criterii au precumpănit în întocmirea noului proiect. Nu mai au nevoie de nicio argumentare, de nicio enumerare.­­ Medicii militari vor lu­cra cu cei civili in ofen­siva sanitară la sate. Zilele acestea va fi de­finitivat planul de orga­nizare a propagandei. Săptămâna străjeriei se va desfăşura anul acesta într’un cadru deosebit. Partidele vor fi autori­zate a funcţiona prin noua lege electorală. In Germania, ascultăto­rii la radio U. R. S. S. sunt pedepsiți cu moartea. Două cutremure de pământ Pe seismogramele In curs de înregistrare ale aparatelor de la Observatorul din București, în noaptea de 31—1 Iunie, s’au înregistrat alte două cutremu­re de pământ. Unul a început la го^’М’’ iar celălalt la 21°36’30”. După aspectul diagramelor, epicentrul pare a se găsi tot în peninsula Balcanică la o dis­tanța de circa 650 km. SECA «AS¥fcA-1 III. u CONFERINȚA PRIMARILOR Prezidează d. Armand Călinescu (Vezi pag. 18) Diferendul germano-cehoslovac Vorbind presei cu privire la politica externă a marei republici, şi atingând, cu această ocazie, şi situaţia din Europa Centrală, d. Huli, ministrul de externe al Statelor Unite, a ţinut să precizeze că „Statele Unite nu ar putea rămâne indiferente faţă de o even­tuală încercare a Germaniei de a pune stăpânire pe anumite ţinuturi ale Cehoslovaciei". Problema cehoslovacă pe care Reichul o voia circumscrisă nu­mai la un diferend între doi vecini, depăşeşte şi frontierele politicei europene pentru a intra în cadrul preocupărilor intercontinentale. Având, aceste preocupări, drept principal scop, asigurarea păcii, de­claraţia d-lui Huli apare totodată şi ca un angajament, faţă de even­tualitatea unei încercări de forţe din partea Germaniei. Iar efica­citatea acestui angajament se deduce din înarmările ce se fac în republica de peste Ocean. Independent de această atitudine a Statelor­ Unite, atitudine ce are darul să polarizeze în jurul ei sforţările tuturor statelor ce vor să asigure pacea. Cehoslovacia, pentru a da o dovadă că Înţelege să facă sacrificii, pentru această pace, e pe cale să acorde mino­rităţii germane din cuprinsul ei, o serie de concesii ce înseamnă, de fapt, o adevărată autonomie. Peste aceste concesii Cehoslova­cia nu poate acorda mai mult. Şi nimeni nu-i poate cere, fără a creia o stare de permanentă agitaţie nu numai în Centrul Europei, ci şi în tot restul acesteia-n rândul Germaniei să facă dovada nu de moderaţiune, ci de în­ţelegere a unei situaţiuni, care, altfel, ar reedita într’o formă cu mult gravă împrejurările ce au urmat atitudinii adoptate de Austro-Un­­garia faţă de mica Serbie de atunci. Pentru că, oricât de multe tunuri ai avea, ele te servesc fără riscuri, numai daci nu ник! da aia. DERBY-URI CIVICE Nu sunt decât trei luni de când, un grup de scriitori francezi, trecând peste orice deosebire de credinţe, au lansat un apel câtre toţi oamenii politici ai Franţei, invitându-i să privească actuala situaţie a ţării ca şi cum ar fi în faţa unei iminente năvăliri duşmane. Această motivare psichologică, de ingenioasă, ar trebui să fie pre­zentă în conştiinţa oricărui cetăţean, deoarece numai sub constrângerea unei asemenea constatări diferen­ţierile dintre oameni, mai întotdea­una de natură practică, pot să dispa­ră lăsând locul unei creatoare solida­rităţi. Dar, ceia ce este foarte curios, e faptul că, acest apel a fost, lansat în Franţa, unde, acum câteva luni, François Mauriac, declara: „La noi, partidele politice trăiesc numai în timp de pace; în vreme de război devenim cu toţii francezi". Am im­presia că, scriitorul catolic, avea vi­ziunea unei Franţe inactuale, de­oarece, cu toate că poporul francez a răspuns atât de minunat împru­mutului intern, totuşi apelul lansat de domnul Albert Lebrun, preşedin­tele republicei, la Saint Brieux, „pen­tru unirea tuturor francezilor” ne arată că, democraţii neolatini, sau nu văd actuala situaţie europeană, sau sunt absenţi de la înaltele po­runci ale statului. Recomandarea preşedintelui republicei ca toţi fran­cezii să-şi iubească aproapele, cu­prinde în ea o notă îngrijorătoare. Deoarece,, nu ceri unui om să facă decât numai atunci când acesta re­fuză sau dovedeşte că lucrează altfel decât trebuie. Apelul domnului Le­­brun este grav prin ceia ce ne dă de bănuit că lipseşte, tocmai acum, în Franţa. Dar, în vreme ce francezii se chia­­mă unii pe alţii in vederea iubirii a­­proapelui, în Anglia statisticile ne arată că, deşi nu există „serviciul militar obligatoriu”, totuşi englezii conştienţi că, insula lor este, dato­rită aviaţiei, mult mai aproape, de continent, azi ca altă dată, au ştiut să răspundă poruncii momentului. Deoarece, poate pare fi concepută o mai superioară conştiinţă cetăţenea­scă decât acela de a participa, liber, la treburile statului, supus, fără alt gând decât acela de a-l sluji şi fără a încerca să treci dincolo de grani­ţele pe care ţi le impune însuşi locul pe care-l ocupi? Din recunoaşterea şi respectarea acestei ierarhii, se naşte adevărata conştiinţă cetăţe­nească. Ea a existat, realizată ma­jor, la elini; ea trăieşte azi în An­glia. In Mat 136 erau numai 5800 soldaţi întrebuinţaţi la mânuirea tunurilor antiaeriene; acum însă, în 1938, sunt 40.000. Iar fiindcă Anglia simte pericolul apropierii prea mari de continent, numărul voluntarilor a crescut cu 226 la sută în Londra şi cu 100 la sută în restul ţării. De ce? Iată o întrebare la care fiecare poate răspunde, după indicaţiile date mai sus. Şi în Franţa şi în An­glia, derby-ul civic se desfăşoară din plin, râvnind atingerea aceluiaş scop: deplina solidaritate dintre stat şi cetăţeni, cu supunera ultimilor faţă de comandamentele celui din­tâi. Totuşi, acum, la sfârşitul aces­tei note, nu ştiu de ce îmi vine în minte fraza plină de îngrijorare a lui Guizot: „Nu de revolta Parisului trebue să ne temem, ci de aceia a Franţei împotriva Parisului", rostită la 1848. Dar să alungăm gândurile urâte, derby-ul este în plină desfă­şurare. Petru Manoliu­ Moment sentimental Un ziar de dimineața a avut ama­bila fantezie de a inaugura o „cro­nică sentimentală”. Dedesubtul unei inimi simbolic străpunse şi a unui Cupidon ruşinat de propria sa nudi­tate, stau tipărite Întrebările dudui­lor şi răspunsurile, bine­înţeles mo­­ralizante, ale medicului anonim. Nu e de mirare că femeile se cer îndeo­sebi lămurite; curiozitatea Evei este proverbială şi prejudecata sentimentalismului femenin tot atât de veche cât păcatul neispăşit. Ima­ginaţia transformă setea de a cunoa­şte într’un chin nu totdeauna meta­fizic şi dorinţa de a iubi, în iubire însăşi. Trebuie fireşte şi o oarecare bună­voinţă. Dar, primăvara şi în jurul anilor douăzeci, prea puţini rezistă condiţiilor, de amor, obiective. Tristan Corbière „poetul bleste­mat” rezolvase problema în două versuri cinice. Elle était riche de vingt ans Moi j’étais jeune de vingt francs. Nu poeţii însă au reuşit, vreodată, să descurajeze mania epistolară a ...lui Eros. Ei alimentează dimpotri­vă, de la Anacréon încoace, toate sen­timentele nescrise şi toate cronicile câte — vau­ — au ajuns la lumina tiparului. „Experienţa mi-a dovedit că ni­ciodată nu pot să iubesc pe cei ce mă iubesc pe mine, ci dimpotrivă îmi plac aceia cărora le sunt indi­ferentă”; iată termenii în care o cli­entă a cronicii sus amintite îşi măr­turiseşte o stare de spirit pseudo­­romantică de certă provenienţă li­terară. Departe de noi gândul unei pro­fanări sentimentale. Nu dragostea ne repugnă, ci „literatura”. Am dori sentimentele fără cronică, iar croni­cile pe cât se poate lipsite de senti­ment, ca pe vremea frumoasei Ninon când „dulcea eroare nu era socotită crimă, iar viţiile delicate se numeau plăceri”... Iată-ne la oarecare distanţă de punctaj de plecare; ar fi fost anor­mal dealtfel, discutând despre dra­goste şi călăuziţi numai de simţire, să nu ne rătăcim... Un poet ar­e scris intre timp o baladă. A inimii străpunse. N. Carandino DIRECŢIA ŞI REDACŢIA: ST­RADA­ REGALA No. I. ETAJ V TELEFOANE: DIRECŢIA: Anul I REFORME Noua rănăuială a Statului îşi res­firă preocuparea de binele public cu egală asiduitate în­spre oraş ca şi în spre sat. Se observă în această privinţă un ritm de fericită alter­nare. După cunoscutele măsuri de ex­tindere a creditului, menite să crească la oraşe volumul afacerilor şi să instaureaze încrederea pe piaţa comercială, se lucrează în ce pri­veşte satul la o mare reformă: asi­gurarea împotriva calamităţilor a­­gricole. Se ştie, agricultorul trăeşte în zo­dia nesiguranţei, supus intemperii­lor, de cum dă primăvara până târ­ziu în toamnă, întreg sezonul însă­mânţări şi culesului recoltei îl străbate cu inima strânsă de neli­nişte, tresărind la cea mai efemeră variaţie cromatică a văzduhului. Grindina, ploile repezi, seceta, atâ­tea posibilităţi să-i rămână câmpul fără rod. Asigurarea împotriva acestor ca­lamităţi îi va da agricultorului o viaţă de linişte şi-l va sustrage re­gimului eventual de ajutoare, echi­valent al unor liste de subscripţie... IN SFÂRŞIT! Ceia ce prevedeau ca deziderat şi Constituţia din 1866 şi aceia din 1923, realizează Marea Chartă a drepturilor cetăţeneşti din 1938: des­centralizarea administrativă. Ceiace nu s’a putut înfăptui sub regimul electorului, când cetăţeanul după alegeri da de „şeful” votului său doar în Capitală, se realizează sub regimul de pauză fără termen al politicii. Descentralizarea, pe lângă binele de a reda viaţă prosperă unor mari centre regionale,­de valoare istorică prestigioasă, va însemna şi o mare atenţie faţă de cetăţeanul nu prea aglomerat în pungă de banii cu care să bată mereu drumul Capitalei. Iată descentralizarea, operă demo­crată, dacă vreţi cuvântul, a unui regim de autoritate. TINERETUL începe astăzi o ,,săptămână a străjeriei". Se va supune aprecierii publice munca de un an a acestei formaţii tinereşti. Nu vor fi numai prezentări festi­ve, expoziţii şi afirmări pe plan de­corativ. Ni se va prezintă imaginea unui nou tineret al ţării. Un tineret vorcos cu seriozitate să-şi apropie şi afirme preferinţa pentru un alt stil de viaţă, un stil de viaţă care a aruncat la lada vechiturilor preju­decăţile tradiţionalului individua­lism anarhic, încadrăndu-se în su­gestiile traiului în comun, educaţiei care măsoară pe fiecare mai ales întrucât e un element priincios ma­rilor scopuri colective. Cu acest tineret al ţării, trecut prin străjerie, se pot întrevede for­me noui de viaţă Statului român. Noul tineret, e un semn al tim­pului. gir AZEMBINE D. CORDEL HULL Ministrul de Externe al Statelor­­­ Unite In pagina lll-a : CONVALESCENTĂ de CEZAR PETRESCU 2­0 PAGINI

Next