România, iulie 1938 (Anul 1, nr. 45-60)
1938-07-16 / nr. 45
! Un animator şi o Universitate ! Treizeci de ani se împlinesc, de când Vălenii de Munte au intrat pentru totdeauna în istoria culturii noastre. Până în 1908, orăşelul de pe ţărmul Teleajenului, aşezat în afară de marile drumuri de trecere, era vestit numai pentru o anume : ţuică şi un pitoresc patriarhal. Viaţa nu cred să se fi deosebit prea mult de a tuturor târgurilor din Ţara Românească. Viaţa de adormire şi de lâncedă scufundare, aşa cum o zugrăvea tot cam pe atunci Mihail Sadoveanu, în unul din cele dintâi ale sale romane: „însemnările lui Neculai Manea". Şi fără îndoială că scufundarea ar fi mers mai departe, cu dărăpănări de ziduri vechi şi cu măcinări de suflete omeneşti, dacă întâmplarea n’ar fi mânat ochiul cărturarului Nicolae Iorga să se oprească pe-o casă în bătrân stil românesc, aşa cum poate o căuta fără s’o ştie. Minunea începe de-aci. Bănuesc — şi cred că nu dau greş — bănuesc prima impresie, primul gând. Un loc tihnit de lucru, un decor şi o atmosferă ca pentru un cărturar şi mai ales ca pentru Un cercetător de documente. Toate se petreceau după peripeţiile anului 1907, după despărţirile de la „Semănătorul", după îndestule pricini care duceau la osteneală de oameni, de năravurile Capitalei, de atâtea făţărnicii. Numai că nimeni nu se poate desprinde de umbra sa. Şi umbra cărturarului Nicolae Iorga se proiecta de pe atunci asupra întregei Ţări Româneşti, dincolo de hotarele vechi din acea vreme, asupra întregului neam românesc. Aşadar, casa abia, intrată în noua stăpânire, în loc să devină o schimnicie a studiului, s’a prefăcut de îndată în nucleul unor aşezări care au crescut an cu an şi au schimbat cu desăvârşire faţa târgului, viaţa târgului, raţiunea de existenţă a micului orăşel din ţinutul de Prahova. România mare era un vis pentru poeţi, combătut energic de oamenii politici în numele realismului. Un tânăr publicist şi profesor bucovinean, George Tofan, mai puţin realist, se înverşuna să creadă deocamdată într’o Românie mare spirituală, într’o unitate pregătită prin cultură. Şi cum era firesc, s’a adresat animatorului care cutreerase toate ţinuturile româneşti, scrisese cărţi cu însemnările şi concluziile acestor călătorii, păstra o permanentă legătură cu toţi cărturarii din ţinuturile pe atunci încă robite; şi, prin conferinţe, prin articole, prin studii, deschidea în Regat calea unirii pregătind acea mobilizare sufletească fără de care n’ar fi fost cu putinţă în 1916 mobilizarea oştirii. Tânărul George Tofan semnează un apel. Profesorul Nicolae Iorga răspunde printr-o înştiinţare publicată în „Neamul Românesc", din iunie 1908, invitând mosafirii din ţară şi de peste hotarele robiilor, la câteva cursuri libere cu un program modest şi cu vorbitori puţini la număr. Acesta şi aşa a fost începutul. Regăsim programul prelegerilor în palide foi. Istorie şi geografie românească, istoria literaturei româneşti, a bisericei româneşti, a economiei naţionale şi istoria literaturilor moderne. Iar nume, şase de toate: N. Iorga’; G. M. Murgoci; N. Dobrescu; Şt. Bogdan; V. Bogrea; Al. Lapedatu. Atât. Şi dintr’atât, anevoie era de închipuit cum se vor lărgi an cu an aceste prelegeri, ce însemnătate va căpăta micul orăşel în tânăra noastră cultură, ce oaspeţi avea să primească de peste îndepărtate hotare şi cum aveau să se grupeze în jurul casei de vechiu stil românesc, tipografii, şcoli de misionare, institute pentru minoritari, cămine pentru pictori. Taina acestei biruinţe a Universităţii populare din Vălenii de Munte, ne-o lămurea tot un cuvânt al animatorului său, mult mai târziu, la închiderea cursurilor din August 1925: „Intr’o ţară în care, cu programe foarte bine fixate, oamenii ajung să nu se înţeleagă, noi ne adunăm fără nici un program în aşa fel încât cei mai dibaci alcătuitori de programe nu pot decât să admire rezultatele — nu aş zice neaşteptate, căci toţi le aşteptăm, dar rezultatele perfecte ale unirii, care pleacă din aceiaşi construcţie sufletească şi din aceiaşi înţelegere a rosturilor ţării din care toţi facem parte". De un adaos, de obşteştile elogii pentru om şi opera sa, nu mai este nevoie. Amândoi, omul şi opera, aparţin demult istoriei, dincolo de slova noastră, a copiştilor trecători. CEZAR PETRESCU! LA VĂLENII DE MUNTE înainte de începerea cursurilor 10 mie litri vaccin antiholeric pentru China WASHINGTON, 14 (Rador). — Răspunzând la apelul secţiunii de higiena a Societăţii Naţiunilor, guvernul Statelor Unite a hotârit să trimeată cu ajutorul Crucii Roşii americane 1000 litri vaccin antiholeric la consulatul său din Hongkong. Acest dar făcut guvernului chinez din Hankeu permite să se facă peste 3.001.000 vaccinări. « SAMBATA 16 IULIE 1938 La Reims s’a tradiţionalismul Reconstituirea catedralei minine, de 20 ori seculară, de la Reims, ajunsă martiră pe urma războiului mondial, a fost sărbătorită în cadrul unor festivităţi epocale. Geniul francez care a lăsat prin veacuri feeria arhitectonică cea mai impunătoare ca rafinament artistic, a fost cuprins de o tresărire de magnifică mândrie şi pietate religioasă în clipa când restaurarea epocalului monument a ajuns fapt îndeplinit. Popor eminamente de mari arhitecţi, francezi socot catedrala drept titlul lor de glorie cel mai impunător. Nici un alt monument mondial nu realizează în adevăr mai fără rămăşiţe definiţia pe care Goethe o dădea arhitecturii, „gefrorene Musik“. Da, adevărată muzică îngheţată, Reims-ul. De un îngheţ însă care e continuu joc mirific de vibraţii, aerian dans spiritualizat de linii şi volume, aşa precum au prezentat-o pictorii impresionişti, dela Monet la Sisley. Se pare că genulpicturii impresioniste, a fost inventat ca să poată reda feeria încantelării monumentului-culme. Dar, la Reims, cu prilejul serbărilor recente, poporul francez s’a prezentat solidar până la unanimitate, nu numai în elan de admiraţie artistică faţă de creaţiunea maximă a specificului galic. Au întrunit, în acelaş entuziasm, dragostea de ţara lor, pietatea faţă de tradiţia naţională şi religioasă, fervoarea catolică a Franţei. Aceasta e Franţa adevărată : Franţa reală, adoratoare a operei de artă până la exaltare, ardentă în a-şi respecta tradiţiile seculare sacre, mereu prezentă în a păstra indestructibilă legătură cu Dumnezeu! Unit in acelaş sentiment mistuitor al dragostei de ţară, pietate artistică şi catolică, marele popor francez răspunde calomniatorilor care-l caricaturizează interesat, prin serbări ca acele de magnific suflu religios, umanitarist şi naţional, celebrate recent la Reims. Pe linia exprimării aceluiaş specific naţional a fost îndrumată marea ceremonie, când a fost ridicată şi la simbolul unei manifestări pacifice şi pacifiste. Entuziasmul popular, răsfrânt peste limita obişnuitului, a ţinut să sublinieze că se sărbătoreşte reconstituirea unui monument-victimă a războiului. Cu darul propriu francez al aluziei nuanţate, serbărei i s’a imprimat astfel semnificaţie pe linia actualităţii. Acea dispoziţie sufletească a poporului francez, de a deprecia războiul în sine, a găsit ecou potenţial în cuvinte ca cele pe care le reproducem mai jos, ale Mareşalului Petain, rostite în cadrul ceremoniei ; •Fie ca reconstituirea Catedralei care exprimă deja atâtea simboluri, să apară în ochii tuturora ca o manifestare a voinţei ferme a Republicei, de a oferi spre admiraţia oamenilor un monument care era cât pe ce să dispară în sângeroasele lor discordii, dar a cărei frumuseţe e o impresionantă poruncă de a nu mai recădea în eroarea criminală a carnajului şi a de-Acestea sunt sentimentele care ne stăpânesc pe toţi, acum, aci, şi pe care, prin prezenţa d-voastră la această de neuitat ceremonie, înţelegeţi să ie afirmaţi. Reims, cetate glorioasă, cetate-martiră, cetate reconstituită, e înainte de toate cetate pacifică". Stindardul păcii a fost ridicat încă odată de geniul francez, de pe înaripatele Ogive ale Reims-ului, desigur ca să poată fi mai clar văzut de pe toate distanțele pământului. Y, afirmat Republicei Mareşalul Petain a exprimat sentimentul unanim împotriva carnagiului şi devastărilor războinice, al poporului francez APROVIZIONAREA CU LEMNE A CAPITALEI Discuiţii în jurul aprovizionării cu lemne a populaţiei din Capitală se vor duce şi anul acesta. Ca în toţi anii. Şi pe măsură ce vara scade, in aceiaşi măsură discuţiile vor creşte. E vorba fireşte, nude eventualitatea unui şomaj al sobelor şi maşinilor de gătit, fapt ce n’ar fi îndepărtat, dacă s’ar apropia soluţia aducerei gazului de sonde în Capitală. Ci de aglomerarea de cifre când e vorba de preţul cu care se vând astăzi lemnele şi, mai ales, cu care se vor vinde pe zi ce iarna va bate mai mult la uşa omului sărac. Cazul a fost luat în consideraţie de angrosiştii de lemne, cari se plâng că n’au capitalurile necesare pentru a se aproviziona în timpul verii, când se bucură de un transport rodus pe căile ferate, cu cantitatea necesară consumului din Capitală. A fost discutat de detailişti cari acuză de speculă pe angrosişti. Şi a fost examinat de factorii hotărâtori, cari au şi avizat asupra unor măsuri de credit. Nu ştim soluţia la care se vor opri. După umila părere a celui ce scrie aceste rânduri, aprovizionarea Capitalei cu lemne la un preţ, care să excludă, în tot timpul, posibilitatea de speculă, este o problemă de transport precizând o problemă de tarif de transport. Se pare că acest tarif — tariful de transport al lemnelor pentru Capitală a fost conceput într’un spirit lipsit de orice simţ economic. Numai aşa se restabileşte un echilibru economic, numai aşa se exclude eventualitatea ca produsele venind din depărtare să poată fi, în ce priveşte rentabilitatea, pe picior de egalitate cu produsele venind din regiuni apropiate. Nu aceasta a fost în concepţia care a tronat la întocmirea, tarifelor pentru transportul lemnelor. " Nu discutăm azi cauzele. Nici nu vrem să afirmăm că la întocmire au intervenit influenţe decisive. Constatăm un fapt: acela că transporturile de lemne venind până la o anumită distanţă sunt avantajate faţă de transporturile venind de peste acea anumită distanţă. Precizăm o situaţie: că atât timp cât acest sistem tarifar va dura, populaţia Capitalei rămâne la dispoziţia acelora, ce sunt avantajaţi de transport. Sugerăm o soluţie: fixarea unui tarif unic pe kgr. de lemne, indife-. rent de distanţa de la care ar veni. 1 IBN SAUD Regele Arabiei, care prin mijlocirea ministrului său, la Londra, şeicul Hafis Wahaby, a precizat că situaţia încordată din Palestina nu se va putea ameliora atâta timp cât evreii se vor considera element predominant. Mazăre şi cinema Am aflat din „Popolo d’Italia“ că recolta noastră de mazăre fiind deficitară vom fi privaţi pe anul în curs, de plăcerea contemplării filmelor americane. N’aţi sesizat legătura ? Nici noi, la primele rânduri! Dar după un examen amănunţit al „informaţiei" a trebuit să ne dăm bătuţi. „Si non è vero e ben trovato" spune proverbul. Dacă din întâmplare , recolta de mazăre este aşa cum o prezintă distinsul nostru confrate din Italia, soldul activ al balanţei noastre comer- ciale cu Statele Unite s’ar reduce la zero. Ceea ce, evident, nu ar încuraja importul filmelor americane. Adio deci Greta Garbó, adio Joan Crawford, adio Clark Gabie, adio Garry Cooper. Soarta voastră românească o hotărăsc nişte păcătoase gărgăriţe. Nu bănuiaţi desigur, amabile dudui şi dumneavoastră fanţi pasionaţi, că la temelia iluziilor de dragoste periculoasă stă acelaş bob de mazăre care a deranjat somnul prinţesei din pădurea fermecată... Dar adevărul nu poate decât să vă convingă. Dacă vreţi filme americane semănaţi mazăre , şi purtaţi-i apoi de grije până la ceasul culesului. E — ca să zicem aşa — metoda cea mai directă. AVIATORUL HUGHES A SFÂRSIT RAIDUL ÎMPREJURUL LUMII IN TIMP RECORD Performanța celebrului aviator Willy Post a fost bătută cu 95 ore si 32 minute (Telegrame in pag. 16 a) i. ANULI No. 45 Direcția și Redacția: Str. Regală No. 1 ■ Telefoane : Direcția : 65785 ^ LEI Redacția : 65776 ■ 55777 Administrația: 657^|^шдай(|^|^17^| România îl olease? Cioban cu oile pe Valea Jiului CONTROLUL PREŢURILOR . In momentul în care autorităţile au anunţat o serie de măsuri pentru ieftenirea traiului, un surâs larg şi şiret a încreţit obrazurile slăninoase ale speculanţilor. Ministerul de interne şi Primăria puteau să ia măsuri. In definitiv ce altă treabă au? Să scrie pe hârtie, să pună ştampile şi să ia măsuri. După cum, speculanţii n’au nici ei altceva de făcut, decât să-şi continuie în pace şi onor operaţiile pe spinarea bieţilor cetăţeni. Ştiau ei ce ştiau speculanţii! De aceia aveau to dreptul să zâmbească şiret şi fără emoţie. Nu era prima oară când onorabilii din fruntea comunii şi a autorităţilor superioare dădeau porunc scurte şi răstite: să se ieftinească viaţa! A doua zi lucrurile se aranjau. Domnul primar şi domnii consilier comunali aveau socotelile lor electorale; la rândul la domnii speculanţi aveau fini, cumnaţi şi cumetri, o serie întreagă de voturi. Aşa că totul se termina ca într oameni de înţeles, părinţii comunei şi speculanţii pupau ca fraţii şi preţurile pieţei continuau să crease vertiginos. Numai că de data aceasta lucrurile s’au schimbat Ministerul de Interne şi Primăria nu mai sunt dispus să glumească. Combinaţiile politice au dispărut în neagra veşnicie, afinii, cumnaţii şi cuscrii domnilor speculanţi nu mai prezintă nici o importanţă. Măsurile autorităţilor sunt respectate şi aplicat întocmai Nu mai este rost de glumă, nici nu mai încă pe tranzacţie. Cetăţenii vor putea răsufla mai în voe. II, ,Că, a?,a stau lucrurile nu mai rămâne îndoia![ Controlorii comunei au pornit la lucru, fără milă , fara şovăială. Unde găsesc recalcitrant, îl pedepses pe loc. Ziarele sunt pline de zarzavagii, brutari şi măcelari, cari au vrut să simtă pe propria lor pungă zădarnicia iluziilor pe care şi Ie făceau şi seriozitatea hotaririi pe care au luat-o autorităţile competente. La Timişoara aceste iluzii au dus pe negustori de arestare şi desigur îi vor duce şi la închisoare. Astfe de sancţiuni nu constitue o exercitare de forţă. Ni mulţimea a trăit prin cei puţini, ci aceştia prin ce mulţi. Astfel severitatea autorităţilor apare, şi în aceasta Privinţă, ca o revanşă la normalul desconsiderat până azi de practicele abuzive ale celor nesăţioşi. Noi nu putem, de aci de la gazetă, decât să asigurăm populaţia că nimeni şi nimic nu va putea face ca măsurile luate pentru apărarea ei să fie înfrânte. T. C. Stan 14 IULIE LA LEGAŢIA FRANŢEI !I D. Thiéry în mijlocul membrilor coloniei franceze