România - Capitala, octombrie 1938 (Anul 1, nr. 122-136)
1938-10-01 / nr. 122
*1 X 1938 * ROMANIANo. 122 - Coloniștii francezi și despopularea Banatului O interesantă teză asupra fenomenului de neomaltusianism constatat în această provincie După alungarea turcilor din Ungaria, Banatul a devenit provincie austriacă timp de 63 ani. Pe timpul stăpânirii turcești in Banat, românii carilocuiau, în deosebi regiunile mai ferite de invazie şi jafuri au alcătuit singura populaţie a provinciei. împăraţii Austriei au colonizat în Banat o mulţime de colonişti străini, pe care i-au stabilit în regiunile mai puţin populate. In veacul al XVIII şi chiar în al XIX. Banatul este colonizat cu şvabi, sârbi, italieni, bulgari, maghiari, spanioli şi chiar francezi. Primii francezi au fost colonizaţi în Banat în 1752, la Merţişoara şi Sânt-Andrei. Coloniştii francezi din aceste localităţi au venit din Lotaringia, Metz, Besançon, Biamont, Arracourt, Bezange la Grande, Fracheville, Rompey şi Moncel. Intre anii 1770—1772 se colonizează cu coloni francezi localităţile Biserica Albă, Beşinova Nouă şi Seleuş, iar în unele părţii ale Banatului se înfiinţează sate noi, ca Saint Hubert, Trübswetter (Tomnatic), Seultour, Charteville, Ostern şi Gottlob. Coloniştii francezi din Tomnatic (Trubswetter) erau originari din Lotaringia, Metz, Trier, Renania şi Mainz. Originari din Belgia erau coloniştii francezi din coloniile bănăţene Saint-Hubert, Charleville şi Saint-Barbe, cari purtau numirile localităţilor de origine. Localităţile colonizate cu francezi au fost încercuite de coloniile şpăheşti şi cu timpul, au fost desnaţionalizate. Câteva sate şiau mai păstrat limba franceză până la mijlocul veacului al XIX- lea. Problema despopularizării Banatului a fost studiată şi de unguri, iar sociologii unguri au o teză interesantă în ceea ce priveşte originea neomaltusianismului populaţiei bănăţene. Primii cari au practicat limitarea naşterilor, în Banat, au fost coloniştii francezi, dela cari s’au molipsit şvabii, ungurii şi mai târziu românii. După Fényes Elek, în Banat au fost colonizaţi peste 6.000 de francezi (în judeţul Torontal 6.000, iar în Timiş 150), aduşi fiind de către generalul Claudius Mercy. Coloniştii francezi, practicând în mare măsură limitarea naşterilor — după sociologii unguri neomaltusianismul — au fost înghiţiţi de către populaţia şvăbească, dar s’a molipsit şi aceasta de grava „boală franceză”. Şvabii contaminaţi au transmis limitarea naşterilor ţărănimea maghiare de pe Câmpia Tisei, din Bacica, Bavania şi sudul Panoniei, unde forţa biologică a scăzut la indice catastrofal. (Vezi Hídvégi Jánosi , „Maghiarimea pieritoare”, Budapesta, 1938). Din judeţele Timiş şi Torontal, neomaltusianismul s’a extins în judeţele învecinate şi în deosebi, în Severin, Hunedoara, Sibiu, Făgăraş, Braşov şi Odorhei. Pietrea timpurie a coloniilor franceze din Banat, cari se mai păstrează astăzi ca localităţi germanizate, la noi şi la sârbi, ne dovedeşte şi ne verifică în mare măsură teza sociologiei ungureşti Nu ştim în ce măsură vor fi practicat coloniştii francezi neomalurianismul, dar ştim, că elementul şvăbesc l-a practicat şi-l practică şi astăzi, după ce a contaminat şi populaţia românească de baştină a Banatului nostru istoric. Petre Petrinca Activitatea „Institutului de cultură italiană" De când guvernul italian a fondat în România „Institutul de cultură italian" numărul înscrierilor la cursurile de limba, literatura şi cultura italiană au crescut din an în an, încât în sesiunea trecută a în trecut în total, Bucureşti şi provincie, numărul de şase mii audienţi. In legătură cu această desvoltare a cursurilor şi a celorlalte activităţi culturale şi artistice ale Institutului, guvernul italian a hotărît să construiască anume în Bucureşti o impunătoare „Casă a Italiei" pentru care a cumpărat un teren situat în plin centrul Capitalei, în Calea Victoriei, începând îndată lucrările edificiului. Palatul acesta va fi o frumoasă şi caracteristică expresiune a architecturei italiene în Capitala noastră şi va cuprinde ample şi elegante localuri pentru birouri, bibliotecă şi cursuri, în afară de săli spaţioase pentru concerte, conferinţe, expoziţii de artă, posedând astfel, concentrate în jurul Institutului, toate ramurile de activitate culturală italiană în România. Anul acesta, în aşteptarea desăvârşirii clădirii proprii, cursurile Institutului se vor ţine într’un sediu provizoriu, care a şi fost închiriat, şi la a cărui amenajare se lucrează cu intensitate. Lecţiunile vor începe deci, ca şi în ceilalţi ani, în primele zile ale lunei Noembrie, şi deschiderea lor va fi precedată de un discurs ţinut de către o personalitate din lumea culturală. In ceia ce priveşte orânduirea cursurilor, se vor institui noui secţiuni de limbă pentru începători şi înaintaţi şi se vor adăuga noul materii. Se vor ţine deasemeni, în afara cursurilor de după amiază, cursuri serale de la 9 la 10 iar în unele zile din săptămână vor avea loc conferinţe şi reprezentaţii cinematografice, dedicate ilustraţiunii frumuseţilor artistice, obiceiurilor şi vieţii italiene. Guvernul italian, pentru a putea realiza acest vast program de învăţământ, care va fi complectat de o serie de manifestaţiuni artistice şi culturale destinate în mod exclusiv celor înscrişi la cursurile Institutului, şi de eventuale călătorii de studii în Italia, a trimis la Bucureşti alţi profesori, în total zece, printre cari unii anume pentru nouile cursuri de artă italiana, de istoria muzicii şi teatrului italian, de filosofia italiană, etc.... Deasemeni biblioteca Institutului, bogată şi variată, conţinând aproximativ 100.000 de volume de diverse specialităţi, este la dispoziţia înscrişilor la Cursuri, cari pot obţine deasemeni cărţi cu împrumut acasă. In provincie, unde există deja numeroase secţiuni ale Institutului, înzestrate cu sediu propriu, vor avea loc cursuri de limba şi literatura italiană ţinute tot decătre profesori ai Institutului. înscrierile se vor deschide în ziua de 10 octombrie la Bucureşti, la sediul Institutului din Calea Victoriei Nr. 196, zilnic dela 11-13 și dela 16-20, iar în provincii la sediile locale. Presa străinătăţii, făcând abstracţie de orice sentiment şi ideologie politică, se arată unanimă in a recunoaşte meritul recent al Ducelui, de a fi făcut posibilă continuarea negocierilor deschise intre Germania deoparte şi Anglia, Franţa de altă parte. Nu-i inutil ca împrejurările să fie reamintite in amănuntele lor riguros exacte. Înainte de a se ajunge la convocarea conferinţei in patru de la Muenchen — prin mediaţiunea şi străduinţele Ducelui — discuţiile care se duceau în favoarea păcii, ajunseseră la un greu impas. Să recapitulăm faptele. Răspunsul Cancelarului Hitler la apelul stăruitor al d-lui Roosevelt, nu aducea adeziunea Fuehrerului la invitaţia de a-şi modifica atitudinea. Noul mesagiu al d-lui Roosevelt, preconiza o conferinţă a naţiunilor interesate, convocată urgent, într’o localitate neutră. Această supremă sugestie a Preşedintelui Uniunii americane, n’a fost reţinută la Berlin. Ultima intervenţie a d-lui Chamberlain pe lângă d. Hitler, făcută prin intermediul lui Sir Horace Wilson, nu a putut atinge scopul propus de primul ministru britanic. Berlinul cerea să i se dea imediat„un răspuns satisfăcător" fără care nu-i rămâne decât să treacă la „măsurile necesare”. In discursul radiodifuzat după primirea răspunsului adus de Sir Horace Wilson, d. Chamberlain făcea apelul cel mai patetic la расе, precizând că i se pare imposibil „ca un diferend care a fost deja aranjat in principiu să poată deveni obiect al războiului". Primul ministru britanic deşi epuizase posibilitatea negocierilor directe și personale cu Berlinul, păstra încă optimism în cauza păcii, afirmând că „atâta timp cât războiul n’a început, există încă speranţa că va putea fi evitat»’. Acest ultim, suprem rest de optimism, premierul britanic il nutrea fiindcă, între timp, iniţiase o nouă acţiune în favoarea păcii. Reprezentantul diplomatic al Marei Britanii la Roma făcea Ministrului de Externe italian „o importantă comunicare din partea guvernului din Londra, în raport cu declanşarea conflictului germano-cehoslovac”, precum scria comunicatul oficial italian. Două întrevederi consecutive au avut loc între contele Ciano și lordul Perth. La prima întrevedere, acesta din urmă a înmânat contelui Ciano un mesagiu. Primind răspunsul, ambasadorul britanic avu imediat o convorbire cu Londra și apoi conferi iarăși cu ministrul de afaceri străine. O convorbire telefonică urmă între Ducele Mussolini și d. Hitler. Rezultatul acestei convorbiri fu, că la apelul făcut de guvernul britanic pe lângă d. Mussolini, Ducele folosind toată influenţa ş i pe lângă cercurile conducătoare germane, reuşi să ajungă la soluţia reuniunei urgente a celor patru mari puteri occidentale. Actul de mediaţiune al Ducelui Mussolini va rămâne o dată epocală în istoria politică a Europei, în cazul când evoluţia negocierilor începute la Muenchen va asigura viitorul păcii. Ducele Mussolini s-a arătat de o promptitudine caracteristică în a colabora cu primul ministru britanic la supremul efort de a se salva pacea Europei. Soldatul pentru care, în teorie, „războiul e o higienă a naţiei”, s’a dovedit pe teren, în concret, un militant fără rezerve al păcii. De altfel în tot cursul crizei din ultimele săptămâni, d. Mussolini — trebuie să i se recunoască — a păstrat calmul cel mai impresionant. Cu o luciditate care merită menţionată, a întrevăzut imposibilitatea ca marile puteri să declanşeze o conflagraţie sângeroasă. In consecinţă, nici o măsură de ordin militar n’a fost luată în peninsulă. La Roma domnea calm masiv, în timp ce în majoritatea Capitalelor Europei era febră şi tensiune. Nu vădea această stare de spirit o deplină încredere în viitorul păcii ? încrezător în destinul păcii, Ducele Mussolini a intervenit cu mediaţiunea-i pe lângă d. Hitler într’o clipă când zarul războiului putea să cadă cu toiate consecinţele lui funeste. Va fi mediaţiunea Ducelui, ultma etapă a sforţării spre pace, spre o pace a dreptăţii istorice ? — Iată problema ! MEDIAŢIUNEA ITALIEI DUCELE, SOLDAT AL PĂCII România la congresul internaţional al avocaţilor * n convorbire cu d. Traian Dimitriu-Şoimu, delegatul baroului Ilfov la congresul da Budapesta De curând s’a înroiat în ţară, venind dela Budapesta, d. avocat Traian Dimitriu-Şoimu, consilier al baroului de Ilfov, care împreună cu d. George Petrovici, fost decan, vicepreşedinte al Uniunii Internaţionale a avocaţilor, a reprezentat Baroul de Ilfov la cel de al 9-lea congres al Uniunii internaţionale a avocaţilor, care s-a ţinut recent în capitala Ungariei.Pentru a pune în curent pe cetitorii noştri cu cele discutate şi pentru a fi lămuriţi asupra rostului acestor congrese internaţionale, am socotit oportun a solicita o convorbire cu d. av. Traian Dimitriu Şoimu, fruntaş al baroului de Ilfov, care şi în acest an a reprezentat baroul în acelaş mod strălucit, precum acum doi ani la Viena în forul internaţional, alături de d. George Petrovici. La acest congres şi-au dat întâlnire reprezentanţi din: Germania, Belgia, Bulgaria, China, Statele Unite, Franţa, Olanda, Ungaria, Liban, Luxemburg, Polonia, Suedia, Elveţia, Cehoslovacia, Iugoslavia. D. av. Traian Dimitriu-Şoimu, a binevoit să nu comunice impresiile pe care d-sa le-a cules de la acest din urmă congres. ROSTUL CONGRESELOR — Care este rostul întâlnirilor anuale a avocaţilor din toate ţările lumii. — Uniunea internaţională a avocaţilor este formată din delegaţii ţărilor membre ale Uniunii, asistenţi sau observatori, în scopul de a studia problemele de drept la ordinea zilei pe baza unor rapoarte şi referate care cuprind starea de legislaţie, doctrină şi jurisprudenţă din diferitele ţări. Aceste studii servesc prin materialul ce se adună şi prin complectările ce se aduc în congrese, drept material documentar, în vederea unor măsuri legislative uniforme în ţările membre ale Uniunii, sau pentru cunoaşterea stărilor de drept absolut necesar în relaţiile internaţionale. IN 1936, LA VIENA Astfel în congresul din 1936 ţinut la Viena, s-au discutat printre altele: „Principii fundamentale ale unei proceduri civile modernizate, „Capacitatea civilă a femeiei măritate”, „Delictele de audienţă în raport cu profesiunea de avocat”, „Organizarea asistenţei judiciare”, „Raportul între presă şi barou înainte şi după desbaterile judiciare”, „Asigurarea în contra responsabilităţii profesionale”, „Tribunalele administrative”, „Crearea tribunalelor naţionale şi de jurisdicţie naţională în materie de expulzare a străinilor”, „Timbre de pledoarie”, „Casa de pensiuni a avocaţilor”, etc., etc. — In acest an, la Budapesta, s’au abordat chestiuni tot atât de interesante! In congresul anului acesta din capitala Ungariei s’au discutat probleme de vitală importanţă pentru corpul nostru: „Rolul avocatului în administrarea dovezei ca martori”, Taxele de timbru şi înregistrare", Organizarea asistenţii judiciare”, Proba în dreptul cutumiei în procedurile americane”, „Unificarea legislativă în materie de cec şi bilet la ordin”, „Transformarea vieţii sociale, economice şi de stat şi problema avocaturei”, „Statutul starăinilor in Franţa", „Prevedere şi pensii profesionale”, „Bunurile străinilor în ţările beligerante’’ etc., etc. La ambele congrese un capitol important a fost rezervat pentru expunerea situaţiilor prezente şi eventualelor aspiraţii ale barourilor naţionale, membre ale Uniunii, cu care ocazie, reprezetanţii diferitelor ţări au arătat în ce constau dezideratele barourilor respective. COLABORAREA DELEGAŢIEI ROMÂNE — Care a fost aportul delegaţiei române? « — Delegaţia română a participat prin reprezentanţii ei la discuţia problemelor, desvoltând câteva rapoarte cu care ocazie s-au arătat dispoziţii de lege, doctrină şi jurisprudenţă a ţării. Discuţiile referitoare la rapoarte au antrenat participarea celor 100 membri delegaţi din străinătate, în afară de gazde, cu care ocazie, între altele, d. George Petrovici a arătat care este situaţia în România în raport cu taxele de timbru şi înregistrare precum şi taxele judiciare şi influenţa lor asupra posibilităţilor justiţiabililor de a reclama în justiţie, precum şi repercusiunea exagerării taxelor în ceea ce priveşte exercitarea profesiunii de avocat . Cum a fost privită participarea României? Satisfăcător. Şi ca o dovadă că delegaţia noastră s’a bucurat de atenţie deosebită este că la constituirea consiliului Uniunii s’au rezervat României trei locuri în persoana d-lor: Istrate Micescu, decanul baroului de Ilfov, I. Gr. Perieţeanu, preşedintele Uniunii avocaţilor şi G. Petrovici, fost decan, iar d. I. Gr. Perieţeanu a fost ales vicepreeşdinte al Uniunii internaţionale a avocaţilor ,în locul d-lui G. Petrovici, al cărui mandat a expirat. — Maestre, două vorbe despre propaganda românească peste hotare. Deoarece delegaţia de a participa la congres mi-a venit în ultimul timp, nu am putut organiza o propagandă mai deosebită pentru România. Totuşi, prin bunăvoinţa d-lui Vintilă Paraschivescu, directorul Oficiului naţional de turism, am putut avea la dispoziţie 20 mappe ale O. N. U.-ului cuprinzând fiecare câte zece peisagii pe care le-am predat şefilor de delegaţii străine şi membrilor marcanţi, cari au rămas încântaţi de frumuseţile ţării noastre. Am regretat că n’am putut satisface toate cererile formulate din partea membrilor delegaţiilor străine, cu atât mai mult cu cât, probabil după Varşovia, în anul 1990 congresul se va ţine la Bucureşti şi avem tot interesul să deşteptăm dorinţa şi curiozitatea delegaţiilor din toate ţările de a cunoaşte România. Cred că suntem obligaţi ca oricând avem prilejul de a reprezenta peste hotare numele ţării, să-l facem cunoscut cât mai bine, cât mai mult şi cât mai departe, a încheiat d. avocat Traian Dimitriu-Şoimu comunicările sale. Vederea generală a oraşului Eger, în regiunea sudată mSCUTM Conferinţa in patru de la München a fost privită de unanimitatea presei internaţionale ca un punct de plecare spre organizarea globală a problemelor ce agită actualul moment politic. Discuţiile in curs sunt o etapa spre altele mai largi, privind interese mai întinse. _ Ceiace e în afară de orice îndoială, e faptul că se vor analiza chiar de pe acum şi alte probleme decât aceea a sudeţilor. De vreme ce conflictul n’a fost localizat la o singură preocupare, a delimitării zonei sudeţilor ce urmează a reveni la Reich, discuţiile conferinţei în patru se vor referi şi la chestiuni adiacente. E demn de rememorat din discursul, desigur epocal, al d-lui Chamberlain pasagiul:„Oricare ar fi simpatia ce o putem avea faţă de o mică naţiune înfruntată de o altă mare şi puternică, nu putem, în nici o împrejurare angaja întregul imperiu britanic, într’un războiu, numai pe această temă. Dacă va trebui să ne luptăm, va fi pentru chestiuni mai mari decât aceasta’. Apare clar că discuţiile dela München pe lângă că vor stabili zona ce urmează a reveni Reichului, se vor referi şi la acele chestiuni mai mari decât aceasta”. Reuşita conferinţei depinde — se pare — mai ales de aceste „chestiuni mai mari". ROL Italia care aparent se părea că intrase într-o postură subalternă, în decursul desfăşurării crizei şi-a recăpătat importanţa în concertul marilor puteri occidentale, i-a fost rezervat să joace un rol de proporţii istorice, înlesnind mediaţiunea între părţi, în clipa când discuţiile ajunseseră la un punct mort. E un succes al Ducelui Mussolini de a fi putut întruni condiţiile de mediator. Ceea ce d. Roosevelt, cu toate încercările repetate n’a putut reuşi, a îndeplinit d. Mussolni. Acordul ultim încheiat cu Anglia a făcut posibilă acţiunea recentă. Bineînţeles că şi dorinţa de pace a Franţei a tras greu în balanţă, anulând preocupările de amor propriu şi ambiţii ireductibile. Fiindcă în genere nobleţă obligă, situaţia de mediator a ducelui Mussolini îl va împiedica să fie advocatul vre-uneia din părţi. Al oricărei părţi ar fi, ar deveni „advocatus diaboli". S’ar cuveni, e obligat să fie, numai advocatul Păcii. COINCIDENŢA Elanul pus de d. Mussolini in favoarea păcii, ne face să deducem că s’a schimbat ceva și in politica Italiei. A dus lungă vreme o politică războinică. In 1927, tensiunea în care se afla cu Iugoslavia a dus la o stare de prerăzboi, în spiritul public și preocupările sferelor conducătoare. In 1928—1932 a avut loc campania cuceririi Libiei. In 1934, după asasinarea lui Dolfus, divizii italiene au ocupat Brenner. Din 1936 la 1937 peste 500.000 italieni au luptat în Africa Orientală şi din 1936, o armată de legionari luptă în Spania. De atâţia ani Italia are în faţă spectrul războiului, încât — putem spune — e cea mai în măsură să dorească pacea... Despre politica d-lui Mussolini se poate spune ca şi despre Napoleon III : Imperiul a fost „pacea”. ^SU^IRONISM Tendinţa spre pace se dovedeşte la fel de vie pe toate latitudinile şi în ţările cu regim democratic şi în cele de sistem politic totalitar. _ Corespondenţii din Roma ai ziarelor engleze dau de ştire că în Capitala Imperiului, au avut loc mari manifestaţii de entuziasm la vestea că d. Mussolini a luat poziţie de mediator în favoarea păcii. De asemenea în Germania ştirea convocării unei conferinţe a păcii la München a găsit ecou de aprobare unanimă. In Anglia şi Franţa sentimentul de uşurare a cuprins întreaga populaţie. E desigur un efect al acestei stari de spirit, silinţa conducătorilor de popoare de a evita războiul. In această epocă în care se propun plebiscite, unul singur s’a realizat pretutindeni, dela sine : plebiscitul pentru pace. HAMANJUNT Fiind vorba să se organizeze pacea de pretutindeni, desigur că problema spaniolă va intra de la început în preocupările conferinţei celor palm mari puteri occidentale. Soluţia nu poate fi alta decât hotărirea luată in comun de a se retrage toate unităţile militare străine fie mai mult sau mai puţin voluntare. Pacea Spaniei — e cazul să spunem — va fi edictată prin intervenţie străină, după epsm la izbucnirea războiului au contribuit, în largă măsură, aceleaşi forţe. jmmjiE Primul ministru englez a definit pacea drept o floare ce trebue culeasă din năvala spinilor. Se poate spune că pacea e o floare ce creşte la aşa înălţimi că drumul până la ea e cea mai dură dintre ascenziuni. Ascenziunea, prezintă caracterele unui autentic alpinism, presupune, aere victime. Sir.