România - Capitala, octombrie 1938 (Anul 1, nr. 137-152)

1938-10-16 / nr. 137

16 X 19389 ROMANIA NOPȚI DI FEBRĂ Șl RĂZBOI LAPRAGA a de 23 Septembrie — când s’a mobilizarea — urma să fie o istorică pentru poporul ceho­ Ziarele o • decretaseră ca a­­lar vechii legionari, — cei auriseră cu pumnii marea e­­cehă, dela Uráli la Vladivos­­pe câmpia Dobrogei sau în cele din Argonne, își regăsiseră rile, rotunjite şi domolite, în i1 ani, de o bună stare prea în­­tare, orul întreg — compus în maro­­din lucrători şi ţărani — din tari cari ştiu să preţuiască nnit confortul, decât poezia a aventurii, — voia acum­ul, cu riscurile şi privaţiunile simţea tare,­anat până în dinţi, în fruntea lui se găsea acum cel care le călăuzise odinioa­­ii prin tundra siberiana, pen­­aduce, într’o aventură uni­­elibereze patrulaterul Boe­­graniţele lor naturale, de sub firea habsburgică. Militar, om­iune, poporul cehoslovac îl ce­­re Sirovy cu două zile înainte, unanimitate impresionantă t rebuia să-i aducă ceiace parti­­patice — copleşite sub presiu­­plomaţiei occidentale — ac­ră, intr’o noapte dureroasă s­ă-1 consulte: integritatea gra­v a izolării în care fusese­ră­­către marile democraţii, po­­cehoslovac nu avusese decât igat: „vrem pe Sirovy, vrem iră militară, vrem război”. ajun de-abia, poporul ceho­­avea ceiace dorise c­onducere se instalase genera­­ovy; o mână tare se făcu sus­eţea şi desamăgirea de a fi irăsit de prietenii din afară, mai uşor suportate astfel, un­ cortegiu de manifestanţi, ordine impresionantă, străbă- Narodni Trida, urcase în piaţă Vaclavska Namesti. Pe­­ îndoliată, un grup de foşti­ni, purtau o decoraţie engle­­car­e generalul Gaj­da le-o l­­ase în semn mut, dar expre­­s test. Apoi mulţimea se înv­­se, pe la casele ei, dezolată şi cea din 23 Septembrie se m­ai clementă, ordinul noului guvern, poliţia retrasă de p­e străzi, iar lumea iese la viaţa ei, itorii la fabrici şi unelte, ne­­la câştigul lor; dar oamenii la incertitudinele şi grijile tului, este grea, un calm ca acela ce a marilor sbuciume, sau pre­­răscolitoare furtuni, se în­­peşte peisagiul citadin şi utilete. Cel mult poate din li­­neutralizantă, populaţia fu­­casă o clipă de un fapt du­­­blicat în ziarele de diminea­­are constituia un rar doc d­­e puritate sufletească, puinţa sa de pe Karmelitska, ună englezoaică, profesoară­­, fusese găsită în spasmu­­■rţii. Pe noptieră, aşa cum se este, banal, un tub de verp­­ar pe masa de scris un bilet, aplacabilă sentinţă: „prefer­­, decât să ştiu că Anglia a poporul cehoslovac" strângă — ca după obiceiu — în ju­rul meganoanelor presărate cu atâta profuziune pe străzile oraşului. Pe la orele şase, radio transmite câteva ştiri, îndestul de palide şi contradictorii. Este vorba de o în­trerupere a tratativelor, apoi de o reluare a lor, şi iar de o bruscă schimbare. In sfârşit, despre o scri­soare adresată de E­d. Chamberlain cancelarului Hitler, ca răspuns la augmentarea pretenţiilor acestuia faţă de cele fixate la Londra. Apoi radio nu mai transmite nimic. Un imens vid, o linişte ca de înce­put de secol. Şi mulţimea, privindu-se nedume­rită, se deplasează pe străzile şi pie­ţele oraşului, spre cafenele, berării sau cinematografe. * Abia după trei ore, postul de radio avertizează populaţia- „allo, allo, toată lumea să fie atentă. Revenim în cinci­­minute­ cu o veste impor­tantă”. In această clipă, instinctul spune mulţimei că peste cinci minute va avea pe undele aerului sentinţa de viaţă sau de moarte, de război sau pace. înfrigurarea se citeşte pe feţe­le oamenilor, o sclipire ciudată în o­­­chii lor, un rictus ciudat în­ colţul buzelor. Este ora nouă şi jumătate, încă o secundă. Şi sentinţa se face auzită, în această clipă, unică între toate: „Allo, ailo, mobilizarea a­ fost decretată. Ea începe la orele zece şi sfârşeşte la şapte dimineaţa. Toţi cetăţenii de la 20 la 40 de ani se vor prezenta imediat la unităţile res­pective” . Mobilizarea! Deci, războiul, viaţa! Destinul alesese. O­ bucurie se des­­lănţuie pe feţele bărbaţilor, femeile isbu­cnesc în lacrimi, tineretul înce­pe să cânte. Dar totul nu durează nici cinci minute. O goană nebună, ca în fil­me cu palpitante urmăriri, se stâr­neşte pe străzile oraşlui. Plecare vrea să fie cel dintâi la datorie. Oamenii, în goană, îşi şoptesc ves­Dimineaţa, oraşul se deşteaptă fără febră. Taxiurile nu se mai gă­sesc decât rar. Din ordinul autori­tăţilor, fiecare şofer nu va mai pri­mi decât patru litri de benzină, zil­nic. Cursele lungi devin de acum o problemă. Tramvaiele şi-au lepădat remorca, personalul fiind mobilizat, în ma­joritate, în cursul nopţii. Dar până după amiază, lipsa va fi remediată: femeile şi funcţiona­rii pensionaţi, fiind invitaţi să ia lo­cul celor plecaţi. In parcurile şi scuarurile oraşu­lui, au început să se sape şanţuri. Ele vor servi, în caz de atac aerian de adăposturi celor surprinşi în zo­nele de verdeaţă. Pentru cei de pe străzi, s-au fixat, în cursul dimineţii, indicatoare spe­cificând locurile exacte unde pot găsi adăpost. Mulţimea le reperează rea, mobilizarea! Cinematografele au întrerupt spectacolele, teatrele, aşişderea. Evacuarea berăriilor, ca­fenelelor şi restaurantelor, s’a fă­cut într’o clipă. Tramvaele au stopat, în cele din­tâi staţii. Taxatorii şi vatmanii roa­gă publicul să se dea jos şi să facă loc numai celor cari sunt imobiliza­­bili. Tramvaiele se golesc, pentru a se umple cu cei cari vor porni spre gară. Taxiurile de piaţă­ au dispărut. Sunt acum departe, în locurile ce le-au fost fixate, mai dinainte, prin planul de mobilizare Poliţiştii, agenţii de circulaţie, au părăsit­­ posturile, îndreptându-se spre căzărmi. După zece minute, oameni trecuţi de patruzeci de ani, sau tineri ne­­mobilizabili, se postează la inter­secţiile de străzi, şi preiau asupra lor serviciul de circulaţie. Tramvaiele trec pline, supra­în­cărcate, cu o mulţime în febră. Maşinile particulare, stopează la in­tersecţii de străzi, pentru ca propri­etarii lor să-şi ofere serviciile celor cu ordine de mobilizare. Aceste maşini particulare, limuzi­ne elegante, fac şi refac, febril, toa­tă noaptea, ca şi tramvaiele, — dru­mul de la gări ’în centrul oraşului, transportând în mod graţios, pe cei cari în câteva ore trebue să se pre­zinte la unităţile lor. In gări, la Massaryk sau Wilson, trenurile s’au aliniat de mult; lo­comotivele, sub presiune, sunt în aş­teptare. Pe măsură ce soldaţii so­sesc şi vagoanele se umplu, trenuri­le sunt expediate din gară. Este ora 1, din noapte. Forfoteala, goana, pare să-şi fi găsit scadenţa. Zeci de trenuri au părăsit Praga. Circulaţia se face mai rară. Brusc, luminile oraşului se sting. Câteva lumini albastre, palide, obişnuitele indicatoare din staţiile de tramvaie, pâlpâie, ici, colo, în besna ce va pu­ne, de mâine noapte, stăpânire pe oraş, din timpul zilei, pentru a le ţine minte în caz de pericol. In faţa magazinelor de alimente, prudenţii au început să facă, răb­dători, coadă. Iar ruşinaţi, cei cari până acum au neglijat să-şi cum­pere masca împotriva gazelor, se grăbesc spre depozitele puse spe­cial la dispoziţia populaţiei. Trebue mărturisit că numărul clienţilor e extrem de redus. Auto­rităţile avusese grijă să aprovizio­neze cetăţenii cu măşti la preţul de optzeci de coroane, prevenindu-i că în caz că i-ar descoperi, în contra­venţie, amenda este de cinci mii de coroane. In ce priveşte străinii, lucrurile au mers tot atât de uşor: de câteva luni încoace nu se mai elibera nici o autorizaţie de şedere, până ce solicitatorul nu făcea do­vada că se afla în posesia unei măşti contra gazelor. Ziua toată se scurge­ în pregătiri, pentru că singurul lucrat ce se teme, aici la Praga, ar fi o­­eventuală in­cursiune a avioanelor germane. Populaţia trebue adăpostită, in­struită, măsuri luate, pentru ca ris­curile să fie cât mai mici. După dispoziţia guvernului ca fa­miliile mobilizaţilor să nu plătească chiria pe tot timpul operaţiilor mili­tare, urmează imediat un alt ordin prevăzând modalităţile de evacuare a oraşului. Totul este studiat in a­­mănunt. Sunt indicate staţiile de îmbarca­re, modalităţile de plecare, distri­buirea cheltuelilor. Pentru cei cari pleacă individual, sau cu familia, statul preia asupra lui toate chel­tuelile; cei cari au dorinţa să-şi transporte şi o parte din avut, nu beneficiază decât de cincizeci la su­tă ajutor. Natural, toate acestea numai pen­tru cei cari eventual se tem şi nu ar vrea să rămână în oraş. Pentru cei cari înţeleg să rămână, autorităţile au îngrijit din timpul zilei, ca de toate. Sălile de cinematograf şi pasagiile acoperite sunt indicate ca adăpos­turi sigure. In fiecare stradă, trei sau patru pancarte, indică, printr’o săgeată, pivniţele betonate. Pe geamurile fe­restrelor s’au lipit benzi de hârtie,­­ încrucişate. Bordurile trotuarelor au­­ fost spoite cu alb, pentru ca în bes-­­ na nopţii, pietonii să le poată dis­tinge fără sforţări vizuale.... Odată cu căderea serii, oraşul în­cape pe mâinile C P. O.-ului. Aceste trei litere sunt magice, ca un sesam, pentru fiecare cetăţean din Praga. Graţie acestui C. P.­­ O., uşile se închid şi se deschid, un anu­mit fel, iar ferestrele sau uşile de pe balcoane aşişderea. C. P. O.-ul este serviciul de apă­rare antiaeriană. Membrii şi mem­brele lui, cu brasarde distinctive la mâneca stângă, dictează ritmul de viaţă, maniera de trai de acum înainte şi veghează asupra somnului cetăţenilor. In cursul zilei C. P. R.-ul a ins­pectat hotelurile, cafenelele şi case­le particulare. Sub ochiul lui vigilent, la hoteluri și automate au fost vopsite în al­bastru becurile electrice, iar feres­trele și geamurile cafenelelor sau berăriilor au căpătat perdele negre, ce cad în imense falduri. Cu mâinile lui, C P. S.-ul, a înfipt din zece in zece metri, pe asfaltul­­ străzilor, mici lanterne albastre,­­ care, în caz de pericol, vor fi și ele imediat stinse­ In tramvaie, C. P. R.-ul a demon­tat becurile, a dat cu cretă geamu­ri^ și nu a lăsat decât o candelă în plafonul vagonului. La de opt seara, — deşi întuneric ...znă, — opera C. P. I.-ului este to­­tuş... vizibilă. Toate luminile oraşului sunt stin­se, tramvaele trec ca nişte năluci, purtătoare de besnă, automobilele sunt străjuite de două faruri de un albastru ofticos; cafenelele, beră­riile, restaurantele, automatele, duc viaţa obişnuită, pe care însă, din a­­fară, nu o poţi presimţi, din cauza perdelelor funerare. Populaţia se adaptează uşor, este pregătită dealtfel, prin­­experienţele multiple, anterioare. Ochiul ome­nesc capătă acum acuitatea pupile­lor de pisică — şi sunt e­xrem de rari aceia cari îşi conduc la lu­mina palid albastră a unei lămpi electrice de buzunar. Dar, în întunericul acesta brusc şi straniu care învălue ca o ceaţă u­­n­ţele, asele, bisericile în stil baroc şi palatele spânzurate pe dealurile o­­raşului, viaţa îşi duce ritmul aproa­pe obişnuit. Trenurile, în gări, vin şi pleacă, tixite, ducând de-aici străini sau fricoşi cari vor să părăsească oraşul, aducând în schimb refugiaţi din re­giunile de frontieră unde, mâine De altfel, din noaptea mobilizării, rândurile străinilor s’au împuţinat. Colegii noştri francezi, englezi şi danezi de la „forpresse“ au trecut de mult peste frontiere, care la Varşovia, care la Budapesta, pen­tru ca de-acolo să continue drumul spre Franţa sau Anglia. Consula­tele — în special cel român — nu mai contenesc cu vizele de tranzit. Legaţiile străine îşi sfă­­tuesc, în mod insistent şi prietenos supuşii să părăsească Praga, răz­boiul fiind socotit ca o certitudine. Dar operaţia nu este facilă. Tre­nurile sunt supraîncărcate — deşi, în ele nu mai sunt militari. Mobilizarea s’a efectuat aşa d’upă cum fusese anunţată, în cursul u­­nei singure nopţi. Dela zece până la şapte dimineaţa un milion şi ju­mătate de cehoslovaci au fost puşi în stare de război, cu o ordine de­săvârşită şi o meticuloasă punctua­litate. Dar acum trenurile sunt tixite cu refugiaţi, sau cu străini — în spe­cial iugoslavi — cari vor să pără­sească Cehoslovacia. Cât priveşte avioanele, problema nici nu se mai pune. Locurile sunt vândute pe timp de zece zile, pe marile linii aeriene care leagă Pra­ga de Bruxelles, Paris sau Londra. Formalităţile pentru plecare, se îngreuiază însă pe zi ce trece. Dis­pus să ajute, să faciliteze, şi chiar să subvenţioneze evacuarea oraşu­lui, pentru cetăţenii cari vor să se refugieze în oraşele mai puţin ex­puse ale ţării, guvernul nu înţelege să încurajeze trecerile peste fron­tieră ale supuşilor cehoslovaci. Nici un bilet de cale ferată, sau bilet de avion cu destinaţie dincolo de graniţă nu se poat° obţine fără a­­probarea Băncii Nanţionale. Iar plata biletelor nu se mai face în coroane cehe, ci numai în valută străină. Două zile de la mobilizare exodul francezilor şi englezilor suferă to­­tuş o sincopă. Foaia de tempera­­tură a psihologiei populare înregi­strează sensibile schimbări. Vestea ca Franţa a mobilizat parţial, că anglia a dispus mobilizarea flotei sale, a produs un subit reviriment in opinia publică cehoslovacă. Cer­titudinea că democraţiile apusene, sunt aproape de ea, îi dau noui ela­nuri şi certe speranţe de victorie. Politica dusă douăzeci de ani de către d. Beneș este din nou comen­tată favorabil, agreiată. Iar dis­cursul său — rostit cu două zile înainte—și în care mărturisise că are „un plan nou“ era socotit ca un bun presagiu de către massele populare convinse acum că acel nou plan, era de fapt și început, prin mobilizarea efectuată. Trei zile poate, se vor da lupte decisive. Berăriile sunt pline, automatele servesc clienţii până la miezul nop­ţii. Dar cei cari locuesc periferia, se retrag mai devreme pentru că tram­vaiele nu merg decât până la un­sprezece noaptea. Teatrele şi cinematografele con­tinuă reprezentaţiile, cu reţete mai slabe desigur. Barurile de noapte duc o viaţă, pentru ele absolut nouă, ca intr’o linişte de zi. Restau­rantele de lux, frecventate de stră­ini, au închis, jumătate din saloane Lipsă de personal şi de clienţi. Micile restaurante de specialita­te, sârbeşti, bulgăreşti, italiene, au închis complect. La „Bella Veneţia” patronul a tras obloanele, din chiar dimineaţa mobilizării, şi a lipit pe ele un afiş, pe care trecătorii îl comentează cu aprindere: „localul e închis, perso­nalul fiind plecat.....la armată!”. A­cest „la armată” pus in ghilimete a suscitat indignarea publicului, până ce C. P. I.-ul a descoperit anunţul şi l-a deslipit de pe obloane. E inu­til să amintesc că patronul plecase şi el... peste graniţă, înainte — desigur în surdină — se cerea de către mulţi cetăţeni demi­sia preşedintelui, pentru marea culpă de-a fi rămas douăzeci de ani credincios unei idei. Acum, aceiaşi oameni, socoteau că această politi­că nu putea fi alta, nu se putea mişca decât pe axele ei iniţiale. IMAGINI DE BASM Nopţile oraşului sunt acum — în draperiile lui de tenebre — extrem de calme. Apele Vultuvei, sunt Şi ele domoale şi smolite. Sfinţii cari străjuesc Karluv Most — Podul lui Carol — par împietriţi în rugăciu­ne. Bisericile sunt pline de femei şi­ preoţi cari se roagă, la pâlpâirea unei­­ singure lumânări, până noap­tea târziu. Pe fondul de catifea neagră al cerului, palatul Hradcin se decupează fantastic, ca un de­sen de Gustave Doré, ca o haluci­nată schiţă de Victor Hugo. Ceva mai jos, în Mala Strana, ridicat se­meţ, ca un adversar, se distinge castelul locuit de Kramăr. O nea­­miciţie — de după război — grea în consecinţe a pus faţă în faţă pe proprietarul acestui castel cu re­­pauzatul Massarwk. Ea a adus din partea bătrânului preşedinte elibe­rator, sacrificarea lui Kramăr, în favoarea d-lui Beneş, atunci cana a fost vorba să-şi desemneze urmaşul la cârma statului. De pe podul lui Stefanik — acel Stefanik av fost — ferecat în i­­mense lanţuri, poţi urmări plutirea albă şi tristă a lebedelor pe apele negre ale Vultavei. Ele par nişte neutari imenşi, nişte flori funerare. Şi mă gândesc la destinul ciudat al generalului slovac ştefanik astro­nom cu mare renume, şi care, în primele clipe de fundaţie glorioa­să a noului stat cehoslovac, venind cu avionul de la Paris spre Praga — se prăbuşea la Brandy, mică loca­litate lângă Bratislava. Moartea lui a fost înconjurată e mister şi le­gende. Foarte multă lume a crezut — şi în gândurile multora mai stă­­rite încă gândul — că Stefanik — a cărei carieră politică era sortită unui răsunător succes, fusese vic­tima unui complot, poate făurit dincolo de graniţele noului stat ce­hoslovac. SACRIFICIUL PE Treizeci Septembrie. întrunirea celor patru la Muenchen. 1 Octombrie, mulţimea află, cu dezolare, că mobilizarea — făcută la îndemnul guvernului englez —nu a avut nici un obiect, că peste câte­va Zile vor fi mai mica ior trenurile, vor readuce, în aceiaşi or­donată defilare, soldaţii porniţi să se bată. Mulţimea se sbuciumă, cu­prinsă de febra disperării. La ra­dio, generalul Syrovy şi generalul Kregoi explică poporului de ce sa­crificiul imens ce se cere trebue su­portat cu resemnare. In piaţa Par­lamentului sau în Waslawska Na­mesti, mulţimea, strânsă în jurul megafoanelor, strânge dinţii, şi is­­bucneşte în lacrimi.. Discursurile scurte sunt urmate de Imnul naţional. Femeile şi băr­baţii lasă lacrimile să se prelingă pe obraji, în timp ce poliţiştii, im­pietriţi cu mâna la chipiu, salută Teatrele şi cinematografele au suspendat spectacolele în semn de doliu, în bisericile iluminate acum cu sute de lumânări, lumea înge­­nunche, plânge şi se roagă, în timp ce orga preludează Imnul naţional al unei ţări care îşi oferă ofrandă teritoriile, pe altarul păcii. A doua zi, valul de ciudă împotri­va celor cari au părăsit­­ acest po­por, este din nou în afară de zăga­zuri. Mulţimea vrea un nou drum, într-o ţară care de-acum trebuie să-şi asigure existenţa. Ea reclamă economii severe, guvern de mână forte, o nouă orientare externă. Şi în ţara celei mai largi democraţii, gazetele încep să ceară partidelor să-şi recunoască culpele şi să se dizolve, oameni noui să vină la conducere, indezirabilii să fie tre­cuţi peste graniţă, pentru ca cehii — de acum mai mulţi pe un teri­toriu mai redus — să-şi găsească o singură întrebuinţare. In numărul de mame: AUTONOMIA SLOVACIEI*1 Zile şi nopfi ' din Cehoslovacia u clor Çoimdru Exodul Pomul CavalenkwCiwiîaţi din Turnul Prazna Brono Podul lui Corci­

Next