România - Provincie, noiembrie 1938 (Anul 1, nr. 153-167)

1938-11-01 / 153

Eminescu. Opere complecte Editura Fundaţiilor Regale, al cărei program de tipărituri, se înscrie în linia­ şi spiritul tradiţiei, căutând să cuprindă in această operă editorială, se­ria operelor complecte, ale scriitorilor clasici români, va scoate de sub teascuri, de ziua cărţii a anului уШиг, primele două volume din opera com­plectă a lui Mihail Eminescu. Editorul acestei lucrări cu­prinzătoare a toate câte le-a scris marele poet, este d. Per­­pessicius, acel filtru de o ma­ximă îineţă, care trece prin porii subtilei sale înţelegeri, critice apele scrisului româ­nesc de azi. Menţiunile sale critice, publi­cate pe o scară de ani, cuprind apr. ..o întreg profilul literaturei noastre de după războiu. Atitu­dinea critică a fi-lui Perpessicius, este singulară, situându-se la o mare altitudine, de înţelegere a fiecărei opere, creind pe marginea lor, cu marea sensibilitate care-i însoţeşte pătrunderea critică. O cronică de d. Perpessicius, înseamnă operă de creaţie. Se citeşte cu aceiaşi pasiune, cum ai citi însăşi opera discutată, şi adeseori, întrece interesul şi valoarea cărţii analizate. Acest farmec pe care îl simţi desprinzându-se dintre frazele fiecărei „menţiuni critice” urcă în spirale ca o mireasmă de aloe, din vadul de mari zăcăminte, cari fierb în făptura de preţ a poe­tului care este d. Perpessicius. Cei cari au citit „Scut şi targa” păstrează ecoul rezonanţelor gra­ve, iscate de încheierea unui ciclu dramatic al destinului, pe „Cal­­iadere” şi închise în strofe vătuite de tomul unei mari discreţii poetice. Dar ni se părea că d. Perpessicius, văduveşte fiecare an literar de o seamă de opere, ale căror titluri prinse din sbor, de reporteri literari abili, apăreau în coloanele ziarelor. Fiecare sezon literar, prilej­uia aşteptări gâtuite, de tăcerea pe care autorul volumelor anunţate o punea pâclă despărţitoare între intenţiile sale şi in­discreţia noastră, mutată în sentimentul obsesiei. Astfel ne urmăreau titluri, cari ne chinte­au prin frumuseţea lor, prin promisiunile legitime şi îl pismuiau pe d. Perpessicius, pentru puterea de avar, pe care o punea, să ţină departe de noi como­rile sale. „Amor Academic”, „Fatma sau focul de paie”, trezeau rezonanţe, aşezau litere de foc în mintea şi copertele nedeschise ale aşteptă­rilor noastre. In această vreme, izbutind gestul de sacrificiu al refugerilor, sau al amânării, împingea în umbră toată pasiunea creaţiei, îşi culca eroii porniţi la drum, în catifelele unei nopţi fără soroc, sau con­damna la temniţa necunoaşterii, lumii întregi cu destinele în­cheiate. „Faima sau focul de paie” şi „Arpor Academic” aşteaptă, le vom mai aştepta încă aceste cărţi.Aijipdea, d. Perpessicius, şi-a luat în sarcină o operă mare, o datorie a timpului nostru: „Operele complecte ale lui Mihail Eminescu”. Sunt patru ani încheiaţi de când munca sa nu află răgaz în biblioteci, între manuscrise ca să dea Fundaţiilor Regale acea serie de 14 volume, cari vor cuprinde opera eminesciană. In anul ce vine vor apare 2 volume, şi apoi, suita întreagă a operei celui mai puternic creator de limbă şi poezie românească, pe durata a douăsprezece volume. ■,„ Radu Вогзгеаи” Numeroase manuscrise uitate in sertarele editorului Al. Gavra Intârzierea apariţiei celui de-al doilea volum al Cronicei lui Şigcai, dă naştere la învinuiri nedrepte, la adresa lui Al. Gavra, la care el răspunde:­­numai atţme; mă sim­t îndatorat a continua tipărirea, când îmi va încurge toată restanţia, ca să-mi pot plăti şi contrasanii da­torie de 400 florini, că nu publicul asupră-mi, ci ia asupra publicului am p­etensiime!" In anul pensionării, 1877, înain­tează iConslistorului ortodox din Arad un „Umilitu offertu", prin care pune la dispoziţia Bisericii ro­mâne din localitate, întreaga sa biilotecă, împreună cu un volumi­nos teanc de manuscrise, cam­ după a noastră părere, credem că au fost încredinţate, spre îngrijire, tot Pre­parandiei grădane, devenită cu tim­pul Academie de teologie! Această credinţă ne-o rezemam pe un fapt recent ,- prof. Ed. I. Gavănescu, unul dintre scormoni­torii­ trecutului arădan, a aflat în sertarile bibliotecii lui Al. Gavrg, un foarte preţios material documen­tar istoric, printre care şi un tratat de istorie românească, scrisă de preotul unit Ion Monorai, din păr­ţile Blajului, precum și o mare par­te din opera lui Ic Barac, asupra căreia regretatul Bogdan Duică se­­exprimase că s-a pierdut fără urmă. INTRE COPII de Aurel Jiquid' — iar avem musafiri sus . — De ce ? — Fiindcă ne-a trimis la culcare mai devreme. I V CRESTĂTURI ULUMUL DE FOEME, Ano­timpuri, al lui Emil Giurgiu­­ca, a trecut aproape neob­servat de atenţia grăbită a recen­zenţilor. Apărut în remarcabile con­diţii tehnice, el conţine un mănuchi de poezii pe cât de limpezi pe atât de suave. Poemele lui Giurgiuca au o teh­nică „modernistă" însă sunt izvo­­rîte dintr’o puritate de sentiment pe care n’o egalează decât claritatea cuvântului ales. Imaginile se în­şiră nesilit. Emil Giurgiuca slăveşte frumuseţea anotimpurilor. Şi din fiecare vârstă a anului scoate spe­­cificul, esenţialul. Uneori însă expresia rămâne im­pură. Acesta e semnul că poetul în viitor îşi va desăvârşi stihul, aşa cum apare el, de cele mai multe ori, curat, sigur şi purtător bogat de simţire. A­preciatul prozator pa­VEL DAN, mort atât de tim­puriu şi atât de tragic acum un an, va apărea într'o ediţie com­plectă la „Fundaţiile Regale". Vo­lumul acesta e îngrijit de profeso­­rul Ion Chinezu, redactorul revistei „Gând Românesc" de la Cluj, care prezintă personalitatea scriitorului într’un studiu critic. Pentru aceia cari au citit nuvelele lui Pavel Dan, faptul că opera lui literară va fi strânsă laolaltă re­prezintă o deosebită importanţă. Fiindcă deabea atunci vom avea prilejul să urmărim, fază de fază, evoluţia unui talent bogat, care pro­mitea nebănuit de mult. Proza lui Pavel Dan face parte din tradiţia literară a Ardealului căreia i-a adus, totuşi, certe îmbo­găţiri. Iar pentru nuvela românea­scă ea reprezintă o expresie, o stră­lucită expresie de vigoare epică şi ţărănism autentic. C­URSURILE INSTITUTULUI FRANCEZ DE ÎNALTE STU­DII din România se deschid în primele zile din Noembrie. D. A. Dupronţ, directorul Institutului, va ţine lecţiunea inaugurală Vineri 4 Noembrie 1938, vorbind despre „No­ţiunea de om în filozofia secolului al XVIII-a". Programul cursurilor pe anul şco­lar 1938—1939 cuprinde : I. Cursuri generale de civilizaţia franceză. , p. Pamont va comenta „РешееЛ rj de .Pascal. D. prof. Mauton va con­­v­­in­ua cursul său asupra „Romanului francez în secolul al XVIII-a, înce­pând cu analiza „Le Neveu de Ra­meau" de Diderot. 2. Şedinţe de lucrări practice re­zervate studenţilor. D. Dupront va studia „Noţiunea de om în filozofia secolului al XVII". D. prof. Mouton va ţine un curs des­pre „Télémaque" de Fénelon, iar un alt curs al d-sale va fi consacrat lui Montesquieu. D Bernard va îndru­ma odată de săptămână exerciţii de traduceri. 3. D. Bernard va ţine pentru stu­denţii de toate specialităţile un curs general de limbă franceză şi de ex­­plicaţiuni de texte. O parte a cursurilor Institutului Francez din anul curent vor fi con­sacrate literaturii moderne, istoriei a­tei şî ist­or­ei mujicei. înscrieri: înscrierile pentru dife­ritele cursuri și lucrări practice se fac la Institutul Fancez, 27, Bulev. Vintilă Brătianu, dela 1 Noembrie, între orele 16—20. O carte de înma­triculare va fi eliberată în mod gra­tuit. Pentru cursurile rezervate, cartea de student este obligatorie. Orariul cursurilor va fi curând publicat în ziare. S­TALPARE DE FINIŞ" se cheamă noul volum datorit d-lui Vasile Romanescu. Este un cinstit meşteşugar de cu­­vinte, pare are la activul său literar câteva volume de proză, scrisă la spiritul dreptei înţelegeri a trecu­tului, care îi este atât de drag. D. Vasile Romanescu este un ur­maş al lui Petre Ispirescu, uneltia­­şul sfătos, pare ne-a daruit acea cu­legere de basme, cari au pregătit calea către o mitologie românească ce va să fie alcătuită vreodată ! D. Vasile Romanescu, un cunos­cător al artei tiparului, a mai scos și o „Istorie a tiparului românesc", în două volume, făcute după toate regulile cerute spre a alcătui o lu­crare informată in această materie. έn editura „Cartea Românească" a apărut un volum. „Stâlpare de funie" de d. Vasile Romanescu autorul acestor stâlpare, are un ră­boj de hărnicie pe tărâmul scrisu­lui, venind cu o nuanţă de cinste su­­­fletească, de iubire a trecutului, care mărturiseşte şi vădeşte că este un urmaş al acelui unchiaş sfătos care a fost Petre Ispirescu. Nepot al a­­cestui merituos culegător al basmu­lui românesc, care a pregătit фт mul unei mitologii româneşti, Ц-1 Vasile Romanescu, povesteşte sim­plu, curgător, şi cu religiozitate sce­nele vieţii la care a fost martor şi­­ oaspe. In afară de aceasta, d. Va­sile Romanescu, un cunoscător al tehnicei tipografice, a scos nu de m­it o „Istorie a tiparului româ­­n­ean“,­ în două volume. Jîste PP sui­it cinstit şi harnic Icare spe­ctă toată pune­­rea pentru­­ slova­cuii : contribuţia la cunoaşte­rea artei tipografice. Modernii au pierdut cultul ma­rilor valori, acelea care constituesc sursa de totdeauna a creaţiei ade­vărate. Nu ştiu cine spunea că astă­zi poţi fi mare numai întorcându-te înapoi, adică în măsura în care în­ţeleşi marile personalităţi ale tre­cutului. Există im .,rafinamente la poeţii moderni de ultimă oră, care, global, nu valoreaza cât­ur, singur vers clasic. Nu­ e vorba numai de versul ca vers, de poezie ca poe­zie ci de atmosfera în care se scăl­dau poeţii de ieri, atmosferă astăzi redusă la un intimism minor la un „realism” fără consisten­ţă. Intelectualul format din litera­tura bună, la şi, a culturii moder­ne, are totuş un hiatus grozav în conformaţia sa. Am întâlnit atâ­ţia tineri care leşină după Rim­baud, Cocteau etc. dar care sunt in­apţi să guste un vers „mucegăit" de Dante sau Petrarca. In această perspectivă intelectuală intră mul­tă „literatură" — literatură cu sen­sul acela special, cu totul modern, pus în circulaţie mai ales prin in­fluenţa literaturii franceze. Modernii uită că o operă de ar­tă nu se înţelege numai cu „gustul” ci şi cu rezonanţa amplă a întregii tale prezenţe spirituale. Tot ceea­­ce­­corespunde numai gustului este litratura; este Valoare artistică пЦ­­’orră eficace, incluzând gustul, co­­esjjiinâea acestei perspetcive spiri­tuale întregi, de amplitudine. TM Mi-ащ împrospătat aceste re­flecţii reajgînd pe Petrarca. Pe acel Petrarca „vulgar”, adică poetul iu­birii şi al „triumfurilor”. Da,­ exista înainte o astfel de democraţie — trebue să ne-o amintim — între ac­tivităţile spirituale ale unui crea­tor. O altă viziune a omului, pe o ie­rarhie de facultăţi, te întâmpină la astfel de poeţi. Cultura latină, hu­­manismul, ajuta la diferenţierea planurilor. Activităţile spirit­e pur şi simplu, acelea p­rivind f­izofia, metafizica — de care nu­-i era ru­şine oricărui poet (ba dimpotrivă, fiecare poet trebuie să participe la o concepţie metafizică — trans­­realistă) erau un lucru: talentul, geniul cedat simţurilor, pentru a cânta iubirea, ura şi celelalte, era partea „vulgară” — în acel sens la­tin pierdut astăzi. Totuşi __ şi aici nu vom­ remarcă nimic nou, decât faţă de cei care nu ştiu — totuşi chiar activitatea „vulgară” era pro­­ectată în lumina celora superioare. Mai clar: simţurile, care corespund realităţii de toate zilele a poetului, se sprijineau pe un fundament­ me­tafizic — exprimarea lor nu exclu­dea principiul conducător — diver­­sitatea nu negă unitatea. Iată nişte versuri din ciclul „In morte di maddona Lapra”. Poetul invocă pe Fecioara­­ „Vergine saggia, e del bel numerg una de le beate vergini prudenţi...’* (cânt 29). (Fecioară înţeleaptă, şi al frumo­sului număr una — dintre fericitele fecioare, etc...). Sau: Fecioară pu­ră — din toate părţile întreagă. Sau: Fecioară luminoasă şi nemi­şcată în eterp. Toate aceste noţiuni ne duc la unele lucruri foarte greu de împros­pătat pentru minţile noastre „mo­derne”, rătăcită în diversitatea a­­mănuntelor realiste. E vorba de Fe­cioara care reprezintă „numărul unu” (vezi Plotin) — frumuseţea absolută „prin toate părţile întrea­gă”, adică în acelaş timp mamă a... naturii, dar mai presus de zeiţa pă­gână Demeter, care nu era inalte­­rată, deci nu se ridica până la i­­niţiparea realităţii. Iată în ce atmosferă se scaldă un poet­­„vulgar” ca Petrarca, acest „părinte al poeziei” cum i se spune dar spre care rar se mai îndreaptă cineva. Totul, în literatură, în artă, este perspectiva şi nu expresia, cum creţi ipodem­ii, care au creat un cult al expresiei „subtile”. Unificator este mare în primul rând prin felul cum vede şi nu prin­um exprimă. Arta, bine­înţe­­lat implică sofismul că arta trebue să se exprime frumos, precis, num­ai că e vorba de o ectivă spirituală, de o poziţie a omului, pe care poeţii moderni au pierdut-o. Se întâmplă cu un Va­­lery, de exemplu, care ajunge la a­­beraţia: poezie pentru poezie, cam ceea ce se întâmplă cu estetul care vrea să cuprindă cu judecata sa estetică întregul manifestărilor u­­mane. Nimic nu este valabil „in sine” decât așezat precis pe scara ierarhică a valorilor spirituale. Au­tonomia poeziei, a artei, există nu­mai după ce se supune acestei legi __ după cum orice libertate nu există decât înăuntrul ordinei, a li­mitelor. Confuzia de planuri a modernilor, (în poezie începe cu Wagner, să zicem, care a voit să unească poezia cu muzica) reali­zează o falsă autonomie manifes­tărilor spirituale. (Ar fi interesant un studiu din asupra confuziilor nenumărate ori a valabilităţii „în sine” a atâtor valori moderne, fun­date pe o astfel de perspectivă). Nu­ numai acceptarea şi asimila­rea unui astfel de punct de vedere ar folosi, însă, ci şi simpla­­ fre­­quenţă a operelor centrate în jurul lui. Pentru că dacă Petrarca îşi nu­mea culegerea de poezii de drago­ste, „Remus vulgarinum fragmente” (fragmente vulgare) care este titlul care se poate da — din ochiul larg al acestei perspective — tuturor poeţi­lor de astăzi, stridenţi şi haotici, ,originali” şi sterili, interesanţi şi intimişti —­ simpli trubaduri rafi­naţi ai unor sentimente fărâ am­ploare, cotidiene?! Iată dece de, multe ori nu mă înţeleg cu câte un poet „de gust” care-mi cântă la ureche versuri franţuzeşti... DAN PETRAŞINCU RECITIND PE PETRARCA PETRARCA A. REVISTELE STRĂINE Rivista Illustrata del Popolo d’I­­talia, elegantă şi admirabil ilustrata revistă a ziarului d-lui Mussolini, publică in ultimul număr sub titlul „Pe culmile Carpatilor păduroşi“ un foarte frumos articol, insolit de splendide vederi din podişul arde­lean de lângă Făgăraş, de pe Negoiu de pe Valea Seacă, schitul din şo­seaua Ialomiţa şi o casă rustică din Ardeal­­Autorul articolului e­d. Au­relio, Garobbio, care a făcut astă vară ascensiuni împreună cu cama­razii lui din grupul universitar din Milano, începe cu descrierea Peşte­rii Ialomiţa, care i-a făcut o impre­sie foarte puternică, iar „micile lacuri subterane, la lumina torţelor iau o transparenţă de vis". Artico­lul scris cu mult elen poetic şi cu ţara noastră merită să apară în vădită admiraţie pentru mantii şi traducere in România, organul ofi­ciului de Turism, e cel mai bun ar­­tical turistic despre lard fioastră a­­părut până acum în­­Italia. „După hiini are de drum — spune d,ţ­­obbio — PC culmea Leita,, apoi pă Ш la Paltina nu simţim nici o obo­seală, suntem cuceriţi de simfonia munţilor Făgăraş, care e plăsmuită din stâncă şi zăpadă, ceaţă şi soare arzător, furtună, singurătate, alba­strul lacurilor, verdele fâneţelor, taina pădurilor imense, clocotiri de şiroaie văl alb de cascade". E un îndemn pentru noi to­ţi să cunoa­ştem marile minuni ale ţării noa­stre. Ziarul La Tribun publică un a­­dăncit articol al d-lui Claudiu Iso­­pescu despre „Italia şi România" în care arată cele mai importante a­­nalogii dintre cele două limbi dând exemple caracteristice, apoi intere­santa paralelă istorică în evoluţia celor două popoare relevând con­tribuţia de sânge Ce au dat-o Ro­mânii in Italia luptând pentru cu­cerirea Gaetei, iar la Volturno pen­tru eliberarea Siciliei. D.­isopescu afirmă că şi azi se pot constata a­­nalogii, dar se mărgineşte să scoa­tă în relief că noua constituţie vo­ită de înţelepciunea şi iniţiativa a­­dânc patriotică a Regelui Carol II, care a stârpit petru totdeauna dom­nia intereselor egoiste de partid, în­seamnă începutul unui stat nou cor­porativ. Acest articol a fost un binevenit răspuns la, un atac apărut în contra presei şi ţării noastre. Ataşaţii no­ştri de presă ar trebui să înveţe admirabilul mod de a răspunde de la neostoitul profesor, care ca ni­meni altul în Italia lucrează pentru România nouă. Revista Alba din Milano, care a publicat un articol atât de duios despre Regina Maria, ne dă acum, tot prin îngrijirea profesorului ro­mân de la Roma, un lung și frumos articol despre Carmen Sylva semnat de d. Giuseppe Rigotti. E o evocare a marei scriitoare care atât de mult a contribuit la cunoaşterea Româ­niei peste hotare şi ale cărei scrieri atât de mari succese au avut in. traducerea italiană. Autorul artico­lului atrage atenţia cititorilor ita­lieni asupra „Povestirile Peleşului“ şi asupra altor scrieri cari merită şi azi să fie citite, cititorii vor desco­peri un solid temperament de scrii­toare, care a dat viaţă şi culoare basmelor fanteziei ei şi creaţiilor din poveştile poporului român. Ziarul Gazzetta del Mezzogiorno din Bari de su­b direcţia bunului filoromăn d. Raffaele Gorjux, ziarul cel mai răspândit între Foggia, Lecce până­ la Reggio Calabna, publică un an lung şi bine informat articol des­pre Straja Ţării în România semnat de distinsa profesoară, d-na A. Sil­­vestri-Giorgi, căreia îi datorim 10 volume de traduceri din literatura noastră. D-na Silvestri afirmă la început că d. Claudiu Isopescu, „adevărat apostol al culturii româ­ne în Italia" este primul şi unicul Român din Italia care a lucrat şi lucrează pentru o bună cunoaştere a Fundaţiilor M. S. Regelui Carol II şi anume prin conferinţa de anul trecut la toate posturile italiene de radio şi-i exprimă mulţumiri pen­tru îndemnul şi informaţiile date pentru acest articol. Pentru prima dată se arată analogia dintre Straja Ţării şi organizaţia tineretului fas­cist; se expun apoi în baza­ progra­mului alcătuit de d. Sidorovici, ,,admirabilul realizator al gândului Regal", spiritul şi metoda organiza­ţiei, se citează cuvinte Regale şi­ se scot în relief caracteristicele origi­nale. Dacă d. Mussolini a pus ca motiv, pentru tinerii fascişti mos­­chetto e libro, d-na Silvestru spune că străjerii ar treb­ui să aibă drept motto: „Sapa şi cartea“ pentru lu­crul pământului ce-l fac ca şi stră­moşii romani cari din pământ şi pentru pământ au trăit. Tot din îndemnul d-lui Isopescu au apărut în Italia şi cele dintâi ar­ticole despre Echipele Regale de sub direcţia d-lui prof. D. Gusti. Ne mi­răm­­mult ca agenţia Rador nu co­­munică presei noastre aceste arti­cole despre înaltele iniţiative Re­gale ! ol ош£ЦииЬЬл1 ROMANU

Next