România - Provincie, decembrie 1938 (Anul 1, nr. 198-200)

1938-12-16 / nr. 198

....—1 t C. A. F.A. ! sau ziarul lui Newton Soluţiile cele mai bune, sunt şi cele mai simple. Poate tocmai prin simplitatea lor, nu inspiră încredere dela început, eclipsate de tot ce născoceşte spiritul omenesc, mai întortochiat, mai savant, mai fumegos, dar cu prestigiul unei profunde şi torturate elaborări. In această privinţă, faimoasele conferinţe, congrese şi conclavuri economico-financiare din anii de îndata după război, stau jalnică mărturie. Se adunau celebrii specialişti din toată lumea, cu planurile respective şi cu alaiul de sub-specialişti, experţi şi supra-experţi, pentru a discuta şi rezolva problemele de economie şi de finanţe, căutând un panaceu universal. După desbateri care năuceau toată lumea, biruia un punct de vedere ori altul, iar conferinţa internaţională adopta un plan ori altul. Şi numai bine după o experienţă de un an, planul se dovedea nul şi neavenit, adesea renegat de propriul său naş, adică de teoreticianul-specialist nevoit să facă act public de pocăinţă, fiindcă socoteala de-acasă nu se potrivise cu acea din târg. Treceţi puţin în revistă numele atâtor răposate planuri pentru reglementarea despăgubirilor de război, pentru lichidările datoriilor de război, pentru consolidările monetare, etc. etc. Ce a mai rămas în afară de o vagă amintire a unor nume şi a unor experienţe falimentare? Hoover, Dawes, Young, Keynes... Când e vorba să dea greş un specialist, ba încă un conclav de specialişti, atunci bancruta e pregătită după toate regulele artei, ca să nu mai scape nimic din naufragiu. In vremea aceasta soluţiile cele simple, la îndemâna bunului simţ şi dictate de realitatea imediată, de aplicările pe teren, de experienţa vieţii fluide, nu se bucurau de nici un credit, fiindcă n’aveau nici un gir prestigios şi prea adesea contrariau admirabilele construcţii abstracte ale teoreticienilor. Intorcându-ne la gospodăria noastră de acasă, nu e greu să identificăm aceleaşi erori care ne-au ţinut pe loc, aceleaşi prejudecăţi şi superstiţii care ne-au făcut să pierdem atâta timp, aceleaşi căutări de complicate sisteme în locul remediilor simple şi clare. Poate că în puţine ţări altele, s-au pus după război atâtea probleme urgente de construcţie, de înzestrare, de mari lucrări publice, de investiţii. Rusia a anunţat un plan al său, fiindcă era silită să întreţină aşa o mistică politico-socială, blazonul unui regim. Italia şi mai apoi Germania, au purces la mari şi netăgăduite opere de construcţie şi de investiţii, fiindcă prin aceasta se afirma dinamismul regimelor respective. Pentru România, asemenea vaste realizări se impuneau însă de condiţiile noastre speciale, mult mai imperioase. Ţara s-a mărit, instituţiile publice au devenit deodată neîncăpătoare, arterele de circulaţie centrifuge aveau nevoie de o ajustare centripedă din motive economice şi strategice, mari lucrări publice se impuneau pentru valorificarea bogăţiilor şi forţelor naturale intrate într-un alt sistem geografic, economic şi politic; şosele, poduri, drumuri de fier, tuneluri, edificii, întreprinderi de exploatare cu participarea statului, şi pe deasupra lor, înzestrarea armatei, adică elementara chezăşie a fiinţei noastre politice şi naţionale, toate s’ar fi cuvenit să prefacă România într’un uriaş şantier. Şi toate au stagmat, au întârziat, au fost cârpite, prin paralizia comptabilităţii publice, prin finanţări sgârcite, cu ţârâita, prin împrumuturi devorate înainte de a ajunge la destinaţie, prin paliative de ultimă oră. O ţară cu şantierele abandonate. Cu edificii lăsate să se ruineze din cărămidă roşie. Cu linii noui de cale ferată părăsite la jumătatea drumului. Cu tuneluri începute şi neisprăvite. Cu primării, palate de ministere, şcoli, aşezăminte, zăcând în proiecte şi planuri. Cimitir de intenţii. Stat scump la tărâţe şi eftin la făină, fiindcă în acelaş timp plăteşte chirii pentru edificiile pe care nu le are, în loc ca aceste chirii să amortizeze localurile proprii, fiindcă în acelaş timp, insuficienţa şi neadaptarea arterelor de comunicaţii împiedică normala circulaţie a produselor răspunzând în economia generală a ţării şi indirect în capacitatea ei fiscală; în sfârşit, stat care nu s’a învrednicit în douăzeci de ani să crească pe măsura hotarelor. Soluţia marilor investiţii şi înzestrări, a marilor realizări constructive, era prea simplă această soluţie financiară pentru a reţine atenţia cuiva. Ca mărul lui Isaac Newton care i-a destăinuit deodată legile gravitaţiunii, sau ca baia lui Arhimede care l-a alungat despoiat pe stradă să strige EVRICA! fiindcă îl ajutase să-şi lămurească principiul hidrostatic ce-i poartă numele; tot aşa, apare oricui astăzi noua casă autonomă, înfiinţată pentru finanţarea şi amortizarea marilor lucrări de investiţie, de înzestrare, de construcţii publice; pentru procurarea fondurilor de rulement necesare tuturor instituţiilor publice, regiilor publice comerciale şi direcţiilor speciale cu regim financiar autonom; pentru a administra averea mobiliară şi participaţiile Statului la întreprinderile publice şi particulare, pentru a executa orice operaţiuni financiare în comptul şi pe seama casei Fondului Apărării Naţionale şi Casei Fondului Aerului şi Marinei. C. A. F. A. era unica formulă practică, magică şi practică, pentru a elibera statul şi instituţiile sale din patul de paralitic, unde bugetul şi comptabilitatea publică nu-i îngăduiau până acum nici o speranţă că se va ridica vreodată să umble pe picioare sănătoase, viu între vii. Era formula, soluţia cea mai simplă. Şi poate de aceia a fost descoperită și adoptată atât de târziu, și numai sub impulsia noului ritm. CEZAR PETRESCU vedere a avioanelor franceze pe aerodromul din Villacoublay IMPORTANTA FUNCŢIE IN STAT A SERVICIULUI SOCIAL REORGANIZAREA SI CIVILIZAREA SATULUI ROMÂNESC SE VOR ÎNFĂPTUI SUB PERMANENTA SUPRAVEGHIERE A M. S. REGELUI Sub înalta prezidenţie a Majestaţii Sale Regelui, ori după amiază a avut loc şedinţa Consiliului superior de îndrumare al Serviciului Social, noul organism menit să dea un alt nivel, o mai bună organizare şi o mai sigură rodnicie vieţii şi muncii săteşti. Din imboldul Suveranului şi sub ochiul Său de veghe — atent la toate manifestările chemate să facă dovada sau să uşureze căile progresului românesc — grija tuturor conducătorilor noştri se îndreaptă în mod deosebit astăzi către realitatea cea mai ignorată, până acum, a întregii structuri naţionale: satul. In domeniile de muncă cele mai variate, în disciplinele cele mai subtile, in activităţile de cel mai special caracter, înaltul spirit de iniţiativă al Suveranului şi permanenta Sa prezenţă stau astăzi, stimulatoare, de strajă şi de chezăşie, desvoltării neamului. Pentru reuşita deplină a acţiunei de ridicare a satelor, prezenţa activă şi îndemnul Său oferă deasemenea cea dintâi garanţie. La noua operă, începută sub noui şi asigurătoare augururi, M. S. Regele a chemat colaborarea tuturor factorilor îndrituiţi; la consiliul de eri au participat astfel primul ministru şi şefii departamentelor, comandantul „Străjii Ţării", preşedintele puternicei şi vechei organizaţii culturale de peste munţi „Astra", directorii Fundaţiei Principele Carol şi Casei Şcoalelor, inspectorii generali ai pregătirii premilitare şi ai muncii de folos obştesc. Un vast aparat va fi pus în funcţiune pentru realizarea temeinică a scopului urmărit, după un plan stabilit în amănunţime şi îmbrăţişând tot ansamblul problemei săteşti. Nucleul Naţiunii, satul, desconsiderat sau considerat până mai ori numai din punct de vedere numeric şi aceasta cu ochi de electori, va fi de aci înainte privit din punct de vedere calitativ, şi aceasta cu ochi de constructori. E o deosebire esenţială şi e o răscruce de la care, abia acum, începe drumul îndelung aşteptatelor prefaceri. Civilizarea şi înălţarea satului românesc vor deveni în curând faptă, „Serviciul Social” punând în slujba acestui ţel experienţa de organizator, puterea de muncă şi pregătirea deosebită a d-lui prof. Dimitrie Gusti, care a dovedit cu prisosinţă prin activitatea desfăşurată de d-sa, că este cel mai bun cunoscător şi realizator în această materie. Din spiritul devotat şi ferm închinat studiului şi reorganizării nucleelor săteşti, arătat de toţi colaboratorii preşedintelui „Serviciului Social", putem deasemenea trage — cu încredere— concluzia că acest organism va corespunde cu strălucire rostului său. Prin fermenţii vii ai „căminelor culturale” — instituţia fundamentală de reformă a satelor — viaţa sătească va fi reactivată, apropiindu-i-se treptat toate binefacerile civilizaţiei şi culturii. „Căminul cultural” nu va coborî lumina de sus, prin mijloace complicate şi artificiale, ci va aprinde sau va înteţi scânteia de acolo unde se află ascunsă, neştiută, nebăgată în seamă, printr’o stăruitoare şi fertilă înţelegere a realităţilor locale. Prin măsura obligativităţii unui stagiu la ţară pentru cărturarii universităţilor şi şcolilor noastre superioare, s’a asigurat pe de altă parte o puternică şi binefăcătoare întrepătrundere de straturi, în adâncime. Nu e vorba numai de influenţa— pentru a da un exemplu — a prezenţei medicului tânăr, plin de entuziasm şi de dorul muncii de început de carieră, în mediul de ţară, dar şi de o mai profundă pricepere a bogatelor zăcăminte nediferenţi şi a ciudatelor aliage care alcătuesc sufletul, concepţiile şi viaţa de toate zilele a ţăranului nostru El va învăţa ce-i nou şi ce i se potriveşte firii sau nevoilor sale. Dar multe vor avea de învăţat şi de reflectat, la rândul lor, tinerii cărturari şi misionari orăşeni. Reorganizarea şi civilizarea satului românesc, sub aripa de neclintită şi caldă dragoste a Suveranului muncitorilor şi ţăranilor, cată astfel a rezolva mai întâi problema deficienţelor actualei structuri a aşezărilor de ţară, dar în ultimă finalitate problema reînchegării într’un bloc unitar — fără goluri, scăderi și denivelări — a țării însăși. CIT. VINERI 16 Decembrie 1938 Taxa plătită în numerar Ord P. T. T. Nr ' Obligaţii mondene Ora bârfelii la Nestor. Intr-un grup de coniţe, o blondă „platin” se plânge: „In iarna aceasta nici zece rochii nu-mi ajung să fac faţă invitaţiilor”.. Cu un aer important, blonda continuă: „gândiţi-vă şi voi! Ceai la cercul româno - polon, serată la Casa Italiană, bal la asociaţia engleză, altă festivitate la germanii din România, ceaiu la Prietenii Franţei, şi amicii Albaniei... daţi seama ce înseamnă să frecventezi lumea diplomatică?". Prietenele, aprobă, se dovedesc înţelegătoare pentru suferinţa blondinei, pentru enormele cheltueli pe care le implică viaţa mondenă a Capitalei. Numai una tace, se păstrează intr’un mutism jignitor pentru prietena ei, victimă a „obligaţiilor” sociale. — Cum, tu nu crezi ? întreabă indignată „blonda platin”. —„Ba da cred. Dar nu vad de ce te frămânţi atâta? Inchipueşte-ţi că exact aceleaşi invitaţii le-am primit şi eu. Ei bine, voi face faţă la toate doar cu o singură rochie". —„Aş vrea s’o văd . P 'asta ! isbucneşte provocătoare blonda. —„Nimic mai simplu. De când cu tensiunea raporturilor internaţionale, este imposibil acum să întâlneşti aceleaşi persoane la serate, baluri şi ceaiuri. La „amicii Germaniei” nu vin „amicele Poloniei", la „Casa Italiană” nu mai vin „amicii Franţei”, la „balul spaniol" toată lumea se abţine din spirit de neintervenţie ! Singurul risc — închee ea— este să te întâlnesc pe tine la toate”! Toc D. Hacha, preşedintele Republicei Cehoslovace, preună cu generalul Sirovy la mormântul Soldatului Necunoscut D. VAN ZEELAND DESPRE PACEA LUMII Un expozeu privitor la criza europeană şi soluţionarea ei NEW-YORK, 13 (Rador). D. Van Zeeland a luat cuvântul la un dineu de la clubul economic arătând că singura metodă care poate asigura pacea lumii este realizarea unui acord economic internaţional, care să cuprindă şi clauza „bunăvoinţei”. D-sa a preconizat un program bazat pe următoarele cinci puncte: 1) Scăderea tarifelor vamale; 2) Desfiinţarea contingentărilor industriale; 3) Lărgirea acordului tripartit privitor la controlul schimburilor; 4) Uşurarea obţinerii de credite pe termene scurte şi 5) Un acord asupra datoriilor internaţionale şi a plăţii arieratelor. D. Van Zeeland a insistat asupra necesităţii ca acordul să cuprindă clauza de „bunăvoinţă” care ar avea însemnate repercusiuni indirecte şi o valoare psihologică incomparabilă. Programul vizitei d-lui Chamberlain la Roma a fost alcătuit LONDRA, 13. (Rador). — Ziarele londoneze anunţă că în cursul întrevederii de ieri dintre conte? э Ciano şi lordul Perth, ministrul de Externe italian a remis ambasadorului britanic programul definitiv al apropiatei vizite pe care o vor face la Roma miniștrii britanici. IARNĂ GREA LA NEW-YORK Un automobil, surprins de o ninsoare cum nu s-a mai văzut până acum, a fost blocat de zăpadă pe una din străzile marelui oraș. Solidaritatea naţională « Abia potolite — dipă ce trăseseră în scurgerea lor impetuoasă bucăţi imense din teritoriul Cehoslovaciei — apele politicei europene reîncep să se turbure. N’au trecut nici două luni dela partagiul din Muenchen şi telegramele sosesc alarmante. La Roma s’au cerut insule şi teritorii franceze. Răspunsul a venit de cealaltă parte prompt: Vrem Veneţia! In Corsica, în Tunisia — ţintele expansiunii italiene — manifestaţiile se succed aproape zilnic, învolburate, pline de înfrigurată protestare. In timp ce pe străzile oraşelor italiene, şi în coloanele ziarelor, contramanifestaţii şi articole pasionate tind să legitimeze revendicările Italiei. In coasta Poloniei, elementele ucrainene încep să se agite pentru realizarea unui vis de demult, şi bine alimentat cu fonduri din afară. Ucraina autonomă. Problema Memel-ului a devenit acută. Ştirile din Kaunas ne aduc toate aprehensiunile Lituaniei faţă de exigenţele şi presiunile din ce în ce mai puternice ale Germaniei. Poate că un _,.compromis” â!*tee—eei*-teou4'4âJ!i -va aduce o acalmie in aceste regiuni baltice. El nu va isbuti să lichideze definitiv însă, toate datele pe cari le comportă marea problemă a imperialismelor în mers. Situată la hotarul unora din ţările cari momentan trec prin înfrigurate aşteptări, România nu poate privi indiferentă la cele ce se pregătesc. După cum tot atentă trebue să fie la tensiunea de spirit din ţările mai îndepărtate. România, desigur, nu are nimic de revendicat. In hora apetiturilor deslănţuite de câtva timp, ea nu şi-a asociat pasul. România şi-a făcut însă auzit cuvântul, şi răspicat: ,,ea nu cere nimic, dar nici nu are nimic de dat”. Veşnic atentă la cele ce se întâmplă, gata să aducă un sfat împăciuitor, un demers plin de înţeleaptă prudenţă, politica externă a României a fost tot atât de fermă în afirmarea hotărîrii de a nu lăsa pe nimeni să se atingă de hotarele câştigate cu tributul sângelui. România, întregită şi consolidată pe veci, nu poate fi obiect de târguială, nici pradă de împărţit. Ea nu poate permite nimic din ceia ce ar tinde la atingerea suveranităţii sale, sau ar atenta la integritatea frontierelor ei. La veghea continuă faţă de cele ce se petrec în afară, românii au datoria să adauge, în aceste momente, o splendidă unitate sufletească, înlăuntrul graniţelor. Solidaritatea naţională este zidul inexpugnabil, de care se vor izbi eventuale pretenţii pofticioase din afară; graniţa de foc care va mistui toate nesăbuitele încercări ale tulburătorilor unei ordine geografică şi etnică recunoscută. Lăsând de-oparte nimicul şi efemerul, lepădând rezerve dictate sau neînţelegeri cari vor să-i despartă, românii au în aceste clipe o singură datorie: să se alinieze într’un front de splendidă solidaritate, la comanda Suveranului lor, Care cu regească grijă, veghează la destinele acestei Țări.