România - Provincie, ianuarie 1939 (Anul 2, nr. 216-224)

1939-01-07 / nr. 216

­. ÎNDREPTAR pentru RENAŞTEREA NAŢIONALA ! Frontul Renaşterii Naţionale înviat din cenuşa purificată a fostelor partide şi mişcări, care măcinau cele mai bune intenţii şi cele mai promiţătoare energii într’un necurmat destin, a căpătat o armătură interioară şi precisă de întocmire. Regulamentul publi­cat în altă parte a ziarului, stabileşte normele de înscriere, de ac­tivare, de ierarhizare a atribuţiunilor şi a răspunderilor. Dar mai ales lămureşte răspicat, deosebirea între acest instrument tânăr, viguros şi neîntinat, de înfăptuiri, şi între neantul programatic al fostelor partide care urmăreau o singură ţintă cu orice preţ: PUTEREA! Atunci toţi erau chemaţi să primească mai devreme ori mai târziu ceva, ademeniţi cu undiţa celor mai nesăbuite făgăduieli. Acum toţi sunt chemaţi să dea ceva. Să se dea. Prin muncă şi cre­dinţă să slujească ideia naţională, ideia de solidaritate, întărirea familiei ca celulă socială, crearea vieţii spirituale legată de biserica noastră creştină şi de cultura autohtonă, ridicarea materială a in­dividului şi a naţiunei într’o ţară bogată, dar până acum cu toate zăcămintele de avuţie nevalorificate ori exploatate feroce de mo­­safiri trecători, ca orice colonie unde şi munca indigenilor şi re­sursei­; naturale erau puse pe acţiuni de oameni fără nici o legă­tură cu naţia băştinaşă, cu suferinţele, cu aspiraţiile, cu tradiţiile, cu destinul ei istoric. S’au spus de nenumărate ori acestea. Sunau însă ca pentru un viitor atât de îndepărtat, încât prea puţini se încumetau a crede că ne va ajunge sorocul trecerii lor în fapt. Erau până mai ori numai dorinţi, nădejdi sclipind într’o clipă de reculegere ca să se stingă de îndată, aproape o construcţie ideală şi inaccesibilă ci­ un tărâm al himerelor. Numai cei puţini, care au urmărit cu luare-aminte şi statornică fidelitate cuvintele Suveranului, îndemnurile Suveranu­lui, începuturile de întocmiri atât de sfielnice ale Suveranului încă din vremea când era Principe Moştenitor şi ctitor al celor dintâi aşezăminte ale Sale de cultură şi de ridicare a tineretului, a sate­lor, a valorilor creatoare; numai aceia, ştiau că trebuia să vină cea­sul de-acum. Dinamismul acesta nu putea fi înăbuşit şi n’a fost înăbuşit, deşi atâtea duhuri rele, de atâtea ori, s’au coalizat să-l ni­micească. Astăzi, mai toate punctele de reazăm din legea şi din regula­mentul care orânduiesc fiinţarea Frontului pentru Renaşterea Na­ţională, se regăsesc uşor, se identifică uşor, în cuvântările regale dela o inaugurare de şcoală, dela o aniversare de instituţie acade­mică, dela un congres învăţătoresc, dela binecuvântarea unei echi­pe tinere ce purcedea să prospecteze satele, dela o expoziţie agri­colă sau industrială. Credinţă şi muncă! — erau lozincile regale şi pe atunci. Dar în ce cugete tresăltau oare ca o permanentă mustrare, când toată grija se întorcea la partid, când toate energiile erau vămuite de partid şi totul se săvârşea numai prin partid, pentru partid? Atunci toată activitatea organizaţiilor culturale şi profesionale era subordonată partidului politic. Acum toată activitatea politică se va exercita NN şi PRIN organizaţiile culturale şi profesionale. Atunci calitatea de membru al unui partid deschidea porţile tutu­ror intervenţiilor cu caracter personal sau general pe lângă auto­rităţile publice. Fără acest gir al partidului nu exista nici drept, nici dreptate. Acum, înlăuntrul Frontului Renaşterii Naţionale, este hotărît interzis oricărui organ de execuţie să facă demersuri cu ca­racter personal sau general pe lângă autorităţile publice. Privile­giul de atunci, devine astfel interdicţia de astăzi. Nu e destul atât, pentru a măsura distanţa oarecum morală, străbătută în mai puţin de un an? Iar cealaltă interdicţie menţionată în articolul 30, nu pune oare capăt unei vechi şi dureroase şi monstruoase tutele a mafiilor străine de sufletul nostru, care de atâţia ani au înveninat viaţa noastră publică şi au zădărnicit afirmarea noastră naţională? Ligi, asociaţii secrete, loji, mai ştim noi ce, toate au fost şterse cu buretele unui singur articol: „Membrii Frontului Renaşterii­ Na­ţionale care se vor dovedi că fac parte din asociaţii secrete, chiar internaţionale, vor fi excluşi de drept din organizaţie, aplicân­­du-li-se totodată sancţiunile prevăzute de legile în vigoare...” Aud? CEZAR PETRESCU O neobişnuită grădină zoologică, unde se găsesc animale făcute din frunzişul unor tineri arbori, cărora li s’au făcut modelări in acest scop I AM" iâA ••••• 7 ianuarie 1939 F­EINTEGRAREA ARDEALUL!! IN MAREA COMUNITATE КАТЮША PRIN ACŢIUNEA „FRONTULUI RENAŞTERII NATIONALE" DECLARAŢIILE FRUNTAŞILOR TINERETULUI ARDELEAN DIN FOSTUL PARTID NAŢIONAL-ŢĂRĂNIST, PROF. DR. V. JINGA ŞI D. A. ANDERCO Evenimentul zilei în Ardeal este manifestaţia tineretului care aparţinea fostului partid naţio­nal-ţărănesc. Toate organizaţii­le, în număr de 20, în frunte cu preşedintele lor, d. profesor uni­versitar Victor Jinga, au aderat în bloc la Frontul Renaşterii Naţionale printr-o telegramă a­dresată d-lui ministru Armand, Călinescu, pe care am publicat-o zilele trecute. Hotărîrea aceasta, deosebit de importantă, a trezit mari­ ecouri în provincia ardeleană. Genera­ţia tânără cuprinzând elitele in­telectualităţii româneşti a răs­puns chemării vremurilor prin­­tr’un gest de conştiinţă, aşa cum glorioasele generaţii de la 1868 şi din vremea activismului au înţeles să fie la înălţimea aspi­raţiilor naţionale şi politice. Ardealul, prin tot ce are mai dinamic, idealist şi creator, face zid în jurul Tronului şi urmea­ză lozinca solidarităţii româ­neşti. Cele 20 de organizaţii ale fostului partid naţional-ţărănesc cu sute de intelectuali din toate erarhiile vieţii naţionale se lea­pădă prompt şi definitiv de orice izolare primejdioasă şi refractară spiritului ardelenesc, devenind pionerii ritmului con­­structivist şi ai marii opere is­torice de renaştere morală şi materială. E o rostire de un a­dânc înţeles etic şi de profunde rezonanţe în conştiinţa colec­tivă de aici. De astăzi înainte, Ardealul este prezent pe drumul spaţios al destinului românesc, prin au­tenticitatea lui necontestată , printr’o unanimă adeziune şi încadrare, înglobând oameni maturi, plini de înţelepciune şi tineret dornic de prefaceri şi rânduială cinstită. Nici nu se putea altfel, căci ar fi fost o a­­lunecare pe povârniş de pe linia tradiţiilor şi a procesului irever­sibil al vieţii. De multe veacuri toate spiritele generoase s’au su­pus şi s’au disciplinat comanda­mentului naţional. Frontul Renaşterii Naţionale trăeşte în cronici vechi şi în fa­miliaritatea intimă a sufletului ardelenesc. Iobagul Horia a mi­litat cu intuiţia lui genială pen­tru o asemenea idee. Apoi, Băr­­nuţiu, Şaguna şi Lemeny au pus mai presus de orice gând per­sonal necesitatea solidarităţii in­tegrale a poporului adunat pe câmpia Blajului. O singură cli­pă s’a abătut ca un vârtej de frunze veştede argumentul pa­sivităţii. Insă, el a fost repede infirmat de toate forurile alcă­tuitoare ale naţiunii, iar susţină­torii eliminaţi din viaţa publică, nici Ardealul n’a consimţit nici­­s să v­egeteze şi să îmbrân­­ească afirmarea energiilor creatoare. Din■ ţintirime şi din fire de istorie întotdeauna gla­suri tainice au şoptit lumii, cu putinţa de înţelegere şi înălţare în vremuri, mergeţi înainte cu poporul ca să nu rătăciţi. Dăm mai jos două declaraţii, cari ne-au fost acordate de d. Victor Jinga, profesor universi-(Continuare in pag. IV-a) E Wei D. Prof. VICTOR JINGA ----1 Intr'o notă diplomatică extrem de energică STATELE UNITE REFUZA SA RECUNOASCĂ JAPONIEI O SITUATIE SPECIALA IN EXTREMUL ORIENT LA TOKIO TONUL FERM AL ACESTEI NOTE A PRODUS MARE SURPRINDERE TOKIO, 4 (Rador). — Noua notă americană remisă guvernului japonez în ziua de 30 De­cembrie a fost dată azi publicităţii la Tokio. Nota este un lung document redactat în termeni foarte energici şi constitue în fond REFU­ZUL DE A RECUNOAŞTE JAPONIEI O SITUAŢIE SPECIALĂ IN EXTREMUL ORIENT. Nota declară că Statele Unite sunt dispuse să examineze orice propunere japoneză în ve­derea revizuirei principiului porţilor deschise în China, cu condiţia ca această propunere să fie întemeiată pe dr­eptate şi pe raţiune şi ca să fie discutată de toate ţările interesate în China PRECUM ŞI DE ACEASTĂ ŢARĂ. „GUVERNUL AMERICAN, DECLARĂ NOTA, REFUZĂ SĂ ADMITĂ CA O PUTERE SĂ-ŞI ÎNSUŞEASCĂ DREPTUL SAU SĂ PRETINDĂ A AVEA NEVOIE SĂ DICTEZE TER­MENII ŞI CONDIŢIUNILE „UNEI NOI ORDINI” IN REGIUNI CARI NU SE AFLĂ SUB SUVE­RANITATEA SA ŞI SĂ SE PROCLAME DEPOZITARUL AUTORITĂŢII ŞI AGENTUL DES­TINULUI”. Guvernul Statelor Unite adaugă că înţelege să-şi păstreze toate drepturile astfel cum exi­stă azi şi că nu-şi dă asentimentul pentru nici o călcare a acestor drepturi. In cercurile bine informate din Tokio se exprimă oarecare surprindere pentru tonul atât de ferm al notei precum şi pentru faptul că publicarea ei coincide cu demisiunea guvernului Ko­­noyei . m Ш Taxa plătită în numerar. Ord. P. T. T. Nr 143.114. Căciula in materie de ...căciulă, ro­mânul nu cu­noaşte decât două operaţii : sâ şi-o fure de sub el, atunci când vrea sâ se­ amâgeascâ, sau sâ-l lasâ perii d­e sub ea, atunci când necazurile 11 Îmbulzesc. Este drept câ la ro­mânul nostru căciula mai­ are şi o altă Între­buinţare... El se serveşte de ea ca să dea... in câini! Nici odată n'am auzit in­să ca ţăranul nostru sâ dea cu câciula in părintele său, mai grav, să se judece vreo­­dată pentru ea. Şi Încă dacă ar fi fost una Întreagă! Dar iată ce s­e poate citi într'un ziar din Banat: „Un ta­tă şi un fiu se judecă de 20 de ani pentru o... jumătate de căciulă“. Faptul e sim­plu : un ţăran d­i­n comuna Bozovici şi fiul său, moştenesc la moartea ne­vestei şi mamei, o căciulă, o ca­să şi ceva pă­mânt. Casa şi pă­mântul, le-au împărţit el pe jumătate. Dar căciula ? De­­­aici, procesul, care durează de douăzeci de ani şi care s‘a ter­minat printr‘0 judecată gen Solomon, fie­care cu jumă­tate de căciu­lă... In faţa Ju­decătorului ni­meni n‘a stri­gat Insă c­a mama din po­veste: ..decât sâ o tai in două, mai bine s‘o ia celălalt" ! Poate unde e­­ra... căciulă, nu copil. Şi fiind­că eroilor li se poate adresa reproşul poe­tului .........oh, desigur n ‘ a­­ fost mamă" ! Et pour cause.. Toc EXPOZIŢIA INTERNAŢIONALĂ DIN NEW-YORK In cursul acestui an se va inau­gura la New-York marea expoziţie internaţională, la care participă şi România Anul II Mr. 216 Doamna şi d. Stoiadinovici, premierul iugoslav, la St. Moritz-Elveţia SE FACE DERETECARE Nu de mult, tot în acest joc, consemnând retra­gerea unui mare număr de brevete de băuturi spir­­toase din Bucovina, deţinute în exclusivitate de ve­netici, pronosticăm că ne aflăm de-abia la începutul unei­­necesare operaţii de purificare. O operaţie, care — oricât de dureroasă ar fi pentru obezii pacienţi — nu mai putea să întârzie. Era cerută, această inter­venţie chirurgicală, atât de interesele legitime ale poporului de baştină, ca şi de noua etică — purifica­toare şi justiţiară — instaurată de actualul regim. Ceea ce prevestisem, se împlineşte întocmai. Lo­gic, normal, fără sălbăticie, dar şi fără o greşit înţe­leasă toleranţă. Paralel cu acţiunea de proteguire a elementelor româneşti rurale,­­ iată, ferma mână a guvernului îndepărtează, acum, la început de an nou, vâscul şi de pe trupul Capitalei. , Constatând că „funcţionarea a 280 debite de bău­turi spirtoase din Bucureşti este dăunătoare ordinei publice” şi că „pe de altă parte, ele sunt vizitate de indivizi, cari, sub pretextul şi influenţa consumării de băuturi­­spirtoase, se dedau la acte contra regulelor bunei rânduieli”, — ministerul de Finanţe a retras brevetele pomenitelor cârciumi şi a închis definitiv crâşmele. Scurt, fără târguieli, fâr­â- păsuiri, fără judecată, având în vedere că deciziunile sunt inatacabile, pe nici o cale! Cauterizarea s’a făcut după cele mai fireşti şi mai corecte reguli ale chirurgiei, repede, fără câr, şi fără mâr. Până în ziua de 15 Februarie, cele 280 debite de băuturi spirtoase deţinute, în totalitatea lor, de nume lipsite de orice consonantă românească, vor trebui sâ-şi lichideze variile băuturi, fabricate nu rare ori, din cel mai autentic metilic, şi să tragă obloanele. Aplauzele opiniei publice româneşti sunt catego­rice. Măsura, — dreaptă şi nespus de utilă, înmormântarea celor 280 de saloane sau numai dughene, în cari — speculându-se cu seninătate, al­­cooluri „drese” — se jupuia pielea consumatorului, de­parte de a întrista, înseninează şi satisface pe toţi românii. E o înhumare cu efecte pe cât de paradoxale, pe atât de fireşti şi de binevenite, aduce zâmbetul sa­tisfacţiei. Nu zâmbetul unei satisfacţii sadice (nu poate fi vorba de aşa ceva), ci zâmbetul celui căruia i se ia din cârcă o momâie. O momâie, care — dându-i, ani de zile, o băutură în majoritatea cazurilor otrăvită — ii golea, cu măiestrie, buzunarele. Să spunem cât binemerită, prin recenta măsură, ministerul de Finanţe de la Naţiune? Nu e nevoie. Mergeţi pe Calea Victoriei şi veţi întâlni pe ami­cul X, mai vesel decât ori când. — Ce s’a întâmplat? — îl veţi întreba. — Minune. S’a închis crâşma „Royal”-ului! Şi este enorm.

Next