România - Provincie, ianuarie 1939 (Anul 2, nr. 216-224)
1939-01-07 / nr. 216
. ÎNDREPTAR pentru RENAŞTEREA NAŢIONALA ! Frontul Renaşterii Naţionale înviat din cenuşa purificată a fostelor partide şi mişcări, care măcinau cele mai bune intenţii şi cele mai promiţătoare energii într’un necurmat destin, a căpătat o armătură interioară şi precisă de întocmire. Regulamentul publicat în altă parte a ziarului, stabileşte normele de înscriere, de activare, de ierarhizare a atribuţiunilor şi a răspunderilor. Dar mai ales lămureşte răspicat, deosebirea între acest instrument tânăr, viguros şi neîntinat, de înfăptuiri, şi între neantul programatic al fostelor partide care urmăreau o singură ţintă cu orice preţ: PUTEREA! Atunci toţi erau chemaţi să primească mai devreme ori mai târziu ceva, ademeniţi cu undiţa celor mai nesăbuite făgăduieli. Acum toţi sunt chemaţi să dea ceva. Să se dea. Prin muncă şi credinţă să slujească ideia naţională, ideia de solidaritate, întărirea familiei ca celulă socială, crearea vieţii spirituale legată de biserica noastră creştină şi de cultura autohtonă, ridicarea materială a individului şi a naţiunei într’o ţară bogată, dar până acum cu toate zăcămintele de avuţie nevalorificate ori exploatate feroce de mosafiri trecători, ca orice colonie unde şi munca indigenilor şi resursei; naturale erau puse pe acţiuni de oameni fără nici o legătură cu naţia băştinaşă, cu suferinţele, cu aspiraţiile, cu tradiţiile, cu destinul ei istoric. S’au spus de nenumărate ori acestea. Sunau însă ca pentru un viitor atât de îndepărtat, încât prea puţini se încumetau a crede că ne va ajunge sorocul trecerii lor în fapt. Erau până mai ori numai dorinţi, nădejdi sclipind într’o clipă de reculegere ca să se stingă de îndată, aproape o construcţie ideală şi inaccesibilă ci un tărâm al himerelor. Numai cei puţini, care au urmărit cu luare-aminte şi statornică fidelitate cuvintele Suveranului, îndemnurile Suveranului, începuturile de întocmiri atât de sfielnice ale Suveranului încă din vremea când era Principe Moştenitor şi ctitor al celor dintâi aşezăminte ale Sale de cultură şi de ridicare a tineretului, a satelor, a valorilor creatoare; numai aceia, ştiau că trebuia să vină ceasul de-acum. Dinamismul acesta nu putea fi înăbuşit şi n’a fost înăbuşit, deşi atâtea duhuri rele, de atâtea ori, s’au coalizat să-l nimicească. Astăzi, mai toate punctele de reazăm din legea şi din regulamentul care orânduiesc fiinţarea Frontului pentru Renaşterea Naţională, se regăsesc uşor, se identifică uşor, în cuvântările regale dela o inaugurare de şcoală, dela o aniversare de instituţie academică, dela un congres învăţătoresc, dela binecuvântarea unei echipe tinere ce purcedea să prospecteze satele, dela o expoziţie agricolă sau industrială. Credinţă şi muncă! — erau lozincile regale şi pe atunci. Dar în ce cugete tresăltau oare ca o permanentă mustrare, când toată grija se întorcea la partid, când toate energiile erau vămuite de partid şi totul se săvârşea numai prin partid, pentru partid? Atunci toată activitatea organizaţiilor culturale şi profesionale era subordonată partidului politic. Acum toată activitatea politică se va exercita NN şi PRIN organizaţiile culturale şi profesionale. Atunci calitatea de membru al unui partid deschidea porţile tuturor intervenţiilor cu caracter personal sau general pe lângă autorităţile publice. Fără acest gir al partidului nu exista nici drept, nici dreptate. Acum, înlăuntrul Frontului Renaşterii Naţionale, este hotărît interzis oricărui organ de execuţie să facă demersuri cu caracter personal sau general pe lângă autorităţile publice. Privilegiul de atunci, devine astfel interdicţia de astăzi. Nu e destul atât, pentru a măsura distanţa oarecum morală, străbătută în mai puţin de un an? Iar cealaltă interdicţie menţionată în articolul 30, nu pune oare capăt unei vechi şi dureroase şi monstruoase tutele a mafiilor străine de sufletul nostru, care de atâţia ani au înveninat viaţa noastră publică şi au zădărnicit afirmarea noastră naţională? Ligi, asociaţii secrete, loji, mai ştim noi ce, toate au fost şterse cu buretele unui singur articol: „Membrii Frontului Renaşterii Naţionale care se vor dovedi că fac parte din asociaţii secrete, chiar internaţionale, vor fi excluşi de drept din organizaţie, aplicându-li-se totodată sancţiunile prevăzute de legile în vigoare...” Aud? CEZAR PETRESCU O neobişnuită grădină zoologică, unde se găsesc animale făcute din frunzişul unor tineri arbori, cărora li s’au făcut modelări in acest scop I AM" iâA ••••• 7 ianuarie 1939 FEINTEGRAREA ARDEALUL!! IN MAREA COMUNITATE КАТЮША PRIN ACŢIUNEA „FRONTULUI RENAŞTERII NATIONALE" DECLARAŢIILE FRUNTAŞILOR TINERETULUI ARDELEAN DIN FOSTUL PARTID NAŢIONAL-ŢĂRĂNIST, PROF. DR. V. JINGA ŞI D. A. ANDERCO Evenimentul zilei în Ardeal este manifestaţia tineretului care aparţinea fostului partid naţional-ţărănesc. Toate organizaţiile, în număr de 20, în frunte cu preşedintele lor, d. profesor universitar Victor Jinga, au aderat în bloc la Frontul Renaşterii Naţionale printr-o telegramă adresată d-lui ministru Armand, Călinescu, pe care am publicat-o zilele trecute. Hotărîrea aceasta, deosebit de importantă, a trezit mari ecouri în provincia ardeleană. Generaţia tânără cuprinzând elitele intelectualităţii româneşti a răspuns chemării vremurilor printr’un gest de conştiinţă, aşa cum glorioasele generaţii de la 1868 şi din vremea activismului au înţeles să fie la înălţimea aspiraţiilor naţionale şi politice. Ardealul, prin tot ce are mai dinamic, idealist şi creator, face zid în jurul Tronului şi urmează lozinca solidarităţii româneşti. Cele 20 de organizaţii ale fostului partid naţional-ţărănesc cu sute de intelectuali din toate erarhiile vieţii naţionale se leapădă prompt şi definitiv de orice izolare primejdioasă şi refractară spiritului ardelenesc, devenind pionerii ritmului constructivist şi ai marii opere istorice de renaştere morală şi materială. E o rostire de un adânc înţeles etic şi de profunde rezonanţe în conştiinţa colectivă de aici. De astăzi înainte, Ardealul este prezent pe drumul spaţios al destinului românesc, prin autenticitatea lui necontestată , printr’o unanimă adeziune şi încadrare, înglobând oameni maturi, plini de înţelepciune şi tineret dornic de prefaceri şi rânduială cinstită. Nici nu se putea altfel, căci ar fi fost o alunecare pe povârniş de pe linia tradiţiilor şi a procesului ireversibil al vieţii. De multe veacuri toate spiritele generoase s’au supus şi s’au disciplinat comandamentului naţional. Frontul Renaşterii Naţionale trăeşte în cronici vechi şi în familiaritatea intimă a sufletului ardelenesc. Iobagul Horia a militat cu intuiţia lui genială pentru o asemenea idee. Apoi, Bărnuţiu, Şaguna şi Lemeny au pus mai presus de orice gând personal necesitatea solidarităţii integrale a poporului adunat pe câmpia Blajului. O singură clipă s’a abătut ca un vârtej de frunze veştede argumentul pasivităţii. Insă, el a fost repede infirmat de toate forurile alcătuitoare ale naţiunii, iar susţinătorii eliminaţi din viaţa publică, nici Ardealul n’a consimţit nicis să vegeteze şi să îmbrânească afirmarea energiilor creatoare. Din■ ţintirime şi din fire de istorie întotdeauna glasuri tainice au şoptit lumii, cu putinţa de înţelegere şi înălţare în vremuri, mergeţi înainte cu poporul ca să nu rătăciţi. Dăm mai jos două declaraţii, cari ne-au fost acordate de d. Victor Jinga, profesor universi-(Continuare in pag. IV-a) E Wei D. Prof. VICTOR JINGA ----1 Intr'o notă diplomatică extrem de energică STATELE UNITE REFUZA SA RECUNOASCĂ JAPONIEI O SITUATIE SPECIALA IN EXTREMUL ORIENT LA TOKIO TONUL FERM AL ACESTEI NOTE A PRODUS MARE SURPRINDERE TOKIO, 4 (Rador). — Noua notă americană remisă guvernului japonez în ziua de 30 Decembrie a fost dată azi publicităţii la Tokio. Nota este un lung document redactat în termeni foarte energici şi constitue în fond REFUZUL DE A RECUNOAŞTE JAPONIEI O SITUAŢIE SPECIALĂ IN EXTREMUL ORIENT. Nota declară că Statele Unite sunt dispuse să examineze orice propunere japoneză în vederea revizuirei principiului porţilor deschise în China, cu condiţia ca această propunere să fie întemeiată pe dreptate şi pe raţiune şi ca să fie discutată de toate ţările interesate în China PRECUM ŞI DE ACEASTĂ ŢARĂ. „GUVERNUL AMERICAN, DECLARĂ NOTA, REFUZĂ SĂ ADMITĂ CA O PUTERE SĂ-ŞI ÎNSUŞEASCĂ DREPTUL SAU SĂ PRETINDĂ A AVEA NEVOIE SĂ DICTEZE TERMENII ŞI CONDIŢIUNILE „UNEI NOI ORDINI” IN REGIUNI CARI NU SE AFLĂ SUB SUVERANITATEA SA ŞI SĂ SE PROCLAME DEPOZITARUL AUTORITĂŢII ŞI AGENTUL DESTINULUI”. Guvernul Statelor Unite adaugă că înţelege să-şi păstreze toate drepturile astfel cum există azi şi că nu-şi dă asentimentul pentru nici o călcare a acestor drepturi. In cercurile bine informate din Tokio se exprimă oarecare surprindere pentru tonul atât de ferm al notei precum şi pentru faptul că publicarea ei coincide cu demisiunea guvernului Konoyei . m Ш Taxa plătită în numerar. Ord. P. T. T. Nr 143.114. Căciula in materie de ...căciulă, românul nu cunoaşte decât două operaţii : sâ şi-o fure de sub el, atunci când vrea sâ se amâgeascâ, sau sâ-l lasâ perii de sub ea, atunci când necazurile 11 Îmbulzesc. Este drept câ la românul nostru căciula mai are şi o altă Întrebuinţare... El se serveşte de ea ca să dea... in câini! Nici odată n'am auzit insă ca ţăranul nostru sâ dea cu câciula in părintele său, mai grav, să se judece vreodată pentru ea. Şi Încă dacă ar fi fost una Întreagă! Dar iată ce se poate citi într'un ziar din Banat: „Un tată şi un fiu se judecă de 20 de ani pentru o... jumătate de căciulă“. Faptul e simplu : un ţăran din comuna Bozovici şi fiul său, moştenesc la moartea nevestei şi mamei, o căciulă, o casă şi ceva pământ. Casa şi pământul, le-au împărţit el pe jumătate. Dar căciula ? Deaici, procesul, care durează de douăzeci de ani şi care s‘a terminat printr‘0 judecată gen Solomon, fiecare cu jumătate de căciulă... In faţa Judecătorului nimeni n‘a strigat Insă ca mama din poveste: ..decât sâ o tai in două, mai bine s‘o ia celălalt" ! Poate unde era... căciulă, nu copil. Şi fiindcă eroilor li se poate adresa reproşul poetului .........oh, desigur n ‘ a fost mamă" ! Et pour cause.. Toc EXPOZIŢIA INTERNAŢIONALĂ DIN NEW-YORK In cursul acestui an se va inaugura la New-York marea expoziţie internaţională, la care participă şi România Anul II Mr. 216 Doamna şi d. Stoiadinovici, premierul iugoslav, la St. Moritz-Elveţia SE FACE DERETECARE Nu de mult, tot în acest joc, consemnând retragerea unui mare număr de brevete de băuturi spirtoase din Bucovina, deţinute în exclusivitate de venetici, pronosticăm că ne aflăm de-abia la începutul uneinecesare operaţii de purificare. O operaţie, care — oricât de dureroasă ar fi pentru obezii pacienţi — nu mai putea să întârzie. Era cerută, această intervenţie chirurgicală, atât de interesele legitime ale poporului de baştină, ca şi de noua etică — purificatoare şi justiţiară — instaurată de actualul regim. Ceea ce prevestisem, se împlineşte întocmai. Logic, normal, fără sălbăticie, dar şi fără o greşit înţeleasă toleranţă. Paralel cu acţiunea de proteguire a elementelor româneşti rurale, iată, ferma mână a guvernului îndepărtează, acum, la început de an nou, vâscul şi de pe trupul Capitalei. , Constatând că „funcţionarea a 280 debite de băuturi spirtoase din Bucureşti este dăunătoare ordinei publice” şi că „pe de altă parte, ele sunt vizitate de indivizi, cari, sub pretextul şi influenţa consumării de băuturispirtoase, se dedau la acte contra regulelor bunei rânduieli”, — ministerul de Finanţe a retras brevetele pomenitelor cârciumi şi a închis definitiv crâşmele. Scurt, fără târguieli, fârâ- păsuiri, fără judecată, având în vedere că deciziunile sunt inatacabile, pe nici o cale! Cauterizarea s’a făcut după cele mai fireşti şi mai corecte reguli ale chirurgiei, repede, fără câr, şi fără mâr. Până în ziua de 15 Februarie, cele 280 debite de băuturi spirtoase deţinute, în totalitatea lor, de nume lipsite de orice consonantă românească, vor trebui sâ-şi lichideze variile băuturi, fabricate nu rare ori, din cel mai autentic metilic, şi să tragă obloanele. Aplauzele opiniei publice româneşti sunt categorice. Măsura, — dreaptă şi nespus de utilă, înmormântarea celor 280 de saloane sau numai dughene, în cari — speculându-se cu seninătate, alcooluri „drese” — se jupuia pielea consumatorului, departe de a întrista, înseninează şi satisface pe toţi românii. E o înhumare cu efecte pe cât de paradoxale, pe atât de fireşti şi de binevenite, aduce zâmbetul satisfacţiei. Nu zâmbetul unei satisfacţii sadice (nu poate fi vorba de aşa ceva), ci zâmbetul celui căruia i se ia din cârcă o momâie. O momâie, care — dându-i, ani de zile, o băutură în majoritatea cazurilor otrăvită — ii golea, cu măiestrie, buzunarele. Să spunem cât binemerită, prin recenta măsură, ministerul de Finanţe de la Naţiune? Nu e nevoie. Mergeţi pe Calea Victoriei şi veţi întâlni pe amicul X, mai vesel decât ori când. — Ce s’a întâmplat? — îl veţi întreba. — Minune. S’a închis crâşma „Royal”-ului! Şi este enorm.