România - Provincie, mai 1939 (Anul 2, nr. 343-358)

1939-05-16 / nr. 343

No. 343 ­ 16. V. 1939 ROMÂNIA Bon de participare LA CONCURSUL DISTRACTIV „IN LUMEA ENIGMELOR* NO. SOI Mărfi 16 Mai (No. Ш) NUMEI DE ADRESA Strângeţi zilnic aceste cupoane şi înaintaţi-le pe toate odată la sfârşitul concursului. Data ultimă se va anunţa din tim­p Şcoala ţărănească In­ planul de lucru al Fundaţiei Culturale Regale ,principele Ca­­rol“ intră, la una din preocupările sale cele mai de seamă, grija de a da Căminelor culturala oameni des­toinici, în s­tare să ia în mâini pri­cepute conducerea vieţii satului. Oricât de bune şi chibzuite ar­ fi programele pentru înnoirea şi înăl­ţarea satului, oricâte intenţii bune ar avea conducătorii Fundaţiei, strădania lor va fi risipă de energie, dacă satul nu se ajută şi singur, prin elită sa bine pregătită. Căminul cultural, locul de întâl­nire al puterilor culturale ale unui sat, are nevoie de astfel de oameni; are nevoe de membri nu numai în­sufleţiţi, ci în stare, totodată,­ să înţeleagă în adâncime şi să pună în practica de toate zilele programul său de muncă. Programul răsare din nevoile­­satului,, îndrumate spre des­­legare, pe liniile programatice tra­sate de Fundaţie. Ii revine însă fie­cărui Cămin cutural datoria de a da viaţă programului, realizând o muncă îndrumată şi coordonată cu munca pe întreaga ţară.­­ Iar lucrul acesta nu se poate face fără condu­cători. De aceea, când am avut răspun­derea conducerii departamentului Culturii Naţionale am dat o deose­bită atenţie acestei probleme. In Mesagiu­ Regal cetit la deschiderea corpurilor legiuitoare în 16 Noem­­brie 1932, s’a cetit pentru prima dată într’un Mesagiu Regal despre „creiarea de şcoli superioare ţără­neşti, care să’ pregătească pătura conducătoare a satelor". Am soco­tit şi socotim că o trebuinţă dintre cele mai de seamă este aceea de a forma conducători fireşte pentru sate. Pentru aceasta însă este nevoe de o şcoală nouă, de o şcoală a oame­nilor vârstnici, o şcoală menită să dea deprinderi noii, pentru o nouă civilizaţie sătească.­ Că este aşa o dovedeşte faptul că, în câţiva ani numai ideea a prins şi a şi fost pusă în faptă. Am înregistrat cu nespusă bucu­rie sufletească începuturile atât de promiţătoare. O puternică mişcare se afirmă din ce în ce mai mult pe tot întinsul ţării azi, în favoarea a­­cestui tip nou de şcoală pentru noi, şcoala ţărănească. Am profunda convingere că vii­torul satului românesc , atârnă de viitorul acestor, şcoli.. Prof. DIMITRIE GUSTI SEHI ■НВНЯВЯЯЯ1 Foloasele aduse plugarilor din Dodeşti Fălchi de către Căminul cultural Pe data de 12 Aprilie a. c., adică la începerea lucrărilor agricole, Că­minul cultural model „Dodeşti" din comuna Dodeşti, judeţul Falciu, a înştiinţat pe săteni că remiza de maşini şi unelte agricole a acelui Cămin posedă următoarele maşini necesare unei plugarii raţionale : garnitură de treer cu tractor, trac­tor cu, plug pentru axat, maşini de semănat în rânduri, trior pentru a­. Ies semite, tânturătoare, tocători de nutreţ şi sfeclă, prăşituri mecanice, maşini de: str­opit pomi­ şi vie­­şi al­­tele -«*****«1®^ ЙТ*О?ГТ0ЭШ 3J TaSteE*acest|rr ffiăSiții agricole se pun la dispoziţia agricultorilor din comuna Dodeşti, în primul­ rând, membri ai Căminului cultural, cum şi la dispoziţia agricultorilor din satele vecine. Preţul cu care se închiriază ace­ste maşini va fi, pentru aratul şi treieratul cu tractor la fel cu cel din comerţ, aplicându-se însă reduce­rile aprobate de stat pentru mem­brii Căminului. Pentru celelalte maşini se va plăti o sumă minimă care se acopere cel puţin în parte cheltuelile de repara­ţie, întreţinere, etc. Membrii asociaţiei agricole şi ab­solvenţii cursurilor ţărăneşti vor fo­losi aceste ultime maşini in mod cu totul gratuit. Cei .cari doresc a • folosi aceste maşini se vor . adresa căminului cadțdfte**1 aîaifcriîodu-se''-: intr’un" re­­gistru special sau teimitftddr repe semnată. La încheiere ... vor semna" un contract formular-tip, сё se găseşte" Ia rDîrectiuea^Câmi­­nului. . Maşinile se dau spre folosinţă în ordinea­ înregistrării cererilor. In felul de mai sus, Căminul cul­tural model „Dudeşti" ajută ridi­cării stării economice a sătenilor, care se vor bucura de folosinţa a­­cestor maşini, dar şi prosperităţii întregii ţări. няавввшгшваяняяяяяяяяняяняяяяяяяяняяяияияяяяяияяяяв UN CÂMIN CULTURAL CU TEATRU S&TESC Cine a participat la cursurile şcoalei de comandanţi dela Valea­ Vinului ţinute în Februarie-Mar­­tie, crt. cu prilejul escursiunii or­ganizate de şcoală a avut rara o­­cazie să viziteze comuna Şanţ-Nă­­săud, sat despre care s’a vorbit şi scris mult, sat în care a lucrat o e­­chipă monografică a Institutului social român, iar în ultimul timp şi-a încheiat cei trei ani de activi­tate o echipă regală studenţească. Intotdeauna s’a vorbit numai de bine de acest vrednic sat grănice­resc care prin felul manifestărilor lui a putut fi dat pildă multor sate. Dacă cu alte prilejuri a venit vor­ba despre alte înfăptuiri pilduitoa­re, de astă dată impresia deosebită pe care a făcut-o echipa teatrală a Căminului cultural din Şanţ cu o­­cazia serbării organizate în cinstea oaspeţilor echipieri de la Valea­ Vi­­nului, stătue încă în amintirea fie­căruia din cei de faţă şi merită să fie cunoscută şi de alţii. Toţi tăbăraşii şcoalei de coman­danţi au fost şefi de echipe, cu toţii am învăţat de la d. Victor Ion Popa, autor dramatic şi fruntaş al tea­trului românesc, că o echipă de teatru sătesc trebuie să fie alcătui­tă din gospodarii cari simt drago­ste şi sunt în măsură să joace cu uşurinţă mai ales o piesă de teatru. Copiii pot juca cel mult pentru copii. In satele unde au lucrat echipe regale studenţeşti s’au organizat aceste echipe teatrale compuse din săteni cari au dat roade mai mult sau mai puţin mulţumitoare. In unele sate, o parte din echipe ■ au reuşit să stârnească atâta inte­res printre sătenii mai tineri încât nu rareori le-a fost mare surpriza descoperind adevărate talente şi adevăraţi autori dramatici — dacă-i putem numi aşa. Ceiace s’a văzut la Şanţ însă a depăşit aşteptările şi experienţa cea mai bogată a celor peste 50 foşti şefi de echipe. In jocul pe scenă al sătenilor s’a observat atâta naturaleţă şi liber­tate, atâta originalitate, atât duh şi ingeniozitate încât te mirai de unde atâta înţelegere la aceşti „simpli" ţărani, în a-şi alege moti­vele de inspiraţie şi a pregăti pie­sele care sunt făcute şi jucate de el. Este interesant că nu neglijează în afară de partea distractivă par­tea educativă a subiectelor се-şi a­­leg. Cât de bine ştiu ei să i­a înfăţişa­rea rolului pe care-l joacă încât chiar cei ce duc viaţa zi de zi cu ei îi recunosc cu greu pe scenă. Ar fi foarte interesant şi socot necesar ca repertoriul pe cel puţin un an, a unei asemenea echipe teatrale ca cea din Şanţ, să fie colecţionat la Cămin iar cele mai reuşite din încercări să fie publicate, cu ten­dinţa ca mai târziu să se formeze o bibliotecă a pieselor de teatru să­tesc, scrise de autori ţărani, să se vadă o evoluţie firească a teatrului sătesc, să se vadă de câtă fineţe dispune sufletul ţăranului nostru pe care atâţia încă din lumea ora­şelor îl ignorează mai mult decât pe animale. Trebue să recunoaştem că ceea ce se face la Şanţ este rezultatul unei munci titanice depuse şi în această direcţie de către d. N. N. Popescu fost inspector al echipei, astăzi subdirector al Direcţiei pregătirei din Serviciul social. Prin muncă continuă şi respec­tarea anumitor sfaturi în această direcţie conducătorii de Cămine culturale săteşti vor reuşi să orga­nizeze aceste echipe teatrale dacă nu la înălţimea celui de la Şanţ, a­­poi cel puţin atâta cât să poată fi socotite Cămine cu un teatru sătesc model. TEODOR Z. MELNICU Comandant S. S. RENAŞTEREA INDUSTRIILOR SĂTEŞTI PRIN CĂMINELE CULTURALE ŞI ŞCOLILE ŢĂRĂNEŞTI Altădată, săteanul nostru a ştiut să îşi împlinească singur o mare par­te din rosturile gospodăriei sale, pen­tru care astăzi este nevoit a apela la profesionişti, îşi d­ădea singur ca­sa, de la temelie până la acoperiş şi-şi făcea obiectele necesare în gos­podărie şi în ale plugăriei. Aseme­nea, din vechi vremuri, românca n’a avut îndeletnicire mai plăcută decât aceea de a coase şi ţese, pentru în­destularea familiei şi a casei. O seamă din gospodarii satului, prin practică mai îndelungată, spe­­cializân­du-se în unele din aceste ros­turi, au început să lucreze şi pentru comunitatea sătească. Aşa, a apărut ,meşterul satului”. Pe prispă, în casă, în şopron, ori în bătătură, gospodarul harnic lu­cra la facerea frânghiilor, trăiştilor, jugului înflorat cu fierul roşu, căuşu­lui de apă, plugului de lemn, furcii, rogojinilor,­ etc., toate lucrate cu multă artă. Numele de Trăistani, Funieru, Bo­iangiu, Săpunaru, Olaru, Stoleru, Gor­jocaru, Groitoru şi altele, nu sunt altceva decât nume care ne arată în­deletnicirea pe care au avut-o în trecut strămoşii acestora. De apoi sa­tele Blidari, Rogojeni, Coşăreni, Spe­­teni, Săpunari, Dărmăneşti şi încă altele, nu ne amintesc o ocupaţie principală a unei bune părţi a lo­cuitorilor din ele? Toate acestea se făceau paralel cu îndeletnicirea prin­cipală — p­lugăria — în timpul când munca la câmp înceta. Pentru ţara noastră, agricultura fiind o ocupaţie de sezon, parte din sătenii noştri şi-au căutat şi o altă ocupaţie, vor­bim aici de regiuni populate şi cu pământ mai puţin. Aceste ocupaţiuni nu-i stinghereau cu nimic de la mun­cile agricole, ba din contra erau sporitoare de venituri în gospodărie, trM'săteşti, care­ aju­nseseră la o fru­­щ«*ав«&8У19ИяИвк$й c®fte ,prin­ tra­diţie erau deprinse de tineretul sa­telor. La început ,săteanul meşteşugar n a produs decât, pentru trebuinţele gos­podăriei lui. Pe măsură ce s’a spe­cializat şi a început a produce pes­te trebuinţele lui, s’a gândit să lu­creze şi pentru comunitatea sătea­scă, cu unelte şi material propriu. Desfacerea produselor se făcea con­tra schimb în natură, contra plată, ori se organiza desfacerea lor prin târguri, ori pe la bâlciuri. Dacă azi veni, şi mai ales am avut o industrie sătească la noi în ţară, ea s’a desvoltat de cele mai multe ori din industria casnică. Puţine din in­dustriile săteşti au fost transplantate dela oraş. Intre industriile transplan­tate dela oraş, amintim: industria lucrării cobzelor, (aproape 2.000 a­­nual), răspândită în comuna Nadişa, din judeţul Bacău, pe la 1862, de Ior­­dache Uricaru; industria lucrării mo­bilelor lăcuite din Izvorul Grişului şi Călăţele din ţinutul Huedinului, un­de în cel puţin 60 gospodării, se lu­crează această meserie; industria sticlăriei primitiv lucrată de sătenii din Crasna Ilii-Bucovina, şi care au învăţat această meserie de pe vre­mea când funcţiona în acel sat o fa­brică de sticlă. CENTRE DE INDUSTRIE SATEASCA Judeţul Muscel este un adevărat centru al industriei săteşti. Se pro­duce din abondenţă şi variat. In a fără de munca câmpului, săteanul practică şi o industrie producătoa­re de venit. Aşa, aflăm: fabricarea vaselor de lemn, (butoaie, putini, ve­dre), şi olăria la Costeşti; rotăria şi fierăria, cu comenzi din patru judeţe vecine, la Hacoviţa; rotărie, cojocă­­rie, cismărie şi boiangerie, la Davi­­deşti, doage şi şiţă, tăbăcărie, apoi ţesături de cânepă şi in, costume naţionale, dimie, velniţe, ţoale, plo­­cade şi sarici, se lucrează la Dom­­neşti; haine, pături, plocade, sărici, pănură albă şi neagră, pânză şi scoarţe Se lucrează la Bădenii Un­­gureni şi Pământeni şi se desfac la bâlciuri, case de lemn, ce se vând in Vi­aş,ca, se fac la Beleţi; costume naţionale, la Beleşti şi Rucăr, olărie, la Lăb­eşli, etc. Al­ doilea centru de industrii sil­­reşli este judeţul Prahova, unde gă­sim făcându-se: furci, cozi de coase, (coperci), vârteje, juguri, doniţe şi cercuri, la Petroşani ; cofe, hârdae şi putini, la Ceraşu şi Breaza de Sus; dulgheri şi rotari, (80) la Diteşti; hambare, la Proviţa de Jos şi de ■Sus Şi,la Breaza de Sus ; olărie la Dărmăneşti, Puchenii Mari, Puchenii Mici, Brazi, Ciumaţi şi Balta Doam­­nei, trăistăria, la Dărmăneşti ; rogoji­­năria, la Puchenii-Moşneni, Puche­nii Mari şi Ciumaţi; fabricarea că­ruţelor, la Gorgota; funii de tei topit, la Poenarii,Nali; cioplitori de piatră, la Comarnic; ţesături naţionale, că­măşi şi goparţe, la Breaza de Sus, Co­marnic şi satele vecine. Alte industrii săteşti, găsim in ju­deţul Bacău, ca: dogărie şi brutărie, cofe şi ciubere, la Cleja, Pănceşti, Faraoani şi Helegiu; pălării de pae pentru văi гаге, la Cleja, cobze, la Nadişa; rolăria, la Poduri şi Buc­­eşti. Numeroase alte industrii săteşti, găsim în judeţele: Dâmboviţa, Ilfov, Buzău şi Putna. In Oltenia, Gorjul ne-a dat mâini îndemănatece de ţărani, care au lu­crat sculpturi in lemn, ce prezintă un interes artistic. Casa lui Antonie Mogoş, din Ceauşu, lucrată de mâna lui la 1875, care se păstrează la Muzeul de Artă Naţională, uşa de la casa lui Gheorghe Fieraru, ori fur­cile înaripate de la Novaci, sunt po­doabe de artă ţărănească, întâlnim apoi tot în Gorj, la Petreştii de Jos, ţesături din păr de capră, din care se fac trăiştii, desagi, preşuri de cai şi chiar corturi Peste Carpaţi găsim prototipul să­teanului meseriaş, care-i soţul cu o­­cupaţia principală: fabricarea de ciubere, doniţi, cercuri, etc. Industria tinichigeriei practicată de sătenii din Someş, o socotim tot ca sătească. Co­jocarii şi ciubălarii (argăsitorii) Nă­­săudului, împletitorii de coşuri din Banat, rotarii, dogarii, coşărcaşii şi spătarii din părţile Bihorene, lucră­torii de tronuri şi lăzi de Braşov, şi în sfârşit, ţesăturile săteşti, comple­tează un lung şir al industriilor să­teşti. Populaţia sătească din ţinutul Bu­covinei se ocupă şi cu dulgheria am­bulantă şi lemnăritul, iar ca indus­trie femeiaşcă scoarţele sunt de ad­mirat. Din cele arătate se poate vedea că, în marea majoritate a cazurilor in­dustria sătească şi cea casnică se află mai desvoltată şi a devenitclar, tradiţională in satele de la dealuri şi munte, prin faptul că materia primă le-a fost la îndemână şi că iarna cei dela deal şi munte nu mai pot face altceva. Sporirea veniturilor în gos­­podărie i-a împins spre alte ocupaţii în acest anotimp. Pentru susţinerea acestor indus­trii stăeşti s’a căutat în trecut a se face apel la întreaga colectivitate sătească. Aşa au apărut Cooperative­le săteşti de producţie cu caracter industrial pornite din iniţiativa lui Haret, când se cerea ca „pentru perfecţionarea acelor ramuri de in­dustrie tradiţională sau de meserii, ce se practică în unele comune ru­rale... să se trimită la sate meşteri ambulanţi însărcinaţi a vizita atelie­rele meseriaşilor tradiţionali şi a da acestor meseriaşi instrucţiuni practice, în privinţa celor mai po­trivite mijloace de perfecţionare. COOPERATIVE DE INDUSTRIE SATEASCA Cooperativele de industrie săteas­că au prins în unele regiuni ale ţă­rii şi au dat chiar frumoase rezul­tate. Pomenim cooperativele de do­­gărie­ dela Corneşti-Muscel, Şan­­dreşti-Tutova şi Folteşti-Covurlui, a­­poi cooperativele de olărie dela O­­baga-Romanaţi , Odobeşti-Dâmboviţa şi Şoldăneşti-Baia. Amintesc încă două cooperative de cism­ărie în Ar­deal, începutul, ca orice început a fost modest. Aproape peste tot re­zultatele au întrecut aşteptările. Şi acum, cu gândul la zilele noas­tre, stăm şi socotim, cât de multe şi variate materiale îi stau omului nos­tru la îndemână, din care şi-ar face o parte din lucrurile necesare in gos­podărie, ne mai trebuind să le cum­pere, ori ar putea lucra pentru al­ţii, spre vânzare. Socotim aici câteva din aceste materiale, cum şi lucrurile ce se pot face : Părul de capră, din care se pot face trăiste şi dăsagi. Cânepa şi in, din care să facă frânghii, căpestre, ştreanguri, ha­muri, genţi, etc. Părul de porc, din care să facă perii, bidinele şi pensule. Răchita, recoltată de pe malul a­­pelor ori din culturi speciale, dă material pentru coşuri, coşuleţe, geamantane, mobilă de grădină, etc. Papura, căreia i se dă foc primă­vara, este un însemnat izvor de câş­tig. Rogojinile, ştergătoarele, coşu­rile, papucii, pot fi uşor deprinse de la orice meşter. Paele nestrivite pentru coşuleţe, pălării v Măturile semănate In capul locu­im ori pe răzoare, slujesc la făcutul m­ăturilor de toate mărimile. Vin apoi la rând foile de porumb, crăcile, nvelile, lemnul moale de plop­­şi salcie, bun pentru albii, fu­se, rotiţe, etc. Acolo unde satul e pe malul apei, olăria e producătoare de venit. Ea era odată o ocupaţie destul de fru­moasă Satul întreg de cum începea căldura, era mobilizat pe malul gâr­lei, scotea topliţa adusă de ape şi o prefăcea în oale şi străchini. In satele de munte, unde bradul şi fagul sunt la îndemână, se poate desvolta şi adânci o veche industrie ţărănească a lemnului. Se vor lucra scaune, mese rotunde şi lungi, ham­bare, coteţe, butoaie, lopeţi, furci, cozi de topor, coperci etc. Şindrilă­­ritul e bine să se desvolte şi să i se caute debuşeuri. Tot asemenea, în scădere, se află şi minunatul meşteşug strămoşesc al lucrurilor de podoabă casnică. NOUI DEPRINDERI ŞI ÎNDELET­NICIRI Pentru reînvierea şi deprinderea u­nor noi îndeletniciri, în lumea sa­telor noastre, căminelor culturale, prin şcolile ţărăneşti, trebue să pă­şească cu toată siguranţa. Fără a fi nevoiţi a face o ucenicie mai îndelungată, tineretul satelor noastre ar putea deprinde unele meş­teşuguri, care nu cer învestirea unui capital prea mare şi nici un atelier cu braţe multe de lucru. Meşteşugu­­rile deprinse, pe lângă că-i ocupă un timp pe care altfel l-ar pierde în zadar, sunt însemnate izvoare de câştig sigur. Meşteri care să iniţieze tineretul satelor in deprinderea unui meşte­şug, şcolile ţărăneşti, vor găsi des­tui. Angajarea lor se poate face cu contract, pe o lună-două, până ce ucenicii au deprins bine meşteşugul. Eu însumi am văzut un asemenea fapt împlinit. Şcoala ţărănească din Strachina-Ialomiţa a angajat un meş­ter rogojinar din Puchenii-Prahovei, care într’o lună de lucru, zi la zi a scos 12 meşteri pricepuţi, în lu­crul papurei. Cea mai ideală formă pentru al­cătuirea unor asemenea ateliere este cea a cooperaţiei. Spiritul de tovă­răşie poate aduce imense foloase cooperatorilor, şcolilor şi satului. Şcoala ţărănească are fericita cca­­"Ziej de w"dovedi tinerilor mei­ elevi... că, şi în domeniul indeletnicirilor gruf­­tice manualei prin cooperaţie se poa­­te...reali­za mult. Să exemplificăm: Toţi cei ce doresc să înveţe fabrica­rea frânghiilor, căpestrelor, ştrean­gurilor şi a hamurilor se întovără­şesc şi-şi cultivă în comun cânepa de care au nevoie. Odată cu deschi­derea cursurilor Şcolii ţărăneşti, de comun acord cu conducătorii ei, îşi angajează un meşter la a cărui plată contribuese. Odată ce meşteşugul a­­fost deprins, pot lucra singuri, ca asociaţi. Desfacerea produselor în Sat ori în satele vecine, aduce câştig, care după ce se acoperă cheltuielile, se împarte asociaţilor. Asemenea pot proceda şi elevii Şcolilor Ţărăneşti, care şi-au pus în program crearea atelierelor de fa­bricarea măturilor, rogojinelor, pe­riilor, ori a uneltelor casnice gos­podăreşti Tot ceea ce aceste ateliere reali­zează să se expună spre vedere şi­­a» . :re. Asemenea bazare-expo­­ziţii se vor organiza după termina­rea cursurilor. Realizatori ai acestei idei aflăm la Pucheni, Moşneni-Prahova, unde ate­lierul de împletituri a format câteva serii­ de pricepuţi împletitori de răchită.. Lucrările executate, expuse în expoziţie au fost desfăcute până pe pieţele Bucureştiului. Asemenea, şcoala ţărănească din Strachina-Ia­­lomiţa, cu un meşter rogojinar an­gajat din părţile Prahovei, înfiin­ţează un atelier unde 12 săteni au deprins şi desăvârşit acest meşte­­şug. __Trezirea unor vechi industrii ce au fiinţat în sate ori deprinderea lor acolo unde nu au existat, este o o­­peră de real folos satelor noastre, pe care Şcolile Ţărăneşti o pot rea­liza. NICOLAE СП­ЕА FEMEIA IN SERVICIUL SOCIAL Prima şcoală de comandante a Serviciului social s’a deschis in sa­­tul Broşteni din jud. P. Neamţ la 17 Aprilie 1939. Rostul ei este de a forma viitoare comandante Pentru taberele şi echipele de studente cari cu începere de la 1 August vor fi obligate a presta Serviciul social, în salele noastre. Munca ce urmează să se facă sub auspiciile Fundaţiei culturale regale „Principele Car­ol" se în­dreaptă spre sat şi săteni, pentru ridicarea nivelului lor cultural. In tabăra dela Broşteni s’au adu­nat 62 licenţiate şi absolvente ale universităţilor din România, cari sunt gata să se dedice muncii de apostolat cerute de M. S. Regele Carol al ll-lea, intelectualele noastre vor trăi de acum înainte 3 luni în sat, în mij­locul sătenilor, pe car­e vor învăţa a-i cunoaşte cu nevoile şi dorinţele lor şi vor căuta să facă căi m­ai mult pentru îndreptarea stărei de fapt, punându-şi toate cunoştinţele căş­tigate în şcoli, în serviciul obş­­tei. Prima tabără de Serviciu social iemenin de la Buşteni are un sistem de lucru şi de viaţă cu totul nou. Viaţă de tabără, muncă colectivă, disciplină şi contact permanent cu satul. Chiar din primele zile ale so­sirii, tabăra s-a manifestat în viaţa satului. Corul taberei cântă la bi­serică, iar intelectualele adunate din toate colţurile ţării iau parte la horă. A fost un spectacol din cele mai măreţe, să vezi echipierele Ser­viciului social, în uniformele lor so­bre şi modeste, amestecate între săteni şi sătence în mijlocul horei. Acolo pe o livadă minunată, aşeza­tă Ioi marginea Bistriţei, în ritmul* jocurilor specifice locului, s’a pro­­di­s ..primu­l gest de înfrăţire între oraş'' şi sat, de unire a tuturor în­­tr’un crez sfânt al neamului întreg. Dar în afară de emoţia estetică şi artistică, echipierele nu și-au ui­tat datoria de cercetătoare sociale şi pe la marginea horei, fiecare grup de­ săteni, de babe, era dublat d­e echipiere ceri ascultau, întrebau și căutau să- i dea seama de starea sătenilor din toate punctele de ve­dere. Doctrina Serviciului social este că numai după cunoaşterea siste­matică a satului se poate lucra la ridicarea lui. Astfel, după cunoaş­terea lucrurilor, echipierele vizitea­ză toate gospodăriile. Munca aceasta e cu totul nouă şi reuşita depinde de iubirea de neam, de zelul şi elanul cu care se va fa­ce, dar cum pu­terea de sacrificiu a femeii române nu poate fi pusă la îndoială, rezultatul bun al acestei mişcări nu va întârzia să se arate şi va fi util atât pentru Stat cât şi pentru studenţimea noastră trezită la o viaţă cu totul nouă. Nlasta Lucian „Dorim ca munca în echipe să fie pentru tineretul nostru o şcoala de suflete închinate unei munci de­­sinteresate obşteşti, de caractere tari, gata să primească chiar lupta cea mai grea şi, mai ales, un prilej de a stabili legături care să nu se mai poată rupe intre ei si sate.” Prof. D. GUSTI йсЕЕВЫЯЕаааяв;.;: . .ш_::1Ш53квянш t). col. D. Rădulescu, primarul orașului Vatra Dornei, în sito­ri­atrajerelor excursioniste drin București. "

Next