România - Provincie, august 1939 (Anul 2, nr. 435-450)

1939-08-16 / nr. 435

■Taxa plătită in numerar. Ord. Intre marina cu tunul şi marina cu busola... E­xpresia e a Suveranului. Incă odată a Suveranului, ca tot ce-a rostit definind o stare, jalonând un drum pentru viitor, pe­cetluind de îndată cuvântul cu începutul înfăptuirilor. Marina cu tunul şi marina cu busola... Adică oştirea pe ape sortită să ne apere coasta mării şi hotarul fluvial, armia cealaltă, de pace, a năvilor, destinată să poarte pavilionul românesc pe calea întinselor ape, spre porturi străine, cu bogăţiile pământului nostru care prea multă vreme numai pe alţii i-a îmbogăţit. Grija regească s’a îndreptat spre amândouă aceste destine ma­rinăreşti, cu îndeopotrivă luate-aminte. Am adăogi poate: cu în­­deopotrivă pasiune. Căci a fost nevoie de o nobilă şi fecundă pa­siune, pentru a scutura un popor al uscatului din indiferenţa sa la toate chemările mării, pentru a înjgheba înfrăţirea între marina militară şi marina comercială, pentru a ne deprinde cu gândul că printre alte hărăziri pe care ni le rezervă viitorul, va fi şi acea de­­ navigatori. Mulţumindu-ne cu explicaţii simpliste, ne-am mărgini să cău- t tăm origina acestei dragoste a Suveranului pentru mare, într’o po- I runcă atavică. In arterele regeşti se sbate sângele unei ilustre fa- I milii de marinari. Deci un îndemn al sângelui, venit de departe, I peste generaţii, a răspuns în dinamicele iniţiative care au rege­­­­nerat flota noastră de mare şi de fluviu, de luptă şi de negoţ.­­ Dar asemenea tălmăciri nu ne-ar satisface decât pe jumătate. [ Fiindcă n’ar cuprinde decât jumătatea adevărului. Neîndoelnic, că va fi existând o atavică şi nebiruită poruncă,­­ în această iubire a M. S. Regelui Carol II, pentru tot ce e în l­e­­­­gătură cu marea, cu largile spaţii unde omul între nemărginitul­­ cerului şi nemărginitul apelor, în vasta singurătate, rămâne faţă­­ în faţă numai cu deapururi neînşelătoarea călăuză a constelaţiilor. Insă o astfel de înclinare ereditară, a intrat de îndată, a făcut corp, cu mult mai înalta şi nepărtinitoarea şi egala îndeplinire a atri- I butelor regeşti. Tot aşa, cum Suveranul a purtat grijă şi a galvanizat spiritul diferitelor arme de uscat; sau aviaţia; sau străjeria; sau Serviciul social; sau aşezăminte regale de cultură şi de artă; sau ridicarea­­ satelor; sau reorganizarea căilor de circulaţie; sau cultura grâului;­­ sau atâtea înfăptuiri de gospodărie materială şi atâtea acţiuni de­­ redresare morală, — tot aşa, cu o părintească veghe care nu cu­noaşte vitregie pentru anume vlăstar părăsit şi o excesivă prote­guire pentru un altul prea favorizat, în aceiaşi echilibrată dozare, după ceas şi împrejurări, a luat marina sub oblăduirea Sa şi pe-un­­ complex de planuri multiple i-a deschis orizonturi de viaţă nebă- 1 imite până mai­eri.­­ Toate sunt începuturi. Dar ce rodnice începuturi! ! Brava breaslă marinărească, modestă numerici însă de-o ne­preţuită calitate dovedită atât în luptele şi pe unităţile navale mi­litare, cât şi pe vasele noastre comerciale, şi-a aflat în sfârşit fires­ i cu-i Ocrotitor. Şi acel spirit de sacrificiu, acea solidaritate şi m­­ân­­­­drie de corp, acea şcoală de energie şi de afirmare a virtuţilor pe­­ care Suveranul le caută la temeiul tuturor marilor înfăptuiri unind­­ materia cu spiritul, însufleţind materia prin spirit, — aceste însu­­­­şiri ale elementului omenesc din marina noastră, prea puţin puse­­ în valoare până acum, odată cu Domnia cea nouă, au căpătat ne­­­­numărate posibilităţi de afirmare.­­ La serbările marinei din 15 Augu­st 1936, Suveranul rostea: „Noi­­ trebuie să aducem pe cetăţenii noştri la valurile apelor, căci atunci când vor fi în contact cu aceste elemente, când vor şti câtă bucurie,­­ câtă sănătate, câtă ozonizare a sufletului pot să aducă aceste călă­­­­torii pe mare; numai atunci marina noastră va putea realiza un­­ nou program...". I Iar la aceleaşi serbări ale marinei, cu un an mai târziu, la 15­­ August 1937, M. S. Regele Carol II, adăogia: „Este adevărat că U­a­marin este un scop, dar est© şî un element hotărîtor de progres ,­­ şi de civilizaţie. Şi o ţara cu un mal aşa de întins ca al nostru are I dator­ia de a-ş­i plaţi acest lux — dar să vedem dacă este un lux, căci Eu cred că nu este un lux. Fiindcă lăsând la o parte serviciile reale pe care apărarea noastră pe mare poate să le aducă pentru apararea comunicaţiilor, în timp de pace, marina trebue să devină de CEZAR PETRESCU

Next