România - Capitala, octombrie 1939 (Anul 2, nr. 497-512)

1939-10-16 / nr. 497

Luni 16 Octombrie 1939 BIROURILE Direcţiunea şi Redacţia: Calea Victoriei 50, Pasagiul Victoria scara B, Et. I. Administraţia: Pasagiul Victoria a fost Imobiliara­ Scara C. TELEFOANE Direcţiunea: 5.57.85 Secretariatul general: 4.52.09 Redacţia şi secretariatul: 5.57 76 Secretariatul de provincie: 5.57 77 Administratorul : 4 20.62 Administraţia şi Abonamente: 5.57.61 Serviciul Publicităţii: 4.89.05 ABONAMENTE 24 pagtu 3 Dn an 750 lei Şase luni 380 . Trei luni 200 . L­E­I Anul II Nr. «­9. C. : " A­le furtunilor crunte tălăzuiri care veneau către noi şi către Europa întreagă, ne-au găsit cu un izbă­vitor Hege, în puterea anilor şi a expe­rienţa, la veghea destinelor româneşti. N’a fost lipsită de semne şi de vestiri, această nouă hecatombă a popoarelor. Pe frontispiciul şubredului şi astăzi deşertului palat al Naţiunilor, în plinul delirului pacifist, biblica mână nevăzu­tă scrisese încă odată cu litere de foc o­­sânda acestor apropiate vremi: Numă­rat! Cântărit! împărţit! Hai câţi oare au luat aminte la ame­ninţarea ce va să vină? Câţi oare s'au pregătit? Până în ceasul al doisprezecelea a du­rat letargica inerţie, nădăjduind o mi­nune a­ Providenţei îndurătoare, pe când Providenţa fiecăruia în el se afla, nu în milostiviri din afară, nici chiar în milostivirea Cerului. Si o asemenea fatalistă resemnare care închide în ea germenul negru al morţii, Regele Carol II ne-a cruţat. Dincolo de predestinarea Sa Monar­hică şi Dinastică, prin însuşirile Sale o­­meneşti, prin virtuţile personale de e­­nergie, înţelepciune, hotărîre, organi­zare, prevedere, ne-a apărat mai întâi fle noi înşine, pentru a ne apăra mai a­­poi prin noi înşine, de asaltul primej­diilor din afară. Dacă noţiunea duratei, a permanen­ţei, a continuităţii istorice, stau la te­meiul oricărui regim monarhic şi di­nastic, fiind atributele cele dintâi ale Monarhiei şi Dinastiei, ele nu-şi capătă elementul activ, energetic, dinamic, fecund, fără consfinţirea S­egelui-Om. Fără vibraţia personală, fără munca, fără mistuitoarea risipă de faptă, de veghe, de idei-forţe, de însufleţiri. Anii Regelui Carol II s’au mistuit în această văpaie a misiunei regeşti­ şi a răspunderii regeşti, din tinereţea cea mai fragedă, când hotărînd danie din bunul Său pentru a ridica trei modeste şcoli săteşti din temelie, îşi însoţea da­rul în 1913 cu asemenea severă cerce­tare a cugetului: „Vremea răspunderi­lor a început şi pentru Mine, punân­­du-Mi mainte, pe lângă sarcina pregă­tirii Mele, pentru chemarea ce Mă aş­teaptă, şi îndatoririle către cei lipsiţi ori în suferinţă..." Vremea răspunderilor!... Se deschidea de pe atunci. Dar de pe atunci încă, vremea răspunderilor nu i­ se arăta Principelui Carol ca o apăsă­toare povară, ci ca o singură şi înnobi­lată raţiune a existenţei. Anii n'au sculptat cute, n'au adum­brit limpezimea astrală a ochilor, n'au ostenit braţul, n’au răcit arşiţa credin­ţelor şi a dragostei aspre câteodată, cu care ne-a voit un popor mare, un neam tare, o ţară falnic renăscută ca pentru un excepţional destin regesc. Astăzi regele Carol II, în puterea deplină bărbăţiei ne stă scut, neclintit, spin­tecând deslănţuirea tuturor furtunilor veghind să ne scoată neatinşi, întăriţi la limanul de dincolo de furtuni. Anii adolescenţii Sale, anii tinereţii Sale, anii bărbăţiei Sale, nouă ni i-a jertfit. Ce prinos de recunoştinţă ar fi măsu­ra înfăptuirilor Sale şi neţărmuritei Sale dragoste de popor? Poate că un prinos, unul singur, ar f­ie această măsură, dar foarte îndepăr­tat. In anii cei de departe, cei mulţi, care vin, în anii părului cărunt şi ai drepte­lui la odihnă, să-i închinăm prinos o Românie mare, întreagă, sănătoasă, u­nită, fericită, aşa cum Regele Carol I­ o vrea şi o pregăteşte şi ne chiamă s-o temeinicim. Aceasta să-i fie alinarea şi mândrie anilor pe care i-a trăit şi înaintaşul Său, Regele Carol I, şi inaritaşul de mai departe, în veac, Ştefan Vodă cel Mare şi Sfânt. Altă închinare nu credem să-i fie ş­ dulce sufletului Său de Om şi de Rege. CEZAR PETRESCU (

Next