România - Capitala, octombrie 1939 (Anul 2, nr. 497-512)
1939-10-16 / nr. 497
Luni 16 Octombrie 1939 BIROURILE Direcţiunea şi Redacţia: Calea Victoriei 50, Pasagiul Victoria scara B, Et. I. Administraţia: Pasagiul Victoria a fost Imobiliara Scara C. TELEFOANE Direcţiunea: 5.57.85 Secretariatul general: 4.52.09 Redacţia şi secretariatul: 5.57 76 Secretariatul de provincie: 5.57 77 Administratorul : 4 20.62 Administraţia şi Abonamente: 5.57.61 Serviciul Publicităţii: 4.89.05 ABONAMENTE 24 pagtu 3 Dn an 750 lei Şase luni 380 . Trei luni 200 . LEI Anul II Nr. «9. C. : " Ale furtunilor crunte tălăzuiri care veneau către noi şi către Europa întreagă, ne-au găsit cu un izbăvitor Hege, în puterea anilor şi a experienţa, la veghea destinelor româneşti. N’a fost lipsită de semne şi de vestiri, această nouă hecatombă a popoarelor. Pe frontispiciul şubredului şi astăzi deşertului palat al Naţiunilor, în plinul delirului pacifist, biblica mână nevăzută scrisese încă odată cu litere de foc osânda acestor apropiate vremi: Numărat! Cântărit! împărţit! Hai câţi oare au luat aminte la ameninţarea ce va să vină? Câţi oare s'au pregătit? Până în ceasul al doisprezecelea a durat letargica inerţie, nădăjduind o minune a Providenţei îndurătoare, pe când Providenţa fiecăruia în el se afla, nu în milostiviri din afară, nici chiar în milostivirea Cerului. Si o asemenea fatalistă resemnare care închide în ea germenul negru al morţii, Regele Carol II ne-a cruţat. Dincolo de predestinarea Sa Monarhică şi Dinastică, prin însuşirile Sale omeneşti, prin virtuţile personale de energie, înţelepciune, hotărîre, organizare, prevedere, ne-a apărat mai întâi fle noi înşine, pentru a ne apăra mai apoi prin noi înşine, de asaltul primejdiilor din afară. Dacă noţiunea duratei, a permanenţei, a continuităţii istorice, stau la temeiul oricărui regim monarhic şi dinastic, fiind atributele cele dintâi ale Monarhiei şi Dinastiei, ele nu-şi capătă elementul activ, energetic, dinamic, fecund, fără consfinţirea Segelui-Om. Fără vibraţia personală, fără munca, fără mistuitoarea risipă de faptă, de veghe, de idei-forţe, de însufleţiri. Anii Regelui Carol II s’au mistuit în această văpaie a misiunei regeşti şi a răspunderii regeşti, din tinereţea cea mai fragedă, când hotărînd danie din bunul Său pentru a ridica trei modeste şcoli săteşti din temelie, îşi însoţea darul în 1913 cu asemenea severă cercetare a cugetului: „Vremea răspunderilor a început şi pentru Mine, punându-Mi mainte, pe lângă sarcina pregătirii Mele, pentru chemarea ce Mă aşteaptă, şi îndatoririle către cei lipsiţi ori în suferinţă..." Vremea răspunderilor!... Se deschidea de pe atunci. Dar de pe atunci încă, vremea răspunderilor nu i se arăta Principelui Carol ca o apăsătoare povară, ci ca o singură şi înnobilată raţiune a existenţei. Anii n'au sculptat cute, n'au adumbrit limpezimea astrală a ochilor, n'au ostenit braţul, n’au răcit arşiţa credinţelor şi a dragostei aspre câteodată, cu care ne-a voit un popor mare, un neam tare, o ţară falnic renăscută ca pentru un excepţional destin regesc. Astăzi regele Carol II, în puterea deplină bărbăţiei ne stă scut, neclintit, spintecând deslănţuirea tuturor furtunilor veghind să ne scoată neatinşi, întăriţi la limanul de dincolo de furtuni. Anii adolescenţii Sale, anii tinereţii Sale, anii bărbăţiei Sale, nouă ni i-a jertfit. Ce prinos de recunoştinţă ar fi măsura înfăptuirilor Sale şi neţărmuritei Sale dragoste de popor? Poate că un prinos, unul singur, ar fie această măsură, dar foarte îndepărtat. In anii cei de departe, cei mulţi, care vin, în anii părului cărunt şi ai dreptelui la odihnă, să-i închinăm prinos o Românie mare, întreagă, sănătoasă, unită, fericită, aşa cum Regele Carol I o vrea şi o pregăteşte şi ne chiamă s-o temeinicim. Aceasta să-i fie alinarea şi mândrie anilor pe care i-a trăit şi înaintaşul Său, Regele Carol I, şi inaritaşul de mai departe, în veac, Ştefan Vodă cel Mare şi Sfânt. Altă închinare nu credem să-i fie ş dulce sufletului Său de Om şi de Rege. CEZAR PETRESCU (