Românul, decembrie 1911 (Anul 1, nr. 265-271)
1911-12-03 / nr. 265
Pag. 2. ROMÂNUL Nr. 265—1911. ten-ori o pierduse și pe care acum mereu o regăsește iarăș — după constatările pricepuților ei admiratori... Căci aceștia „constată“ că tradarea tot nu-i dovedită!...“ Dar pentru că în lume există și femei pierdute cari totuși se bat în piept și se pretind virgine — asta nu e tocmai un cuvânt spre a pune vreun temeiu pe asigurările lor! Și după cum există femei pierdute pentru societatea omenească, tot așa există și gazete pierdute pentru partidele politice și nici din !■! namn umil ' .__ L1I____— mai nuivii, numai cei ce nu cunosc nici primele elemente ale politicei, își pot închipui că o gazetă atât de compromisă mai poate fi de vre-un folos partidului pe care l-a trădat și-l trădează în mod atât de cinic. O asemenea gazetă nu se mai poate reabilita. Nici dacă îi face curte sau o ia de tovarășă a vieței sale chiar cel mai mare poet dintre câți au fost, sunt și o să mai vie în văile Carpaților... Pot poeții să cânte în nemuritoare ditirambe farmecele vreunei Messaline. Lumea va ceti și se va încânta, sau va da din umeri și va trece înainte. Când însă poeții se apucă să preamărească virtuțile vreunei asemenea cochete festeiite și sulemenite, — lumea se întreabă cu mirare: de ce-o fi ajuns acești poeți atât de repede prozaici ? De ce nu mai fac nici o impresie asupra oamenilor gânditori? De ce chiar reputația lor literară scade mereu ? De ce în loc de cuvinte de încântare, se aud tot mai multe glasuri de indignare la adresa lor? De ce ? Pentru că un popor sănătos la cap și suflet știe deosebi perfect IfeHni 7~vituțile" fictive de virtuțile adevărate, aparența lustruită de realitatea simplă, minciunile poetice de adevărurile vieței. IȘi acum priviți cu spaimă în fața noastră sceptic rece.Vă mirați cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece ? Kimen și reforma electorală. Lucru curios! Conducătorii politicei maghiare de câte ori li se dă ocaziune, fie la masa albă, fie chiar la masa verde, să se pronunțe asupra unei chestiuni importante dela ordinea zilei, știu să scape, cu o măiestrie rară, tocmai de aceea de ce lumea ar fi mai curioasă, adecă de a-și spune clar și precis părerile lor adevărate. Și noi totul le cunoaștem gândul și intențiunile. Fiindcă oricât de diplomați ar vrea să pară înțelepții patriei, gura îi scapă de multe ori. Asta se întâmplă mai ales atunci când îi atacă contrarii acuzându-i cu reacționarism sau din contră cu prea mare liberalism, așa pe adevărații votului universal, prin care — zic ei — se amenință caracterul maghiar al statului, unitatea națională... Kimen acuză pe Iustin că pactează cu naționalitățile, voind să le dea acestora prea mare influență în conducerea statului prin introducerea votului universal. Acesta se apără spunând că votul lor universal va scoate pe d. Mihali din camera maghiară... Khmen vrea să asigure cercurile conducătoare din Viena că în ce privește liberalismul nici Iustir nu se deosebește de el, întrucât nici Iusth nici ceilalți patruzeci și optiști nu sunt aderenți sinceri ai sufragiului universal. Și îi dă de știre Vienei prin ziarul „Fremdenblatt“, că partidele opoziționiste deși cer reforma electorală tot așa ar face obstrucție în contră în caz că aceasta ar fi pusă pe biroul camerei ca proiect al guvernului, întocmai cum fac azi față de proiectele militare. „Magyarország“ luând apărarea partidului jusziist încearcă să dovedească că îndată ce va pleca Khuen din scaunul ministerial, puterea și influența de acum a puținilor agrari, cari stau la spatele guvernului, s’ar reduce la adevărata lor valoare, la zero. Și după căderea reacționarilor va urma — ne asigură „Magyarország“ — triumful ideilor liberale moderne, va urma o eră fericită, iar primul pas spre libertate și egalitate și frățietatea maghiară îl vor face „liberalii“ patriei „maghiare“ prin întroducerea votului universal. Ne mai asigură „liberalii“ noștri maghiari că votul lor universal va fi totodată și egal și secret, dar în acelaș timp ne spun că după introducerea lui „agitatori“ de felul lui Mihali nu vor mai putea străbate în parlamentul „maghiar“, agitatori, cari — susținem noi — reprezintă aspirațiile alor 12 milioane de nemaghiari din Ungaria. „Fremdenblatt“ e un ziar ospital. Și-ar putea pune coloanele la dispoziția vreunui politician maghiar, fie acela liberal de felul lui Khuen fie de felul lui Batthyányi să ne lămurească cum pe baza conie va fi aceea ce numesc și pe noi, „liberalii“ maghiari sufragiu universal, egal și secret, chemat să scoată din parlamentul Ungariei pe reprezentanții majorității populațiunii din această țeară ? Indemnitatea. La consiliul comun de miniștri ce se ține azi în Viena ia parte și premierul Khuen. Obiectul principal al discuției îl formează desigur, reforma militară. Situația politică din Ungaria nu se va schimba nici după întoarcerea lui Khuen de la Viena. Se prevede prin urmare că bugetul nu va putea fi votat înainte de vacanțele crăciunului, așa că guvernul va fi silit să ceară indemnitate. Aceasta i-se va vota probabil pe un termen de trei luni. * Alegerile din Croația. întreaga Croație e azi în fierbere. Din depărtări mari chiar din Triest s-a adus pe ziua de azi miliție în toate centrele cercurilor în vederea alegerilor. Se prevăd tulburări grave în mai multe cercuri, unde campania electorală a fost mai violentă. Contele Fridrich Kühner, un fruntaș de seamă al politicei croate, a adresat cabinetului imperial o telegramă de următorul conținut: „ Deoarece guvernul actual nu numai că nu apără interesele națiunii croate, ci dimpotrivă pas de pas le calcă în picioare, vă rugăm Majestate în numele coaliției sârbo-croate, să dispuneți ca să se ia măsuri pentru asigurarea libertății alegătorilor și pentru încetarea corupției. In Carlsburg și Vrbosko, două cercuri unde s’ au ales totdeauna candidați de-ai coaliției, — alegerea a fost oprită de guvern fără nici un motiv, după ce se adunaseră deja la urne peste o mie de alegători. * Din cameră. Guvernul se luptă ca discuția bugetului să se facă cât mai pripit, ca înainte de vacanță să se poată termina — singura muncă ce ar face astfel un partid al muncii... . Ca să scurteze aceasta discuție, după dorința guvernului, deputații din partidul muncei înscriși la cuvânt au renunțat. Azi s-a început discuția bugetului ministerului de culte. După referentul Kammerer a luat cuvântul Sághy Gyula. Se ocupă de organizarea nouilor universități. Recomandă apoi pe contele Apponyi uneia din nouile universități. Sala a fost aproape goală, deși se svonise că ședința de azi va fi foarte agitată din cauza unor interpelări în chestia congregațiilor și în chestia secțiunei a V-a a ministerului de culte. In clipa aceia întră ușierul aducând o carte de vizită. — Să poftească zise ministrul și, întorcându-se cătră veteran adăugă, să vii altădată. — Cum alt’dată — se rugă veteranul. — Eu vin tocmai din Dobrogea pe socoteala mea și acum mă amânați pe alt’dată!... Nu mă lăsați așa... Am acte... Am drepturi, să vedeți... E păcat de D-zeu... Enervat, ministrul îl pofti afară. Veteranului nu-i mai tremura barbișonul. Ochii se rotunziră aruncând priviri aprinse. Proptindu-se în piciorul său de lemn, prinse a declama: — Va să zică acum mă dați afară!.. Pe mine mă dați afară, pe mine care am fost în răsboi!.. Frumos de tot... De asta mi-am pus vieața în primejdie!.. Mă duc la Măria Sa Regele!.. El a fost în răsboi!.. El știe ceva să zică, să te duci în răsboi!.. Ca nu-și isprăvi vorba, și ușierul îl și împinsese binișor pe ușe. Foarte îngrijat de întâmplarea asta care putea să-l indispue pe ministru, domnul cel cu favoriți, găsi de cuviință să spuie că n’ar trebui ca toți nebunii să fie primiți în audiență. Se întâmplă că în clipa când veteranul eșta deja ministru, să fie văzut de un funcționar de al ministerului. Părându-i hazlie atât înfățișarea cât și indignarea necunoscutului, gândi că ar face o plăcere colegilor săi de birou, arătându-le acest muzafir ciudat. Il pofti în biroul arhivei, unde tovarășii lui de muncă dormitau cu capul plecat pe registrele deschise. Funcționarii trezindu-se, văzură cu bucurie pe colegul lor care întră triumfător la braț cu șchiopul cel cu barbișon. II primiră cu urale, silindu-se care de care să-i dea un scaun noului venit. Dar veteranul, ca să le arate că pentru el nu era o așa de mare măgulire primirea ce i se făcea, zise cu oarecare mândrie: — Și eu am fost funcționar!.. Am fost la Regie, copist!.. Cineva îl întrebă de ce a ieșit așa de supărat de la ministru!... — Cum să nu mă supăr domnule!... Eu îi cer dreptul meu, și el mă amenință cu darea afară!— Pe dumneata, afară?... Auzi domnule!— se prefăcură cu toții că se miră. — Da pe mine!... pe mine care am fost în răsboiu!... Un băiețandru glumi: — Acolo, ți-ai lăsat piciorul? — Numai piciorul ?... In trei rânduri, am fost rănit! La trei asalturi am luat parte!... La primul atac, am fost lovit în frunte, aci — făcu arătând o cicatrice — glontele alunecat pe sub piele, a ocolit capul, și a mers de s’a oprit în șale... Am avut vâjâituri grozave atunci la cap... — Și acum trebuie să mai ai vâjâituri! râse subarhivarul... — Cum să n’am!... Mereu îmi vâjâie capul când mă supăr și... nu pot să uit ziua ceia... groaznică zi!... Da la al doilea atac!... Ce știți voi?!... Ne găsea cu regimentul la gura Plevnei!... Colonelul Cerchez ne-a băgat în foc!... Nu dormisem nici două ceasuri în trei nopți... Cum să dormi în șanțul plin de apă și noroi?!... De 24 de ore gura mea nu atinsese mâncarea!... Și ce fum și ce pâclă în ziua ceia!... De, ce știe ministrul!... Mai mult mă târâm decât umblam... Pe frunte îmi curgeau sudori reci și rana încă nu se închisese bine... Nu mă gândeam la asta... Ași fi putut tare bine să mă duc la ambulanță, dar n’am vrut!... O vieață are omul!... Intr’un rând, era să cad jos de oboseală, însă mă trezi la timp comanda „înainte!“ Da cum s’a dat asaltul nu mai știu nimic!... Mai târziu m’au adunat cei de la ambulanță... Aveam un glonte în coastă, sub coasta dreaptă!... — Și pe unde a ieșit? — întrebă râzând arhivarul — prin creștet sau prin tălpi ? Veteranul se uită la el lung, clătinând cu dispreț din cap: — Vă bateți joc de mine!... Nu-i frumos pentru niște funcționari... se cunoaște, că n’ați fost la răsboiu!... Ce știți voi?!... Mă duc la Măria Sa Regele... El n’are să mă râdă... Și plecă mormăind, cu toată silința funcționarilor cari voiau să mai petreacă puțin. Pe parchetul de ciment al sălii, se mai auzi boncănind piciorul de lemn al viteazului de la 77, pe când, în urmă, mai răsunau încă râsetele celor tineri... Al. Cazaban