Românul, decembrie 1911 (Anul 1, nr. 265-271)

1911-12-03 / nr. 265

Pag. 2. R­O­M­Â­N­U­L Nr. 265—1911. ten-ori o pierduse și pe care acum mereu o regăsește iarăș — după constatările pri­cepuților ei admiratori... Căci aceștia „con­stată“ că tradarea tot nu-i dovedită!...“ Dar pentru că în lume există și femei pierdute cari totuși se bat în piept și se pretind­­ vir­gine — asta nu e tocmai un cuvânt spre a pune vre­un temeiu pe asigurările lor! Și după cum există femei pierdute pentru societatea omenească, tot așa există și ga­zete pierdute pentru partidele politice și ni­ci din !■! namn umil ' .__ L1I____— mai nuivii, numai cei ce nu cunosc nici pri­mele elemente ale politicei, își pot închipui că o gazetă atât de compromisă mai poate fi de vre-un folos partidului pe care l-a tră­dat și-l trădează în mod atât de cinic. O asemenea gazetă nu se mai poate reabilita. Nici dacă îi face curte sau o ia de tova­rășă a vieței sale chiar cel mai mare poet dintre câți au fost, sunt și o să mai vie în văile Carpaților... Pot poeții să cânte în ne­muritoare ditirambe farmecele vre­unei Mes­sal­ine. Lumea va ceti și se va încânta, sau va da din umeri și va trece înainte. Când însă poeții se apucă să preamărească vir­tuțile vre­unei asemen­ea cochete festeiite și­ sulemenite, — lumea se întreabă cu mirare: de ce-o fi ajuns acești poeți atât de repede prozaici ? De ce nu mai fac nici o impresie asupra oamenilor gânditori? De ce chiar re­putația lor literară scade mereu ? De ce în loc de cuvinte de încântare, se aud tot mai multe glasuri de indignare la adresa lor? De ce ? Pentru că un popor sănătos la cap ș­i suflet știe deosebi perfect IfeHni­ 7~v­it­u­­țile" fictive de virtuțile adevărate, aparența lustruită de realitatea simplă, minciunile poetice de adevărurile vieței. IȘi acum priviți cu spaimă în fața noastră sceptic rece.­­Vă mirați cum de minciuna astăzi nu vi­ se mai­­ trece ? Kimen și reforma electorală. Lucru curios! Conducătorii politicei maghiare de câte ori li se dă ocaziune, fie la masa albă, fie chiar la masa verde, să se pronunțe asupra unei chestiuni im­portante dela ordinea zilei, știu să scape, cu o măiestrie rară, tocmai de aceea de ce lumea ar fi mai curioasă, adecă de a-și spune clar și precis pă­rerile lor adevărate. Și noi totul le cunoaștem gândul și inten­­țiunile. Fiindcă oricât de diplomați ar vrea să pară înțelepții patriei, gura îi scapă de multe ori. Asta se întâmplă mai ales atunci când îi atacă contrarii acuzându-i cu reacționarism sau din con­tră cu prea mare liberalism, așa pe adevărații vo­tului universal, prin care — zic ei — se ame­nință caracterul maghiar al statului, unitatea na­țională... Kimen acuză pe Iustin că pactează cu națio­nalitățile, voind să le dea acestora prea mare in­fluență în conducerea statului prin introducerea votului universal. Acesta se apără spunând că vo­tul lor universal va scoate pe d. Mihali din camera maghiară... Khmen vrea să asigure cercurile conducătoare din Viena că în ce privește liberalismul nici Iustir nu se deosebește de el, întrucât nici Iusth nici ceilalți patruzeci și optiști nu sunt aderenți sinceri ai sufragiului universal. Și îi dă de știre Vienei prin ziarul „Frem­denblatt“, că partidele opoziționiste deși cer re­forma electorală tot așa ar face obstrucție în con­tră în caz că aceasta ar fi pusă pe biroul camerei ca proiect al guvernului, întocmai cum fac azi față de proiectele militare. „Magyarország“ luând apărarea partidului jusziist încearcă să dovedească că îndată ce va pleca Khuen din scaunul ministerial, puterea și influența de acum a puținilor agrari, cari stau la spatele guvernului, s’ar reduce la adevărata lor va­loare, la zero. Și după căderea reacționarilor va urma — ne asigură „Magyarország“ — triumful ideilor li­berale moderne, va urma o eră fericită, iar primul pas spre libertate și egalitate și frățietatea ma­ghiară îl vor face „liberalii“ patriei „maghiare“ prin întroducerea votului universal. N­e mai asigură „liberalii“ noștri maghiari că votul lor universal va fi totodată și egal și se­cret, dar în acelaș timp ne spun că după intro­ducerea lui „agitatori“ de felul lui Mihali nu vor mai putea străbate în parlamentul „maghiar“, agi­tatori, cari — susținem noi — reprezintă aspira­țiile a­lor 12 milioane de nemaghiari din Un­garia. „Fremdenblatt“ e un ziar ospital. Și-ar pu­tea pune coloanele la dispoziția vre­unui politician maghiar, fie acela liberal de felul lui Khuen fie de felul lui Batthyányi să ne lămurească cum pe baza conie va fi aceea ce numesc și pe noi, „libera­lii“ maghiari sufragiu universal, egal și secret, chemat să scoată din parlamentul Ungariei pe re­prezentanții majorității populațiunii din această țeară ? Indemnitatea. La consiliul comun de mini­ștri ce se ține azi în Viena ia parte și premierul Khuen. Obiectul principal al discuției îl formează de­sigur, reforma militară. Situația politică din Un­garia nu se va schimba nici după întoarcerea lui Khuen de la Viena. Se prevede prin urmare că bu­getul nu va putea fi votat înainte de vacanțele crăciunului, așa că guvernul va fi silit să ceară indemnitate. Aceasta i-se va vota probabil pe un termen de trei luni. * Alegerile di­n Croația. întreaga Croație e azi în fierbere. Din depărtări mari chiar din Triest s-a adus pe ziua de azi miliție în toate centrele cercurilor în vede­rea alegerilor. Se prevăd tulburări grave în mai multe cercuri, unde campania electo­rală a fost mai violentă. Contele Fridrich Kühner, un fruntaș de seamă al politicei croate, a adresat cabinetului imperial o te­le­gramă de următorul conținut: „ Deoarece guvernul actual nu numai că nu apără interesele națiunii croate, ci dimpo­trivă pas de pas le calcă în picioare, vă ru­găm Majestate în numele coaliției sârbo-croate, să dispuneți ca să se ia măsuri pentru asigu­rarea libertății alegătorilor și pentru încetarea corupției. In Carlsburg și Vrbosko, două cercuri unde s’ au ales totdeauna candidați de-ai coa­liției, — alegerea a fost oprită de guvern fără nici un motiv, după ce se adunaseră deja la urne peste o mie de alegători. * Din cameră. Guvernul se luptă ca discuția bugetului să se facă cât mai pripit, ca înainte de vacanță să se poată termina — singura muncă ce ar face astfel un partid al muncii... . Ca să scurteze aceasta discuție, după dorința guvernului, deputații din partidul muncei înscriși la cuvânt au renunțat. Azi s-a început discuția bugetului ministeru­lui de culte. După referentul Kammerer a luat cu­vântul Sághy Gyula. Se ocupă de organizarea nouilor universități. Recomandă apoi pe contele Apponyi uneia din nouile universități. Sala a fost aproape goală, deși se svonise că ședința de azi va fi foarte agitată din cauza unor interpelări în chestia congregațiilor și în chestia secțiunei a V-a a ministerului de culte. In clipa aceia întră ușierul aducând o carte de vizită. — Să poftească­ zise ministrul și, întorcân­­du-se cătră veteran adăugă, să vii altădată. — Cum alt’dată — se rugă veteranul. — Eu vin tocmai din Dobrogea pe socoteala mea și acum mă amânați pe alt’dată!... Nu mă lăsați așa... Am acte... Am drepturi, să vedeți... E păcat de D-zeu... Enervat, ministrul îl pofti afară. Veteranului nu-i mai tremura barbișonul. Ochii se rotunziră aruncând priviri aprinse. Proptindu-se în piciorul său de lemn, prinse a declama: — Va să zică acum mă dați afară!.. Pe mine mă dați afară, pe mine care am fost în răsboi!.. Frumos de tot... De asta mi-am pus vieața în pri­mejdie!.. Mă duc la Măria Sa Regele!.. El a fost în răsboi!.. El știe ce­va să zică, să te duci în răsboi!.. Ca nu-și isprăvi vorba, și ușierul îl și împin­sese binișor pe ușe. Foarte îngrijat de întâmplarea asta care putea să-l indispue pe ministru, domnul cel cu favoriți, găsi de cuviință să spuie că n’ar trebui ca toți nebunii să fie primiți în audiență. Se întâmplă că în clipa când veteranul eșta deja ministru, să fie văzut de un funcționar de al ministerului. Părându-i hazlie atât înfățișarea cât și indignarea necunoscutului, gândi că ar face o plăcere colegilor săi de birou, arătându-le acest muzafir ciudat. Il pofti în biroul arhivei, unde tovarășii lui de muncă dormitau cu capul plecat pe registrele deschise. Funcționarii trezindu-se, vă­zură cu bucurie pe colegul lor care întră triumfă­tor la braț cu șchiopul cel cu barbișon. II primiră cu urale, silindu-se care de care să-i dea un scaun noului venit. Dar veteranul, ca să le arate că pen­tru el nu era o așa de mare măgulire primirea ce­ i se făcea, zise cu oarecare mândrie: — Și eu am fost funcționar!.. Am fost la Regie, copist!.. Cineva îl întrebă de ce a ieșit așa de supă­rat de la ministru!... — Cum să nu mă supăr domnule!... Eu îi cer dreptul meu, și el mă amenință cu darea afară!— Pe dumneata, afară?... Auzi domnule!­— se prefăcură cu toții că se miră. — Da pe mine!... pe mine care am fost în răsboiu!... Un băiețandru glumi: — Acolo, ți-ai­ lăsat piciorul? — Numai piciorul ?... In trei rânduri, am fost rănit! La trei asalturi am luat parte!... La primul atac, am fost lovit în frunte, aci — făcu arătând o cicatrice — glontele a­lunecat pe sub piele, a ocolit capul, și a mers de s’a oprit în șale... Am avut vâjâituri grozave atunci la cap... —­ Și acum trebuie să mai ai vâjâituri! râse subarhivarul... — Cum să n’am!... Mereu îmi vâjâie capul când mă supăr și... nu pot să uit ziua ceia... groaz­nică zi!... Da la al doilea atac!... Ce știți voi?!... Ne găsea cu regimentul la gura Plevnei!... Colone­lul Cerchez ne-a băgat în foc!... Nu dormisem nici două ceasuri în trei nopți... Cum să dormi în șan­țul plin de apă și noroi?!... De 24 de ore gura mea nu atinsese mâncarea!... Și ce fum și ce pâclă în ziua ceia!... De, ce știe ministrul!... Mai mult mă târâm decât umblam... Pe frunte îmi curgeau su­dori reci și rana încă nu se închisese bine... Nu mă gândeam la asta... Ași fi putut tare bine să mă duc la ambulanță, dar n’am vrut!... O vieață are omul!... Intr’un rând, era să cad jos de oboseală, însă mă trezi la timp comanda „înainte!“ Da cum s’a dat asaltul nu mai știu nimic!... Mai târziu m’au adunat cei de la ambulanță... Aveam un glonte în coastă, sub coasta dreaptă!... — Și pe unde a ieșit? — întrebă râzând arhivarul —­ prin creștet sau prin tălpi ? Veteranul se uită la el lung, clătinând cu dispreț din cap: — Vă bateți joc de mine!... Nu-i frumos pen­tru niște funcționari... se cunoaște, că n’ați fost la răsboiu!... Ce știți voi?!... Mă duc la Măria Sa Re­gele... El n’are să mă râdă... Și plecă mormăind, cu toată silința funcțio­narilor cari voiau să mai petreacă puțin. Pe parchetul de ciment al sălii, se mai auzi boncănind piciorul de lemn al viteazului de la 77, pe când, în urmă, mai răsunau încă râsetele celor tineri... Al. Cazaban

Next