Românul, ianuarie 1912 (Anul 2, nr. 3-24)

1912-01-14 / nr. 11

MUZEUL PRESEI SEVER 30 CU JIMBOLIA Anul II Arad, Sâmbătă 14|27 Ianuarie 1912 Anul 11 ABONAMENTUL : I’e an an . . 28'— Cor. Pe jumătate an 14'— „ Pe 3 luni . . 7'— , Pe o lână . . .'40 „ Pentru România și străinătate : Pe un an . . 40"— franci Telefon pentru oraș și interurban Nr. 750. REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA: Strada Zrínyi Nrul 11 a. INSERȚIDNILE se primesc la administrație. Mulțămite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscriptele nu se înapoiază. Teorii noui pentru păcate vechi la „Tribuna“ Dacă acțiunea rea trebuie reprimată cu ultima energie, dacă o atitudine păcătoasă a unui om sau a unei categorii de oameni într’o chestie mare, trebuie combătută și înfierată cu cea mai mare hotărîre, nu există cuvinte destul de aspre, măsuri atât de drastice spre a fi aplicate împotriva inconștientului, care spre a-și scuza păcătoșenia, îndrăznește să îmbrace delictul său în haina unui principiu în aparență moral. O faptă rea își are influența ei directă prin rezultatele vătămătoare nemijlocite ce le produce comiterea ei. Cât timp, însă, caracterul ei repugnabil va rămânea lămurit în conștiința fiecărui individ, oricât de aplicat ar fi omul spre păcat, întotdeauna, va găsi în sufletul său resurse suficiente spre a se lupta cu înclinările primejdioase. Când însă o mentalitate perversă îndrăznește prin întortochieri machiavelice să dea unei întregi categorii de fenomene necinstite, o haină nevinovată, să le prezinte ca pe niște acțiuni meritoase, atunci primejdia este neasemănat mai mare, atuncea nu mai avem de a face cu o acțiune, sau cu o serie de acțiuni rele, ci cu o întreagă propagandă a delictului, care poate avea urmări incalculabile pentru un popor sau o societate. Conștiința omului încurcată în hotarele nelămurite dintre viciu și virtute, nu mai este o armă destul de viguroasă spre a rezista înclinărilor spre păcat. Un asemenea caz avem de a face cu fenomenul așa numit al amoralității, care constă în aceea, că individul nu mai posedă un criteriu pentru a distinge lucrul moral de cel imoral. O societate ajunsă în acest stadiu de dizolvare morală este cu mult mai decăzută decât una de-a dreptul imorală. Pentru că de la omul imoral, care are sentimentul răului ce comite, te poți aștepta la o reacțiune sufletească de renaștere morală. Pe când la cel moral asemenea sentimente neexistând, orice izvor de renaștere, este stârpit. * Aceste reflecțiuni mi-au venit, cetind articolul „Criza comitetului național“ — „păreri libere“, — iscălit „dr. A. D.“ și publicat în numărul 7 ianuarie 1023 al „Tribunii“. Nu este prima dată, când acest organ împinge lipsa sa de conștiință morală până la îndrăzneala de a ridica păcatele sale într’un sistem pe care-l predică cetitorilor săi ca pe o pildă de virtute cetățenească și românească. Este cunoscută, din broșura „Tisza, Mangra și „Tribuna“ a d-lui dr. A. Vaida, teoria formulată în articolul „Solidaritate“ publicat în nr. din 13 ianuarie 1911 al organului mangrist. Iată câteva rânduri din acel articol, care va rămânea celebru prin îndrăzneala inconștientă și prin imoralitatea perversă ce-l inspiră și a cărui aniversare de un an, de la naștere a sărbătorit-o pe ziua de ieri „Tribuna“. „Sunt cazuri, când solidaritatea are frumoase succese. Cum iasă de obicei, această strânsă legătură este mult mai ușoară și poate, exclusiv posibilă între cei mai slabi, e natural să se întâmple, ca cei mai tari și mai energici să nu se supună, acelei mașini de uniformizare socială, care caută să prefacă pe fiecare individ în manechin, supus cu totul unor anumite moravuri și credinței. * O altă teorie a aceluiaș organ este aceea a consequenței în materie politică în care, precum cetitorii noștri își amintesc, consequența în materie politică, este denunțată ca o însușire mediocră caracteristică sufletelor comune, iar trădarea partidului tău ca o virtute de mare bărbat de stat. Ce condei ar putea înfiera precum se cuvine aceste procedee, în care o mentalitate desfrânată își permite să îmbrace sub formele celui mai lăudabil merit actele cele mai necinstite? Să arate desbinarea ca pe o virtute cetățenească, vrednică de cei aleși, iar inconsequența politică, tradarea credințelor tale și a partidului, ca o înaltă însușire de care numai mințile cele mai alese, „personalitățile cele mai complexe“ pot fi capabile?... * Dar să venim la articolul dlui dr. A. D. în care se expune cea mai nouă teorie. Ea este un fel de variantă a celei desvoltate în articolul „Solidaritate“. Iat-o așa cum rezultă din galimatiasul de fraze, pe care anonimul,A. D. le întinde pe mai mult de șase coloane în organul dezbinării naționale. Partidul național reprezintă tot poporul român din Ungaria și Transilvania din el făcând parte toți românii prin naștere. D or comitetul național este organul executiv instituit de acest partid pentru a reprezenta interesele și vederile sale, și nicidecum acelea ale unui foarte restrâns număr de oameni“ De aci urmează mai departe d. dr. A. D. ,.Membrii partidului național au nu numai dreptul, dar și datoria de a controla activitatea corporației instituite de ei“. Până aci toate bune. Concluzia : Campania dusă de „Tribuna" pentru discreditarea fruntașilor partidului și care a fost condamnată de toți bărbații politici români, de toată suflarea românească cinstită și chiar de „imparțiali“ al căror cuvânt s’a rostit prin „Tribuna“... a fost nu numai un drept, dar... o datorie națională. Iar comitetul, care a găsit descuviință să nu lase a fi terfelit în fiecare zi ci — cedând opiniei publice, care-i cerea să se explice — a luat hotărârea să lămurească opiniunea publică asupra imputărilor ce i se făceau, asupra cauzelor adevărate ale acțiunii de primenire și a valoarei primenitorilor, a devenit „un consorțiu de oameni cointeresați“. Iată cuvintele dlui dr. A. D. „Prin împrejurarea, că tinde să distrugă toate curentele menite să îndrume pe nouă drumuri politica neamului nostru decât acelea uzate, acest comitet se înfățișează astăzi ca un consorțiu de oameni cointeresați care nu mai poate cere să fie respectat de opinia publică de azi, deplin lămurită asupra acestui pseudocomitet al neamului nostru“. Asupra celorlalte aberațiuni ale d. A. D. nu vom insista. Acum când rezultatul cercetărilor juriului este cunoscut, fiecare poate califica îndrăsneala acestui A. D. care și-a permis să pună la îndoială cavalerismul d-lui dr. Vaida, bărbatul a cărui integritate trebuie să servească veșnic drept pildă în societatea noastră bântuită de secăturile bocilor. Asupra acestei variante de teorii însă ne vom opri. * Stăruim asupra unor lucruri elementare. Dar de un an ziarul dubios al oțeliților, a știut să răstălmăcească în chip atât de extraordinar noțiunile, încât spiritul multora dintre noi cu greu se poate recunoaște chiar și în fața celor mai elementare formule de morală politică și socială consacrate de mii de ani. Partidul național în deosebire de partidele popoarelor cari trăiesc intri o formație de stat proprie, este un partid eminamente idealist... Partidul național luptă pentru ideia cea mai detașată de interesele materiale din care o întreagă școală sociologică face marele motor al vieții istorice a popoarelor. Acest partid nu se adresează nici la apetiturile masei, nici la speranța de a o răsplăti când va veni la guvern. Fiecare din cei înrolați în acest partid știe că vine să aducă toate jertfele materiale și că în schimb nu primește decât mângâierea sufletească, că a contribuit și dânsul la întărirea ființii naționale a neamului nostru pe aceste tărâmuri, că și-a dat obolul muncii sale pentru a face că acest neam să nu dispară în întunerec ci să-și poată îndeplini opera culturală și civilizatoare ce i-s’a dat ca o misiune de cătră Dumnezeu. Este aceasta cea mai aleasă răsplată dar și cea mai puțin gustată de omul veșnic stăpânit de nevoi materiale.