Românul, iulie 1912 (Anul 2, nr. 144-168)
1912-07-01 / nr. 144
Pag. 2. Liniște in politică. Odată cu sosirea căldurilor mari, viața politică atât de sbuciumată lunile trecute, a intrat într-un stadiu de dormitare. Bărbații politici se repreiază pe da băi, iar ziariștii, obosiți și ei de munca din lunile trecute, în zadar caută în lumea politică un moment mai însemnat, demn de înregistrat. Nu le rămâne alta decât să exploateze pe coloane, ba chiar pe pagini întregi senzațiile zilei din viața socială, care totdeauna iarna-vara, își are momentele ei, când tragice când comice, demne de a fi trecute în coloanele ziarelor. Retragerea unei opreliști. Nu de mult i-s’a detras marelui star vienez „Zeit” debitul poștal în Ungaria sub cuvânt că servește politica destructivă a opoziției. Suntem informați că ministrul de comerț a retras acum această opreliște, după ce s’a convins că aceea nu avusese nici un rezultat, fiindcă „Zeit” venia și mai departe în țară — în plic. • ■ * Situația în Croația. Mai multe ziare din Viena scriau zilele trecute că la toamnă va fi restabilită constituția în Croația când se vor escrie și alegeri noi. Spre a lămuri opinia publică, un colaborator al lui „Neue Freie Presse” s-a adresat în această privință ministrului croat Iosipovich care a declarat că, îndată ce împrejurările vor permite, comisarul regesc va fi absolvit din postul său, iar după actul acesta va urma îndată numirea noului ban, convocarea dietei, cu un cuvânt restabilirea stării constituționale în Croația. Toți factorii cari știu aprecia bunele raporturi între Ungaria și Croația, trebue să dorească acest lucru — a spus ministrul. Svonurile ce s’au lățit în timpul din urmă cu privire la această chestiune, sunt însă premature. • Ministerul de externe în audiență. Ministrul comun de externe, contele Berchtold va pleca în una din zilele următoare la Ischl spre a se prezenta în audiență la Mar. La. Ministrul va raporta monarhului asupra hotărîrilor ce s’au luat în consiliul de miniștri ținut zilele trecute în Viena. „ROMÂNUL” Nr. 144—1912. Conflictul universitar. — Cultura împotriva politicei. — De două luni de zile lumea politică și universitară din România este preocupată de un foarte acut conflict universitar, care cu toată acalmia impusă de vacanțe, începe să ia proporții nebănuite. Este vorba de „cazul” d-lui profesor I. Bogdan, noul rector al universității din București a cărui numire în această demnitate trece prin peripeții din ce în ce mai neașteptate. Nu sunt două săptămâni de când „Românul” anunța cu o legitimă satisfacție confirmarea ca rector a d-lui Bogdan și iată că trebuie acuma să anunțăm că va fi revocat, dacă nu chiar că a și fost revocat până acum. Fără a depăși limita de obiectivitate ce ziarul nostru și-a impus față de frământările politice interne ale fraților din România, vom da în cele ce urmează, oarecare lămuriri asupra acestui caz, care prezintă o semnificație deosebită, pentru viața politică și culturală din Țară. Mai întâi trebuie să spunem că ceea ce se petrece cu d. Bogdan, nu este un incident personal datorit unei simple întâmplări, ci este efectul unei lungi serii de ingerințe ale politicei de partid în viața universitară. Persoana d-lui Bogdan în această împrejurare nu are alt rol decât acela de a fi provocat o criză care exista de mult în stare latentă. • .• • < . . O rezumare a peripițiilor actualului conflict universitar este foarte convingătoare în această privință. Dar pentru a înțelege adevărata lor semnificație este nevoie de câteva lămuriri asupra neajunsurilor de ordine morală care bântuie universitățile din Roma și care nu sunt cunoscute tuturor cetitorilor acestui ziar. De zeci de ani politica de partid stăpânește în toată voia universitățile din România. Se știe că cele două universități române se bucură de dreptul de a trimite câte un reprezintant în senat. Pentru cucerirea celor două mandate de senator, partidele politice din România, prin membrii lor care sunt d-nni profesori înregimentați în cluburi, poartă cele mai pătimașe lupte. Dar lucrurile nu se opresc aci. In goana lor pentru a pune stăpânire pe orice elemnt de forță și de influență de orice categorie ar fi, partidele politice, se amestecă direct și în recrutarea personalului dirigent și profesoral. Alegerea unui rector, a unui decan a unui profesor chiar, este considerată ca o chestiune de omor propriu pentru izbânda fiecărui partid. Pentru asemenea alegeri se fac agitații și presiuni cu totul nepermise; de multe ori o asemenea alegere este fixată la cluburi și pentru realizarea ei se fac carteluri politice în bună regulă. Din cauza acestei acțiuni a partidelor se întâmplă să sufere în chip direct însăși învățământul universitar. Astfel pentru înzestrarea cursurilor și a seminarelor cu cele neclare, d-nii profesori sunt nevoiți să aștepte, de multe ori, ani de zile până se duce un ministru care nu-i agrează spre a veni altul. Dar acest rău, care în ultimul timp, ajuns până la limite nebănuite, nu putea răamâne fără de o reacțiune. Cu tot amestecul politicei la numirea profesorilor, în universitățile din București și din Iași, se găsesc o sumă de elemente de înaltă valoare culturală și morală, ridicate prin munca și talentul lor și impuse în situația lor de către conștiința culturală a opinii publice. Aceste elemente dedicate preocupărilor culturale și științifice au înțeles că, dacă lucrurile vor fi lăsate a urma astfel, se va ajunge cu timpul la o complectă anihilare a rolului universității în viața neamului. Din rândurile lor nu odată au pornit accente de protestare împotriva amestecului politicei în universitate. Pe măsură ce ingerințele politicianilor s-au mărit, în sufletul acestor elemente, a crescut și dorința de emancipare de sub această influență funestă. Curentul reprezintat de acești d-ni profesori și-a găsit expresiunea în d. profesor loan Bogdan. • Necunoscutul. De I. Broșu. Trebuie să mărturisesc, că nu’mi place să schimb bucuros locuința. O fi prejudiciu, sau frică motivată, nu știu. Sau numai teama de necunoscut? De ce nu te-ai deslipi în urma urmelor de o ■cameră? Cum se face că, patul, în care ai dormit un an, sau doi, sau trei, posede un farmec mai dulce decât toate celelalte din lume? De ce masa, la care noapte de noapte, țî-al concretizat în cuvinte, sentimentele cari te preocupau, te ține legată de ea? Pentru ce proprietăreasa veche e mai simpatică decât altele? De ce? de ce? Am simțit o tristeță nemărginită, atunci când am fost necesitat să’mi părăsesc locuința. Cu toate păcatele și neajunsurile ei, și tot ți-e scumpă... Ii iubești parfumul misterios ascuns în toate unghiurile; îi iubești bucățelele de hârtie pe cari tu le-ai scris și le-ai aruncat ta jos; iubești praful îngrămădit sub dulapurile vechi; ți-e drag paianjenișul țesut în unghiuri, iubești pendula; iubești raza de soare ce intră afară prin geam, cu un cuvânt tot, tot, tot. Cine este în stare să susțină, că altă locuință n’ar fi și mai luxoasă, și mai luminoasă, și mai bună? Nimeni nimeni! Dar dacă nu’ți place? Dar dacă nu te chiamă? O vorbă, ca o sută, s’a terminat... Asta e toată filozofia! Am preferat, totdeauna, mai bucuros să inspir o iarnă întreagă fumul, care în loc de a eși prin coș afară intra binișor la mine, numai și numai să nu fiu necesitat a schimba locuința. Așa. La urmă, ca o armie biruitoare, a venit primăvara și n’a mai fost ne voie să fac nici foc, nici să închid geamurile, și am uitat ușor calamitatea fumului și a frigului... Dar sunt uneori împrejurări în viață, cari te necesitează să faci și asta. In luna trecută s’a bolnăvit buna și simpatica mea proprietăreasă, a zăcut vre-o trei săptămâni în pat, și într’o zi s’a hotărît, cum am înțeles, să moară chiar. A fost prin urmare mai mult o forță majoră la mijloc, decât o adevărată mutare. Fără îndoială! Camera cea nouă e bună. Nu văd însă utilitatea unei descrieri. Pentru ce aș face-o? Atâta trebuie să spun, că de câte ori iam pus piciorul pe un prag străin, am făcut mai întâi de toate inspecția. S’o numim cu un termin tehnic: razzia. Caut pretutindeni ca o viilă. E obiceiul meu. După aceia îmi fac observările, de pare că le-aș avea scrise: aceia nu-i bună, doamna mea; asta nu’mi place; mai aduceți, vă rog, un scaun; patul e, nu știu cum; lampa mi se pare că filează; oglinda e prea la umbră; de ce nu e masa cu trei centimetri mai lată; parchetul trebuie curățit în fiece săptămână; cheia e defectuoasă, cred eu; e eam prea puțintică lumină, și așa mai departe. Acesta e formularul. II știu deja pe de rost și îl recitez la siguranță, ca credeul. Sunt dificil și pace! Obicinuesc apoi și altceva. Cetesc din fir în păr toate perecutele de hârtie rămase de la alții, întocmai ca un spion. E o însușire și bună și rea, cum o iai. A doua zi, îndată după mutare, am aflat în masa de scris a noului domiciliu, un interesant document. Dă’mi voie, iubite cetitor, să’l reproduc din cuvânt în cuvânt. „Azi, după masă, am întrebat pe proprietăreasa, pe vecina mea unde locuiai, dacă ai plecat? Am primit un răspuns afirmativ. De altfel, ca să fiu sincer, chiar eu însu’mi presupuneam lucrul acesta. Să vezi de ce. Aveam parcă o presimțire stranie. Fiind pe jumătate adormit, în fiece dimineață eram obicinuit să aud zgomotul snluziilor dela fereastra d-tale, pe cari le ridicai regulat, aproape la acelaș timp, și foșnetul ușor al perdelelor de creion, când le dai la o parte... Uite... cu toate că nu ne vorbeam niciodată unul altuia, și eram ferm decis să te uit, dar lucrul acesta mă calma. O speranță nedefinită îmi amăgea zi de zi sufletul începând de alaltăieri, însă inluziile verzi stau nemișcate, nu mai aud foșnetul perdelelor și nu mai văd seara lumina potolită reflectându-se pe grilajul balconului... E atât de tristă liniștea asta!