Românul, august 1912 (Anul 2, nr. 169-191)

1912-08-05 / nr. 173

Anul II. ABONAMENTUL: Re an an . . 28 — Cor. Ce jam State an 14'— „ Pe 3 Inni 7 — , Po o lanft . 2 40 , Pentru România și străinătate : Te an an. . 40 — tranci Te­le­f­o­n pentru oraș și interurban Nr. 750, Arad, Duminecă 5|18 August 1912. N-rul 1­ 3. REDA­CȚ­IA și ADMINISTRAȚIA: Strada Zrínyi N-rul 11a. INSERȚIUNILE se primesc la adminis­trație. Mulțăm­ite publice și Lee deschis costă șirul 20 fii. Manuscriptele nu se in­­napoiaza. Cum vorbim? „Vorbiți scrieți românește Pentru Dumnezeu!” G. Sion. La „cronica școlară”, dar fără versul minunat al lui Sion s’a publicat de curând într’un ziar politic ardelean de mâna întâie „O publicare de concurs”, a cărei limbă im­posibilă mi-a făcut rău. Nu-i vorbă să fi ci­tit numai pentru prima dată asemenea e­­normități, dar tocmai pentru acest motiv am crezut că e bine să analizăm chestiunea, fără patimă, cu sângele rece și binevoitor al unui ardelean care poate a suferit și el de aseme­nea păcate. Presa noastră din Ardeal și Ungaria me­reu să plânge că Românii din regat nu-i dau ajutor, nu se abonează la ziarele politice de dincolo de munți, care o fi cauza? E în general recunoscut că presa (zia­ristica) românească din Ungaria este cu mult mai serioasă decât cea din România; exami­nând partea politică și literară-științifică a ei este scrisă cu multă îngrijire, partea ne­oficială însă, (în special reportajul și publi­­cațiunile) nu trece printr’un control destul de serios și se publică tale quale cum sosește delà diferiții corespondenți, cari sunt prea certați cu gramatica și chiar limba româ­nească. Din acest motiv stilul serios și ma­terialul ales devine greoiu, indigest pentru cetitorul nerăbdător și adeseori foarte super­ficial din România. *) Eu nu mă mir de loc de acei corespon­denți că nu știu bine românește, ar trebui să mă mir că nu știu bine românește profesorii de limba românească de la multe gimnazii din Ungaria și Transilvania, dar lucrul ace­sta nu este așa de extraordinar când știm ce vătămător este mediul maghiar pentru orice limbă europeană, dar mai ales pentru una neolatină. Nu este însă mai puțin ade­vărat că dacă noi nu persistăm în îndrepta­rea limbei noastre, niciodată nu se va ob­serva greșala și astfel niciodată nu vom avea o limbă literară unitară; românul din Un­garia va fi întotdeauna în inferioritate ne­­permisă. Eu sunt simplu diletant al candeiului și nu-mi pot lua aerul de filolog și îndreptător al limbei, dar totuș, ca român sincer care crede că numai prin cultivarea limbei vom putea suporta răsboiul de nimicire îndreptat în contra națiunei române, am îndrăznit să *) Redacția controlează și îndreaptă toate erorile de limbă din corespondentele ce ne vin din afară; dacă insă aceste corespondențe sunt scrise de persoane care conduc instituțiile noastre culturale, cum sunt d. e. profesorii de liceu, atunci publicăm corespondențele așa cum ni­ s'au trimis, ca pe niște documente ale stă­rilor dela noi. Sperăm să introducem in ziarul nostru o rubrică permanentă pentru barbarismele pe care le întrebuințează intelectualii noștri in scris și în grai. N. R. fac, nu o critică, ci o analiză a greșelilor de limbă, care sunt in general foarte respândite în Ungaria. Din aceasta cauză nu mă adre­­esz persoanelor respective, ci scriu în pu­blic ca toți să ia ceva învățătură.­­. „Publicare de concurs la stipendii și a­­jutore școlare”. Românește fraza aceasta trebuie scrisă: Publicare la concurs de stipendii și de a­­jutoare școlare. Publicare de concurs este un maghia­rism nepermis în limba noastră. Ce publicăm noi? concurs la stipendii, sau stipendii la concurs? Negreșit că publi­căm stipendiile, cari sunt scoase sau puse la concurs, precum sunt scoase sau puse, la licitație (arverés) obiectele care trebuie vân­dute prin concurență publică. Studenții merg la concurs de stipendii și de ajutoare. Apoi stipendiul este cuvânt de genul ma­sculin și nu este neutru ca în latinește, deci își păstrează genul și în plural, vom avea dar, stipendii și nu stipendie. Această publicare de concurs emană dela: 2. „Comisiunea administratoare de fondu­rile centrali scolastic și de stipendii din di­strictul X.”... „fondurile centrali scolastic”. Pentru Dumnezeu! Eu cred că nici un astros ma­gyar n’ar putea spune mai rău. Fiindcă aici nu încape discuție, întregim fraza: „Comisiu­nea administratoare a fondurilor școlare centrale și stipendiilor din districtul X”. Geneticul „de fondurile” în loc de „a fondu­rilor” este un maghiarism înspăimântător, pe care îl mai găsim și la Nr. 18 sub altă formă. 3. „Pentru ascultători de drepturi, de fi­­losofie, de medicină de tehnică etc.” In România se zice studenți in drept, in filosofie, medicină etc. Nu este bine, aceasta fiind un franțuzism: étudiant en droit,en me­dicine etc. Corect românește este: ascultător sau student la drepturi, la filosofie, la medicină, la tehnică. Și iată pentru ce: Ascultăm de cineva, sau de ceva, când voim să ne supunem cu totul părerilor sau doctrinei ce ni se spune, în care caz noi de­venim ascultători (obedienți), supuși de e­­xemplu: școlarul trebue să asculte de învățător ș­i servitorul de stăpân. Ascultăm la cineva sau la ceva, când cu toa­tă ascultarea noastră, spiritul nostru rămâ­ne liber, ascultăm la discursul unui orator, la prelegere, la muzică etc. și pe urmă rămâ­ne să ne deslușim dacă spiritul nostru a fost sau nu captivat în acea ascultare. Tot astfel suntem și ascultători la filosofie, la facultatea de medicină etc. A asculta, a studia în cineva, nu ceva, d. e. în drept etc. este o monstruozitate în lim­ba românească. 4. „Silvanistică” e adoptată de la nemți. Românește este mai frumos și mai pe înțe­lesul tuturor silvicultura, agricultura, pisci­­cultură etc. 5. „Școale superioare de veterinare.” In limba română nu există verbul a ve­­terina, veterinare, ci numai subst. veterinar dela latinescul veterinarius, care și el derivă delà celticul vee (germ. vieh) viță, teeren (germ. zehren) a fi bolnav și arts (artist, medic, artz). Așadar cel mult s’ar putea zice: școală de veterinarie, dar acest termin nu este u­­sual și nici nu e frumos. Mai corect e școală veterinară. 6. „Stipendiile școlare se conferese....” înainte de toate a conferi nu este verb refle­xiv și nici­odată nu putem zice mă conferesc. Pe de altă parte acest verb compus este un neologism din latinescul con­fero (— tuli, — latum) a aduce cu sine și nu este un com­pus al vechiului verb românesc a se feri, de­rivat tot din fero latin­esc), dar care este un verb reflexiv și însemnează a se da pe sine (la o parte). Înțelegând bine aceste două însușiri ale cuvintelor, nici­odată nu vom putea zice, mă conferesc, se conferește, se conferesc, ci vom zice eu confer, el conferă, iar în formă impersonală vom zice­ stipendiile „se con­feră”, (adecă se dau pe sine). 7. „Escriem concurs....” „R­escrie” nu este cuvânt românesc. Cu verbul scriu avem următoarele compuse: înscriu, descriu și sub­scriu, ca neologisme avem pe prescriu și pre­­scriu. „A escrie” este o traducere brută a ungurescului Kiír­i (hirdemmi), luată de un­­ guri din nemțește ausschreiben (verkündi­ gen). In românește, dacă am fi nevoiți și am putea fabrica cuvinte din ungurește sau din nemțește, n’ar putea avea altă însemnătate decât a copia, a scoate din carte (könyvből kiírni, vom Buche ausschreiben). — Românește se zice: „publicăm con­curs...” 8. „Respectivul ram de studiu”... Noi a­­vem acest cuvânt numai de genul femenin „ramură” și nu „ram” masculin ca în lati­nește și însemnează tot acelaș lucru. Dar a­­cesta este un cuvânt vechiu și nu este neolo­gism, deci latinisarea lui ar fi o schimonosire a limbei. Pe ram îl avem în imitarea sunete­­ lor tobei: ,,ram tatam, ram ram, tam, tamra, ram!” 9. „Cari au împlinit al 17-lea an de eta­te” . Oare nu e mai bine „etatea de 17 ani”? 10. „Absolvarea alor 4 clase”. In româ­nește ca și în latinește este deosebire între a solvi (lat. solvere) a plăti, a achita, și în­tre a solvă (lat. solvare) a topi. Fiindcă aici nu e vorbă de un proces chimic, de topirea celor 4 clase primare, ci de achitarea noa­stră de ele, noi absolvim și nu absolvăm șco­lile respective.

Next