Românul, septembrie 1913 (Anul 3, nr. 190-212)
1913-09-01 / nr. 190
Pag. 2. stiflTIKWfW——a—M—B—----f IM UIMI—— „ROM KNUL" Duminecă, 14 Septemvrie 1913, am îndudat dezastre și pierderi în această epocă, nu se poate tăgădui că principiul sus amintit ne-a prilejit totuși și succese și clipe de bucurie. Decât, el nu a dobândit o aplicare integrală și severă pe toată linia. Ogorul național nu mai este azi cu totul părăsit și nelucrat, dar cultura ce-i aplicăm este abea extensivă, adesea foarte extensivă. Activitatea noastră națională seamănă azi cu metodul numit în economia politică rotație. Nu suntem în stare să îngrășăm și să lucrăm în mod simultan tot solul enorm ce ne-a hărăzit o bogată moștenire istorică, o mare zestre etnografică pentru care mulți ne pizmuiesc cu drept cuvânt. Pentru aceea cultivăm și părăsim, pe rînd, diferitele părți ale vlastului nostru domeniu național. Odată ne apucăm cu mare zor de câmpul propagandei politice, pentru a o întrerupe repede; mâine vine rîndul preocupărilor culturale, poimâne le uităm ca să ne aruncăm cu toată rîvina pe chestia economică a cooperativelor, spre a reveni apoi, întâmplător, iarăș la politica văduvită. Un exemplu plin de învățăminte e chestia școlară care răsare, din timp în timp, în discuția publică spre a dispare iarăș, fără a se ajunge la o soluție definitivă, la o hotărîre serioasă. Cu acest fel, se înțelege, avem mai mult iluzia unei activități naționale serioase, fără a culege însă roadele ei. Le spunem toate aceste mai întâi fiindcă adunarea „Asociațiunii” este, ca orice sărbătoare, un prilej de meditații, de examen de conștiință, și deci mai potrivit pentru înălțarea cu gândul la priviri și perspective mai largi. Și o spunem, al doilea pentru că Asociațiunea ne-a dat și ea uneori aspectul unei activități extensive, în trecut, precum, în prezent, ea ne dă pilda unei culturi tot mai intensive. La început, activitatea ei, ca și a „Societății pentru fond de teatru’, vechiul ei titlu, era îndreptată aproape către un singur scop: adunarea de fonduri. Pe urmă, treptat, a pus fierul și în alte ogoare. A publicat o revistă care, sup îngrijirea lui Bariț, a avut un apogeu pe care abea l'a atins mai târziu. De la literatură ea și-a îndreptat pașii spre școală, creind școala de fete și neglijind literatura — pildă de extensivitate — apoi, ea s-a dedicat unei politici de expansiune, organizându-se și în afară de hotarele Ardealului propriu zis. Mai târziu, ea a încercat să ne dea prima organizație științifică, prin secțiile sale. Încercarea asta a fost viu criticată și chiar zeflemisită pentru pretenția ce avea de a imita organizația academiilor de știință. Asociația a făcut însă foarte bine, disprețuind ironiile. Mai bine o știință embrionară decât nici o știință. In sfârșit, am văzut că Astra s’a dedicat vulgarizării literaturii, atrăgând în tabăra ei masele largi ale poporului. Și, ultima etapă, azi ea își întinde, plină de încredere și de rîvnă, activitatea pe terenul cooperației. Metodul culturii extensive a încetat cu totul oare în activitatea Astrei? Desigur că nu. I-ar trebui însă mulți bani, fonduri de 5 ori, sau de 10 ori mai mari, mult mai mulți muncitori și o organizație centrală mai vastă. Oricum însă, evoluția ei ne prezintă, în miniatură, icoana evoluției noastre naționale pe care tinde tot mai mult să o organizeze, să o capteze și să o îndrume pe calea activității sistematice și intensive. Acesta este meritul ei incontestabil. Și pentru aceea îi urăm, la adunarea ei, spor, și succese tot mai multe, tot mai mari. Iar lumii adunate la Orăștie îi dorim ca să se inspire tot mai mult de pilda ei de activitate intensivă, de încredere în forțele noastre, și de biruință națională prin muncă națională. Cerem o convenție poștală cu România. Arad, 13 Sept. Din ultimele evenimente dela sudul monarhiei noastre reținem un fapt de însemnătate secundară, în aparență, dar destul de important în realitate. Atât d. Pasici, primul-ministru sârb, și d. Venizelos, primul-ministru grec de-o parte, cât și d. Tache Ionescu de altă parte au declarat că între cele trei state se proiectează o apropiere politică și economică tot mai mare și că primul pas chiar a fost făcut prin încheierea unei convenții poștale între acele state. In virtutea acestei convenții, taxele poștale și telegrafice interne vor fi valabile și în circulația poștală externă între numitele state. Folosul acestei măsuri este învederat pentru oricine. Ea înlesnește în mod considerabil strîngerea legăturilor economice, intelectuale și morale și va sfârși prin a apropia și politicește țările unite prin aceeaș convenție poștală. De treizeci de ani de când monarhia noastră se găsește în cele mai strânse raporturi politice cu Regatul român, nimeni din înțelepții bărbați de stat ai conglomeratului dualist nu a avut ideia de a propune o măsură care pentru România, Grecia și Serbia a fost prima necesitate, începutul fără de care nici nu-și puteau închipui posibilitatea unei apropieri politice. De atâta timp noi am tolertat această stare, că pe când România, geograficește și politicește, era atât de aproape de noi, prin poștă, ea ne era tot așa de depărtată ca Spania sau Cochinchina. In timp ce, în baza convențiilor ce avem, o scrisoare simplă de pildă face drumul Brașov-Insbruck sau Sibiiu-Hamburg cu taxa internă de 10 fileri, ea are nevoie de o taxă de 2 1/2 ori mai mare pentru distanța mult mai mică Brașov-București de pildă. Și cu toate astea, întrebați pe comercianții și industriașiii Brașovului și Sibiiului de unde vine rîul de aur al milioanelor care hrănește acele două orașe principale ale Ardealului? Intrebați-i ce ar face aceste două orașe fără miile de cumpărători din România? Ca rezultat al acestei politici vedem că, după 30 de ani de alianță, România ne-a rămas tot străină sufletește, iar economicește, industria și capitalul german, mult mai depărtate, au cucerit supt ochii industriei noastre, piața românească, acest debușeu atât de important, mult mai important bunăoară , decât Bulgaria săracă după a cărei simpatie prinț cu tradiționala pane și sare, iar doamna Cantacuzino, în fruntea unei deputațiuni de doamne, oferă prințesei un splendid buchet de flori prins într’un toc de aur și pietre scumpe. De pe dealul gării Filaretului alaiul domnesc pornește spre orașul cu multele-i turnuri luminate de soare, pe când salvele de tun trosnesc și clopotele tuturor bisericilor răsună de cântec. Priveliștea pitorească a cupolelor fără de număr sclipind în soare și a caselor albe ce răsar din belșugul de verdeață farmecă ochii prințesei și-i smulge accente de uimire și admirație. Norodul, în veșminte de zile mari, rupe cordonul de soldați și înconjoară echipajul domnesc în urale nesfârșite. Ca’n vis se bucură prințesa de bogăția acestor noui și frumoase impresii. In dealul Metropoliei alaiul se oprește; în fața vechei biserici stau arhiereii țării în scumpe odăjdii. Venerabilul metropolit Primat Nifon, metropolitul Moldovei și toți episcopii celebrează serviciul divin. Prințul și prințesa sărută crucea și după slujba dumnezeiască intră sub umbrarul de lângă biserică bogat împodobit. Aci se așează sub un baldachin, semnează apoi un document în amintirea cununiei și primarul după o cuvântare însuflețită, înscrie numele Lor în registrul stării civile a Capitalei. Prințul răspunde cât e de fericit, văzând din vorbele primarului și din primirea plină de bucurie ce Li s’a făcut pretutindenea, că dragostea față de Dinastie a prins rădăcini în sufletul neamului românesc. El nădăjduește că sentimentele, de cari este asigurat din toate părțile, vor trece și asupra Luminatei sale tovarășe de viață, care i-a urmat hotărîtă a se dedică și dânsa marei misiuni ce i-a încredințat România! Cincizeci de perechi de însureței defilează acum pe dinaintea prințului și prințesei, — feciori și fete de țăran din toate județele țării, cununați și înzestrați azi pe cheltuiala statului în cinstea căsătoriei princiare. Din dealul Metropoliei alaiul domnesc, însoțit de dorobanți, se îndreaptă spre Palat. Prințul își conduce soția în apartamentele Ei, aranjate în mare grabă, dar totuși drăguț și elegant. Numai încăperile sunt cam strâmte și prințul e nevoit să roage pe prințesă a se mulțumi deocamdată cu o viață mai modestă... Dar nu puținele camere întristează pe prințesă, ci faptul că noul ei cămin îi acopăr ziduri de toate părțile: „copila pădurei” oftează mai ales de dorul copacilor uriași ce-și întind ramurile lor de jur împrejurul castelului ei părintesc pe țărmul Rinului. — îndată după sosirea la Palat, apare o deputăție de doamne și roagă pe prințesă a primi din partea Capitalei o diademă de perle și briliante. Prințesa primește darul, însă declară că și această diademă va încorpora-o tesaurului Coroanei române, cum a făcut cu diadema județului Vlașca. Seara, iluminații și retragere cu torțe, apoi reprezintație de gală în Teatrul Naționali, se joacă o piesă specială a prințesei, înfățișând porturile și datinele nouei Sale patrii. 13/25 Nov. Sunt primiți în sala Tronului delegații tuturor județelor și autoritățile statului, cari prezintă tinerei perechi arările lor de fericire. Prințesa poartă în frumosu-i păr brun diadema orașului București și toată lumea admiră splendida-i toaletă, dar mai cu seamă grația de neînchipuit a atitudinei și mișcărilor ei îmbujorate. Ea se întreține vioi și grațios cu Ei, precum și fermecătoarea drăgălășiei a feții toate aceste personalități ce-i sunt încă așa de streine. 15/27 Nov. Deschiderea Camerelor. Prințesa asistă la ședință, stând în picoare lângă prinț tot timpul cât ține citirea Mesajului. La sosire și plecare perechei princiare i se fac evaziuni entusiaste. Intr’o scrisoare către primul-ministru, prințesa Elisabeta îi comunică hotărîrea Sa dei a destina o mică fundațiune de 10.000 lei în amintirea primirei așa de strălucite din partea cetățenilor, cu prilejul intrării Sale în Capitală; procentele acestei sume se vor distribui în ziua de 12/24 Nov. a fiecărui an la câte patru fete sărace din București și Iași. 30 Nov. (12 Dec.) O delegație a Camerei prezintă răspunsul la Mesaj. Camera constată mai întâi mulțumirea încercată de națiunea întreagă la vestea căsătoriei prințului, văzând în acest fapt întărirea dinastiei; exprimă apoi încrederea țării în patrioticele intenții ale Dom-