Românul, mai 1914 (Anul 4, nr. 94-116)

1914-05-01 / nr. 94

P­ag,­a | ________R­O­M­Â­N­II­A___________________ prisma mentalității și mai ales a sentimentu­lui lor, chestiunea română, și întărirea Ro­mâniei să devină un punct roșu pentru în­treaga conducere a împărăției. Spre nenorocul acestei monarhii, chiar în clipele mari ale ultimelor evenimente externe, politica noastră era condusă de un bărbat a­­plicat să privească prin prisma mentalității ungurești. Fără de influență maghiară, era cu neputință ca contele Berchtold să gre­șească așa de capital preferind Bulgaria Ro­mâniei. Și acestei influețe nefaste se dato­­resc sforțările ce se depun acum, și la Viena și la București, pentru a se putea reveni la legăturile de mai înainte între aceste două state. Și dacă pentru întemeierea din nou a acestor legături se mai pune acum ca condi­ție și recunoașterea noastră, a Românilor din Ungaria, ca popor împreună alcătuitor de stat, desigur că nici Nemții din Austria, nici Cehii, nici Polonii, nici alt popor al monarhiei nu e împotriva acestei recunoașteri; un sin­gur popor e în monarhie care se pune în ca­lea apropierii României de Austro-Ungaria, și acesta e tot cel unguresc. El cearcă, pare­­că, instinctiv să rupă toate firele ce ne pot le­ga de România, — de România care are o importanță covârșitoare într’un eventual răs­­boi austro-rus — și totuși ei se erijează de susținătorii acestei monarhii și pretind să fie întărită la granițele dinspre România. Desigur noua lor eșire, din delegatiuni, împotriva României nu va fi bine venită pen­tru îndulcirea raporturilor dintre cele două țări. Zadarnic în delegatiunea austriacă s’a vorbit împotriva fortificațiunilor. In opinia publică din regat nemulțumirea va crește față de monarhie. Mărturisim convingerea că legăturile cu regatul vecin nu vor mai putea deveni tari și sincere până când se permite elementului un­guresc să ducă hangul în politica externă a împărăției, până când antipatia lor de rassă va avea posibilitate să-și afle căi de scurgere prin acțiunile și­ notele diplomatice ale mini­strului nostru de externe. Nu numai pentru că elementul unguresc, impulsiv din fire, e in­compatibil CU flink­vmn+ia u mali alpe Hin­er. Și interesul monarhiei, a triplei alianțe, cere de urgență ca elementul unguresc să nu se mai uite cu ochi răi la propășirea Româ­niei, și să nu mai pună stăvili desvoltării po­litice și culturale a Românilor din Ardeal și Un­garia. Nu de întărirea cu cetăți o frontieră din­spre România are lipsă monarhia, Ungurii și noi, ci de dărâmarea fortăreței șovinismului, a grandomaniei și a exclusivismului ungu­resc. De-o singură fortăreață are lipsă dina­stia habsburgică, în toate țările sale: fortă­reața dreptului și a dreptății pentru toate po­poarele sale. Austria, Capul Răutăților... și în Albania. București, 10 Mai. Acest titlu ar părea, la prima vedere, nepo­trivit, paradoxal, întru­cât, de notorietate pu­blică este faptul, că, unul din făuritorii principali ai noului stat albanez, este, fără îndoială, și Austro-Ungaria. Da, acest fapt este exact și cu prisosință de­monstrat. Totuși, pentru un adânc cunoscător al faze­lor prin cari a trebuit să treacă criza orientală, de la tratatul din Berlin și până la cel din Bu­curești, atitudinea Austriei a fost mai perfidă față de statele amice și devotate politicei de la Viena, decât cu cele cari duceau fățiș o politică ostilă Austriei. Turcia și România ne oferă două exemple elocvente de politică perfidă a Austriei față de prieteni. Se știe, că Rusia de două sute de ani jurase moarte Turciei și a făcut tot ce i-a stat în pu­tință, ca să-și atingă țelul politic, cu toată con­stanța. Austria din potrivă, în aparentă susținea, că integritatea teritorială a împărăției otomane trebuiește garantată, cu orice preț, iar în reali­tate ea a fost cea dintâi, care a violat această integritate și a știrbit suveranitatea Sultanului prin anexarea Bosniei și a Herțegovinei, tocmai când Turcia dase dovezi indiscutabile prin pro­clamarea regimului constituțional, că intrase în stadiul civilizațiunei și al progresului, acordând deoarece era firesc ca moartea bolnavului din Bosfor să fie revendicată, cu mai mult succes, de către Austria, care este formată, după chi­pul și asemănarea fostei Turcii Europene. Austria, după falimentul politicei sale cu Tur­cia și cu România, lucrează să întărească pe Bulgari în sensul, ca, într’un viitor cât de apro­piat, să-și poată lua revanșa de la balcanici și în deosebi de la români! Bulgarii, ar trebui să recunoască din expe­riența crudă a recentului trecut, că perfidia au­striacă, care a fost dezastruoasă României și Turciei, nu are să fie salutară Bulgariei, Bulga­riei, care are nevoie de sprijinul unui stat pe cât de puternic pe atât de franc în politica ei. Che­stia Cavaler să-i fie o primă dovadă de priete­nia austriacă. Bulgaria nu-și poate vindeca rănile încă sân­gerânde, nu-și poate recăpăta, ce a fost drept să fie al ei, decât prin adoptarea unei politici, care să facă posibilă stabilirea de raporturi ami­cale mai întâi cu România și apoi cu Sârbia. Numai o înțelegere bulgaro-română poate să restabilească o eră de liniște definitivă în Bal­cani și să zădărnicească intrigile Austriei. De altfel între Bulgaria și România au fost pururea de la popor la popor raporturi mai mult decât amicale, și repetăm că ar fi de dorit, ca aceste raporturi să fie restabilite, deoarece re­stabilirea lor constitue, cea mai solidă chezășie întru realizarea idealului lor național mai în­depărtat. Dacă există în Europa un stat vădit ostil naționalităților și ipse facto proclamarea lor în state naționale autonome, acesta este statul Au­­stro-Ungar, care, înăbușe conștiința națională la atâtea popoare superioare sub toate rapor­turile și îndeosebi sub raportul național, atât austriacilor cât și Ungurilor. Se știe, că unde apare degetul austriac, acolo își are culcușul ceea ce se numește fatalitate. Bulgarii, dacă vor continua politica austriacă să știe, că s'au aliat cu fatalitatea însăși și în consecință vor avea soartea acelora cari s’au bucurat multă vreme de solicitudinea austriacă. Perfidia austriacă începe a se manifesta și în Albania, înainte ca noul stat să-și fi luat forma definitivă, așa după cum s’a decis la conferința de la Londra. Și aci ca și în Balcani, capul răutăților este Austria, care prin politica ei de amânare și de șovăială, sub cuvânt, că caută să menajeze pe dușmanii de moarte ai Albaniei, menajează în primul rând interesele austriace, subjugând sta­tul și politicește și economicește în așa fel încât, l­a Joi, 14 Mai 1914.

Next