Românul, aprilie 1915 (Anul 5, nr. 14-17)

1915-04-05 / nr. 14

Pag. 2. „ROMANU­L” Duminecă, 18 Aprilie 1915. Și semnul crucii cu toate aceste a fost un semn căruia i s’a zis împotrivă. .Și a început gonirea semnului crucii dela moartea Dom­nului și mai ales dela învierea Lui, și a ținut­­ atâtea veacuri de-a lungul cu ură neogoiată și înverșunată și ține astăzi. Dacă principiile, învățăturile oarecui­­ nu-mi convin, dacă le țin de nebune, trebuie­­ să urăsc chiar și semnul învățăturii? Invă­­­­țătura greșită care n’o pot, n’o vreau s’o recunosc de adevărată, o pot urî, dar pe cei ce o cred nu trebuie să-i urăsc, nici să-i persecut. Vom urî noi pe Luther, Calvin, învățătura da, și vom discuta neadevărul lor, dar vă­zând încăpăținarea, ne va fi milă de ei, vom trece pe lângă ei și nu ne va altera cre­dința noastră! învățăturile lui Isus au fost urgisite și urîte cu învățătorul lor cu toți cei ce credeau în ea. Gonirile, persecutările veacurilor sân­geroase ale începutului creștinismului sunt eruperile, deslănțuirile unei uri grozave și ne­putincioase care ardea în lumea care trebuia să piară, dând loc unei lumi nouă. De ce n’a trecut cu vederea învățăturile „impasibile" ale „bieților pescari săraci” lumea păgână? Dacă nu voiau și nu puteau crede și ei, de ce și-au bătut capul cu alții, de ce și-au amărît zilele și nopțile, fără folos? Semnul crucii a fost semn, căruia i-a zis împotriva ura cea mai neîmpăcată și înverșunată, care voia s-o răstoarne de pe stânca unde strălucea peste toată lumea! Au îngropat crucea și au zidit asupra-i biserică, capiște păgână în ura lor oarbă, și totuș ea s’a ridicat biruitoare peste toate, pe biserici, pe case, în drumuri, pe coroanele stăpânitorilor, în palate și colibi... semnul căruia i s’a zis împotrivă: era stăpână. Dar ura lucră mai departe. Dușmanii din Iăufitru a credinței în Cel răstignit lucrau tot mereu; aduceau tot ce puteau s’o desavueze, să facă de rușine credința. Veneau cu min­ciuni și brevete, cu sforțări de argumente „știi­nțifice”, cu argumente cari n’aveau și n’au nici astăzi baza solidă, tare a convinge­rilor și a experimnetelor, ci erau și sunt fă­cute anume de ura neîmpăcată! Filozofia în­cerca să ridiculizeze credințe, s’a încercat și se încearcă să omoară tot ce aduce aminte Crucea și pe Isus, și când Voltaire n’a ajuns­­mult cu batjocura și mișelia lui, în ura sa ne­­putinciasă vrea să necinstească pe Isus, ia s. Cuminecătură cu nevrednicie, și mâna și pe alții să facă tot așa! Astfel lucrează ura, ast­fel se zice împotrivă semnului credinței noa­stre! Sunt apoi și de aceia, cari nu batjocurese fățiș și nu zic împotriva Crucii pe față nimic, dar viața lor e o nemulțămire continuă față de Acela care a murit pe Cruce pentru noi. Sunt oameni cari zic împotriva semnului Cru­cii prin faptele lor, cari trăiesc chiar împo­­triva învățăturilor lui Isus, cari păcătuesc. Nu face rău altuia, nu c­evezi pe altul, iubește pe deaproapele tău, nu curvi, nu fii dat, nu te îngriji mai mult de trup ca de suflet, mărtu­­risește-ți păcatele, roagă-te, fii îndurat, așa sună poruncile și oamenii fac chiar împotrivă, și numai acestora și și celorlalte porunci! Trebue să recunoaștem — și o facem cu durere — că lumea iar înoată în marea fă­rădelegilor, ca în vremea păgânismului, că prin viață necredincioasă sau cel puțin indi­ferentă (nepăsătoare) în ale credinței pregă­tesc din nou patimi și mai îngrozitoare Mân­tuitorului; și astfel Crucea va fi judecătoarea și osânditoarea lor. Deci, veniți la Cruce din nou! Vom învăța acolo dragostea fără margini a lui Isus pentru noi când era al nostru pă­catul și al Domnului pedeapsa, al nostru pă­catul și al Lui moartea pentru noi! — Vom învăța acolo, că Crucea a fost totdeauna semnul căruia s’a zis împotrivă cu o ură în­verșunată, și pe care ura puternică de vea­curi n’a fost în stare s’o răstoarne de pe pie­destalul înalt, de pe care lumea vrea să o răstoarne. Trudă zădarnică! La vremea sa sub acest semn vor fi judecați puternicii cari au gonit’o; sub ea vor fi judecați învățații falși cari erau gata la orice înșelăciune pentru hulirea ei; sub el vor fi judecați filosofii cari credeau că le-au succes să nimicească credința în lume, și sub ea vor fi judecați păcătoșii cari prin faptele lor au zis împotriva ei și au spus sus și tare că nu vreau să știe de ea nimic! Toți vom fi judecați sub s. Grace De a­­ceea: dragoste pentru dragoste, răbdare pen­tru răbdare, rugăciune și închinare pentru rugăciune și grăitoare mulțămită, viață cu fapte bune pentru iubirea lui Isus! Pe lângă cei ce îi zic acum împotrivă cu îngâmfare, să trecem cu milă, căci pe cei îngâmfați îi va smeri, îi va umili, iar pe cei umiliți și credin­cioși înălța­i-va Crucea Domnului nostru! Preotul George Pteancu. Rusia terorizează Bulgaria. Incidentul dela Valandovo. — De la Petrograd se cere înlocuirea guvernului . Radoslavoff. Ziarul „Seara” primește din Puseiik ur­mătoarele comunicări de la corespondentul său: „Deoarece poșta bulgară a refuzat să-mi transmită telegrama, vă trimit prin curier special știrile de mai jos de o extremă gravi­tate. O indignare generală domnește în întrea­ga Bulgarie împotriva Rusiei, care ar fi ame­nințat cu ruperea relațiilor diplomatice dacă guvernul Radoslavoff nu e imediat înlocuit. Svonul acesta a pornit chiar din cercurile rusofile din preajma drului Danev și a lui Gheșoff și s-a răspândit în întreaga Bulgarie provocând pretutindeni o nemai­pomenită in­dignare. Diplomația rusească ar pretinde — după acest svon —că ar avea probe că actualul cabinet bulgar a călcat neutralitatea făcând o politică austrofilă, că ar fi înarmat bandele de comitagii cari au pătruns în Serbia și că ar fi trimis mari cantități de arme și muni­­țiuni triburilor albaneze cari vor trebui să năvălească în Serbia. Pentru aceste motive s-ar cere de la Petrograd imediata concediere a cabinetului Radoslavoff altfel Rusia ame­nință cu ruperea relațiilor. Pretențiile Rusiei cari echivalează cu desființarea independenței Bulgariei au pro­vocat o nemai­pomenită agitație în întreaga­­ țară, cu toate că cercurile oficiale încearcă­­ să liniștească opinia publică desmințând a­­­­ceste svonuri. Prefectul de Rusciuk mă asigură că mâne Sărbătorile Paștilor ne-ar ajuns în linia de foc în niște mocirle mari. In seara de Vinerea­ mare a fost la noi un foc de infanterie și artilerie de credeai, că clo­cotește pământul. In Sâmbăta cea mare seara am căpătat pen­­­­tru ziua primă de Paști o porție de cafea nea­­­­gră de dejun, și o conservă de carne pentru­­ prânz. De cină tot cafea neagră am primit și o­­ jumătate deci­ de rom. A doua zi de Paști mai tot așa am trăit ca în ziua primă. Cu o bucurie nespus de mare am constatat mai mulți luptători și trebuie să o spunem acea­sta hunei, că există în Ungaria totuș două fa­milii nobile și ideale românești ai căror copii în decursul întregului răsboiu tot la noi se gândesc și ne ajută în toată privința, ca să putem su­porta mai ușor greutățile răsboiului. Părinții acestor copii sunt Dr. Ștefan C. Pop deputat din Arad și Dr. Zosim Chirtop ad­vocat în Câmpeni. De multă vreme ne tot trimit copiii ambe­lor familii cărți poștale de câmp, creioane, ți­garete, gazete, cărți de rugăciuni și învățătură, medicină etc. cu un cuvânt de ce e mai de lipsă soldaților din linia de joc. Să îi vezi pe bieții Românași cu ce credință se roagă lui D-zeu ziua și noaptea din cărțile de rugăciune din Arad și cu ce mândrie poartă tricolorul românesc cu care au fost legate cu­tiile de țigarete, dar să-i auzi cântând în flue­­rele primite din Câmpeni! Când cântă doine de jale, te-ai tot duce, iar când cântă de joc și Românii din cealaltă tabără nu mai pot asculta,ci ies afară din „dhecking”-ul lor și arată că pe zicăli de acestea joacă și ei prin Basarabia. Mai mare a fost însă bucuria și surprinde­rea noastră în răsboiu în seara zilei prime de Paști. Ca fulgerul s’a lățit pe întreagă linia de foc, vestea că pe numele comandantului companiei noastre au sosit dela copiii familiei Dr. Ștefan C. Pop din Arad în 25 de cutii, vin și pâne sfin­țită (Paști) pentru noi! După cum a trecut ziua primă de Paști, nici prin gând nu a mai trecut nimănui din cei 5000 de soldați câți eram la un loc să ne mai împăr­tășim în anul acesta de sfintele Paști. Când iată copiii unei familie de frate s’or îngrijit să ne împărtășim de ele. Au dus pâne și vin la bise­rică, iar după ce s’a făcut sfânta slujbă pe ele, au căutat calea, cum să ajungă până în linia de foc, le-au pachetat cu multă grije și ni le-au trimis aici! Aci au hrănit și îmbucurat 5000, zi cinci mii de soldați români și buni creștini. A­­tâția soldați sunt mulțumitori copiilor susnumi­­tei familii. încă multe zeci de mii de soldați români sunt pe câmpul de luptă, cari încă ar fi fost fe­riciți să fi putut lua și ei Paști și toți ar fi fost pururea mulțumitori acelor preoți etc. etc. cari și-ar fi adus aminte de ei. Suntem fericiți și mulțumim cu toții, celor două familii românești și ne rugăm bunului D-zeu, să-și aducă și alții aminte de noi cari de 8 luni suntem în foc și să nu ne lase să mai serbăm un Crăciun, cum am serbat sărbătorile trecute. I. P. sergent decorat cu medalia de vitejie.

Next