Românul, noiembrie 1915 (Anul 5, nr. 43-47)

1915-11-01 / nr. 43

Pag. 2.­ ționale, să ne mărturisim naționalitatea și le­gea românească, să ținem la sufletul și nu­mele românești pe cari să ne trudim să ne scriem numai cu semnele sunetelor pe cari le avem și n’avem lipsă să le împrumutăm. „ROMÂNUL” Acțiunea Împătritei înțelegeri in Bal». Cum este privită In România situația din Balcani? „L Indépendance Roumaine”, oficiosul guvernului român, publică în Nr.-ul său din 5 Noemvrie următo­rul foarte interesant articol: Ziarele continuă să discute acțiunea de azi și mâne a împătritei înțelegeri în Balcani. Ceea­­ce se știe și nu se poate trage la îndoială, ceea­­ce a fost declarat oficios în Paris, Londra și Petrograd, este decisu­mea împătritei înțelegeri de a continua cu energie campania balcanică. Astfel, nu se pot împiedeca îndoielile expri­mate în unele ziare, cari au teama, că țările îm­pătritei înțelegeri nu vor găsi oamenii necesari acestei expedițiuni. Cu toate acestea e foarte probabil că țările acestea n'au întreprins la întâmplare o aseme­nea expediție, și statele majore cari și-au dat părerea trebuia să cunoască situația și forțele necesare expediției balcanice. Situația este de altfel identică de amândouă părțile. Austro-Germanii trimiși în Balcan, evi­dent că au fost retrași de pe un alt front. Tru­­pele împătritei înțelegeri trimise să dea față cu ele, pot fi obținute prin acelaș mijloc. Nu e acelaș lucru, unde luptă trupele franco engleze sau rusești cu cele austro-germane, pe frontul oriental, occidental sau că-și măsură forțele în Balcan? Sunt aceiași inamici cari luptă, numărul lor nu a crescut și nu a scăzut, singur câmpul de luptă e schimbat. De aici rezultă neseriozitatea argumentului, că vor slăbi forțele aliaților dacă vor fi nevoiți să trimită trupe numeroase în Balcan. Dacă trupele trimise în peninsulă sunt nume­roase și luptele importante, activitatea celor­lalte fronturi va scădea pe măsură ce pierderile suferite în Balcan vor reprezintă forțe de­ a com­bate mai puțin în viitor la frontierele franceze, italiene sau rusești. Că este la est, vest, în nord sau sud, este întotdeauna aceeaș­i astro-G­er­manie cu aliații ei cari sunt atacați­­ de împătrita înțelegere și colaboratorii săi. În consecință vigoarea ofensivei aliaților în Dardanele, va depinde îndeosebi de prețul ce vor alătura acestei ofensive. Ce privește mijloa­cele acțiunei de cari dispun, sunt destul de bine cunoscute, deci e inutilă insistența asupra ace­stui subiect și stăpânirea lor asupra mărei le dă un foarte prețios avantaj. In ora aceasta actuală e imexisibil de prevă­zut care va fi soartea campaniei balcanice, nici măcar nu se poate ști cum vor s-o săvârșească aliații. Nici bine nu e însă, de-a lăsa să se îngră­mădească zgomotul îndoielnic cu tendința svo­­nului imposibilității de-a duce aceasta campanie în lipsă de trupe și mijloace, fiind fals acest zgomot. Duminecă, 14 Noemvrie 1915. Ordonanța cu privire la rechiziția bucatelor și a păstoaselor. In înțelesul ordinatiunei ministeriale acum dată cu începere dela 1 Noemvrie nu se vor putea vinde bucate nimănui, decât numai „Societății pe aciii pentru productele de răsboiu” și nimenea nu va putea cumpăra bucate decât această societate pe acții, care se va îngriji, ca și micii proprietari să-și po­ată vinde și să predeze cu prețurile ma­ximale proviziile destinate spre vânzare societății pe acții sau comisionarilor acesteia de pe terito­­rul cercului lor. Până la 25 Noemvrie oricine poate să-și anunțe și vândă nemijlocit proviziile sale de bucate „Societății pe acțiv pentru productele de răsboiu” sau comisionarilor acesteia, fără mijlo­cirea autorităților. La 25 Noemvrie fiecare pro­prietar trebuie să socotească ce provizie de bu­cate și făină are în această zi și cel mai târziu până la 28 Noemvrie să anunțe punctual, în scris sau verbal, la primăria comunei pe al cărei teritor se găsește provizia, notificând casa, economia, măie­­riștea sau depozitul de cereale și anume: 1. soco­tind și ceea ce a vândut, dar încă nu a furnizat, arătând cât face provizia sa de grâu, secară, în­­doitură (grâu mestecat), orz și ovăs, cum și pro­vizia de făină; 2. cât poate el să rețină în sensul dispozițiilor fa actuale pentru trebuințele casei și e­­conomiei sale; 3. ce cantitate a vândut, dar încă nu a furnizat-o și prin urmare detrăgând cantita­tea pentru trebuințele economice și casnice; 4. cât face prisosul. Dacă bucatele producentului nu au fost treerate până la 25 Noemvrie, trebuie să se înștiințeze rezultatul, ce se așteaptă din treerat, îndatorirea de a anunța provizia, conform stării de la 25—28 Noemvrie, îi privește nu numai pe producenți, ci se referă la fiecare posesor de provizii, care posedă provizii mai multe decât îi trebuie pentru casă și economie, cum și persoa­nele juridice, morile, întreprinderile industriale și de comerț, autoritățile publice și instituțiunile. Pro­ductele ce se află pe vaporaire sau pe tren este o­­bligat să le anunțe adresatul, după ce ele au ajuns la locul destinației, împrejurarea, că proprietarul proviziei a anun­țati proviziile ,­ale­ primăriei comunale până la 28 Noemvrie,­­nu-i lipsește de dreptul de a-și puteai vinde provizia sa „Societății pe acții pentru pro­­ductelei. de­ răsboiu”, și după 25 Noemvrie și chiar până la 25 Decemvrie a. c. Cel ce până la 25 De­cemvrie a anunțat, în scris sau verbal, direct sau pe calea primăriei comunale, numitei Societăți pe actii (Budapesta, V. str. Nádor 9) proviziile sale de prisos de peste 100 măji metrice, mai departe cine a declarat proviziile sale de prisos, și suia 100 măji metrice, până la 25 Noemvrie, primește pre­țul de cumpărare compuitat conform normelor sta­bilite pentru prețurile maxime. Dacă „Societatea pe acțiv pentru producte de răsboiu” nu ia în pri­mire proviziile până la 1 ianuarie 1916, proprie­tarul primește sub titlul de taxă pentru întreținere pe fiecare lună și pentru fiecare m­ață metrică o taxă de 20 eleri. Deasemenea primește prețul de cumpărare, socotit conform normelor stabilite pen­tru prețurile maxime, și acel producent, care poate dovedi prin un atestat liberal de primul funcționar al municipiului, că el nu a putut să-și treeze bu­catele, din cauza unor greutăți neînlăturabile, până la 26 Decemvrie a. c. Totuș la 25 Decemvrie, conform ordonanței prezente, oricare provizie, ce trece peste tre­buințele casei și economiei, se privește ca rechizi­ționată pentru trebuințele. După 25 Decemvrie ni­menea nu-și va mai putea vinde proviziile. Pro­prietarul nu mai dispune de proviziile sale, ci este îndatorat a le îngriji și a le furniza conform dis­pozițiilor oficioase, „Societății pe acții pentru pro­ducte de răsboiu”, la cea mai de aproape stație de cale ferată sau de vapor, designată spre acest scop. Pentru proviziile primite în acest fel nu se mai plătesc prețurile maxime, ci o rebonificare mai mică cu 4 cor. — decât prețurile maxime. Și pen­tru îngrijirea acestor provizii de la timpul rechi­­ziției până la predarea lor nu se socotește nici o rebonificare. „Societatea pe acții pentru producte de răsboiu” este obligată a asigura crantul cores­punzător din proviziile rechiziționate, în locul prim, pentru trebuințele cele mai urgente ale po­­poratiunii municipiului respectiv, cum și a institu­­țiunilor, a cărora prevedere a lua­t-o asupra sa. Cu ocazia rechiziționării, producenților li se va lăsa numai ce, în sensul ordonanțelor de până aci, li se poate socoti pentru trebuințele casei și ale economiei. Proviziile vândute înainte de 1 Noemvrie se pot preda cumpărătorului îndreptățit; dacă însă se tratează de o furnizare peste o sută de măji metrice, vânzătorul este obligat a o anunța fără amânare „Societăți pe actii pentru producte de răsboiu” I Un prieten — pierdut? ...Și era bun băiat Constantin. Viciu și plin de viață. La vorbă glumeț și păcălitor. Fusese vr’o 4 ani cioban la stână și când venea cu oile de la pășune umplea stâna de veselie. De multe ori se deslănțuia niște hore de-ți era mai mare dragul să stai să privești. Și apoi fluierașul! Viata lui. Acuș storcea lacrimi de durere, acuș îți înduioșa inima cu melodii ca­dențate, răspândite prin aerul de munte, unde pare că sună mai frumos. Dar când îți cânta de joc, băteai în pinteni fără să vreai pare­ că era fluerul vrăjit din poveste. A sosit răsboiul. Șiruri de bărbați scobo­­rau la vale de pe coastele dealurilor în v Vi­neri seara și în gândul lor se ascundea pare­ că o întrebare curioasă ori de se poate să vie po­runca de plecare așa de neașteptat. Scurt timp după aceea i-a venit rândul și lui Constantin, căci a fost asentat, dar nici nu băga în seamă, aceeaș veselie, aceleași glume. Intr’o seară se sui cu vre-o câteva sute de fe­ciori pe tren și răzimându-se de o fereastră începe a cânta o doină de jale de­și pietrele plângeau de dorul lui. S’a dus de a umblat lume multă, dar nici nu-i păsa căci avea cunoscuți de ajuns. Iată că bătu și o ură tristă, căci a fost transferat la un regiment polon. Deodată s’a schimbat ostașul nostru. Părea că se prăpă­dește de supărare văzând împrejurul său nu­mai străini. Se mângâia numai cu bietul Șan­­dru, crăianul său,pe care-l lovise aceeaș foarte tristă. S’au deprins așa de bine la un loc, în­cât când lipsea unul celălalt era neliniștit pare­­că ar fi pierdut un lucru foarte de preț. Amân­doi îndurau și binele și răul. A trecut timpul instrucției și iată în o bună zi pleacă compania la câmp cu alaia mare și cu muzică militară. Constantin e cu Șandru la un loc, se țineau de mână cu doi copii mici. Au plecat spre sud, s’au dus la Serbia. Aici au îndurat iarăș amân­doi multe grele, dar chinul împărțit le părea mai ușor. Se deprinsese Constantin cu Șandru foarte bine și trăiau ca frați, își jurase priete­nie pe veci. Iată ce scrie Constantin: „Dragi părinți! Eu mă ’nchin de sănătate în această mică carte. Să știți că-s sănătos, care sănătate să o dăruiască bunul Dumnezeu și d voastră. Și eu­­ mă aflu la Serbia și îmi merge bine. Am rămas­­ numai eu și Șandru căci atâta prieten mai am.­­ Și vă rog trăiți și d voastră cu părinții lui ca frați, căci atâta are omul. Eu trăiesc cu el mai bine decât cu un frate prin pustietățile acestea ale Serbiei unde nu aud cuvânt românesc și la un regiment de Poteci, pe cari nu-i pot pri­cepe. Iar de n’ar fi Șandru aș muri de scârbă. Alături de el merg în „Schwarmlinie” și când mănânc împart bucățica mea cu el. Să dee Dumnezeu să fim la un loc până la urmă... Și eu alta n’am ce scrie Decât dor și bucurie Și eu alta n’am ce spune Decât dor și vorbe bune... Constantin. Au stat la Serbia până la finea lunii lui Maiu când a declarat Italia răsboiu împărăției noastre, apoi au plecat deodată cu un batalion întreg în munții Tirolului. Aici au îndurat iar multe, dar acasă scrieau că le merge bine. Cu toate că era deprins Constantin cu bubuitul tunurilor și cu sgomotul luptei, totuș un gând vrăjmaș îi neliniștea sufletul. O presimțire. El prevedea că o să se întâmple ceva, numai bi­ne nu. Odată în vis i se arătă o ființă înfiorătoare cu un baltag în mână apucă pe Șandru de lân­gă el și junghiindu-l îl lăsă mort jos. Constan­tin voi să se arunce asupra străinului, dar în­lemnise, pare­ că o mână nevăzută îl ținea îna­poi. In sbuciumarea aceasta se trezi foarte a­­gitat, aprinse un chibrit și se uită iute la Șan­­d­ru, care dormia lângă el, apoi văzând că a fost un vis amăgitor se liniști și adormi mai departe. Italienii se tot­nădeau spre nord. Se prevedea o luptă mare, care a și început. Con­stantin nu fusese niciodată atât de agitat înaintea unei lupte ca acuma, pare că-i spunea cineva, că va pierde ce are mai scump.

Next