Romănulŭ, decembrie 1861 (Anul 5, nr. 335-365)
1861-12-01 / nr. 335
1050 ROMANULUI DECEMBRE. „Nimini nu trebue au judecata și pedepsita de cătă dupa ce va fi fostă ascultata sau legale chiamata, și decâta în virtutea unei legi promulgate înainte de delictă. Legea care ar pedepsi nesce delicte comise înaintea d’a asiste ea, ar fi uă tirania, efectulü retroactiva data legii ar fi uă crime. „Suveranitatea revede în poporu; ea este una, neîmpărțibile, neprescriptibile și nealienabile. „Una poporu are totu de una dreptul, d’a revede, d’a reforma și d’a schimba constituțiunea sea. Că generațiune nu póte supune legilor a sele generațiunile viitorie. „în materiă criminale, nici una cetățiană nu póte fi judecata de câtü dup’uă acusare priimită de jurați, sau decretată de puterea legislativă, în casula în care se cuvine a urma acusarea. După acusare admisă, faptul va fi recunoscuta și declarata de jurați. Acusatul va avea dreptul d’a recusa pîna la douezeci din ei, fără a-și spune motivele. Jurații cari vor declara faptul nu vor pute fi mai mulți de douăsprezece Aplicarea legii va fi făcută de judecători. Instrucțiunea va fi publică, și nu se va pute refusa acusațiloră ajutoriulu unui consiliu. Ori ce omu desculpatu de unu juratu legale nu mai póte fi reprinsa nici acusata pentru aceluași faptu. „Nici unu omu, în casulu căndă închiderea sea este autorizată de lege, nu póte fi condusü și Ínchisa de câtü în locurile legalicesce și [ín publicű desemnate spre a servi de casă de aresta, de casă de justiția séu de închisoriă. „Nici unu pădlitori sau temniciariu nu póte priimi nici închide unu omu decâtü în virtutea unui mandată, ordinanță de arestare, decretü de acusare, séu judecată, și fară ca transcrierea lui se fiă făcută pe registrul- seu. „Fericitu poporulu care, prin energia sea, a sciutű scutura jugulă Străinului ! fericitu poporulu care póte ela însuși a-și da legi! Onore lui candu, aducîndu-și aminte de ăntîia sa sclaviă, are îndurare de relele ce a suferită vădiniara, și tinde să mană de ajutorul victimelor străinului. • *........................................ „Napoleonie I nu instala pretutindeni di câta guverne de transițiune între ideiele vechie și ideiele noue. Pretutindeni se póte însemna, în ce stabili elfi, două elemente distinse: uămase provisoriu cu aparințele stabilității. Provizoriu, pentru ce simpția că Europa voia se fiă regenerată, cu aparințele stabilității, ca se nu fiă acusatu ce tinde la imperiulu lumii. Cu acestu scopu puseră diademă imperiale peste laurii sei republicani, cu acesta scapu puse pe frații sei pe tronuri.) „De vomü examina totă purtarea lui Napoleoné I, vom fi afla pretutindeni aceleașî simptome de stabilitate. Acestaa este fundulă istoriei sele. Deri se va zice, cănd fi era se fia termele astei stări provisorie? La învingerea Rușilor, la scăderea sistemei englese. De ar fi fostu învingătorul, s’ar fi vezutu ducatulu Warszawei în naționalitatea Poloniei, schimbată Westfalia schimbată în naționalitate germană, ii 1 Acuma őre înțeleserăm, pentru ce Napoleon III supscrise acela provisoriu tratata de la Paris și datoria ce avema d’a areta ce stiamă înțelesQ și ce sunt orna vigi? (N. B.) ce regatulu Italiei schimbată în naționalitate italiană. în Franșa unü regime liberale ar fi înlocuită regimele dictatoriale, pretutindeni stabilitate, libertate, independință, în loc de naționalități necomplete și de transitoriu. „învingerile lui Napoleoné I. deșteptare pretutindine vechiele pretensiuni ale privelegiaților”. Precumă confederarea Rinului lăsă pe protectoriul- seü, asemenea Elveția lăsă pe mediatoriulü seü, și curțile Nordului trecură triunfatorie pe linga câmpurile de bătaie de la Sempach și de la Morgarten. Urma trecerii lor la violarea libertăților ce Napoleone asigurase Elveției. Aristocrația reluă puterea în cantonele cele mari, poporul perdu din drepturile sele și uniunea se slăbi; în unele cantone, alegerile nu se mai facure decâtü de cotră nisce colegio electorali, în cari proprietarii cei mari deuă parte, și că a treia parte din consiliele cele mari și cele mice de alta, aveau singure dreptulű d’a reșede și d’a vorbi. Da, în numele libertății detronare suveranii pe Napoleone, deji victoria lorű nu [fu mai pugină triunfulu sistemei aristocratice asupra partitei democratice, alű legitimității asupra suveranității poporarie, alü privilegieloru și alți apelariî asupra egalității și indipendinței. 1815 fu pentru Elveția ca și pentru celelalte popore, uă reacțiune libertucidă. „Sistema militariă (a Elveției) este basată esențiale asupra neutralității. Nu póte fi cineva neutru de cätü în dóue moduri: séu armăndu spre a apera teritoriulu scă de va f atacată, séu mnnsiderăndu țara mea ca unu cadavru, asupra căruia totă lumea póte călca nepedepsită. Astă din urmă politică nu va conveni nici uă dată, spera, Elveției. Trebue daru a adopta neutralitatea armată. „Pentru că țera mare, neutralitatea o pune la adepostă de atacuri, coci toți au unu interesu a nu ave în spate unü inemicu putinte mai multe. Amu re$uta adese ca, pentru unii Stata de prima ordine, astă sistemă permite a aștepta resultatulű primelor lupte, ca se trecă în partea învingetoriului. Pentru unu Stată mică, fantasma neutralității nu este de cătă uă chimeră pe care o mbrăciședă cu plăcere, pentru do ascunde periclele unei posițiuni dificile; dară în adeverit, ea nu protege de locă independință. „Se încrede întruna tratată semnată de tóte puterile; dacă diferitele State nu suntă nici uă dată oprite de recea oservare a tratatelor; forța iresistibile a momentului se aledă sau le desbină. „In 1796, Veneția încetă d’a esiste pentru ce viu se remăsă neutră în locă d’a priimi tratatulu de alianță ofensivă și defensivă ce-i oferia Napoleone. Nesciindu nici manține rolulu seü pasiva în miu-loculu unora așia de putinți inemici, nici a «’alia pe fugă cu nici unulű din ei, ori din care parte s’ar fi declarată fortuna ea devenia prada vingetoriului. „E pentru ce unii popora liberă ar remâne are spectatoriă indiferinte căndă se rădică uă luptă crîncenă între causa libertății și a sclaviei? Pentru ce Elveția ar remănă inactivă, căndă triunfulű celei ăntîie ar asigura independința sea, pe căndă din contra triunfulu celei a doua ar repune-o luptă jU Ü dintru? Si presupperna una momenta ce uă nouă coalițiune de regi s’ar face contra Franței și ce părțile resbelatorie arti socoti chiarü de interesulu loru a respecta neutralitatea elvetică. Déce coalițiunea ar învinge, ce schimbare n’ar fi suferi destinările Elveției! Ea ar recade suptă jugulă aristocrației și alei puterilor străine, am împărți-o pote ca pe Polonia. Déce din contra, Francia, respmnăndu-și de Waterloo, ar renoui po Jena, Austerlitz, libertățile Elveției, ca și ale Europei, n’ară priiiri de la dînsa de cătă uă nouă întărire. Interesul seü reale este deci d’a s’alia de fugă cu partita alți carii suce să îi asigură menținerea libertăților și independinței sele. „Sciuce din nefericire fericirea te fece egoistă. Cățiva Elvețiani credü că separați de cealaltă parte a Europei prin instituțiunile și prin munții lorűară pute sta liniscițî în milți-locului unei resturnări generale. Se se desamăgescă: totă Europa se ține prin nesce legăture nedisolubili. Franga este în capul lanțului, și de salutea Parisului depinde salutea libertăților a Europei întrege. Ș’apoi egoismul nu profită nici indivizilor nici poporelor, și este uă politică rea a părăsi pe amicii sei de temă d’a displace înemicilorăsei. Politica temetoriă este cea mai rea din tóte, ea îmbărbateză pacei pe cari ar trebui se-i intimide. „Prima calitate a unui poporu ce aspiră la unii guvernă liber este respectulă legii. Un lege n’are altă putere de cată interesulu ce are fiecăre cetăți an fi d’a o respecta sau d’a înfrânge. Spre a înrădăcina în poporu respectulu legii, trebue ca ea se fie esecutată în interesulu tuturor, și se consacre principiulu egalității în totă extinderea lui; trebue a recrea prestigiul puterii și a înrădăcina în moravuri principiele revoluțiunii; cǎci moravurile sunt sanctuariulu instituțiunilor". La nașcerea unei noue societăți, legislatoriulfi face moravurile sau le corege, deorece mai tărâiă moravurile facă legile și le conservă neatinse din generațiune în generațiune. Căndă instituțiunile sunt în acordă nu numai cu interesele, ci și cu simptimentele și deprinderile fiecăruia, atunci se formeză acelü spiritu publicu, acelü spiritu generale care face puterea unei teze, pentru ce servesce de scutit contra oricarii călcări a puterii, contra oricărui atacă alü partiteloru. „Este, Zice Montesquieu, în fiecare națiune unu spiritu generale pe care puterea însăși este fundată. Cănd si ea lovesce asta spiritu, se lovesce see neaperatu“ pe sine și se opre Ditima în Faia pentru pentru Minte, Animă și Literatură. ADRESA COMITATULUI ZARANDU. Maiestatea Ta c. r. apostolică I. Transilvania, după dreptulu istoricii, după sanțiunea pragmatică, și după tóte legile posteriori, precum și după voința Maiestăței Vóstre, și după voința majorităței popórelor transilvane, e o țară cu totulă independinte de țara ungurésca, între Transilvania și Ungaria, după dreptulu istoricii pâna astăzi în vigóre, nu existe nici o legătură sau unire reale, ci Transilvania sta numai în acea relațiune către Ungaria, ca cela ce domnescu aici în calitate de Rege, acela domnesce că 1q ia calitate de Mare Maiestatea Vostră prea grațiosă de îndurați a sei, cĕ Ungaria a devenită suptă domnia gloriasei case habsburgice pugina după bătaia la Mohacsă de la anul 1526; de era Transilvania unită cu Ungaria, ea încă ar fi devenită suptă domnirea casei habsburgice totă atunci; și Transilvania rămase tributariă turcului, și se bucura încă pe atunci nu numai de alte drepturi de independință, ci și de dreptul de a’și alege liberă pe principii sei, și a esercitatu acesta dreptă încă mai doue secle de la venirea Ungariei luptă gloriasa casă habsburgică. Abia la finitură seclului XVII și anume la anul 1688 fu Transilvania fericită de a cădea luptă scutulă și protecțiunea casei habsburgice, dar nu ca unită cu Ungaria, ci ca țara cu totulă independinte atătă de Ungaria cătă și de celelalte țeri ale casei domnitoaie; abia la anul 1699 prin art. I ala tractatului de la Carloviția a recunoscută Pórta ca Transilvania, care ’î era tributariă, a trecută luptă părintesca stăpânire și putere a casei habsburgice. Dar de atunci și până astăzi, Transilvania s’a bucurată neîntreruptă de independință se a arătă de către Ungaria cătă și de către celelalte țeri ale coronei împărătesei. Legătura Transilvaniei cu gloriasa casa habsburgică e espresă în diploma sacră a împeratului Leopold I. de la anul 1691, acesta cartă magna a Transilvaniei, acesta documentă de stată, asecuta independință Transilvaniei atătă în privința puterei sale guvernamentale, cătă și legislative și esecutive; în puterea acestei cartă magnă, Transilvania ’și are guvernulă seă independinte de cele ală Ungariei, dieta sea propria și nedependinte de cea a Ungariei, și tributulă seă cu totulă separată de cele ală Ungariei, și miliția Transilvaniei ’și are generalulă seă nedependinte de ală Ungariei, și guvernatore și cancelariă cu totulă neatărnată de ală Ungariei. Un argumentă de mare importanță pentru independință Transilvaniei de către țara ungurescă, ca și așia numită resoluțiune alviniiană din anul 1693, unde între altele se zice că „cancelaria de curte a Transilvaniei se fie de foră separată (prorsus separata) de cea a țerei unguresci. Dar sanțiunea pragmatică încă nu lega Transilvania de țara unguresca. Chiar așia a fostă Transilvania de independinte și liberă întru primirea sanțiunei pragmatice, ca și Ungaria Transilvania a primit’o în corințele sale de la anul 1722 și s’a înscrisă în tabulele legilor transilvane de anul 1744 art. III, chiar precum s’a făcută acesta pentru Ungaria la anul 1725 art. I, II și III. — Asia sanțiunea pragmatică încă susține independința Transilvaniei de către Ungaria. Acesta dreptă de independință a Transilvaniei de Ungaria s’a explicată și confirmată și mai tare prin decretele comitetelor de la anul 1790.— Art. V din acesta ană susține independința guvernamentale a Transilvaniei, și zice că, Transilvania e principală de sine statutoriă și neatărnată de altă temnă (per se subsistens, et ab alio regno independens Principatus Transilvaniae); art. VI susține independința legislativă, și Zice că, puterea de a face legi e comuna principelui (nu Zice regelui) și dietei; art. VII. Zice că, puterea esecutivă o va esercita principele, art. VIII zice că „Maiestatea se a întrebi atingătorie de Transilvania se voră consulta reflesiunile dietei.“ Totă la anul 1790 se decreta ca, Transilvania se nu potă fi silită a se incorpora cu Ungaria. Ear la anul 1688 se decreta ca, s» nu faci draptati protoiporă ce* foră juste ce le dă transilvanii în țara unguresca. Din tote aceste se vede că Transilvania e cu totulă independinte de Ungaria, și ca ea ’și are atătă guvernul ă scăcătă și legislațiunea sea cu totulă propria și neatărnată de cea a Ungariei; și mai multă, Transilvania necum se stă în vre uă unire reale cu Ungaria, ci din contra ea se afla cu acesta într’ună procesă conțini internaționale pentru comitatele și districtele, ce se întindă până în Tisa, cari de facto sunt incorporate cu Ungaria, dar cari de jure sunt ale Transilvaniei. — Pacificațiunea vienesc din 32 Iuniu 1606 suna espresă despre marginele Transilvaniei. Ce se ține de legile din 48 și în specie de art. VII, din legea de Posionu, și de art. I de legea din Clușiu, prin cari se zice a se fi decretată uniunea Transilvaniei cu Ungaria, acele legi nu pot fi oblegătorie nici cele din Postori pentru Transilvania, nici cele din Clusiă pentru Ungaria; ca Ungaria n’a fostă competente a aduce legi pentru Transilvania, n’a putut fi competente a aduce legi pentru Ungaria — amendoue aceste țeri fundă cu totulă independente una alta. Dar legea din Clușiă de la anul 1848 nici pentru Transilvania nu póte fi oblegătoriâ, ci aceea e cu totulă nevalidă și nula, pentru că: 1in chiar dieta de atunci a lucrată în contra voiei împărătesei, deorece n’a observată ordulă propusețiunilor regesei publicate în acea dietă; 2-le pentru că acea lege, legea uniunei, s’a făcută fără scirea și concursulă și învoirea romănilor, cari făcu 2/3 a locuitorilor Transilvaniei, și asta e lucru monstruosă ca minoritatea se decreteze și se impună legi majorităței; 3 le pentru că romanii în adunare legiuită au protestată în contra acelei legi de uniune încă înainte de a se face ea în dieta din Clușiu; 4-le pentru că acea lege s’a adusă prin terorismul ă cela mai cumplită și în mezuloculă furarea galeriei din dietă; 5-le pentru că acea lege de și pote e întărită, dar nu e sanționată și nu s’a publicată nici odată, și asta n’a trecută prin tóte formalitățile de legislațiune; 6-le pentru că nu s’a pusă în lucrare nici odată, 7-le în urmă, pentru că acea lege prin resbelulă civile, și prin usula de 12 ani încece s’a abrogată cu totulă. După dreptulű publica ală Transilvaniei se cere la validitatea legale a orecărui articlu de lege, următoarele: La inițiativa principelui sau a dietei, dieta se facă lege, acesta apoi se o întărască principele, apoi asia întărită se o primescá sfaturile și ordinile, și apoi ora se se trimită la primcipe spre sanționare, și în urmă retrimițându-se la dietă, acesta se facă articlu despre acea lege se vadecă se o înarticuleze, și apoi abia a treia oră , trimițându-se la principe, acesta se o sanționeze finalmente, de unde retrimițându-se era de lipsă se se publice mai ântăiu în dietă și apoi prin tóte jurisdicțiunile. Cum că legea uniunei din 48 nu are aceste calități, și că nu s’a observată tote aceste formalități, e evidentă și o scie totă lumea. Dar afară de aceste, Transilvania precumă pana la 48 asta și de atunci íncece, va se uică de la legea uniunii tncece, în cursă de 13 ani încă a remasă cu totulă independinte de Ungaria. Eră reînvierea cancelariei aulice transilvane, a guvernului și a celorălalte dicasterii transilvane, și ocuparea acestor posturi prin cei mai învățați și mai avuți fii ai Transilvaniei încă arătă deuă parte independifik Transilvaniei, de altă parte nulitatea legi* M lift 1848, I „